Thursday, September 10, 2009

PETRU ROMOSAN: DEMOLATORII. Maria Banus: Bocciii, piticii, sforarii şi regii, directori de circ, buhăiţi şi zbanghii. PS-ul meu: Lepre raioase

Demolatorii
Avem o lungă istorie de dărîmări. Mai întîi, în tinereţea Mariei Banuş – o scriitoare de primă mînă, de altfel, ale cărei poezii de dragoste vor înfrunta timpul –, am dărîmat lumea veche românească. În timpul lui Nicolae Ceauşescu, am dărîmat cartiere, sate şi biserici. De douăzeci de ani dărîmăm dărîmarea – comunismul adică. Nu ne mai putem opri din dărîmat ! Dărîmătorii sînt în toate gazetele, pe toate ecranele, în toate comisiile, lipiţi de toate bugetele. Copiii „foştilor” nu mai prididesc cu analizele, cu criticile la dezastruoasa „operă” a genitorilor lor. Cît de mult ne lipsesc nişte reconstructori, cîţiva constructori, nişte oameni care să lucreze într-o direcţie banală, a viitorului ! „Rapoartele finale” pe care vor să ni le aplice, terminal şi definitiv, Tismăneanu şi ceilalţi Patapievici se întîlnesc impecabil cu „poeziile” anilor ’50 scrise de A. Toma, Eugen Frunză, Dan Deşliu etc. Anticomunistul de bîlci de la Washington – un jupîn de tarabă, mieros şi hapsîn – are despre românii de astăzi o vedere foarte asemănătoare cu cea din textul Mariei Banuş. Singura diferenţă – esenţială – e că Maria Banuş avea talent ! Demolatorii de astăzi sînt de două ori impostori.
Petru Romoşan

Dărîmăm

Ce mai bîlci dărîmăm ! Ce mai tîrg forfotea !
Ţipete, fluere, scrînciob, dughene.
Ce mărfuri ciudate zăceau pe tejghea,
Şi-n umbra dughenii, ce monştri, alene.
Samsari şi geambaşi, sulimane, foiţă,
Vătafi cu biciuşti şi copii ca moşnegii.
În aer, de-a-valma sub crunta arşiţă,
Bocciii, piticii, sforarii şi regii.
Directori de circ, buhăiţi şi zbanghii,
Jupîni de tarabă, mieroşi şi hapsîni,
Vesteau chilipirul, chemau muşterii,
Şi guşile, salbă, jucau peste sîni.
Vindeau cu toptanu-adevăruri şi legi
Şi vorbe cari sfîrîe-n untul gogoşii,
Balsam pentru suflet, pomezi pentru negi,
Aceleaşi cu care s-au uns şi strămoşii.
Suduiau, se tocmeau, cumpărau chilipir.
Vieţi omeneşti le aveai cu-o para,
Veneau doar ei singuri, desculţii, în şir,
Să-şi tîrguie vlaga, pe-un ban, la tejghea.
Mereu alte mutre, alţi hoţi ghiduşari,
Dregători pehlivani şi maimuţe dresate.
În praf, sub povară, mereu opincari
Şi hamali vlăguiţi, rupţi în coate.
(fragment)
Maria Banuş (1914 – 1999)
Vezi si

No comments: