Pages

Wednesday, June 3, 2009

REZERVISTI ARMATEI ROMANE au intrat in STARE DE ALERTA. Document prezentat la Conferinta Nationala de ieri a Cadrelor militare in rezerva si retragere

Protestele rezervistilor la Conferinta Nationala de la Bucureşti, de azi

Filiala Cîmpulung Moldovenesc a Asociaţiei cadrelor militare în rezervă şi retragere a decis la ultima reuniune în plen să reacţioneze ferm împotriva atacurilor la adresa salariilor şi pensiilor militare. Potrivit preşedintelui filialei, col (r) Doru Guşu, "o campanie de denigrare şi defăimare a celor ce slujesc sau au slujit sub drapel nu s-a mai văzut de la epurarea comunistă fabricată de conducerea politică a ţării în anii 45-48 şi pînă în prezent. Nişte complexaţi, nişte frustraţi şi nişte incompetenţi cred că au găsit în pensiile noastre soluţia pentru ieşirea din criza în care am fost băgaţi. Lor li se adaugă lideri ai pensionarilor civili care, naivi şi manipulaţi ca nişte maşini cred că ceea ce ni se taie nouă li se pune lor. Aceasta nu poate fi categorisită decît ca o concepţie naiv-legislativă. După mintea lor ar trebui să ne cerem scuze în public că am fost ofiţeri, că am îmbrăcat uniforma militară de la 14 ani şi că am suportat rigorile acestei profesii 4 decenii".

Preşedintele Guşu a fost mandatat de membrii cîmpulungeni ai asociaţiei să ceară astăzi, la Conferinţa anuală a ANCMRR, acţiuni de protest energice şi concertate. Cîmpulungenii doresc o scrisoare deschisă de protest adresată Preşedintelui României, Parlamentului şi Guvernului, solicitarea unei audienţe la preşedintele Băsescu pentru prezentarea drepturilor istorice ale militarilor şi, dacă nu vor obţine rezultate astfel, organizarea unor manifestaţii de stradă paşnice, trimiterea unor memorii de protest la NATO şi UE, acţionarea statului român în instanţe internaţionale pentru încălcarea unor drepturi şi sesizarea, prin avocatul poporului, a Curţii Constituţionale referitor la încălcarea unor prevederi din legea fundamentală.

Foştii ofiţeri s-au pregătit pentru o "bătălie" lungă şi dură cu armele democraţiei. Se aşteaptă şi la încercări de a fi "îmbrobodiţi cu vorbe frumoase, cu mesaje elegante sau cu manifestări festiviste" şi chiar la varianta ca demersul lor să fie pur şi simplu ignorat de politicieni şi noile prevederi privind salarizarea unică şi eliminarea pensiilor speciale să fie adoptate. Pentru acest caz, foştii militari cer ca prevederile legale ce restrîng exercitarea unor drepturi şi libertăţi pentru militari să fie eliminate, pentru a nu exista discriminări în caz de echivalare. Ei au ajuns la concluzia că se va impune modificarea legilor actuale în dublu sens.

Pe de o parte, pentru a fi asemeni civililor cu care sînt "echivalaţi", militarii nu ar mai trebui obligaţi prin lege să se afle "în serviciul naţiunii" şi să îşi facă serviciul "pînă la sacrificiul vieţii" şi ar trebui eliminate interdicţiile ca ei să facă politică, să candideze la funcţii publice în stat sau să facă grevă, să facă parte din asociaţii profesionale sau sportive în alte condiţii decît în cadrul regulamentelor militare, să adere la numite culte religioase care "încalcă bunele moravuri", să se căsătorească cu apatrizi fără aprobarea ministrului, să participe la manifestaţii. Totodată, ca militarii să fie la fel cu civilii, foştii ofiţeri cer şi eliminarea interdicţiilor de a îndeplini alte funcţii fără acceptul ministrului şi de a avea o firmă, dar şi eliminarea sancţiunilor penale pentru cei ce refuză să îndeplinească ordinul, consemnul ori dezertează . De cealaltă parte, foştii ofiţeri cîmpulungeni remarcă amar-ironic că prin simetrie legea trebuie modificată şi prin acordarea unor drepturi militare civililor. Ei propun ca "acordarea gradelor de general şi amiral să nu se mai facă de către preşedintele României prin avansarea coloneilor şi comandorilor, ci să se acorde în exclusivitate fotbaliştilor, handbaliştilor, tenismenilor, inclusiv profesorilor, medicilor şi chiar artiştilor, acest grad fiind asimilat sau echivalent al acestor categorii socioprofesionale. Funeraliile cu onoruri militare să nu fie rezervate doar pentru militarii căzuţi la datorie pentru ţară ci şi actorilor, cîntăreţilor, sindicaliştilor, sportivilor căzuţi la datorie ucişi de gloanţe, în slujba patriei".
Iuliana Tiţă
Evenimentul.ro / Suceava
VEZI AICI DOCUMENTUL DE REVOLTA AL MILITARILOR IN REZERVA SI RETRAGERE: Raportul Colonelului (r) Gusu

Foto: Marius Batca / ZIUA

No comments: