Thursday, December 31, 2009

CINE UITA NU MERITA. Forme "intelectuale" ale tradarii Romaniei si metoda de prevenire si combatere: informatia




Cum vor deveni din nou domnişoare curvele din presă şi societatea civilă

„Cine uită, nu merită!“ În '90, am pus împreună cu „huliganii“ anticomunişti din Piaţa Universităţii acest înscris al lui Iorga pe Arhitectură, botezată „Facultatea de Golani“, alături de o fotografie-gigant cu Iliescu şi Ceauşescu. Vroiam ca românii să nu uite că morţii noştri din decembrie au nevoie de dreptate, la fel ca şi viii. După 20 de ani, bieţii mucenici nu şi-au găsit-o, iar noi nu ne-am făcut-o. Conspiratorii KGB şi GRU de atunci, în frunte cu Brucan şi Iliescu, s-au multiplicat sinistru, în mii de replici care au năpădit politica, presa şi societatea aşa-zis civilă şi românească.
Campanie mai scabroasă ca asta chiar că n-a mai fost nicicând. Nici măcar primele „alegeri libere“ nenorocite, de dinainte de a ne lua ciomegele lui Ion Iliescu în cap, când se minţea poporul cu televizorul, unic, şi prindeau celei mai stupide manipulări, parcă nu au fost la fel de sinistre precum cele de mai ieri. Mijloacele de intoxicare s-au perfecţionat. Ce era băgat în cap minerilor ieri printr-o simplă întrerupere de emisie, azi este inoculat prin mii de picături chinezeşti otrăvite. Pipetele sunt tele-cyborgii post-comunismului, soldaţi fideli ai minciunii şi ateismului, pretinşi lideri de opinie polisaţi de păpuşarii serviciilor antiromâneşti în două decenii de activitate. Urmaşii demni ai criminalilor filo-sovietici Brucan şi Iliescu.
Ca să fie mai clar: Silviu Brucan, agent sovietic dovedit, este cel care condamna elita României la moarte, începând cu 1945, din vârful Scânteii PCDR. Ion Iliescu, alt agent al URSS, poreclit Iliescu-KGB, închidea cercul crimelor sovietice comise asupra românilor timp de 45 de ani prin mascarada sângeroasă din decembrie 1989. Numai un orb, tâmp şi surd nu poate vedea petele roşii de pe costumul de mii de euro al lui Mircea Geoană, urme lăsate de mâinile mânjite de sânge ale celui care îl ţine în braţe, tartorul crimelor din decembrie, Ion Iliescu.
Şi atunci, cum pot fi numiţi „intelectualii susţinători ai lui Mircea Geoană“, curvele din politică, prostituatele de presă şi goarnele lor de împrăştiat minciuni pe bandă la televiziunile mogulilor „cu ştaif“, devalizatori ordinari ai bietei Românii?
Singur împotriva tuturor, Traian Băsescu nu s-a lăsat înfrânt de valul de ură cosmetizat deontologic, în „respect“ şi „bun-simţ“. Cu sprijinul a milioane de români anonimi, de la opincă la vlădică, Băsescu a reuşit până la urmă să se opună uriaşei maşinării de spălat creiere şi suflete româneşti. Ce gâlmă li s-a pus în gât după ce au spart sute de milioane de euro ca să-l doboare, să ne doboare, şi să ocupe, definitiv, România? Păpuşarii turbează, monştrii procreatori de monştri supurează.
Dar să revin la Iorga. În 2000, un grup, „select“, de intelectuali „cu ştaif“ renunţa la pretinsul anticomunism de paradă şi, chipurile pentru a se opune lui Vadim Tudor, nume sonore, hiper-mediatizate în ciuda sărăciei sufleteşti - gen Patapievici, Pleşu şi Liiceanu -, l-au susţinut printr-un apel public, fără ezitare, pe responsabilul de crimele din decembrie 1989 şi iunie 1990, „salvatorul neamului“ Ion Iliescu. S-a dovedit atunci cu prisosinţă că acest grup, de „dialog social“, înfiinţat cu sprijinul agentului sovietic Silviu Brucan, şi-a meritat investiţia kominternistă. Dovada cea mai evidentă că sperietoarea Vadim Tudor era doar o creaţie a lui Ion Iliescu, stipendiată în anii '90 chiar de către finuţul Andrei Pleşu, atunci ministru FSN, prin semnătura lui Petre Roman, s-a văzut ieri, din nou, pe ecranul scos din „1984“ al Antenei 3, când „mâncătorul de unguri“ stătea colocvial - alături de „creştin-democratul“ Ciorbea şi societarul în civil Pîrvulescu - la o devărsare de înjurături anti-Băsescu cu fostul prim-ministru fesenist, ex-“jidan“ pentru Vadim, acum „os de liberal“, de dragul lui Patriciu. Asta după ce şi-a sinucis propriul partid, PRM, printr-o alianţă contra naturii cu pretinşii duşmani declaraţi din UDMR. Nu e singurul: Crin Antonescu şi-a dus la groapă bietul electorat liberal, ca să vadă foştii anticomunişti, mulţi doar fripturişti, cum se răsuceşte ca o elice marele român I.C. Brătianu, bine tocat de „partenerii social-democraţi“ cu secerile şi ciocanele lor lucitoare. La care s-au mai adăugat şi fantomele ţărăniştilor.
În ciuda acestui masacru al moralei şi memoriei înaintaşilor, dintre toţi „intelectualii“ care s-au scăldat bine-mersi în sângele din cada lui Iliescu, numai Caramitru s-a distanţat, solemn, de mizeria campaniei totale anti-România.
În 2000, după ce alegerile au trecut, oamenii au uitat. Aceleaşi personaje de can-can „anticomunist“, deontologi de serviciu, şi-au pus apoi alte măşti, au pătruns în alte încăperi. Ca şi azi.
Şi, pentru că „cine uită, nu merită“, cred că este obligatoriu să ţinem minte numele celor care au fost vedetele intelectualismului, „personalităţile“ României, prostituatele cu ştaif care nu s-au simţit jenate să susţină mizer păpuşa de paie a lui Iliescu-KGB, pătată de sângele românilor ucişi în 1989 şi 1990. Aceste personaje insidioase, adevărate curve ale presei şi societăţii civile, nu au dreptul să devină din nou domnişoare. Numele de mai jos - doar câteva - sunt extrase din listele de susţinători ai Coaliţiei ticăloşite reprezentate de Crin Antonescu şi Mircea Geoană, prostănacii teleghidaţi ai lui Iliescu şi ai mogulilor Patriciu, Vîntu şi Voiculescu. Ţineţi-le minte.
Renata Weber, „tătica“ lor de la Fundaţia Soros. Vox Publica lui Vîntu şi Alianţele lui peşte prăjit coordonate de aceiaşi anti-creştini Cristian Pîrvulescu, îmbătrânitul în rele Mircea Toma, coruptul paznic la anti-corupţie Victor Alistar şi frustrata Alina Mungiu Pippidi. Andrei Pleşu şi ciracii săi, gen Cioroianu, Cărtărescu, Liiceanu şi Dinescu, aflaţi majoritar pe statul de plată al lui Patriciu. „Actorii uşori“ ai lui Vîntu în campania „Noi vrem respect“, Victor Rebengiuc şi Dan Puric, „dame de companie“ la Realitatea TV. Plus: Mircea Diaconu, Maia Morgenstern şi Dorel Vişan sau Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Florin Chilian (trecut de la număratul termopanelor lui Năstase la îngânatul osanalelor pentru Geoană) alături de Dan Grigore, Adi Copilu' Minune şi Luminţa Anghel. „Derbedeii cu ştaif“ de pe lacul Snagov, Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac. Succesorul lui Dumitru Tinu, Cristian Tudor Popescu. Incertul Emil Hurezeanu. Utecistul perpetuu Mihai Tatulici. Deontoloagele cu silicoane Oana Stancu şi Adi Ursu. Fetele lu' tata, Alexandra Dinu şi Oana  Roman. Falsificatorii istoriei Lucian Boia, Neagu Djuvara, Marius Oprea et comp. „Europa-liberiştii“ Mircea Carp şi impostorul Radu Călin Cristea. Activista PCR, anti-creştina Smaranda Enache, copreşedinte Liga Pro Europa. Vânduţii Mihai Gheorghiu şi Antonie Popescu, foşti membri ai Ligii Studenţilor. Scriitoraşii Alex Ştefănescu şi Varujan Vosganian, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. Profesorii de strâmbă-minţi Aurora Liiceanu, Andrei Marga, Zoe Petre şi alţii, şi alţii, vreo 101 de dalmaţieni, dar, cu voia dumneavostră, ultimul pe listă este... Eeeemil Coonstaaantineeescu!
Desigur, cu toţii ar putea repeta gestul lui Caramitru. Dar ceva mă face să cred că vor prefera să-şi coasă himenul decât să-şi ceară iertare poporului român...

