Pages

Sunday, November 29, 2009

COALITIA KAZ-GRIVCO-FNI la fundul sacului. Disperat, Vîntu începe să scoată documente „Strict Secret“ ale SRI

Scris de Dana Iliescu
Disperat că atacurile mogulilor asupra lui Traian Băsescu îl întăresc pe acesta, Vîntu, cel care pånă acum stătea în umbră, începe să decarteze prin intermediul lui Sorin Roşca Stănescu documente vechi provenite de la SRI, de pe vremea cånd Radu Timofte era director al acestei instituţii. În urmă cu trei ani, ziarul „Curentul“ publica o înregistrare audio explozivă care scotea la iveală cum Radu Timofte îi preda documente strict secrete lui Vîntu. Ieri, Sorin Roşca Stănescu a publicat documente „Strict Secrete“ ale SRI, într-o nouă încercare disperată de compromitere a preşedintelui Traian Băsescu. Este vorba de nişte Note SRI şi Autorizaţii de interceptare care poartă menţiunea explicită de „Strict Secret“ şi care datează din perioada în care Timofte conducea această instituţie. Fostul ziarist, exclus din breaslă de Clubul Romån de Presă şi Asociaţia Jurnaliştilor din Romånia, publică documentele sustrase de la SRI în condiţiile în care simpla deţinere a unor astfel de acte oficiale clasificate se pedepseşte cu închisoarea. Într-un caz similar, în care un CD cu date ale Armatei, care purtau pe alocuri ştampila de „Secret“, a fost transmis presei, autorul copierii şi difuzării CD-ului a fost arestat şi cercetat, conform Codului Penal.
Codul Penal al Romåniei pedepseşte divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului.
Astfel, art. 169 din Codul Penal stabileşte că „ divulgarea unor documente sau a unor date care constituie secrete de stat ori a altor documente sau date de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa statului, se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Deţinerea în afara îndatoririlor de serviciu a unui document ce constituie secret de stat, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa statului, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
Cu pedeapsa prevăzută în alin. (2) se sancţionează deţinerea în afara îndatoririlor de serviciu a altor documente în vederea divulgării, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa statului.
Dacă faptele prevăzute în alineatele precedente sunt săvårşite de orice altă persoană, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 7 ani“.
Conform Legii 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, un document clasificat cu „STRICT SECRET“ de către şeful SRI conţine „informaţii a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune grave securităţii naţionale“, iar conform Codului Penal, deţinerea unor astfel de documente şi divulgarea lor se pedepsesc cu închisoarea.
Înregistrarea pe care v-o prezentăm în continuare constă într-o convorbire între controversatul om de afaceri Maricel Păcuraru, asociat al lui SOV în firma PRESTIGE MEDIA ADVERTISING SRL, şi patronul ziarului „Curentul“, Mihai Iacob.
Astfel, în noiembrie 2006, Mihai Iacob relata în ziarul „Curentul“ cum într-una din discuţiile sale cu Maricel Pacuraru acesta i-a confirmat faptul că Radu Timofte, fostul şef al SRI, era un vizitator frecvent al lui SOV, atåt înainte de alegerile din 2004, cåt şi după. Păcuraru i-a povestit, în detaliu, un episod din aceste întålniri, în care acesta l-a transportat cu maşina sa pe directorul de atunci al Serviciului Romån de Informaţii, Radu Timofte, de la sediul SRI la o locuinţă conspirativă a Serviciului, aflată în afara Bucureştiului, unde-i aştepta chiar Sorin Ovidiu Vîntu. În timpul deplasării, potrivit afirmaţiilor lui Păcuraru, Timofte a primit alarmă de gradul 0 şi s-a prezentat de urgenţă la guvern. În timp ce-l aştepta pe Timofte în maşină, Păcuraru s-a dus la biroul său aflat pe strada Sevastopol, în apropierea Palatului Victoria, unde a fotocopiat toate documentele aflate în geanta lui Timofte, pe care acesta o lăsase în maşină.
Ulterior, cei doi s-au dus la întålnirea cu Vîntu, la casa conspirativă a SRI, unde s-au fotocopiat din nou documentele lui Timofte, la insistenţele lui SOV, care-i cerea şefului SRI să nu-i lase puterea absolută lui Traian Băsescu. O parte din documentele fotocopiate au fost predate de SOV lui Tăriceanu, pentru a echilibra raportul de forţe dintre cele două Palate.
Trebuie să precizăm că nu avem semne de întrebare în legătură cu veridicitatea celor povestite de Păcuraru, întrucåt pånă în prezent toate informaţiile „våndute“ de acesta ziarului „Curentul“ (ilegalităţile de la Poşta Romånă, mita dată de Allianz Ţiriac şi Astra pentru a încheia asigurări la Poşta Romånă, denaturarea contractelor de publicitate ale ziarului „Gardianul“) s-au dovedit reale.
O dovadă în plus că cele spuse de Maricel Păcuraru sunt reale este şi publicarea în ziarul „Gardianul“ din 13 noiembrie 2006 a unui document al SRI purtånd menţiunea „Strict Secret“ şi semnat de Radu Timofte.
Vă prezentăm în continuare stenograma unor discuţii cu Maricel Păcuraru, ulterioare evenimentelor prezentate mai sus, şi care face referire, bineînţeles, la cele povestite de proprietarul de atunci al ziarului „Gardianul“.
Audio si stenograme la


Maine, o noua inregistrare spumoasa Made in Realitatea TV!

1 comment:

OVIDIU said...

Salut Victor!
citeste!