Sa ne cunoastem scriitorii (si sustinatorii, in cazul lui Dan Stanca): Nicolae Manolescu si Ion Zubascu impotriva lui Cezar Ivanescu

„Factorul hotărâtor al revoluţionării literaturii noastre este Partidul, chiar numai pentru faptul că avangarda marxist-leninistă a clasei noastre muncitoare e arhitectul structural [al] prefacerii sociale şi politice, al unei noi realităţi, al unui nou tip uman, mult mai evoluat, care pune scriitorilor probleme noi, mult mai complicate…"
Nicolae Manolescu

„Pentru că a batjocori Sufletul unui Om nu se poate plăti nici cu întreaga lume“

(un post scriptum la cazul Cezar Ivănescu sau despre cum înţeleg unii libertatea, solidaritatea şi onestitatea)

Celor care au comis un păcat iremisibil [„pentru că a batjocori Sufletul unui Om nu se poate plăti nici cu întreaga lume“], celor care tind mereu să inverseze Valorile, prin sfidarea Adevărului şi prin trufie diabolică, le aminteam şi le reamintesc şi acum că: „Dreptatea-n Lume singură lucrează“.

Având această convingere vă voi spune, din nou, câte ceva despre „inversarea valorilor“ ca modalitate plenară de manifestare a „moralei socialiste“ şi a „Omului de Tip Nou“, chintesenţă a zecilor de ani de aplicare a „umanismului socialist“. (După cum stupefiant şi categoric ne anunţa şi tânărul, pe atunci, Nicolae Manolescu: „Factorul hotărâtor al revoluţionării literaturii noastre este Partidul, chiar numai pentru faptul că avangarda marxist-leninistă a clasei noastre muncitoare e arhitectul structural [al] prefacerii sociale şi politice, al unei noi realităţi, al unui nou tip uman, mult mai evoluat, care pune scriitorilor probleme noi, mult mai complicate… Întregul nostru front scriitoricesc a înţeles că literaturii noastre îi revine – aşa cum spunea tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej la Conferinţa pe ţară a scriitorilor, în cuvântarea din 24.I.1962 – misiunea de mare răspundere de a contribui prin toate forţa ei de înrâurire la formarea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste, la formarea omului nou, a moralei socialiste…”, Nicolae Manolescu, Literatura română de azi, Contemporanul, nr. 34 din 21 august 1964).

29 ianuarie 2008, după-amiaza. Dl. Ion Zubaşcu răspândea (electronic, prin e-mail), “cot-la-cot” cu agenţia NewsIn [parte a trustului Realitatea-Caţavencu] şi Mircea Dinescu, ştirea calomnioasă şi neprobată prin nimic, conform căreia Cezar Ivănescu ar fi făcut poliţie politică. Inocenţă, credulitate? Nicidecum. Domnul Ion Zubaşcu devenise, probabil, încă un pion al aplicării planului de "eliminare din viaţa publică" a lui Cezar Ivănescu. Plan urzit de Nicolae Manolescu – "cenzorul libertăţii de opinie şi elogiatorul Omului Nou" şi pus în practică printr-o ilegalitate comisă de Mircea Dinescu.

Simultan cu atacul mediatic (şi prin e-mail) declanşat de "oamenii domnului Nicolae Manolescu" de la Bucureşti se desfăşura un altul, pornit dinspre Iaşi, pe acelaşi tipic al intoxicării mediatice prin expedierea de e-mail-uri otrăvite conţinând ştirea calomnioasă.

Voi reveni cu amănunte cumplite ale acestei teribile "execuţii publice" care a dus la moartea lui Cezar Ivănescu.

Până atunci însă îmi exprim din nou consternarea în legătura cu refuzul conducerii ziarului Evenimentul Zilei de a îmi acorda un scurt drept la replică, conform legii presei [art. 79 din Legea 3/1974], la articolul "Testamentul lui Ticu: deconspiraţi-i pe securişti!", articol semnat de Mihai Minca, Vlad Odobescu (Ev. Zilei, sâmbătă, 6 decembrie 2008). Această tăcere mă determină să cred că lipsa unui răspuns oficial din partea redacţiei este un mod birocratic de a nu spune nu pe faţă, dar şi să consider că poate fi şi o consecinţă a faptului că Ambasadorul UNESCO al României la Paris şi încă Preşedintele USR Nicolae Manolescu semnează constant în paginile acestui ziar cronici sportive. O suită de coincidenţe care mă obligă să vă amintesc şi că, nu doar practicarea unui sport implică forţă, concentrare şi caracter, ci şi comentarea unor manifestări sportive obligă jurnalistul la calităţi similare, desigur nu mă refer aici la caracteristici fizice. Ce ne facem însă atunci când de la relatarea unor competiţii inofensive, meciuri ş.a.m.d. actantul trece brusc la practicarea „vânătorii de oameni“? Când sunt depăşite barierele onestităţii şi lupta nu se mai duce la baionetă ci prin atacarea prăzii până la anihilarea psihică şi până la determinarea dezintegrării fizice a celui care a avut nenorocul sa devină din competitor adversar? Când „vânătorii au inima împăcată“? Atunci când „ei nu au în mâinile lor nici puşti, nici pistoale“, ci „doar se joacă cu sufletul oamenilor“? Sau când „hămesiţi de sângele celor puri, îi hăituiesc îmbătaţi de propria lor putere“?...

Şi pentru că, în anul 2005, acelaşi domn devenit şi cronicar sportiv întreba cu un aer uşor retoric(Cotidianul, 19 iulie, 2005): „Dar de ce devine USR o ţintă predilectă? De ce îi falsificăm imaginea?“, îi transmitem pe această cale şi opinia noastră: Pentru că asta doriţi chiar dumneavoastră, domnule Nicolae Manolescu!…

Clara Arustei

(Fiica Poetului)

http://in-memoriam-cezar-ivanescu.blogspot.com/

December 19, 2008 6:04 AM