Pages

Monday, September 29, 2008

Victimele mineriadelor ies din nou in strada ca protest fata de musamalizarea Dosarului Represiunii din iunie 1990

Protest la Parchetul General - marti dimineata - 30.09.2008

Asociaţia noastră vă aduce la cunoştiinţă că în ziua de marţi 30.09.2008, între orele 12.00 – 13.00, în Bucureşti, pe trotuarul din faţa Parchetului General (Piaţa Constituţiei), se va desfăşura un protest faţă de organele Ministerului Public implicate în muşamalizarea şi tergiversarea dosarului Represiunii din iunie 1990 (Mineriada iunie 1990).
Preşedinte
Viorel Ene

În atenţia Preşedintelui României, Traian Băsescu
Către Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu


PROTEST al victimelor mineriadelor
Cu privire la:
Muşamalizarea
Dosarului represiunii din iunie 1990


Domnule preşedinte, ne adresăm încă odată excelenţei voastre în calitatea de garant al Constituţiei şi de reprezentant suprem al Statului Român. Totodată avem în vedere şi faptul că ne-aţi comunicat recent (DCL1/149/4.08.2008) “interesul faţă de aspectele semnalate în memoriul şi materialul sinteză realizat de AVMR cu privire la tergiversarea şi muşamalizarea Dosarului Mineriadei din iunie 1990”.
Ne adresăm deasemenea şi reprezentantului Guvernului României, excelentului ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu, cel care ne-a recomandat recent să “manifestăm încredere în actul de justiţie”, după înaintarea unui memoriu similar (nr.75278/2008) cu privire la (ne)soluţionarea Dosarului Mineriadei din 1990.
Excelenţe,
Vă solicităm intervenţia directă în ceea ce priveşte soluţionarea acestui Dosar cheie al Justiţiei româneşti, "cu celeritate" aşa cum s-a angajat şi şi-a asumat chiar de Laura Codruţa Kovesi, Procurorul General al României, numit de excelenţele voastre, domnule preşedinte şi domnul ministru al Justiţiei.
Am aflat zilele trecute că Dosarul Mineriadei a fost mutat la DIICOT, ceea ce implică schimbarea încadrării juridice, astfel încâ să permită scăparea celor vinovaţi, credem noi.
Am primit deja de la DIICOT un înscris semnat de Seful Direcţiei, procurorul Codruţ Olaru, prin care ni se comunică Neînceperea Urmăririi Penale în cazul unor persoane (printre care se numără şi Sorin Oprescu, actual primar general) conectate la făptaşul principal al Represiunii din iunie 1990 - Ion Iliescu, persoane reclamate de către Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România pentru participarea la Represiunea din iunie 1990.
Prim Procurorul Parchetului General Marius Iacob desemnat de Procurorul General al României Laura Codruţa Kovesi să se ocupe de soluţionarea dosarelor Mineriadei mutate de la secţia Parchetului Militar, pentru grave încălcări ale normelor procedurale juridice, am aflat că în loc să treacă la arestarea infractorilor Ion Iliescu, Petre Roman şi a celorlaţi complici se lansează în beletristica de largă respiraţie universală scriind romane despre ELODIA!!.
Ne-aţi recomandat, în adresele dvs oficiale, domnule preşedinte şi domnule ministru al Justiţiei, să ne adresăm CSM-ului, “pentru a analiza şi dispune” faţă de “procurorii care instrumentează cauzele şi-şi încalcă obligaţiile profesionale”. Consiliului Superior al Magistraturii ne-am adresat, ultima oară încă de acum nouă luni (9 luni). Nu este prima adresare a Asociaţiei Victimelor Mineriadei 1990-1991 către CSM. De şase luni CSM-ul refuză prezentarea rezultatelor controalelor efectuate şi ca urmare a solicitărilor de Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România care a cerut sancţionarea procurorilor care au tergiversat şi muşamalizat Dosarul Mineriadei din iunie 1990.
Ştim însă că membri de drept ai CSM sunteţi şi Excelenţele voastre, domnule preşedinte şi domnule ministru al Justiţiei.
Tot excelenţele voastre i-aţi numit şi pe domnii procurori Marius Iacob, Codruţ Olaru precum şi pe şefa celor doi Laura Codruţa Kovesi, procuror general.
Nu ne îndoim de buna credinţă a excelenţelor voastre dar, cu respect, orbservăm o totală lipsă de eficienţă faţă de demersurile noastre de bun simţ care au un unic obiect: trimiterea în instanţă a Dosarului Mineriadei şi arestarea celor vinovaţi.
Aflăm totodată, cu stupoare şi indignare, că unul dintre principalii autori ai Represiunii, Petre Roman, tovarăşul lui Ion Iliescu, a fost numit recent Înalt funcţionar a Statului pe care îl reprezentaţi, domnule preşedinte, şi totodată candidat de frunte al P.N.L.-ului din care faceţi şi dvs parte, domnule ministru al Justiţiei.
Înţelegem că fişa postului, în cazul excelenţelor voastre, nu include şi principiile onoarei, justiţiei şi democraţiei. Înţelegem că susţineţi astfel, indirect, făptuitorii crimelor împotriva umanităţii (imprescriptibile), susţineţi personaje vinovate de instigare la război civil, de grave acţiuni împotriva cetăţenilor români.
Excelenţe,
în opinia noastră, a victimelor, reprezentaţi un Stat eşuat, un regim ilustrat de făţărnicie şi fals “respect” pentru democraţie şi justiţie, un sistem care funcţionează împotriva dreptăţii şi a legii.
România se află, credem noi, în faliment moral şi instituţional, câtă vreme patronează legea fărădelegii, frauda, şi „administrarea” legii nu în folosul comunităţii ci împotriva ei.
Dacă noi suntem cei care ne înşelăm în privinţa acestei definiţii va fi foarte simplu să ne probaţi Excelenţele voastre contrariul prin rezolvarea, după aproape două decenii de muşamalizări, a Dosarului Mineriadei din iunie 1990.

În numele victimelor,
preşedinte AVMR
Ene Viorel

No comments: