Pages

Friday, October 3, 2008

Miting la Chisinau impotriva promovarii homosexualitatii ca normalitate printre copiii nostri. Felicitari ex-directorului adj al SRI, Dumitru Cristea!

CĂTRE TOŢI CEI CĂRORA LE PASĂ DE FAMILIE, COPII ŞI NEPOŢI !
03 octombrie, vineri, de la ora 08.30 pana la orele 12.00, în faţa clădirii Parlamentului RM a avut loc o manifestaţie de protest împotriva proiectului Legii cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării* prin care „parteneriatele” homosexuale (cuplurile sexuale dintre bărbat şi bărbat, dintre femeie şi femeie) sînt egalate cu căsătoria dintre bărbat şi femeie, cu familia formată din tată-mamă-copii.
Articolul 1 al Legii spune:
“Scopul prezentei legi este asigurarea egalităţii în drepturi a tuturor persoanelor aflate pe teritoriul Republicii Moldova în sfera politică, economică, socială, culturală, şi în alte sfere ale vieţii în vederea prevenirii şi combaterii discriminării după criteriile de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, convingere, culoare, sex, vîrstă, stare a sănătăţii, dizabilitate, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, origine socială, avere, apartenenţă la o categorie de persoane defavorizate, precum şi pe bază de orice alt criteriu.”
Mai mult decît atît, adoptarea de către Parlament a acestui proiect de lege va da undă verde pentru:
stimularea la maxim a propagandei agresive a homosexualităţii (prin toate locurile publice din ţară);
împiedicarea oricărei împotriviri (oricît de mică ar fi) sau neacceptări a homosexualităţii şi a întregului arsenal folosit de activiştii homosexuali pentru răspîndirea acestui fenomen distrugător: sex-magazine, cluburi-discoteci de desfrîu (în capitală există deja 6), parade ale „mîndriei” homosexuale prin centrul capitalei, concerte în aer liber (inclusiv în locurile de importanţă naţional-culturală cum ar fi PMAN); [În prezent, Senatul Braziliei discută adoptarea unei legi potrivit căreia vor fi băgaţi la închisoare toţi cei care vor spune ceva împotriva celor ce vor răspândi homosexualitatea. În cazul în care îşi vor expune deschis părerea despre imoralitatea sodomiei – vor fi închişi pentru o perioadă de până la 5 ani];
organizarea intensă de seminare prin TOATE şcolile din ţară (elevii nu vor putea refuza să participe la aceste seminare pentru că această atitudine va fi considerată ca fiind „homofobă”, cu urmări grave pentru părinţii săi);
împînzirea tuturor sferelor sociale (inclusiv a Bisericii, spitalelor, grădiniţelor, universităţilor, caselor de copii, poliţiei, caselor de cultură, etc.) cu pederaşti, lesbiene, transvestiţi etc;
SĂ LUĂM SEAMA CĂ:
Scopul final al propagandei homosexuale este acceptarea şi practicarea sodomiei (homosexualităţii) de către întreaga societate şi, o dată cu aceasta, distrugerea definitivă a moralităţii societăţii moldoveneşti;
Homosexualii numesc “discriminare” nedumerirea şi indignarea oamenilor;
Proiectul de lege prevede pedepse administrative, penale, civile şi disciplinare (art. 22 din Lege) pentru toţi cei care vor încerca să se opună dictaturii sodomiţilor în Moldova. Deja în unele ţări conduse de grupările homosexuale (cum ar fi Brazilia, Olanda, Spania) neacceptarea ca normă a pederastiei este declarată perversiune gravă şi boală psihică care trebuieşte tratată forţat;
La conferinţele organizate de Centrul homosexualilor „GenderDoc-M”, aceştia au declarat în repetate rînduri că vor face tot posibilul ca să-i corupă (prin orice mijloace) pe deputaţii moldoveni în vederea aprobării cît mai urgente a acestei Legi;
Homosexualii se folosesc (ca pretext) de minorităţile etno-culturale, lingvistice, religioase pentru a introduce legea antidiscriminare în Parlament;
Să venim cu toţii – cu rude, prieteni, colegi şi vecini – să ne apărăm Familia, copiii, nepoţii de năvala pederastiei în Ţara noastră!
Toţi cei care, aflînd de acest anunţ, nu vor lua parte la manifestaţie - se fac responsabili pentru viitorul de coşmar al copiilor şi nepoţilor ţării noastre.
* Textul integral al proiectului Legii cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării poate fi descărcat de aici.
Sursa

Il felicit pe fostul director adjunct al SRI, profesorul Dumitru Cristea, pentru cursul sau de psihologie sociala de la Universitatea "Titu Maiorescu", care are in componenta si capitolul "Manipularea opiniei publice", balacarit de propagandistii pro-homosexuali de la Evenimentul Zilei astfel:


Din învăţăturile profesorului universitar Dumitru Cristea, fost director adjunct SRI, către ... [citeste]

No comments: