Pe 29 Noiembrie 2009, in noaptea Sfantului Andrei, se împlinesc 71 de ani de la uciderea celor 14 legionari, Nicadorii, Decemvirii şi Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Miscarii Legionare, de doua ori deputat in Parlamentul Romaniei. În noaptea de 29/30 Noiembrie 1938, în pădurea Tâncăbeşti, aproape de Capitală, Corneliu Zelea Codreanu, Capitanul, Nicadorii şi Decemvirii sunt asasinaţi de jandarmii care îi transportau la închisoarea Jilava de la lagarul Rimnicu Sarat.
Comunicatul mincinos al Parchetului Militar al Corpului II Armată cu privire la uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu (30 noiembrie 1938)Parchetul militar al C
În noaptea de 29-30 noiembrie a.c. s-a făcut un transfer de condamnaţi de la închisoarea R. Sărat la Bucureşti - Jilava.
În dreptul pădurii ce corespunde kilometrului 30 (in realitatea la km 40 - nota mea) de pe şoseaua Ploieşti - Bucureşti, pe la orele 5, automobilele au fost atacate cu împuşcături de necunoscuţi care au dispărut şi în acel moment transferaţii, profitând de faptul că transportul se făcea în automobile Brek tip jandarmi, deschise şi pe timp de noapte cu ceaţă deasă, au sărit din maşini, îndreptându-se cu vădită intenţie de a dispărea în pădure.
Jandarmii, după somaţiile legale, au făcut uz de armă.
Au fost împuşcaţi:
Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la zece ani muncă silnică şi şase ani interdicţie.
Constantinescu Nicolae, Caranica Ion, Belimace Doru, autorii asasinatului comis asupra lui I.G. Duca, condamnaţi la muncă silnică pe viaţă.
Caratanase Ion, Bozântan Iosif, Curcă Ştefan, Pele Ioan, State Gr. Ioan, Atanasiu Ioan, Bogdan Gavrilă, Vlad Radu, autorii asasinatului comis asupra lui Mihail Stelescu, condamnaţi la muncă silnică pe viaţă.
Georgescu Ştefan, Trandafir Ioan, condamnaţi la câte zece ani muncă silnică pentru asasinat asupra lui Stelescu.
Atât Parchetul militar al Corpului II Armată, pe teritoriul căruia s-a întâmplat cazul, cât şi parchetul civil, fiind înştiinţate, au venit la faţa locului şi au constatat în mod oficial moartea celor numiţi mai sus, de către medic, prin încheierea de proces-verbal.
A autorizat înmormântarea cadavrelor, rămânând mai departe în cercetarea cazului.
Comandantul militar, după propunerea parchetului şi pentru motive de ordine publică, a aprobat ca înmormântarea să se facă la subcentrul militar Jilava, fapt ce s-a executat în dimineaţa zilei de 30 noiembrie a.c. prin îngrijirea închisorii militare Jilava.
Universul, din 2 decembrie 1938
În 1940, plutonierul Sârbu, martor si executant al asasinarii ordonate de ministrul de Interne Armand Calinescu si de dictatorul Carol al II-lea, citat in Buna Vestire, a declarat:
„ …În zorii zilei de 29 Noiembrie 1938 am pornit spre Râmnicul Sărat. Am ajuns la închisoare, am fost băgaţi toţi jandarmii într-o celulă unde maiorii Dinulescu şi Macoveanu ne-au dat instrucţiunile asupra modului cum avea să-i executăm pe legionari. Punând în genunchi pe şoferul maşinii, i-a aruncat un ştreang dupa gât pe la spate, arătând cât de uşor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieşit apoi unul câte unul afară şi fiecăruia i s-a dat în seamă un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu că acela era Căpitanul, Corneliu Codreanu. I-am dus apoi în maşini. Aici legionarul era legat cu mâinile de banca, la spate, iar picioarele pe partea de jos a băncii din faţă, în aşa fel ca să nu se poată mişca în nicio parte. Aşa au fost legaţi 10 legionari într-o maşină şi 4 în alta. Eu am fost în prima maşină, în cea cu 10 legionari, în spatele Căpitanului şi fiecare jandarm era aşezat în spatele legionarului ce-i fusese încredintat. În mâini aveam ştreangurile.
Am pornit. În masina mea mai era maiorul Dinulescu, iar în cealaltă maiorul Macoveanu. Era o tăcere de mormânt căci n-aveam voie să vorbim între noi şi nici legionarii între ei. Ajunşi în dreptul pădurii Tâncabesti, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr-un cod de semnale, momentul execuţiei, a aprins la un moment dat lanterna, stingând-o şi aprinzând-o de trei ori. Era momentul execuţiei, dar nu ştiu de ce nu am executat niciunu. Atunci maiorul Dinulescu a oprit maşina, s-a dat jos şi s-a dus la maşina din spate. Aici, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar. Legionarii erau executaţi. Căpitanul şi-a întors puţin capul către mine şi mi-a şoptit:
- “Camarade, dă-mi voie să le vorbesc camarazilor mei!”
Dar în aceiaşi clipă, mai înainte ca el să fi terminat rugămintea, maiorul Dinulescu a pus piciorul pe scara maşinii şi păşind înauntru cu revolverul în mâna a rostit printre dinti: “Executarea!” La aceasta, jandarmii au aruncat ştreangurile… A fost un muget şi un horcăit, întrerupt din adâncul fiinţei lor, apoi o liniste de mormânt. Cu perdelele trase, masinile si-au continuat drumul pâna la Jilava… Când am ajuns, erau orele 7 dimineata. Aici ne asteptau: colonelul Zeciu, Dan Pascu, comandantul închisorii, colonelul Gherovici, medicul legist Lt. Col. Ionescu şi alţii. Groapa era facută. Traşi din maşină, legionarii au fost aşezaţi cu faţa în jos şi împuşcati în spate, pentru a se simula astfel împuscarea pe la spate în timpul evadării de sub escortă. Apoi au fost aruncati în groapa comună…”
La 30 Noiembrie 1940, trupul neînsufleţit al Căpitanului şi cele ale Nicadorilor şi Decemvirilor care au fost strangulaţi odată cu el au fost reinhumate la Casa Verde din Bucureştii Noi, sediul Miscarii Legionare construit prin munca voluntara, la fel ca si Facultatea de Drept din Bucuresti sau alte cladiri importante din Capitala. Nici pana astazi nu se stie ce s-a intamplat cu osemintele lor dupa invadarea tarii de catre sovietici, in 1944. In prezent, la Casa Verde, care apartine de drept familiei Codreanu, a fost daramata o parte din ansamblul arhitectural si se ridica in curtea acesteia, ilegal, o alta cladire.
Mircea Eliade: „Rareori în istoria creştinismului modern au fost răsplătite cu mai mult sânge posturile, rugăciunile şi credinţa oarbă în atotputernicia lui Dumnezeu.” (Memorii)
„Văzu atunci cum peste sârme unul din jandarmi îşi aşează puşca mitralieră în poziţie de tragere. Apoi descoperi că de-a lungul sârmelor, santinelele se înmulţiseră: erau acum vreo 15. Văzu pe maior, înarmat şi el, traversând grăbit curtea din faţa cancelariei, cu un plutonier. Încet , încet, din toate părţile apăreau jandarmii. Deţinuţii ieşiseră din camere şi se adunară în mai multe grupuri în curte. Dar îndată ce unul dintre ei încerca să se apropie de sârme, jandarmii strigau şi înălţau armele. Până ce un plutonier se îndrepta spre sârme cu un jurnal în mână şi făcu semn să se apropie cineva. Înainta un bărbat înalt, subţire, cu barbă de timpuriu albită. Plutonierul înfăşură jurnalul, îl ghemui cât putu de mult, şi-l zvârli spre sârme. Celălalt se apleca să-l ridice şi se îndrepta către mijlocul curţii desfăcându-l. Se opri din drum, deschise ziarul şi se clatină. Toţi se repeziră spre el. Apoi Ştefan auzi un strigăt sugrumat, sălbatic, de fiară rănită:
- L-au împuşcat pe Căpitan.
Nu se mai auzi atunci nici o răsuflare în toată curtea. Tăcerea aceea împietrită i se păru mai cumplită decât orice strigăt.”
Mircea Eliade, Noaptea de Sanziene
Posts
No comments:
Post a Comment