"Mihai Ungheanu scrie numai ceea ce crede"Petre Tutea
"Mihai Ungheanu, cel mai clarvăzător şi curajos analist al generaţiei sale"
Prof. dr. Viorel Roman, Universitatea din Bremen
Scriitorul si criticul literar Mihai Ungheanu a murit, joi, cu doar cinci zile inainte de a implini 70 de ani. Mihai Ungheanu s-a nascut la 17 martie 1939. In anii '70-'80 a fost apropiat de grupul protocronistilor, fiind unul dintre promotorii revistei "Luceafarul", scrie ZIUA. Dupa 1990 a continuat sa publice numeroase carti de esenta nationalista, in care si-a exprimat rezervele fata de noua "intelighentie", democratica, de dupa 1990, pe care a acuzat-o de continuitate cu mediile intelectuale din anii '50, pro-sovietice. Dintre aceste carti amintim "Holocaustul culturii romanesti, 1944-1989" si "Enciclopedia valorilor reprimate" (in colaborare cu Ilie Badescu), potrivit wikipedia. Ungheanu a fost senator PRM de Arges in doua legislaturi, din 2000 pana in 2008.
Apropiatii si familia anunta ca profesorul Mihai Ungheanu s-a imbolnavit subit de cancer, galopant, si s-a stins joi, la ora 14.10, dupa impartasania pe care o facuse cu o zi in urma. "Ucenicii celui care a fost una dintre cele mai sclipitoare minti romanesti si unul dintre cei mai mari aparatori ai lui Eminescu si romanitatii din ultima jumatate de secol anunta cu pioasa reculegere ca vineri, la ora 11.00, trupul profesorului de romanism va fi depus la Biserica Amzei. Slujba in memoria sa se va desfasura sambata, la ora 13.00, in aceeasi Biserica cu Hramul Bunei Vestiri si a Sfantului Ierarh Nicolae, inainte de inmormantarea care va avea loc la ora 14.00, la Cimirul Bellu Ortodox. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace alaturi de toti martirii neamului romanesc asteptand invierea mortilor si viata veacului ce va sa vina!".
Mihai Ungheanu se alatura astfel colegilor sai din Grupul Eminescu si nu numai, decedati in morti mai mult sau mai putin suspecte: Marin Preda, Nichita Stanescu, Paul Anghel, Alexandru Oprea, Pompiliu Marcea, Gheorghe Pitut, Ion Lancranjan, Cezar Ivanescu, Artur Silvestri...
«Cominternul după Comintern»
“Sunt preocupat să pun în ordine nişte manuscrise pentru o viitoare carte. O carte intitulată «Cominternul după Comintern», o suită de articole apărute în presă prin care vreau să demonstrez că de fapt mentalitatea şi metodele cominternului nu au dispărut după 1989, ba chiar au luat proporţii. Acest lucru mi se pare de ordinul evidenţei.
M-a interesat literatura de idei, în primul rând. Multe din cărţile care nu ţin de eseu sunt şi ele literatură de idei. Îmi plac în egală măsură toate genurile, speciile literare, dar mărturisesc că am înclinat mult către proză. Am scris cronică literară ani de zile. I-am închinat lui Marin Preda cartea «Marin Preda, vocaţie şi aspiraţie». A apărut în 1973, iar în anul 2002, pentru că trebuia dusă până la capăt, a apărut şi a doua ediţie. Din anul 1973, anul în care a apărut prima versiune, scriitorul a tipărit până în 1980 mai multe cărţi şi trebuia să dau o viziune finită asupra întregii opere. A doua ediţie s-a numit la fel, dar, evident, cu capitole în plus, pentru cărţile care nu apăruseră încă în 1973.
Pentru cei din generaţia mea, cel mai important lucru a fost supravieţuirea. Eu cred că am reuşit prin activitatea mea de critic literar să fac aşa ceva, prin cărţile pe care le-am tipărit. Regret că nu am scris cât de mult am dorit şi pe temele pe care le-am dorit.
Pasiunea pentru scris este inevitabilă, până la urmă, pentru un intelectual care vrea să comunice cu cei din jur şi cu publicul. Am făcut facultatea de litere, care m-a dus direct la presă, la gazetărie şi, evident, la scris, aşa că era prescrisă traiectoria mea. În ceea ce priveşte viaţa politică, m-am ţinut departe de ea până în 2000, cu convingerea că nu este un loc ideal de existenţă, dar am ajuns la concluzia că, dacă nu intri în politică, nu poţi rezolva anumite chestiuni de ordin profesional, nu poţi să duci până la capăt, pentru tine şi pentru alţii, o sumă de acţiuni începute, aşa că am intrat în politică, dar concluziile sunt, ca pentru oricare intelectual, decepţionante, dezamăgitoare.
Cred că politica mi-a adus numai decepţii. Mi-aduc aminte cum s-a făcut revizuirea Constituţiei din 2003, şi acţiunea asta făcută în grabă şi neserios m-a făcut să părăsesc prin demisie Parlamentul.
În adolescenţă visam să joc rugby. Acum nu mai am visuri. Însă eu eram, din păcate, în provincie, unde nu se făcea acest sport, şi situaţia spune foarte multe despre vise şi posibilităţi. Nu îmi place să visez... îmi place să-mi propun lucruri tangibile.”
Mihai Ungheanu 17 martie 2008
Jurnalul National
15 Ianuarie 2007 - M. UNGHEANU: “HOLOCAUSTUL CULTURII ROMANESTI; 1949-1989″
Hitler spera în buncăr, în ultimele sale zile, ca la întâlnirea dintre rasa superioară anglo-saxonă, capitalistă, apuseană cu cea inferioară, asiatică, slavo-bolşevică, lupta nu va înceta. Şi spre surprinderea mai ales a anglo-americanilor chiar aşa s-a şi întâmplat, dar nu chiar aşa cum vroia Hitler.
Stalinismul, idealurile solidarităţii, fraternităţii, egalităţii erau populare în Europa devastată. Iniţiativa în lupta culturală dintre est şi vest era la început de partea marxiştilor. Aşa că Stalin, ajuns la Berlin, a început imediat propaganda, munca de lămurire a germanilor, italienilor, francezilor, grecilor etc. şi din sfera de ocupaţie anglo-americană.
La scurt timp însă Truman s-a dezmeticit, începe refacerea ţărilor la vest de Cortina de Fier cu Planul Marshall şi ripostează slavilor cu aceeaşi monedă. Adică demască sclavia şi duplicitatea din Lagărul bolşevic. Banii pentru acest mare proiect cultural secret al CIA au fost luaţi din Planul Marshall.
Şi dacă slavii nu aveau nici un scrupul faţă de duşmanul de clasă, sub patronajul CIA, Radio Europa Liberă, Libertatea, sute de publicaţii, simpozioane şi congrese pledau pentru economia de piaţă, libertatea şi democraţia de tip nord-americană.
Strategia înfruntării secrete cultural-ideologice a anglo-saxonilor cu slavii, este analizată de Frances Stonor Saunders în Who paid the piper (Cine plăteşte). The CIA and the cultural Cold War, Londra 1999, 540 p.
Demascarea comuniştilor în apus a devenit facilă mai ales după înăbuşirea revoltei muncitorilor din Berlin 1953, Budapesta 1956, Praga 1968, iar activitatea ofiţerilor CIA şi a colaboratorilor a devenit tot mai uşoară. În final, războiul rece, sau al treilea război mondial, după diplomatul sovietic Valentin Falin, s-a încheiat cu victoria vestului. Federaţia Rusă are azi numai 5% din puterea economică a vestului, iar la mesajul eliberator marxist-leninist a renunţat de bună voie, chiar Moscova.
Cam acelaşi lucru s-a întâmplat şi în România. KGB-ul a venit cu ofiţeri şi un grup de cominternişti pregătiţi să preia puterea şi cu sprijinul Armatei Roşii, care a rămas în ţară 1944-58, a exterminat fără drept de apel cultura română neconformă cu stalinismul. Mihai Ungheanu, cel mai clarvăzător şi curajos analist al generaţiei sale, descrie degradarea în Holocaustul culturii româneşti, 1944-1989, ed. D.B.H. 470 p. Mai mult decât atât, continuarea procesului şi după 1989.
Dacă CIA se folosea de bani, organizaţii şi actori sub acoperire, KGB-ul la Bucureşti nu avea nici un motiv de a nu acţiona pe faţă şi cu toată brutalitatea, cu Morţi civile şi moartea de la Sighet, cu Echipele de epurare etc. Titlurile capitolelor sunt edificatoare: Execuţii rituale; Triumfători sub protecţia katiuşelor; Extinderea etichetelor prohibitive; Reprimarea exilului; Interzicerea lui Eminescu; Condamnari post-mortem – Titu Maioreacu; Metoda ţapilor ispăşitori; Inocenţa vinovaţilor; Eliminarea indezirabililor; Ocuparea instituţiilor; Inocenţa comisarilor; Lichidarea lui Mihail Manoilescu; Relansarea modelului execuţiilor rituale; Scenariul maniheic şi sacrificiile rituale…
Titlul cărţii Holocaustul…, e o preluare de la Stephan Fischer-Galaţi şi este o slăbiciune editorială. Meritorie este reproducerea textelor celor care s-au pus în slujba ruşilor şi au devenit nolens volens exterminatorii şi după ’89: Silviu Brucan: Amănuntele unei capturi senzaţionale (1947); Paul Cornea: Tendinţe în opera de artă (1947); Leonte Răutu: Împotriva Cosmopolitismului (1948); Mihai Roller: Să învăţăm limba lui Lenin şi Stalin (1948); Zigu Ornea: Caracterul reacţionar şi diversionist al semănătorismului (1961); Radu Florian: O controversă filozofică.
La români o deosebire de trecutul celui de al treilea război mondial este greu sesizabilă. Totuşi după lectura cărţiilor lui Saunders şi Ungheanu aveam conştiinţa depăşirii unei epoci istorice. Din păcate mai mult în vest. În est Armata 14 a Rusiei pe Nistru şi una mai puţin vizibilă la Bucureşti reconstruiesc cu aceleaşi metode şi agenţi cultura orientală, care deja în forma ei marxist-leninistă sau laică, liber cugetătoare este analizată exhausiv şi competent.
Globalizarea face ca lupta dintre est şi vest să nu mai fie sinucigaşă ca sub Hitler, nici secretă ca în tipul Războiului Rece şi a Cortinei de Fier, ci constructivistă. Adică acum se construieşte o situaţie haotică sau complexă, care duce cu necesitate la rezultatul dorit ca în Un război civil regizat? (Redefinirea revoluţiei) de Mihai Ungheanu în ed. Romcartex 1997, 471p.
Politicieni moldo-valahi sunt orientaţi spre modelul slav, pravoslavnic. În schimb. în Transilvania şi Banat cu ajutorul Legitimaţiilor de maghiari orientarea începe a fi pe faţă provestică. Astfel aici experienţa culturală a Războiului Rece, cu tot arsenalul secret şi actorii binecunoscuţi, redevine actuală.
Prof. dr. VIOREL ROMAN, Universitatea din Bremen, Germania
Apropiatii si familia anunta ca profesorul Mihai Ungheanu s-a imbolnavit subit de cancer, galopant, si s-a stins joi, la ora 14.10, dupa impartasania pe care o facuse cu o zi in urma. "Ucenicii celui care a fost una dintre cele mai sclipitoare minti romanesti si unul dintre cei mai mari aparatori ai lui Eminescu si romanitatii din ultima jumatate de secol anunta cu pioasa reculegere ca vineri, la ora 11.00, trupul profesorului de romanism va fi depus la Biserica Amzei. Slujba in memoria sa se va desfasura sambata, la ora 13.00, in aceeasi Biserica cu Hramul Bunei Vestiri si a Sfantului Ierarh Nicolae, inainte de inmormantarea care va avea loc la ora 14.00, la Cimirul Bellu Ortodox. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace alaturi de toti martirii neamului romanesc asteptand invierea mortilor si viata veacului ce va sa vina!".
Mihai Ungheanu se alatura astfel colegilor sai din Grupul Eminescu si nu numai, decedati in morti mai mult sau mai putin suspecte: Marin Preda, Nichita Stanescu, Paul Anghel, Alexandru Oprea, Pompiliu Marcea, Gheorghe Pitut, Ion Lancranjan, Cezar Ivanescu, Artur Silvestri...
«Cominternul după Comintern»
“Sunt preocupat să pun în ordine nişte manuscrise pentru o viitoare carte. O carte intitulată «Cominternul după Comintern», o suită de articole apărute în presă prin care vreau să demonstrez că de fapt mentalitatea şi metodele cominternului nu au dispărut după 1989, ba chiar au luat proporţii. Acest lucru mi se pare de ordinul evidenţei.M-a interesat literatura de idei, în primul rând. Multe din cărţile care nu ţin de eseu sunt şi ele literatură de idei. Îmi plac în egală măsură toate genurile, speciile literare, dar mărturisesc că am înclinat mult către proză. Am scris cronică literară ani de zile. I-am închinat lui Marin Preda cartea «Marin Preda, vocaţie şi aspiraţie». A apărut în 1973, iar în anul 2002, pentru că trebuia dusă până la capăt, a apărut şi a doua ediţie. Din anul 1973, anul în care a apărut prima versiune, scriitorul a tipărit până în 1980 mai multe cărţi şi trebuia să dau o viziune finită asupra întregii opere. A doua ediţie s-a numit la fel, dar, evident, cu capitole în plus, pentru cărţile care nu apăruseră încă în 1973.
Pentru cei din generaţia mea, cel mai important lucru a fost supravieţuirea. Eu cred că am reuşit prin activitatea mea de critic literar să fac aşa ceva, prin cărţile pe care le-am tipărit. Regret că nu am scris cât de mult am dorit şi pe temele pe care le-am dorit.
Pasiunea pentru scris este inevitabilă, până la urmă, pentru un intelectual care vrea să comunice cu cei din jur şi cu publicul. Am făcut facultatea de litere, care m-a dus direct la presă, la gazetărie şi, evident, la scris, aşa că era prescrisă traiectoria mea. În ceea ce priveşte viaţa politică, m-am ţinut departe de ea până în 2000, cu convingerea că nu este un loc ideal de existenţă, dar am ajuns la concluzia că, dacă nu intri în politică, nu poţi rezolva anumite chestiuni de ordin profesional, nu poţi să duci până la capăt, pentru tine şi pentru alţii, o sumă de acţiuni începute, aşa că am intrat în politică, dar concluziile sunt, ca pentru oricare intelectual, decepţionante, dezamăgitoare.
Cred că politica mi-a adus numai decepţii. Mi-aduc aminte cum s-a făcut revizuirea Constituţiei din 2003, şi acţiunea asta făcută în grabă şi neserios m-a făcut să părăsesc prin demisie Parlamentul.
În adolescenţă visam să joc rugby. Acum nu mai am visuri. Însă eu eram, din păcate, în provincie, unde nu se făcea acest sport, şi situaţia spune foarte multe despre vise şi posibilităţi. Nu îmi place să visez... îmi place să-mi propun lucruri tangibile.”
Mihai Ungheanu 17 martie 2008
Jurnalul National
15 Ianuarie 2007 - M. UNGHEANU: “HOLOCAUSTUL CULTURII ROMANESTI; 1949-1989″
Hitler spera în buncăr, în ultimele sale zile, ca la întâlnirea dintre rasa superioară anglo-saxonă, capitalistă, apuseană cu cea inferioară, asiatică, slavo-bolşevică, lupta nu va înceta. Şi spre surprinderea mai ales a anglo-americanilor chiar aşa s-a şi întâmplat, dar nu chiar aşa cum vroia Hitler.Stalinismul, idealurile solidarităţii, fraternităţii, egalităţii erau populare în Europa devastată. Iniţiativa în lupta culturală dintre est şi vest era la început de partea marxiştilor. Aşa că Stalin, ajuns la Berlin, a început imediat propaganda, munca de lămurire a germanilor, italienilor, francezilor, grecilor etc. şi din sfera de ocupaţie anglo-americană.
La scurt timp însă Truman s-a dezmeticit, începe refacerea ţărilor la vest de Cortina de Fier cu Planul Marshall şi ripostează slavilor cu aceeaşi monedă. Adică demască sclavia şi duplicitatea din Lagărul bolşevic. Banii pentru acest mare proiect cultural secret al CIA au fost luaţi din Planul Marshall.
Şi dacă slavii nu aveau nici un scrupul faţă de duşmanul de clasă, sub patronajul CIA, Radio Europa Liberă, Libertatea, sute de publicaţii, simpozioane şi congrese pledau pentru economia de piaţă, libertatea şi democraţia de tip nord-americană.