Articolul de mai sus a fost scris si dat la tipar duminica, 6 decembrie 2009, ora 20.30


Căţeluşii buni şi căţeluşii răi ai domnului Vîntu si "intelectualii lui Patriciu"

Marele Picasso este singurul locuitor al planetei care a primit de la URSS de două ori Premiul Internaţional Stalin „Pentru întărirea păcii între popoare“, în 1950, rebotezat Lenin, la a doua atribuire, în 1961. Evident, cu banul aferent la purtător, 100.000 de ruble, peste 110.000 de dolari de atunci, echivalentul vreunui milion de azi. Tovarăşul Picasso, după cum îi spuneau colegii săi din Partidul Comunist Francez, în care intrase în 1944, este autorul „Porumbelului Păcii“, care ne-a asaltat copilăria de pe toate gardurile Partidului, devenit simbolul „păcii comuniste“ în 1949, la Congresul Mondial al Păcii de la Paris. Şmecheria sovietică prin care se acţiona imagologic şi psihologic la nivel mondial, în cazul în care n-aţi înţeles-o, a constat în preluarea simbolului creştin al Sfåntului Duh şi răsturnarea lui, în folosul „cauzei comuniste“. A funcţionat ca un element perfect de spălare a creierului. De-asta a şi fost recompensat Picasso la asemenea nivel. Şi nu a uitat. La moartea lui Stalin, în 1953, Picasso a trimis oficiosului comunist un portret al dictatorului odios intitulat „Tinereţea veşnică a lui Stalin“ şi publicat a doua zi pe prima pagină care titra cu litere de-o şchioapă „Pentru ce avem nevoie de Stalin“. Frumos, nu?
Ce mai conta că până la data aceea Stalin ucisese milioane şi milioane de oameni? Buzunarele îi erau mai aproape lui Picasso decât cadavrele ruşilor şi ale popoarelor ocupate aflate în putrefacţie pe câmpiile morţii sovietice. „Mărimea“ artistică a lui Picasso rămâne (pentru unii), dar micimea sa nu poate fi nici uitată, nici iertată. Mirosul trupurilor din sutele de mii de gropi comune, al sângelui de pe umerii milioanelor de deţinuţi din lagărele siberiene, Gulagul sovietic, desigur, nu ajungea până în cafenelele pariziene. Dar informaţia ajungea? Picasso a ales rubla şi „arta“ minciunii: mustăcioara lui Stalin era obiect de adulaţie plastică... Aşa şi cu micul nostru Stalin de Deltă şi propagandiştii săi „independenţi“, tovarăşii intelectuali de mucava de la Vax Publica.
Mai mulţi cititori s-au revoltat când i-am taxat pe ‘telectualii noştri, mai neaoşi sau nu, care s-au înfipt în primele rânduri ale Partidului continuator al PCR la dezbaterea dintre Geoană şi Băsescu. Sau „marii“ artişti care s-au maimuţărit în campania mustăciosului din Deltă „Noi vrem respect“. Care „noi“? „Noi“, infractorii FNI? ‘Telectualii noştri nu sunt proşti. Devin însă părtaşi direcţi la crimele încă nepedepsite ale „emanatului“ din decembrie 1989, preşedintele de onoare (care „onoare“?) al PSD sau la hoţiile naţionale, aflate în curs de pedepsire, ale miliardarului falit ascuns prin stuful Deltei. Ignorând cu bună ştiinţă adevărul, se transformă în nişte biete prostituate de pe centura artei sau culturii.
Zilele campaniei electorale au relevat ordinăria maximală la care s-a ajuns în presă, pe canalele deţinute de Vîntu şi Voiculescu, la care a contribuit şi Patriciu: Realitatea TV şi Antenele. Puţini însă ştiu că Vîntu, în schizofrenia sa, altfel profesională, deţine şi mijloace de comunicare şi manipulare pe invers: HotNews, spre exemplu. Unde scuipă căţeluşii răi de la Realitatea, vin şi ling căţeluşii buni de la HotNews. Nu toţi, evident. Mai sunt şi jurnalişti integri. Doar cei ţinuţi bine în lesă, cu buzunarele bine umplute cu ruble ruseşti (mai nou şi de Tiraspol). Pe långă asta, pentru că ştie că şi-a pierdut orice umbră de credibilitate, şi-a alcătuit şi o veritabilă armată de „ziarişti independenţi“, mărunţi ieniceri online. Aşa că, atenţie!
Dar, la capitolul „credibilitate“ şi „onorabilitate“ pentru devalizatorul FNI se înscriu, iată, şi ‘telectualii noştri, cånd ai lui tătuka Iliescu, când ai lui Băsescu şi/sau Geoană, după cum o pica. Dar de fapt, ai aceloraşi moguli, care le-ndeasă din greu buzunarele, după modelul patentat de tătuka Stalin. Domnii Pleşu şi Manolescu, de exemplu, merg frumos la coadă la casieria oligarhului negru, Patriciu, care pompează „Dilema veche“ şi „Adevărul“. Pe lângă figurile deja clasice în prostituţia lor, ca Dinescu, Tănase, Hurezeanu & comp, arondate la Vîntu, domnul Tismăneanu, alt exemplu, a trecut şi el pe la casieria GRIVCO, pe când presta la „Jurnalul Naţional“, domnul Mihăieş pe la Patriciu, ca amploaiat la „România literară“, iar domnul Patapievici tot la... menajeria domnului Vîntu, care-i cumpără la kilogram „Ideile în dialog“, revistă unde, de fapt, se regăseşte întreaga gaşcă de mai sus, de fini ‘telectuali ai cui... plăteşte mai bine. De Plesu, ce sa mai vorbim... Să luăm aminte.

2 comments:

Anonymous said...

Foarte putini vor prefera sa-si coase himenul dar cu siguranta vor fi si doamne care si-ar coase si pielea p...i ca sa iasa din cacaoa in care s-au varat. Depinde de dvs. si de noi sa nu reuseasca. Gino.

nuVaFieFrica said...

draga domnule roncea,
unde e articolul lui plesu de condamnare a minerilor din 6/14/1990? mi-ati starnit curiozitatea, interesul, pasiunea chiar, dar m-ati lasat fara 'dovezi' ca sa le enumar prietenilor pro-plesisti. sunt de partea dvs insa am fost lasat in "suspense"