Tuesday, May 26, 2009

UN SFÂNT RUS DESPRE IMPERIUL RUS: Toate popoarele ne urasc. Dar cum sa fie altfel? Pentru ce sa fim iubiti si jeliti?

Fotodocument: Arhimandritul roman Anatolie Tihan alaturi de episcopul Nicolae Karatkin, in mijlocul credinciosilor ortodocsi niponi, in 1882
Sfântul întocmai cu apostolii Nicolae Kasatkin, Luminătorul Japoniei, prietenul şi tovarăşul de apostolat al Cuviosului Anatolie Tihai, ne-a lăsat un Jurnal din care aflăm multe lucruri despre epoca apostolatului său, despre oameni, locuri şi situaţii, dar şi despre părerile sfântului asupra stării de lucruri din Imperiul rus. Jurnalul, în cinci volume, a văzut lumina tiparului în Japonia, în 1994, la editura Universităţii Hokkaido din Sapporo.

Vă propun mai jos în traducere românească doar câteva pasaje din Jurnalul Sfântului Nicolae al Japoniei din care se desprinde înţelegerea corectă a stării de fapt din Imperiul rus în timpul războiului ruso-japonez. Sfântul Nicolae, fiind rus de neam, dar înfiat pe sol japonez, a binecuvântat în acest război, cu multă strângere de inimă, armata Japoniei să lupte contra armatei ruse, iar pe prizonieirii ruşi de război i-a ajutat şi i-a mângâiat. Amintim că în războiul ruso-japonez din 1904-1905 au căzut pe frontul din Manciuria, la Port Artur şi la Mukden 17.000 de români basarabeni, recrutaţi în armata rusă, iar mulţi consângeni ai noştri au fost luaţi în prizonierat de japonezi.

Sfântul Nicolae este cel care l-a ales dintre absolvenţii Academiei Teologice din Kiev pe Cuviosul nostru părinte Anatolie Tihai şi l-a invitat să-i fie confrate întru apostolat în Japonia şi pentru faptul că era român de neam (din Tărăsăuţii Hotinului) şi vorbea fluent trei limbi diferite, deci avea înţelegerea alterităţii, deschiderea către alte limbi, culturi şi civilizaţii. Rus fiind şi iubindu-şi Patria etnică, Sfântul Nicolae Kasatkin, a avut viziuni antiimperiale, pe care, cu bună seamnă, le împărtăşea şi Cuviosul Anatolie Tihai.

Jurnalul Sf Nicolae Kasatkin

“Japonezii ne bat, toate popoarele ne urăsc, se vede că Domnul Dumnezeu îşi revarsă Mânia Sa asupra noastră. Dar cum să fie altfel? Pentru ce să fim iubiţi şi jeliţi? Nobilimea noastră s-a pervertit sute de ani cu iobăgia şi a devenit perversă până în măduva oaselor. Poporul simplu a fost apăsat sute de ani de aceeaşi stare a iobăgiei şi s-a făcut ignorant şi grosolan până în ultimul hal; clasa slujbaşilor şi funcţionărimea trăia din luarea de mită şi prădarea banului public, încât astăzi avem pe un capăt şi pe toate treptele funcţionăreşti cea mai neruşinată prădare a banului public peste tot unde se poate fura. Clasa de sus – o colecţie de imitatori şi adoratori ba ai Franţei, ba ai Angliei, ba ai Germaniei şi a tot ceea ce este de peste hotare; preoţimea, apăsată de sărăcie abia de menţine cateheza, – îi mai arde ei de cultivarea idealurilor creştine şi de iluminarea altora prin ea?… Şi cu toate acestea noi avem cea mai bună părere despre noi înşine: doar noi suntem creştini adevăraţi, doar la noi există un învăţământ adevărat, iar alţii stau în întuneric şi putrezire; iar de puternici suntem într-atât încât ceilalţi ar încăpea într-o căciulă de-a noastră… Dar nu-i aşa, căci nu în zadar s-au prăbuşit peste Rusia nenorocirile de azi – ea însăşi şi le-a atras pe cap. Doamne Dumnezeule, fă ca acestea să fie doar toiagul pedepsitor al Iubirii Tale! Nu lăsa, Doamne, ca până la urmă să se neorânduiasă săracă Patria mea. Cruţ-o şi apăr-o, Doamne!“

