Pages

Thursday, May 7, 2009

SEFUL MAE Cristian Diaconescu, a avut azi intrevederi in SUA cu liderii comunitatii evreiesti si ai Congresului american

Întrevederi ale ministrului Afacerilor Externe cu reprezentanţi ai comunităţii evreieşti din SUA

La începutul vizitei pe care o efectuează în SUA, ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, a avut, pe data de 6 mai 2009, întrevederi cu rabinul Andrew Baker - director pentru afaceri internaţionale al American Jewish Comittee şi cu Daniel Mariaschin, vicepreşedinte executiv al B'nai B'rith International.
Pe agenda discuţiilor s-au aflat actuala criză economică şi financiară mondială şi relaţiile foarte bune pe care în mod tradiţional România le are cu reprezentanţii comunităţilor evreieşti.
Cu această ocazie ministrul român de externe a transmis deschiderea României pentru construirea unui monument al Holocaustului. Şeful diplomaţiei române a precizat că urmează să discute şi cu ceilalţi membrii ai Guvernului pentru ca prin consultări cu reprezentanţii comunităţii evreieşti din SUA să fie stabilită o foaie de parcurs pentru construirea acestui monument. În opinia ministrului nu ar trebui să existe dificultăţi în finalizarea acestui proiect, având în vedere că în România nu se manifestă acţiuni antisemite.
Şeful diplomaţiei române va avea astăzi întâlniri cu consilierul pentru securitate naţională al vice-preşedintelui SUA, Anthony Blinken, cu subsecretarul pentru afaceri politice al secretarului apărării, Michelle Flournoy şi cu membri proeminenţi ai Congresului american (Richard Lugar, co-preşedintele Comitetului pentru Relaţii Externe al Senatului, Benjamin Cardin, Solomon Ortiz, preşedinte al Caucus-ului pentru România din Camera Reprezentanţilor şi preşedinte al Subcomitetului pentru Pregătire din cadrul Comitetului pentru Forţe Armate, Joe Wilson, membru al Caucus-ului pentru România şi membru în Comitetul pentru Afaceri Externe, Robert Wexler preşedintele Subcomitetului pentru Europa din cadrul Comitetului pentru Afaceri Externe al Camerei Reprezentanţilor).
Pe agenda discuţiilor vor figura teme legate de cooperarea în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak, precum şi aspecte de interes prioritar în relaţia bilaterală, cu accent pe aprofundarea componentei economice a parteneriatului strategic bilateral. Vizita va prilejui, de asemenea, un amplu schimb de vederi pe ansamblul chestiunilor de interes comun de pe agenda internaţională, o atenţie specială urmând a fi acordată evoluţiilor din zona extinsă a Mării Negre.
De asemenea, ministrul va avea întrevederi şi cu reprezentanţi ai unor think-tank-uri prestigioase de la Washington. Şeful diplomaţiei române va susţine astăzi un discurs la think-tank-ul Atlantic Council, pe teme regionale de interes, urmat de o sesiune de întrebări şi răspunsuri.
7 mai 2009
Sursa: MAE

Nota mea: Cristian Diaconescu este insotit in SUA de diplomatii Mihnea Constantinescu, ambasador cu insarcinari speciale, Irina Zidaru, director general, Alexandru Serbanescu, purtator de cuvant, Gabriel Sopanda, secretar I, Cosmin Onisii, sef serviciu, Cristian Urse, secretar I, Alexandru Cioara, aghiotant.

No comments: