Pages

Tuesday, May 26, 2009

SFINTII MARTIRI BASARABENI. O initiativa pornita de Patriarhul Teoctist si uitata de actuala Patriarhie: Martiri Pentru Hristos, din Romania

Vlad Cubreacov: Acum 18 am început să restabilesc Martirologiul Mitropoliei Basarabiei, întocmit în 1942-1943 de Mitropolitul Efrem Enăchescu, dar pierdut din cauza războiului, a evacuării şi a ocupaţiei sovietice care au urmat.
Prima dintre feţele bisericeşti din Basarabia care a îndurat moartea mucenicească de mâna năvălitorilor barbari şi atei din răsărit a fost Părintele nostru Gheorghe Munteanu de la Ismail, acesta luându-şi cununa de martir la vârsta de 31 de ani când, după umilinţe îngrozitoare, i-a fost sfărâmat capul de treptele sfintei biserici din principalul oraş basarabean de pe Dunăre. Am găsit atunci foarte puţine date despre acest nou martir al Mitropoliei Basarabiei şi al Bisericii noastre Ortodoxe Române. Primul care avea să mă ajute atunci a fost Mitropolitul Olteniei Nestor Vornicescu, basarabean de-al nostru şi preşedinte al Comisiei Naţionale pentru Istorie Bisericească şi Canonizări.
Unele date adunate de mine despre martirii basarabeni a apărut în volumul „Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist” care a văzut lumina tiparului în 2007, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, am publicat pe acest blog şi în revista Flux Martirologiul românesc din Basarabia, împreună cu o pledoarie mai veche pentru cercetarea vieţii şi canonizarea martirilor noştri:
http://cubreacov.wordpress.com/2009/05/22/2008/01/10/martirologiul-mitropoliei-basarabiei/
http://cubreacov.wordpress.com/2009/05/22/2007/12/25/preotii-martiri-ai-mitropoliei-basarabiei/
Un alt preot martir, dar despre care am scris, pentru că am şi găsit material documentar din abundenţă, a fost Sfântul nou Mărturisitor şi Mucenic Alexandru de la Călăraşi. Am întocmit în 1995 un studiu pe care i l-am prezentat Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, împreună cu o primă încercare de icoană.
Copia acelui studiu, precum şi încercarea de icoană s-au pierdut la 7 aprilie anul acesta, fiind mistuite de flăcările care au pârjolit clădirea Parlamentului. Am pierdut irecuperabil, împreună cu alte documente, o valoroasă arhivă adunată timp de aproape două decenii despre creştinii şi preoţii basarabeni martirizaţi în 1940 şi după. Trag nădejde că s-o mai fi păstrat originalul studiului şi al proiectului de icoană la Sfânta noastră Patriarhie. Numai Dumnezeu stie...
Continuarea la

1 comment:

Anonymous said...

Aceasta a fost si miza martirizarii Patriarhului Teoctist. Pentru acest efort al Preafericirii sale, Domnul nostru Iisus Hristos l-a invrednicit cununii de martir. Oricum, suntem prea nevrednici ca sa-i proslavim pe martirii anticomunisti.