DUMNEZEU NU A FOST CU NOI, PENTRU CĂ NOI AM CĂLCAT ADEVĂRUL…

“Dar nu este Rusia o putere maritimă. Dumnezeu i-a dat Pământ, i-a dat a şasea parte a lumii care se întinde neîntrerupt pe continent, fără niciun fel de insule. Şi ar trebui să-l stăpânim cu pace, să-i prelucrăm bogăţiile şi să ne îngrijim de bunăstarea materială şi sufletească a locuitorilor acestui pământ. Dar guvernului rus totul îi pare puţin şi îşi lărgeşte stăpânirea tot mai mult şi mai mult, şi încă prin ce mijloace! Bun lucru este oare să te înstăpîneşti peste Manciuria, smulgându-i-o Chinei? “Avem nevoie de un port în apele calde”. Dar pentru ce? Pentru fala marinarilor? Păi iată acum să se fălească cu nemaiauzita ruşine a înfrângerii lor. Este evident că Dumnezeu nu a fost cu noi, pentru că noi am călcat adevărul… “La ce vă trebuie Coreea?” – l-am întrebat odată pe amiralul Dubasov. “Potrivit dreptului natural ea trebuie să fie a noastră”, – mi-a răspuns el, – “când omul îşi întinde piciorul, ceea ce atinge cu piciorul îl stânjeneşte; noi creştem şi ni se lungesc picioarele, Coreea este la picioarele noastre, iar noi nu putem să nu ne întindem până la mare şi să facem Coreea să devină a noastră.” Şi iată că am făcut-o! Ne taie picioarele! Şi Dumnezeu nu îşi apără poporul Său, pentru că acesta a făcut un lucru nedrept. Dumnezeul făcut om a plâns pentru Iudeea, însă nu a apărat-o de romani…. Până acum doar fraţii ţarului au stat în fruntea flotei, mai întâi Konstantin Nikolaevici, apoi şi acum Alexei Alexandrovici şi au cerut pentru flotă atât cât şi-au dorit şi îşi luau cât puteau lua cu mâna; au sărăcit Rusia, îi secătuiau mijloacele – şi pentru ce? Pentru a cumpăra ruşine! Iată că acum japonezii sunt stăpânii cuirasatelor ruseşti de milioane. Nu nevoia de a avea flotă a creat flota rusă, ci slava deşartă; neisprăviţii nici nu au putut măcar să o doteze cum se cuvine cu arme, de aceea s-a şi ales praful şi pulberea… Chinuit e sufletul meu pentru Patria pe care clasa guvernantă o face să fie proastă şi fără de cinste.”

“ Rusia plăteşte acum pentru ignoranţa sa şi pentru trufia sa: i-a considerat pe japonezi ca fiind un neam slab şi neinvăţat; nici nu s-a pregătit cum se cuvine de război, însă pe japonezi chiar i-a împins până la război…”

EU NU SUNT AICI SLUJITORUL RUSIEI, CI SLUJITORUL LUI HRISTOS

“În legătură cu faptul că flota rusă este distrusă de japonezi toţi blestemă şi ceartă Rusia, îi spun cuvinte de ocară şi-i prevestesc tot felul de nenorociri. Însă pentru mine lucrurile nu mai pot merge asftel atâta timp. Trebuie să-mi găsesc un asemenea punct de vedere, încât, situându-mă pe el, să-mi pot restabili echilibrul sufletesc şi să-mi văd liniştit de lucrare. La o adică de ce îmi sfâşii sufletul, de vreme ce astfel nu-l pot ajuta nici câtuşi de puţin pe nimeni cu nimic, iar lucrării mele îi pot dăuna lipsind-o de tăria firii mele. Eu nu sunt aici slujitorul Rusiei, ci slujitorul lui Hristos. Şi toţi trebuie să-l vadă în mine anume pe cel din urmă. Iar un slujitor al lui Hristos se cuvine a fi întotdeauna liniştit, plin de bucurie şi de viaţă, căci lucrarea pentru Hristos – nu ca lucrarea Rusiei – este dreaptă, cinstită, puternică, adevărată, nu este spre ocară şi va duce către sfârşitul cel bun, aşa cum doară însuşi Hristos o chiverniseşte şi o îndreaptă în chip nevăzut, de aceea şi eu trebuie să arunc o privire asupra mea şi să nu-mi îngădui căderea în tânguire şi în slăbirea firii.

Iar tu, sărmana mea Patrie, se vede că meriţi să fii bătută şi ocărâtă. Căci de ce eşti condusă atât de prost? De ce ai de sus până jos conducători atât de proşti? De de ai tu atât de puţină cinste şi nobleţe? De ce nu atragi asupra-ţi iubirea şi ocrotirea lui Dumnezeu, ci stârneşti înverşunarea mâniei dumnezeieşti? Aduce-te-ar în minţi măcar nenoricirea înfrângerii şi ocarei de azi. Fie aceasta în mâinile Tatălui Ceresc cârjă îndreptării tale!”
Vlad Cubreacov
Vezi si

2 comments:

Anca said...

