Pages

Monday, May 4, 2009

ADEVARUL: Paleologu, ministrul papă-lapte

Paleologu, ministrul papă-lapte, nu-şi aminteşte de furtul BPT
Autor: Cezar Paul-Bădescu
Data: 4 mai 2009

Amnezie Ministrul Culturii spune că nu-şi aminteşte ce a întreprins în cazul furtului mărcii „BPT“ .De aproape două luni, de când „Jurnalul Naţional” foloseşte ilegal brandul „BPT – Biblioteca pentru toţi“, Theodor Paleologu nu a făcut nimic să-şi recupereze marca.
„BPT – Biblioteca pentru toţi”, devenită marcă de notorietate, este folosită de Editura Minerva de mai bine de 50 de ani. Cu toate acestea, brandul a fost preluat în mod abuziv de cotidianul „Jurnalul Naţional”, care a început din 18 martie o colecţie de carte ce poartă acest nume.
Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (MCCPN) avea înregistrată marca „BPT” la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) încă din 23 mai 2001. Marius Tucă, directorul „Jurnalului Naţional”, a depus în luna ianuarie a acestui an o cerere la OSIM pentru înregistrarea siglei extinse „Biblioteca pentru toţi”. Cu toate că OSIM nu a soluţionat cererea respectivă, „Jurnalul Naţional” a început să publice cărţi sub numele de colecţie „Biblioteca pentru toţi”, având pe copertă şi sigla „BPT“.

Ocolirea răspunsului

Încă din vremea campaniei de promovare a colecţiei „Jurnalului Naţional”, „Adevărul” a cerut o reacţie din partea Ministerului Culturii în legătură cu furtul mărcii „BPT”, care îi aparţine. Şeful de cabinet al ministrului, Alexandru Bălăşescu, ne-a invitat să facem o cerere scrisă, cu număr de înregistrare, la care ni se va răspunde tot în scris. Această procedură este gândită, de fapt, să descurajeze interpelările din partea presei şi să evite răspunsurile.
După două săptămâni de la solicitarea noastră, am primit următorul răspuns din partea lui Dan-Marius Zarafescu, pe vremea aceea director al serviciului Cultură Scrisă:„La solicitarea Dvs. privind situaţia brandului «Biblioteca pentru toţi», informaţiile pe care suntem în măsură să vi le transmitem la această dată sunt următoarele: a) în prezent, brandul «Biblioteca pentru toţi» nu figurează înregistrat la OSIM; b) Editura Minerva, sub a cărei siglă a apărut colecţia «Biblioteca pentru toţi», nu a înregistrat acest brand. Orice detalii pe care le vom obţine din analizarea situaţiei semnalate de Dvs. vă vor fi comunicate în timp util.” Prin urmare, nimic despre „BPT”, marca aflată în proprietatea ministerului. Este inutil să mai adăugăm că niciun detaliu nu ne-a mai fost comunicat ulterior.

În aşteptare

Când colecţia „Jurnalului Naţional” funcţiona deja de ceva vreme, am revenit cu cererea noastră către Ministerul Culturii de a ne prezenta o reacţie. Am obţinut telefonul noului şef al serviciului Cultură Scrisă din MCCPN, Ioan Matei, şi l-am întrebat personal.
Acesta ne-a declarat că, deocamdată, ministerul este în aşteptarea deciziei OSIM: „Când o să aflăm că Marius Tucă este proprietarul brandului «Biblioteca pentru toţi», vom vedea dacă Ministerul Culturii îl va da în judecată, ca să-şi recupereze sigla.” Nu a putut să ne declare, în schimb, nimic despre ce face ministerul în momentul de faţă, în situaţia în care sigla care îi aparţine este folosită abuziv.

„Prins pe picior greşit“

Văzând că angajaţii Ministerului Culturii nu ne pot oferi o poziţie clară a instituţiei faţă de acest furt, am solicitat un interviu cu ministrul Theodor Paleologu. Din partea cabinetului ministrului, ne-a venit acelaşi răspuns: „Faceţi o cerere scrisă pentru aceasta, pe care s-o depuneţi cu număr de înregistrare.” Am profitat, totuşi, de vizita ministrului la Râşnov, de 1 Mai, şi reporterul nostru Ionuţ Dincă i-a adresat, pe fugă, câteva întrebări legate de scandalul „BPT”.
Cu această ocazie, Theodor Paleologu a confirmat faptul că „Jurnalul Naţional” foloseşte ilegal această marcă, dar a evitat să formuleze un răspuns tranşant asupra subiectului. Întrebat dacă măcar a fost formulată de instituţia pe care o conduce o notificare către „Jurnalul Naţionalul”, Paleologu a răspuns: „M-aţi prins pe picior greşit. Nu mai ştiu dacă am semnat sau nu… Cunosc problema, dar nu vreau să spun o tâmpenie. Am vorbit de chestia asta acum vreo două luni şi ştiu că nu avem nicio înţelegere cu «Jurnalul»“.

Stand by pentru Minerva

Editura Minerva a depus şi ea la OSIM cerere de înregistrare a mărcii „Biblioteca pentru toţi”, asupra căreia are drepturi morale şi culturale, iar cererea nu a fost încă soluţionată.

Un ministru cu tată celebru

Theodor Paleologu s-a născut la Bucureşti, în anul 1973. Tatăl lui a fost cunoscutul cărturar Alexandru Paleologu, căruia, după Revoluţie, i-a fost descoperită colaborarea cu Securitatea (angajament semnat în timpul detenţiei politice).
În 2005 a fost numit ambasador al României în Danemarca şi Islanda, funcţie din care a plecat în toamna lui 2008, când a fost ales deputat PDL. În decembrie 2008 a fost instalat la conducerea Ministerului Culturii, în Guvernul Boc.
S-a căsătorit la vârsta de 20 de ani cu Sarah, o franţuzoaică de origine libaneză, de care s-a separat acum un an. Are un băiat de 14 ani, Mihail.

Ce trebuie să facă ministrul Paleologu

Cu fiecare zi care trece, Ministerul Culturii este păgubit de cotidianul „Jurnalul Naţional”, care foloseşte fraudulos marca „BPT – Biblio­teca pentru toţi”, aflată în proprietatea ministerului. Pentru că ministrului Paleologu îi este neclar ce trebuie să facă în situaţia aceasta, „Adevărul” îi oferă consultanţă gratuită:

1 Să trimită notificare către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), pentru a-i atrage atenţia că marca solicitată de cetăţeanul Tucă Marius, „BPT – Biblioteca pentru toţi”, este proprietate a Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.
2 În temeiul articolului 23 din Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, să facă opoziţie la marca publicată, dacă cererea cetăţeanului Tucă Marius va fi admisă. Până în acel moment, să iasă cu declaraţii publice în mass-media, prin care să critice abuzul grav pe care-l săvârşeşte „Jurnalul Naţional” prin promovarea cărţilor din colecţia „BPT – Biblioteca pentru toţi”.
3 Să solicite, printr-o notificare scrisă, cotidianului „Jurnalul Naţional” să înceteze folosirea mărcii „BPT – Biblioteca pentru toţi” în scopuri comerciale.
4 Să intenteze un proces în faţa instanţelor de judecată, în care, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să-i fie interzisă „Jurnalului Naţional” folosirea mărcii „BPT – Biblioteca pentru toţi”.
5 Să deschidă acţiune în instanţă pentru recuperarea prejudiciului produs de „Jurnalul Naţional”, prin folosirea ilegală a mărcii „BPT – Biblioteca pentru toţi”.

Aceste acţiuni în justiţie pot fi promovate în temeiul articolului 35 din Legea 84/1998, care statuează următoarele: „Titularul mărcii (în acest caz, Ministerului Culturii) poate cere instanţelor judecătoreşti competente să interzică terţilor (în acest caz, «Jurnalul Naţional») să folosească în activitatea lor comercială (punerea în vânzare de cărţi sub marca «BPT – Biblioteca pentru toţi») fără consimţământul titularului.“
http://www.adevarul.ro/

No comments: