La ședinţa solemnă a Academiei Române consacrată împlinirii a nouă decenii de la Unirea cea Mare din 1918, academicianul Florin Constantiniu a arătat documentat și cu nerv că hotărârile reprezentanţilor românilor de la Chișinău (27 martie), Cernăuţi (28 noiembrie) și Alba Iulia (1 decembrie 1918) au fost puse în cumpănă în 1919. Era vorba de pregătirile pentru un atac, concomitent dinspre Est cu 20 de divizii bolșevice ruse și ucrainiene, iar dinspre Vest cu forţele guvernului comunist condus de Bela Kun. Atacul avea ca scop să rupă din România provinciile ce hotărâseră unirea.În afara împrejurărilor speciale care au împiedicat în final îndeplinirea planului iniţial, doi factori au fost determinanţi, a subliniat academicianul Constantiniu: reacţia promptă și eficace a armatei române și „frontul intern”. Opinia publică românească a respins bolșevismul și anarhia, și a fost alături de armata ţării.
România întregită era o realitate în 1919, mai înainte ca tratatele de pace să consemneze noile hotare în Europa de Sud-Est.
• Care este starea opiniei publice în România anului 2008, membră a Uniunii Europene și în NATO?
1. 60% din alegători, adică peste 10.000.000, au socotit că nu este cazul să voteze la alegerile parlamentare din 30 noiembrie.
2. Oficialităţile și mass-media și-au amintit de drapel și de patrie, la 1 decembrie. În rest, aceste realităţi definitorii nu prea sunt luate în seamă. 3. Ministerul Educaţiei și Cercetării a transformat istoria într-o dexteritate. În peste 90% din licee, istoria se predă 50 (cincizeci) de minute pe săptămână. Iar constrângerile impuse de M.E.C. au transformat manualele de istorie în texte documentar-tehnice. De doi ani încoace, istoria românilor nu mai figurează cu acest titlu ca materie de predare; manualul de clasa a XII-a este intitulat anodin "istorie"! Cei care au luat această decizie s-ar cuveni să fie popularizaţi nominal.
4. „Corectitudinea politică„ – insistă repetat asupra demitizării istoriei naţionale în numele unei abordări critice. Alegerea zilei naţionale a României la 1 decembrie a fost chiar prezentată într-o emisiune TV ca o decizie luată în urma unor factori mai curând conjuncturali!?!
5. Arborarea tricolorului în afara unor zi le oficiale ar fi probabil considerată, în virtutea aceleași corectitudini politice, drept o manifestare cu iz naţionalist. În Statele Unite ale Americii cetăţenii beneficiază de acest drept fără a fi bănuiţi de manifestări naţionaliste.
6. Un program politic menţionează desfiinţarea senatului. În 1946, legea electorală elaborată de Partidul Comunist Român a desfiinţat senatul, pentru a obţine un control mai eficace asupra Adunării deputaţilor. Rezultatul: Marea Adunare Naţională a devenit un for de ratificare a deciziilor conducerii P.C.R. și a executivului. Ne așteaptă cumva o evoluţie asemănătoare?
7. Se preconizează redu cerea numărului de judeţe, între 7 și 12. După prefacerile ordonate de regimul comunist – raionarea teritoriului conform modelului sovietic – după revenirea la judeţe pe o altă bază însă, cele 7-12 judeţe preconizate acum ar șterge ceea ce a mai rămas din identitatea tradiţională a teritoriului și ar înlesni, evident, un control direct asupra autorităţilor locale.
8. În trecut: Revoluţia de la 1848-1849, Unirea Principatelor, Independenţa, întregirea statului, apărarea sa au fost obiectivele majore ale unor proiecte naţionale, susţinute de toţi factorii politici, dincolo de divergenţe și ciocniri.
Peste 10.000.000 de persoane din România zilelor noastre nu s-au prezentat la vot la 30 noiembrie 2008. Mai există un proiect naţional și obiective în stare să-i facă pe cetăţeni să se intereseze de viitorul ţării lor și al copiilor lor?!
În actuala conjunctură, istoria naţională a încetat să mai fie o disciplină formativă. Treptat-treptat, multe generaţii vor pierde sentimentul apartenenţei la acest neam. Ca urmare nu vor mai avea o ţară de iubit și apărat.
P.S. La numărătoarea din 30 noiembrie 2008, numai 24% din tinerii între 18-29 ani au votat.
1. 60% din alegători, adică peste 10.000.000, au socotit că nu este cazul să voteze la alegerile parlamentare din 30 noiembrie.
2. Oficialităţile și mass-media și-au amintit de drapel și de patrie, la 1 decembrie. În rest, aceste realităţi definitorii nu prea sunt luate în seamă. 3. Ministerul Educaţiei și Cercetării a transformat istoria într-o dexteritate. În peste 90% din licee, istoria se predă 50 (cincizeci) de minute pe săptămână. Iar constrângerile impuse de M.E.C. au transformat manualele de istorie în texte documentar-tehnice. De doi ani încoace, istoria românilor nu mai figurează cu acest titlu ca materie de predare; manualul de clasa a XII-a este intitulat anodin "istorie"! Cei care au luat această decizie s-ar cuveni să fie popularizaţi nominal.
4. „Corectitudinea politică„ – insistă repetat asupra demitizării istoriei naţionale în numele unei abordări critice. Alegerea zilei naţionale a României la 1 decembrie a fost chiar prezentată într-o emisiune TV ca o decizie luată în urma unor factori mai curând conjuncturali!?!
5. Arborarea tricolorului în afara unor zi le oficiale ar fi probabil considerată, în virtutea aceleași corectitudini politice, drept o manifestare cu iz naţionalist. În Statele Unite ale Americii cetăţenii beneficiază de acest drept fără a fi bănuiţi de manifestări naţionaliste.
6. Un program politic menţionează desfiinţarea senatului. În 1946, legea electorală elaborată de Partidul Comunist Român a desfiinţat senatul, pentru a obţine un control mai eficace asupra Adunării deputaţilor. Rezultatul: Marea Adunare Naţională a devenit un for de ratificare a deciziilor conducerii P.C.R. și a executivului. Ne așteaptă cumva o evoluţie asemănătoare?
7. Se preconizează redu cerea numărului de judeţe, între 7 și 12. După prefacerile ordonate de regimul comunist – raionarea teritoriului conform modelului sovietic – după revenirea la judeţe pe o altă bază însă, cele 7-12 judeţe preconizate acum ar șterge ceea ce a mai rămas din identitatea tradiţională a teritoriului și ar înlesni, evident, un control direct asupra autorităţilor locale.
8. În trecut: Revoluţia de la 1848-1849, Unirea Principatelor, Independenţa, întregirea statului, apărarea sa au fost obiectivele majore ale unor proiecte naţionale, susţinute de toţi factorii politici, dincolo de divergenţe și ciocniri.
Peste 10.000.000 de persoane din România zilelor noastre nu s-au prezentat la vot la 30 noiembrie 2008. Mai există un proiect naţional și obiective în stare să-i facă pe cetăţeni să se intereseze de viitorul ţării lor și al copiilor lor?!
În actuala conjunctură, istoria naţională a încetat să mai fie o disciplină formativă. Treptat-treptat, multe generaţii vor pierde sentimentul apartenenţei la acest neam. Ca urmare nu vor mai avea o ţară de iubit și apărat.
P.S. La numărătoarea din 30 noiembrie 2008, numai 24% din tinerii între 18-29 ani au votat.
Revista CLIPA
An 1, Nr 1, Decembrie 2008
Posts
No comments:
Post a Comment