Foarte adevarat ce spune Sfintul. Chiar mai multe s-au spus si s-au profetit. Dar toate astea au trecut. Rusia si-a primit pedeapsa binemeritata fiind timp de aproape saptezeci de ani innecata in singe. Zeci de milioane de oameni au murit, cei mai multi din toata Europa. Dar iata ce spun profetiile despre perioada urmatoare : Sfintul Nectarie de la Optina a prorocit în anii ‘20: „Rusia se va ridica si chiar daca din punct de vedere material nu va fi bogata, duhovniceşte va cunoaste mare bogatie, iar la Optina vor mai fi sapte luminarii, sapte stîlpi“.Arhiepiscopul Teofan al Poltavei a rezumat astfel, în anii ‘30, profetiile auzite de el de la diversi întelepti: „Ma întrebati despre viitorul apropiat si despre vremurile din urma. Eu nu vorbesc din capul meu, ci va repet dezvaluirile Înteleptilor: venirea Antihristului este iminenta si se apropie. Timpul care ne desparte de venirea lui se masoara cu anii, cel mult cu cîteva decenii. Dar înainte de venirea Antihristului, Rusia se va regasi - chiar daca, de buna seama, pentru scurt timp. Si în Rusia trebuie sa fie un Tar ales de Domnul Însusi. Va fi un om cu o credinta arzatoare, cu o minte mare si o vointa de fier. Acestea au fost dezvaluite în legatura cu el”. Mai departe, Sfintul Ioan Maximovici : „Poporul rus în general a savîrsit mari pacate si lor li se datoreaza neajunsurile din ziua de astazi; mai precis, pacatele sînt încalcarea legamîntului si regicidul. Conducatorii civili si militari au renuntat la juramîntul lor de ascultare si credinta fata de Tar chiar înainte ca acesta sa abdice, ceea ce s-a vazut silit sa faca, fiindca nu dorea varsare de sînge în tara; (…) Vinovati de pacatul regicidului nu sînt numai cei care l-au înfaptuit fizic, ci întregul popor care s-a bucurat atunci cînd Tarul a fost rasturnat si care a îngaduit sa fie umilit, arestat si exilat, lasîndu-l fara aparare în mîinile criminalilor, lucru care în sine a generat sfîrsitul. De aceea, catastrofa care s-a abatut asupra Rusiei este consecinta directa a acestor pacate cumplite, iar renasterea Rusiei nu este posibila înainte de spalarea lor. ”
continuare...

Anca said...

Apoi profetia Sfintului Serafim de Sarov : ``Sfintia ta, Domnul Dumnezeu a poruncit ca eu, umilul Serafim, sa traiesc cu mult mai mult decît o suta de ani. Dar fiindca pe atunci episcopii vor fi devenit atît de lipsiti de credinta, încît în lipsa lor de credinta îi vor depasi chiar si pe episcopii greci din vremea lui Teodosie cel Tînar, de aceea a binevoit Domnul Dumnezeu sa ma ia pe mine, umilul Serafim din viata aceasta lumeasca pîna atunci si atunci sa ma învie; si învierea mea va fi precum învierea celor sapte tineri în pestera din Ocilon, în zilele lui Teodosie cel Tînar.’ Dupa ce mi-a dezvaluit aceasta mare si înfricosatoare taina, marele întelept mi-a spus ca, dupa învierea sa, va merge de la Sarov la Diveievo si ca acolo va începe sa propovaduiasca lumii întregi cainta. Pentru aceasta propovaduire si mai ales pentru minunea învierii, mari multimi de oameni se vor aduna din toate colturile pamîntului: Diveievo va deveni lavra, Vertianova - oras, iar Arzamas - provincie. Si propovaduind cainta la Diveievo, Batiuska Serafim va dezvalui acolo patru moaste si dupa ce le va dezvalui, el însusi se va culca între ele. Curînd dupa aceea se vor sfîrsi toate”. Si in sfirsit, Arhiepiscopul Ioan, intr-un raport la Soborul întregii diaspore din 1938 spunea despre misiunea apocaliptica a rusilor din afara Rusiei: „Pedepsindu-l, Domnul îi arata în acelasi timp poporului rus calea spre mîntuire, facîndu-l propovaduitorul ortodoxiei în întreaga lume. Diaspora rusa a raspîndit ortodoxia în toate colturile lumii; majoritatea rusilor exilati sînt, chiar daca ei nu stiu, propovaduitori ai ortodoxiei… Rusilor din strainatate le-a fost dat sa straluceasca în întreaga lume în lumina ortodoxiei, în asa fel încît alte popoare, vazînd faptele lor bune, sa-L slaveasca pe Tatal Carele este în ceruri si sa-si obtina astfel mîntuirea… Diaspora va trebui sa se angajeze pe calea caintei si, dupa ce va fi obtinut izbavirea prin rugaciuni catre Dumnezeu si prin renastere spirituala, va fi capabila sa faca sa renasca si patria noastra aflata în suferinta”