Comanda BOR s-a suprapus cu cea a Vaticanului, dar reprezentanţii fabricii austriece care le-a produs s-au dat peste cap pentru ca prima faţă bisericească a României să îşi primească darul la timp.
Reprezentanţii fabricii de clopote Grassmayr ne-au dezvăluit că doar cele mai importante capete religioase se bucură de onoarea de a rămâne imortalizate pe clopotele făurite de fabrica din Austria.
"În săptămâna în care am primit comanda de la ÎPS Daniel, au mai venit două comenzi: una de la Vatican, cu chipul Papei Benedict al XVI-lea şi alta din Italia, cu chipul Papei Ioan Paul al-II-lea", ne-a spus Johannes Grassmayr, directorul companiei.
Impresionat de charisma Patriarhului pe care l-a întâlnit în mai, austriacul a făcut tot posibilul pentru ca darul ÎPS Sale să fie gata la timp. "Fabricarea celor patru clopote a durat trei luni, iar Preafericitul a dorit ca eu să particip personal la aducerea lor în ţară", se mândreşte directorul.
Mai mult, preţul celor patru "opere de artă" a fost unul special.
Au costat 80.000 de euro
Clopotele au costat 80.000 de euro şi au fost admirate de toate feţele bisericeşti care au participat la dineul pregătit ieri, la Patriarhie.
Clopotele nu sunt numai foarte frumoase, ci şi moderne, fiind conectate la un sistem informatic dotat cu GPS.
Sărbătoare, ieri, la Patriarhie
Cu ocazia împlinirii unui an de la întronarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel a sfinţit ieri noul Paraclis din Reşedinţa Patriarhală şi a participat la Sfânta Liturghie. La eveniment au fost prezenţi preşedintele Traian Băsescu şi mai mulţi politicieni. Ziua s-a încheiat cu un dineu oferit de Patriarh. (Fast ca la un cincinal - nota mea)
1 Octombrie 2008 Oana Timar Libertatea
No comments:
Post a Comment