Pages

Tuesday, December 1, 2009

ROMANI, veniti in Piata Universitatii, Zona Libera de Neocomunism a Romaniei! "Mai bine haimana, decat tradator/ Mai bine huligan decat dictator/ Mai bine golan decat activist/ Mai bine mort decat comunist!" UPDATE: LA 18.00 IN FIECARE ZI PANA LA VICTORIE



Alegeri fara comunisti, fara nomenclatura!!!

ACUM ca si ATUNCI, in 89-90, si la Referendum, in 2007:

Mesajul Pietei Universitatii catre Traian Basescu si detractorii sai

Organizatiile Pietei Universitatii saluta revenirea presedintelui Traian Basescu in fruntea statului dupa victoria in Referendum. La exact o luna de la infiintarea Civic Net - Piata Universitatii, tinem sa salutam totodata decizia presedintelui Basescu de institutionalizare a dialogului direct cu romanii prin intermediul Pietei Universitatii - Agora Noii Romanii. Traian Basescu este primul personaj al lumii politice care da prioritatea cuvenita ideii de instanta morala a Pietei Universitatii.

Este o revansa a discursului moral asupra celui politicianist. In acelasi timp discursul prezidential amorseaza o mutatie importanta: Piata Universitatii este un simbol referential, a carui semnificatie depaseste cadrul pur istoric.

Data de 19 Mai 2007 este un moment de referinta pentru Romania. Basescu a afirmat, in Piata Universitatii, imediat dupa anuntarea rezutatelor Referendumului ca va lupta pentru adoptarea unei noi Constitutii, a votului uninominal si a legii lustratiei. Traian Basescu: s-a referit la "grupurile de interese", la "solutiile imorale", la "coruptie" si "condamnarea comunismului", teme care sunt, in fondul lor, probleme de ordin moral.

Din 1992, cand l-a votat pe Ion Iliescu, s-a operat o transformare structurala a omului politic Traian Basescu. Traian Basescu este astazi opusul sau din perioada anilor '90. Din acest motiv, deoarece si-a declinat trecutul, a intrat în coliziune cu Sistemul din care a facut parte. Astazi el a comunicat ca a inteles si si-a asumat sistemul de valori al "golanilor" Zonei libere de comunism.

Traian Basescu a recuperat astfel semnificatiile multiple, individuale si colective, imaginare sau ideologice, care se întretes în textura unica a fenomenului Pietei Universitatii.

"Golanii" Universitatii au fost protocronistii actualului sistem de valori si repere - impuse Romaniei si prin aderarea la Uniunea Europeana. In esenta, Romaniei i s-a solicitat indirect eliminarea membrilor fostei Securitati, a activistilor Partidului, a nomenclaturii, din structurile Statului. Exact ceea ce am cerut si noi in urma cu 17 ani.

Basescu, deasemenea, s-a referit la re-intemeierea clasei politice a Romaniei ceea ce arata ca, in substanta sa, mandatul lui Traian Basescu este un mandat moral.

Actul asumarii de catre Traian Basescu a mesajului Pietei Universitatii este pragul restaurarii institutionale a principiilor Pietei Universitatii si a intelesului sacrificiului generatiei anilor '90. In contextul actual societatea romaneasca are nevoie nu numai de o recuperare a afirmatiilor Pietei Universitatii dar si de o edificare concreta a acestora.

Basescu si-a asumat un imperativ categoric - lustratia nomenclaturii - si a recuperat intervalul aparent de netrecut dintre doua orizonturi istorice. Actiunea sa impune preluarea problematicii si solutiilor manifestantilor Pietei Universitatii. Ceea ce este foarte important este ca operarea lustaratiei sa nu cada tocmai in mainile celor care au facut parte din nomenclatura si aparatul de propaganda al PCR, din Securitate sau alte servicii straine, impostorii anticomunismului, cu scopul de a-si regla rafauieli istorice impotriva Romaniei.

Re-intemeierea sistemului politic pe baze morale a fost obiectivul principal al manifestantilor Pietei Universitatii de acum aproape doua decenii.

In urma cu 17 ani, data de 20 Mai s-a dovedit a fi fost o data nefasta pentru Romania. Fortele neocomuniste au acaparat Puterea, oficial, printr-un vot al unei majoritati inselate, mintite, manipulate. Pe 22 aprilie 1990 debutase cel mai radical si moral discurs anticomunist al societatii civile din Romania.

In principal s-a cerut includerea in legea electorala a punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara - interzicerea candidaturii fostilor activisti comunisti si ofiteri de Securitate subordonati Moscovei pentru primele trei legislaturi. O minoritate, care reprezenta probabil mai putin de 0,75 la suta din "popor" a protestat 54 de zile in Piata Universitatii impotriva elementelor agenturii rusesti instalate in fruntea statului.

Tinerii participanti la insurectia anticomunista din Decembrie 1989 au reocupat Centrul simbolic al Romaniei, Piata Universitatii. Aici s-a cantat si s-a strigat "vom muri si vom fi liberi". Aici chiar s-a murit. Aici s-a dat jertfa pentru adevar, aici s-a facut greva foamei, si s-au cerut "lucruri simple": fara comunisti si agenti rusi in fruntea tarii.

Piata Universitatii a fost un moment crucial în viata Romaniei, o manifestare a demnitatii romanesti si a dorintei fierbinti de eliberare pentru totdeauna de comunism. Dupa reprimarea sangeroasa a Pietei Universitatii, mortii si ranitii Mineriadei s-au adaugat mortilor si victimelor Revolutiei.

Piata Universitatii a fost Zona Zero, o zona incarcata de sacralitate, fortareata a studentilor, tribuna a unei directii anticomuniste radicale, dar si o confrerie a mintilor libere.

Studenti si tinerii bucuresteni care au infruntat tancurile si gloantele regimului comunist au cerut pedepsirea celor vinovati de frauda morala si de tradarea revoltei din decembrie 1989.

Au trecut 17 ani nu fara rost, deoarece, avem ocazia, in sfarsit, sa-l vedem pe Ion Iliescu inculpat. O data cu inculparea lui Ion Iliescu, marea poveste legitimatoare a Frontului Salvarii nascut din spuma Revolutiei - si-a pierdut credibilitatea.

Continuarea poate fi rezumata astfel: modelul de legitimare al intregii lumi politice actuale este complet devalorizat. Constatam si experimentam sfarsitului planului de dominare reprezentat de Frontul de import sovietic. Obsesia politica a lui Ion Ilici Iliescu a fost consolidarea legaturii cu URSS. In 1991, inainte de caderea URSS, principala sa problema era Tratatul special cu Moscova. Prin Iliescu a avut loc conservarea si consolidarea privilegiilor elitei comuniste subordonate Imperiului rus. Revolvo, de la care vine Revolutie, inseamna a intorce pe dos, a rasturna. Activistii comunisti creati la scoala Moscovei si Securitatea tradatoare care i-a slujit doar au intors pe dos Romania.

Menirea generatiei actuale politice este reasezarea Romaniei pe fundamentele sale. Restituirea Adevarului. Aplicarea Justitiei. Inlaturarea Democraturii, inaugurata de Ion Iliescu ca pseudo-sistem politic.

Organizatiile fondatoare ale Pietei Universitatii 1989-1990
Dupa Referendumul din 2007
http://www.basescu.org/

1 comment:

Unknown said...

Domnule Victor Roncea va rog cautati acea inregistrare cu Mircea Geoana in care spune:"Acum nu ne mai este frica sa spunem ca suntem comunisti,sa ne numim comunisti."Am citat din memorie si sper ca am retinut destul de bine pasajul;cred ca a rostit asta pe 1 mai 2007 sau 2008,nu mai retin exact.Va rog sa i-o transmiteti domnului presedinte Traian Basescu;domnia sa va sti ce trebuie facut si sa o publicati si dumneavoastra in Curentul si mediatizata.Mai am o rugaminte:inaintea primului tur al alegerilor,in orasul Torino,Italia unde este cea mai mare comunitate romaneasca din Italia, erau prezente aproape in tot orasul afise cu Prostanacul.Sesizati pe cei de la PDL sa se mobilizeze cum trebuie inainte de turul doi;am vorbit si cu domnul senator Viorel Badea despre asta.Va multumesc mult.Cu respect,Constantin C.