Pages

Monday, August 3, 2009

PATAPIEVICI & MIHAIES in lupta cu mogulul VINTU chiar pe tarlaua lui. ICR-istii se razbuna pe Romosan & Nistorescu pentru falimentul de Idei in Dialog

In ianuarie scriam, bazat pe Studiul de Audienta si Trafic Internet (SATI, un serviciu al BRAT), ca revista poreclita de rauvoitori "I(u)dei in dialog", parte a Trustului Vintu, are ZERO audienta, in ciuda milioanelor pompate in fundul "intelectualilor angajati" (la stat si la privat). Vezi foto. Astazi, surpriza! Cand am vrut sa vad daca sunt deja pe minus, am constat ca bietii veseli s-au exclus din programul SATI. La fel de amuzant a fost sa-l citesc pe circarul ICR, Mihaiesi, dand de pamant cu Nistorescu si mogulul Vintu, in Evenimentul Zilei de azi:

"Cotropit de ură, Vîntu a făcut greşeala majoră a strategiei sale politice. Atâta vreme cât a cumpărat pe bani grei oameni cu credibilitate (de la Hurezeanu la vedetele „Academiei Caţavencu”) el a putut să semene confuzie. Prin Nistorescu, întruchipare a grobianismului, grosolăniei, vulgarităţii şi resentimentului în presa românească, cenuşiul murdar de la „Cotidianul”-Realitatea virează precipitat spre negru. Şi acolo va rămâne. Vladimir Tismăneanu are dreptate: cu fantomele nu discuţi. Din acest motiv, articolul de faţă trebuie considerat o simplă şedinţă de spiritism." Pai cum sa n-aiba dreptate Tismaneanu!...

Mihaies are memoria la fel de lunga ca si morala. Pentru ca Vintu nu l-a cumparat numai pe Hurezeanu ci si pe seful lui de la privat,Tismaneanu, si chiar si pe seful lui de la stat, Patapievici si, surpriza: chiar si pe el, Mihaies! Saracul Mihaiesi, nici nu mai stie de pe la ce casierie isi primeste carnatii. Vezi foto! Sau poate a aflat ca prea goalele Idei in dialog vor merge unde le e locul: la cosul de gunoi al lui Vintu?!...

Iata postarea din ianuarie:

"Un adevarat eveniment mediatic": Revista lui Patapievici, "Idei in Dialog", are ZERO audienta
"Idei în dialog" a împlinit patru ani. Dupa cum transmitea Realitatea TV de la o alta aniversare a revistei, "Stelian Tănase, Ioan T. Morar, Alex Ştefănescu sau Sorin Dumitrescu s-au lăsat antrenaţi în aşa numita luptă pentru o civilizaţie a dialogului, pe care a deschis-o directorul publicaţiei, Horia Roman Patapievici". Tot postul Realitatea aprecia ca "apariţia acestei publicaţii a fost considerată un adevărat eveniment mediatic".
Aparuta initial ca "supliment cultural" al saptamanalului "Catavencu", revista, poreclita de un prieten de-al meu, evreu, "Iudei in dialog", a devenit acum o publicatie lunara de "cultura ideilor".

Dupa ce Sorin Ovidiu Vantu a cumparat "Cotidianul" si toata menajeria "Catavencu" s-a pricopsit si cu aceasta revista, care are acum publictate media si in spatiul virtual pe toate canalele Trustului Realitatea.

La "Idei in dialog" o sa regasim toata floarea cea vestita a intregului... Rasarit, de la "22" si GDS la Fundatia lui Plesu, "Novaia Evropa" si ICR. Autointitulatii "intelectuali activi" (desi, din cate mi-au povestit unii mai guralivi din comunitatea lor, vesela, cei mai multi sunt pasivi), "ancorati in spatiul public" si "critici acerbi ai oligarhilor si oligarhiilor" se pare ca nu mai au greturi cand trec pe la casierie sa-si incarce sacosele cu milioanele de la... mogulul Vantu (dupa multi, un creier de geniu politico-financiar si un jongleor fenomenal cu orgoliile si prostia).
Dar cine sunt acestia, "noii apostoli" ai "dreptei romanesti", ai unei "altfel" de drepte dupa cum o "propavaduiesc"?

Haideti sa-i vedem, in ordine, exact dupa cum apar pe firmamentul "Idei in dialog": Adam Kirsch, George Steiner, Vaclav Havel, Roger Scruton, Ghia Nodia, John Gray, Traian Ungureanu, Georgiana Perlea, Carl Schmitt, Radu Carp, Constantin Balasoiu, Mihail Radu Solcan, Dragos Paul Aligica, Madeea Axinciuc, Catalin Avramescu, Ioana Costa, Octavian Gordon, Adrian Muraru, Ovidiu Olar, Ovidiu Pecican, Costel Stavarache, Valeriu Stoica, George Bogdan Tara, Sorin Cecurai, Luiza Palanciuc, Alexander Baumgarten, Alex. Leo Serban, Dan C. Mihailescu, Daniel Cristea-Enache, Andrei Brezianu, Andrei Muraru, Anton I. Adamut, Bogdan C. Enache, Adrian Mihalache, Sorin Lavric, Mircea A. Diaconu, Alexandru Calinescu, Horatiu Pepine, Horia Barna, Ioan Buduca, Ioan Stanomir, Mihail Neamtu, S. Damian, Tereza Brandusa Palade, Mircea Mihaies, Vladimir Tismaneanu si, cu voia dumneavoastra - vorba lui I.-I. Iliescu-KGB -, ultimul pe lista, H.-R. Patapievici.
Vreo 50 de "somitati ilustre" ale culturii "larg deschise" slujite, la revista, de o alta mica armata de lucratori. Si totusi, cum se explica oare ca la capacitatile lor, reclama aferenta si zecile de mii de euro incasate lunar, nu reusesc sa trezeasca interesul - conform BRAT/SATI - Studiul de Audienta si Trafic Internet - decat a circa doua-trei sute de cititori?! In comparatie cu masinaria angrenata pentru ei si uriasele resurse, guvernamentale si moguliene, de care dispun, trebuie sa admitem ca asta este egal, de fapt, cu exact valoarea lor, adica un mare ZERO!

Iata ce le ureaza la sfarsit de an, "activilor" profitori ai tuturor regimurilor, publicistul Petru Romosan, intr-un editorial din Foaia Transilvana, inspirat intitulat Sfîrsitul naivitatilor:

"Liiceanu si-a realizat toate profetiile politice si e fericit. Cînd scria sau traducea din Heidegger, se gîndea, de fapt, la Elena Udrea. Masini scumpe, creme frantuzesti si Elena Udrea, ministrul turismului: Heidegger integral si balcanic (adica binisor comic). Iar din teoria lui Noica asupra celor 22 de genii (o adevarata retea!) îi avem pe Emil Boc, Mircea Geoana, Ecaterina Andronescu redivivus, plus o gasca sordida de sustinatori: impostorul recent Patapievici, istericul arivist Mircea Mihaies, autorul de anvergura tolstoiana Traian Ungureanu si înca toata adunatura din guvern, parlament si presa"...

PS: Audienta acestui blog, facut de amaratul de extremist pacatos ce sunt, doar pentru ziua de azi (in ianuarie - nota mea), depaseste, dupa cum vedeti in grafic, de peste cinci ori audienta lunara a ditamai echipe de intelectuali si a slujnicutelor lor de la ICR si IID... (astazi de peste 10 ori :-)

No comments: