Dan Stanca, Romania libera
Miercuri, 23 Iulie 2008
Sensul unui protest
de Mircea PLATON
Nu inteleg cum poti protesta impotriva atingerii libertatii cuvintului cind tu insuti, in repetate ocazii, ai blocat aparitia oricaror articole care cereau schimbarea regulii jocului in Romania.
De o buna bucata de vreme, Dan Stanca a disparut din paginile ziarului Romania libera, unde contribuia cu editoriale si al carui suplimentul cultural, Aldine, il coordona. Dan Stanca scrie la Romania libera de aproape 20 de ani, timp in care, pe linga cariera de publicist, a facut si o apreciata cariera de romancier. Scriitorul Dan Stanca s-a bucurat atit de aprecierile marilor edituri, cit si de cele ale presei culturale sau ale Uniunii Scriitorilor. Ca publicist, Dan Stanca s-a bucurat de cititori fideli stilului sau cald, insingurat. Acum insa, Dan Stanca a disparut din paginile Romaniei libere din motive necunoscute marelui publicului. Fapt este ca, pina la momentul cind scriu acest articol, nici conducerea ziarului, nici Dan Stanca nu au explicat public, in scris, ce s-a intimplat de s-a ajuns aici.
In locul unei explicatii clare, barbatesti, avem insa, in buna traditie comunista, zvonuri. Se spune ca lui Dan Stanca i-ar fi fost interzisa semnatura pe motive ideologice. Nu stim exact, pentru ca nu avem nimic negru pe alb de la cei direct implicati in aceasta afacere. Pe bloguri circula o lista cu semnaturi ale celor care se solidarizeaza cu Dan Stanca. Din textul apelului, si din comentariile imprejmuitoare, reiese ca semnatarii protesteaza "impotriva intentiei conducerii ziarului de a-l concedia pe Dan Stanca". Marturisesc ca protestul fata de o "intentie" mi se pare echivalent cu pedepsirea unui gind. Protestul, in numele libertatii cuvintului, impotriva faptului ca Dan Stanca nu mai e lasat sa publice in paginile ziarului mi se pare legitim, atit timp cit e un lucru verificabil. Protestul impotriva unei intentii despre care afli indirect mi se pare un simplu proces de intentie. Si orice proces de intentie e vecin cu manipularea.
Mai departe, semnatarii protestului declara ca sint scandalizati de atingerea libertatii cuvintului in Romania. Marturisesc ca si eu sint scandalizat de atingerea adusa libertatii cuvintului in Romania, dar asta nu de azi, din cauza lui Dan Stanca. Cenzurarea lui Dan Stanca nu mi se pare scandaloasa din pricina ca Dan Stanca ar fi vreun cruciat. Cenzurarea lui Dan Stanca mi se pare scandaloasa pentru ca Dan Stanca este un mare timid, un om mai degraba sovaitor complice decit militant "gung ho". Lichidarea lui Dan Stanca nu e un atac la virginitatea libertatii cuvintului in presa romana, ci lichidarea ultimelor iluzii.
Protestez impotriva atingerii libertatii presei? Da. Dar libertatea cuvintului a fost atinsa si cind unii dintre cei de pe lista solidarilor cu Dan Stanca au blocat articole care aduceau atingere "sistemului", atunci cind, la Aldine, la Adevarul literar si artistic, la Romania literara, la Idei in dialog, la 22, nu au fost publicate articole, decente, argumentate, neinjurioase, semnate de oameni de mare calitate intelectuala pe care ii cunosc, doar pentru ca aduceau atingere mai-marilor de la care unii dintre protestatarii de astazi isi trag foloasele. Nu inteleg cum poti protesta impotriva atingerii libertatii cuvintului cind tu insuti, in repetate ocazii, ai blocat aparitia oricaror articole care cereau schimbarea regulii jocului in Romania. Sau a articolelor care nu veneau, pe filiera potrivita, in cheia prestabilita si care astfel ar fi putut sa deranjeze establishmentul religios, cultural sau politic care ne-a adus in aceasta situatie.
In conditiile in care nu vrei sa schimbi sistemul, se cheama ca esti doar un "disident", un om care accepta ideologia dominanta, dar care vrea sa indrepte unele mici abuzuri, nedreptati, inegalitati de impartire a prazii. Si nu cred ca Dan Stanca asta a vrut, in toti cei aproape 20 de ani in care a sustinut in scris restaurarea unei Romanii normale, conservatoare. Daca vrem o rezolvare punctuala, atunci nu avem decit sa lasam apelurile la solidarizare emotionala de tip stingist si sa-i cautam lui Dan Stanca un loc de munca. Daca insa vrem o solutie principiala, atunci cred ca ar trebui sa localizam si sa atacam pe cei responsabili de actuala stare de lucruri din Romania. Vrem pensie pentru Dan Stanca sau libertatea cuvintului in Romania? Vrem o audienta la primul-secretar sau vrem sa dispara primul-secretar?
Atit timp cit nu raspundem la aceasta intrebare si cit nu stabilim niste criterii clare pe baza carora sa se poata colabora intelectual, "solidaritatea" cu Dan Stanca ramine o diversiune. Si Dan Stanca va fi transformat intr-o "cauza" doar pentru a putea fi lapidat mai apoi ca "tap ispasitor". Prietenii stiu de ce.
Ziarul de Iasi
PS: Fotografia lui Razvan Codrescu este cea aleasa chiar de el pentru a-l reprezenta pe Wikipedia si, cred eu, spune totul despre persoana sa. Ca sa nu fiu acuzat ca sunt subiectiv o sa solicit opinia unui psiholog profesionist, certificata, pentru a o prezenta, in curand, chiar aici.
Vezi si:
1 comment:
Felicitari, domnule Mircea Platon! Un articol realist si lucid. Incapatanarea dlui Mircea Platon de a nu se lasa manipulat de gruparea Codrescu-Baconski-Plesu este un semn de intelepciune. Ca si ultima sa carte, dealtfel. Dumnezeu sa-i ajute in dreapta sa lucrare.
Post a Comment