Strategia înfruntării secrete cultural-ideologice a anglo-saxonilor cu slavii, este analizată de Frances Stonor Saunders în Who paid the piper (Cine plăteşte). The CIA and the cultural Cold War, Londra 1999, 540 p.
Demascarea comuniştilor în apus a devenit facilă mai ales după înăbuşirea revoltei muncitorilor din Berlin 1953, Budapesta 1956, Praga 1968, iar activitatea ofiţerilor CIA şi a colaboratorilor a devenit tot mai uşoară. În final, războiul rece, sau al treilea război mondial, după diplomatul sovietic Valentin Falin, s-a încheiat cu victoria vestului. Federaţia Rusă are azi numai 5% din puterea economică a vestului, iar la mesajul eliberator marxist-leninist a renunţat de bună voie, chiar Moscova.Cam acelaşi lucru s-a întâmplat şi în România. KGB-ul a venit cu ofiţeri şi un grup de cominternişti pregătiţi să preia puterea şi cu sprijinul Armatei Roşii, care a rămas în ţară 1944-58, a exterminat fără drept de apel cultura română neconformă cu stalinismul. Mihai Ungheanu, cel mai clarvăzător şi curajos analist al generaţiei sale, descrie degradarea în Holocaustul culturii româneşti, 1944-1989, ed. D.B.H. 470 p. Mai mult decât atât, continuarea procesului şi după 1989.
Dacă CIA se folosea de bani, organizaţii şi actori sub acoperire, KGB-ul la Bucureşti nu avea nici un motiv de a nu acţiona pe faţă şi cu toată brutalitatea, cu Morţi civile şi moartea de la Sighet, cu Echipele de epurare etc. Titlurile capitolelor sunt edificatoare: Execuţii rituale; Triumfători sub protecţia katiuşelor; Extinderea etichetelor prohibitive; Reprimarea exilului; Interzicerea lui Eminescu; Condamnari post-mortem – Titu Maioreacu; Metoda ţapilor ispăşitori; Inocenţa vinovaţilor; Eliminarea indezirabililor; Ocuparea instituţiilor; Inocenţa comisarilor; Lichidarea lui Mihail Manoilescu; Relansarea modelului execuţiilor rituale; Scenariul maniheic şi sacrificiile rituale…
Titlul cărţii Holocaustul…, e o preluare de la Stephan Fischer-Galaţi şi este o slăbiciune editorială. Meritorie este reproducerea textelor celor care s-au pus în slujba ruşilor şi au devenit nolens volens exterminatorii şi după ’89: Silviu Brucan: Amănuntele unei capturi senzaţionale (1947); Paul Cornea: Tendinţe în opera de artă (1947); Leonte Răutu: Împotriva Cosmopolitismului (1948); Mihai Roller: Să învăţăm limba lui Lenin şi Stalin (1948); Zigu Ornea: Caracterul reacţionar şi diversionist al semănătorismului (1961); Radu Florian: O controversă filozofică.
La români o deosebire de trecutul celui de al treilea război mondial este greu sesizabilă. Totuşi după lectura cărţiilor lui Saunders şi Ungheanu aveam conştiinţa depăşirii unei epoci istorice. Din păcate mai mult în vest. În est Armata 14 a Rusiei pe Nistru şi una mai puţin vizibilă la Bucureşti reconstruiesc cu aceleaşi metode şi agenţi cultura orientală, care deja în forma ei marxist-leninistă sau laică, liber cugetătoare este analizată exhausiv şi competent.
Globalizarea face ca lupta dintre est şi vest să nu mai fie sinucigaşă ca sub Hitler, nici secretă ca în tipul Războiului Rece şi a Cortinei de Fier, ci constructivistă. Adică acum se construieşte o situaţie haotică sau complexă, care duce cu necesitate la rezultatul dorit ca în Un război civil regizat? (Redefinirea revoluţiei) de Mihai Ungheanu în ed. Romcartex 1997, 471p.
Politicieni moldo-valahi sunt orientaţi spre modelul slav, pravoslavnic. În schimb. în Transilvania şi Banat cu ajutorul Legitimaţiilor de maghiari orientarea începe a fi pe faţă provestică. Astfel aici experienţa culturală a Războiului Rece, cu tot arsenalul secret şi actorii binecunoscuţi, redevine actuală.
Prof. dr. VIOREL ROMAN, Universitatea din Bremen, Germania
Posts
No comments:
Post a Comment