Motto: „Reactiunea a prins iar la limba. Ca un strigoi in intunerec, ea sta la panda ascutindu-si ghearele si asteptand momentul oportun pentru poftele ei antinationale… Natiune, fii desteapta!" (Leonida)
Urmaresc cu amuzament de ceva vreme „lupta” crancena a fostului coleg Radu Calin Cristea pentru instaurarea unei noi „revulutii” muzeale si culturale la Muzeul Literaturii, anume a neostalinismului de tip elitist. Citesc recent, oarecum iritat dar fara uimire, cum R. C. Cristea, un scriitor si ziarist ratat, bantuit de frustrari sangeroase, deverseaza in "elitista" revista “22”, suplimentul cultural (20.03.2009) o galeata de acuze grave, jigniri si calomnii grosolane, de o marlanie incalificabila, impotriva fostului director si a majoritatii angajatilor muzeului. A mai facut-o acum cateva luni in acaelasi mod in suplimentul din “Ziarul financiar” (13.06.2008) si foarte recent in “Revista Flacara” (nr. 5/mai 2009). Dincolo de eventualele neregularitati si inertii care ar putea exista intr-o institutie culturala de stat, exhibarea publica exacerbata a unor asemenea mizerii umorale nu este decat expresia patologica a unor frustrari refulate, a imposturii impotentei manageriale a autorului ei. Spuneam „fara uimire” pentru ca il stiu de-o viata pe acest „imbecil autentic” si pot emite cateva consideratii pertinente, in cunostinta de cauza si de subiect.
Cine este asadar R. C. Cristea? Modus operandi clasic. R. C. Cristea face ceea ce a facut toata viata: minte si calomniaza! Uneori santajeaza. Cu oarece profit, as zice! Dupa cum se stie - si faptul e cunoscut si dovedit in justitie - R. C. Cristea a ajuns director la Muzeul Literaturii prin fraudarea concursului si santajarea conducerii PD-iste de atunci a Primariei Capitalei de catre pretinii banateni Ioan T Morar si Mircea Mihaies, de aceeasi teapa si „calibru” moral ca si el. Acum, bantuit de fantomele incompetentei si imposturii in care se afla de mai bine de un an de zile, primit si privit „ca o naluca” de proprii anagajati, dupa cum singur graieste, directorul R. C. Cristea „vaneaza” cu inversunare „recalcitranti” marsavi, „reclamagii” fantomatici sau „obraznicaturi” malefice, pititi prin ungherele nevazute ale muzeului.
Asa se face ca “omul, bunioara, de par egzamplu, dintr-un nu-stiu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intra la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! si dupa aia din fandacsie cade in ipohondrie.” Si pana la ticneala... nu e decat un pas! De fapt, „fantomaticul” director R. C. Cristea a carui scranteala a socat mai multi scriitori si fosti prieteni, poarta singur un razboi imaginar, pornit doar din umori refulate, de natura patologica, fara nici un alt combatant decat pr0pria paranoie, incompetenta si impostura. Angajatii muzeului si muzeul insusi nu sunt decat “victimele colaterale”, dupa cum cinic marturiseste... Dedulcirea la canistra lui Patriciu de la “Scanteia” la care se adapa din greu si alti confrati si obedienta pe din dosul lui Tariceanu pot fi si ele motive ale smintelii lui R.C. Cristea. Cert este ca omul, se pare, s-a ticnit complet… Daca n-o fi fost asa de mult si unii nu si-au dat seama!
Inteleg din interviul mai sus citat ca „razbelul” vajnicului si ilegalului director R. C. Cristea cu presupusii „reactionari” si „uneltirile” machiavelnice ale „supusilor” sai a „infrant” victorios si „raporteaza” cu mandrie nedisimulata mari „succesuri” si pe plan cultural. Care „succesuri”.... sunt doar in mintea ingusta si paranoia totala ale lui R. C. Cristea, care nu prea stie ce este ala un muzeu si cu ce se „mananca” el. Personajul nu are asadar nici o treaba cu muzeologia, darmite cu managementul. Falsa reputatie de „bun gospodar” sau „ardelean serios”, pretinse de catre cei care l-au „recomandat” (persoane importante, becheri, nu spui cine!), nu e decat o forma gaunoasa fara fond, care ascunde in fapt reflexe pseudoelitiste de tip comunist si complicitati de stiuta „gasca”. Prietenii stiu de ce... Si cine stie, cunoaste!
Carevasazica, „manifestarile cultural-artistice” promovate de directorul impostor R. C. Cristea nu au nici un public sau in cel mai bun caz un public extrem de ingust: cateva babe chioare si niste mosi piscotari. Am avut curiozitatea sa asist la cateva dintre ele, unde trei sferturi din public era format din angajatii muzeului, obligati de falsul director R. C. Cristea sa participe la zisele susanele si paranghelii cu pretentii de evenimente culturale de „nivel planetar”. Realitatea e un pic diferita aici: publicul unui muzeu e altul! Sau publicul acestui muzeu pur si simplu nu mai exista sau trebuie cautat in alta parte. Ori, tipul de viziune cenaclista, pseudoelitista si festivist megalomanica al acestui biet politruc incremenit in timp a apus de mult, pe lumea asta cel putin... Ceea ce nu pricepe R. C. Cristea este un lucru elementar: muzeul este o institutie publica. Adica „treaba” lui primara este cu publicul, care este ratiunea lui de a exista. In lipsa lui nu e nimic... Poate doar niscaiva interese personale si de gasca...
In finalului retoricii belicoase din interviul publicat in revista „22”, tras la indigo si comandat, la fel cu celelalte, care s-a vrut mai mult o executie publica in cel mai pur stil stalinist, obosit pana peste masura de batalia cu umbra regretatului Alexandru Condeescu si „reactiunea”, dibaci dibuitita si rapusa, ambetat pana peste poate de „succesurile” marete de „nivel planetar”, daca nu chiar „cosmic” dobandite in campul culturii si muzeologiei, sub consilierea „pretioasa” a informatorului falsificator Sorin Antohi, „naluca” pseudo directoriala R. C. Cristea cade adanc intr-o oboseala metafizica si cere celui de sus un „time out” binemeritat. Atunci, hai sa-i spunem simplu: Out!
Urmaresc cu amuzament de ceva vreme „lupta” crancena a fostului coleg Radu Calin Cristea pentru instaurarea unei noi „revulutii” muzeale si culturale la Muzeul Literaturii, anume a neostalinismului de tip elitist. Citesc recent, oarecum iritat dar fara uimire, cum R. C. Cristea, un scriitor si ziarist ratat, bantuit de frustrari sangeroase, deverseaza in "elitista" revista “22”, suplimentul cultural (20.03.2009) o galeata de acuze grave, jigniri si calomnii grosolane, de o marlanie incalificabila, impotriva fostului director si a majoritatii angajatilor muzeului. A mai facut-o acum cateva luni in acaelasi mod in suplimentul din “Ziarul financiar” (13.06.2008) si foarte recent in “Revista Flacara” (nr. 5/mai 2009). Dincolo de eventualele neregularitati si inertii care ar putea exista intr-o institutie culturala de stat, exhibarea publica exacerbata a unor asemenea mizerii umorale nu este decat expresia patologica a unor frustrari refulate, a imposturii impotentei manageriale a autorului ei. Spuneam „fara uimire” pentru ca il stiu de-o viata pe acest „imbecil autentic” si pot emite cateva consideratii pertinente, in cunostinta de cauza si de subiect.
Cine este asadar R. C. Cristea? Modus operandi clasic. R. C. Cristea face ceea ce a facut toata viata: minte si calomniaza! Uneori santajeaza. Cu oarece profit, as zice! Dupa cum se stie - si faptul e cunoscut si dovedit in justitie - R. C. Cristea a ajuns director la Muzeul Literaturii prin fraudarea concursului si santajarea conducerii PD-iste de atunci a Primariei Capitalei de catre pretinii banateni Ioan T Morar si Mircea Mihaies, de aceeasi teapa si „calibru” moral ca si el. Acum, bantuit de fantomele incompetentei si imposturii in care se afla de mai bine de un an de zile, primit si privit „ca o naluca” de proprii anagajati, dupa cum singur graieste, directorul R. C. Cristea „vaneaza” cu inversunare „recalcitranti” marsavi, „reclamagii” fantomatici sau „obraznicaturi” malefice, pititi prin ungherele nevazute ale muzeului.
Asa se face ca “omul, bunioara, de par egzamplu, dintr-un nu-stiu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intra la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! si dupa aia din fandacsie cade in ipohondrie.” Si pana la ticneala... nu e decat un pas! De fapt, „fantomaticul” director R. C. Cristea a carui scranteala a socat mai multi scriitori si fosti prieteni, poarta singur un razboi imaginar, pornit doar din umori refulate, de natura patologica, fara nici un alt combatant decat pr0pria paranoie, incompetenta si impostura. Angajatii muzeului si muzeul insusi nu sunt decat “victimele colaterale”, dupa cum cinic marturiseste... Dedulcirea la canistra lui Patriciu de la “Scanteia” la care se adapa din greu si alti confrati si obedienta pe din dosul lui Tariceanu pot fi si ele motive ale smintelii lui R.C. Cristea. Cert este ca omul, se pare, s-a ticnit complet… Daca n-o fi fost asa de mult si unii nu si-au dat seama!
Inteleg din interviul mai sus citat ca „razbelul” vajnicului si ilegalului director R. C. Cristea cu presupusii „reactionari” si „uneltirile” machiavelnice ale „supusilor” sai a „infrant” victorios si „raporteaza” cu mandrie nedisimulata mari „succesuri” si pe plan cultural. Care „succesuri”.... sunt doar in mintea ingusta si paranoia totala ale lui R. C. Cristea, care nu prea stie ce este ala un muzeu si cu ce se „mananca” el. Personajul nu are asadar nici o treaba cu muzeologia, darmite cu managementul. Falsa reputatie de „bun gospodar” sau „ardelean serios”, pretinse de catre cei care l-au „recomandat” (persoane importante, becheri, nu spui cine!), nu e decat o forma gaunoasa fara fond, care ascunde in fapt reflexe pseudoelitiste de tip comunist si complicitati de stiuta „gasca”. Prietenii stiu de ce... Si cine stie, cunoaste!
Carevasazica, „manifestarile cultural-artistice” promovate de directorul impostor R. C. Cristea nu au nici un public sau in cel mai bun caz un public extrem de ingust: cateva babe chioare si niste mosi piscotari. Am avut curiozitatea sa asist la cateva dintre ele, unde trei sferturi din public era format din angajatii muzeului, obligati de falsul director R. C. Cristea sa participe la zisele susanele si paranghelii cu pretentii de evenimente culturale de „nivel planetar”. Realitatea e un pic diferita aici: publicul unui muzeu e altul! Sau publicul acestui muzeu pur si simplu nu mai exista sau trebuie cautat in alta parte. Ori, tipul de viziune cenaclista, pseudoelitista si festivist megalomanica al acestui biet politruc incremenit in timp a apus de mult, pe lumea asta cel putin... Ceea ce nu pricepe R. C. Cristea este un lucru elementar: muzeul este o institutie publica. Adica „treaba” lui primara este cu publicul, care este ratiunea lui de a exista. In lipsa lui nu e nimic... Poate doar niscaiva interese personale si de gasca...
In finalului retoricii belicoase din interviul publicat in revista „22”, tras la indigo si comandat, la fel cu celelalte, care s-a vrut mai mult o executie publica in cel mai pur stil stalinist, obosit pana peste masura de batalia cu umbra regretatului Alexandru Condeescu si „reactiunea”, dibaci dibuitita si rapusa, ambetat pana peste poate de „succesurile” marete de „nivel planetar”, daca nu chiar „cosmic” dobandite in campul culturii si muzeologiei, sub consilierea „pretioasa” a informatorului falsificator Sorin Antohi, „naluca” pseudo directoriala R. C. Cristea cade adanc intr-o oboseala metafizica si cere celui de sus un „time out” binemeritat. Atunci, hai sa-i spunem simplu: Out!
In numele lui Alexandru Condeescu,
Leonida Calinescu (apud Caragiale)
Leonida Calinescu (apud Caragiale)
Posts
No comments:
Post a Comment