MARTURII. Ultima noapte a regimului Ceauşescu trăită şi văzută de generalii Vlad şi Rogojan

Lucrările generalului (r) Aurel Rogojan „1989. Dintr-o iarnă în alta. România în resorturile secrete ale istoriei“ şi, cea realizată împreună cu profesorul dr Traian Poncea, „Istorie, Geopolitică şi Spionaj în Balcanii de Vest“, publicate de Editura Proema, au fost lansate sâmbătă la Târgul de carte „Gaudeamus“ cu participarea autorilor, a profesorilor Dinu C. Giurescu, Gheorghe Iscru, Teodor Ardelean, a editorului Alexandru Peterliceanu, împreună cu poetul şi scriitorul Adam Puslojic şi jurnalistul Corneliu Vlad. Printre participanţi au fost remarcaţi generalii Iulian Vlad şi Ion Stănescu, colonelul Filip Teodorescu, foşti membri ai USLA şi ai unităţii de elită 0110 „anti-KGB“, care monitoriza spionii statelor comuniste din România, precum şi observatori din rândurile tuturor serviciilor de informaţii şi ai corpului diplomatic străin. Toţi vorbitorii au arătat necesitatea publicării unor astfel de adevăruri, aşteptate de 20 de ani, pentru istoria reală şi generaţiile prezente şi viitoare. În alocuţiunea sa, generalul Rogojan a oferit o paralelă inspirată despre un candidat la preşedinţie şi poziţia sa faţă de serviciile de informaţii: „Administraţia noastră şi partidul (...) vor acţiona pentru îmbunătăţirea capacităţilor de obţinere de informaţii prin mijloace tehnice şi clandestine, prin analiză convingătoare, activitate coordonată de contrainformaţii şi acţiune politică acoperită ferm. Vom acorda întregul nostru sprijin personalului devotat şi priceput al serviciilor noastre de informaţii. Vom propune legi care să permită ofiţerilor de informaţii şi agenţilor acestora să opereze eficient şi în siguranţă... Vom sprijini modificarea legislaţiei în sensul de a permite efectuarea de verificări semnificative asupra trecutului şi persoanelor avute în vedere în numiri în posturi importante pe linie de stat... Vom asigura guvernului nostru capacitatea de a influenţa evenimentele internaţionale vitale pentru interesele noastre de securitate naţională... Vom căuta contramăsuri adecvate pentru a ne asigura că abuzurile trecutului nu se vor repeta, dar vom căuta şi anularea restricţiilor rău-gândite care au slăbit capacitatea serviciilor noastre de informaţii şi au uşurat, în acelaşi timp, eforturile de culegere de date şi de subversiune ale adversarilor noştri“. Surpriza: citatul este din platforma unui candidat al Partidului Republican ajuns preşedinte al Statelor Unite ale Americii: Ronald Reagan. În continuare, prezentăm un extras revelator din cartea de mărturii „1989. Dintr-o iarnă în alta. România în resorturile secrete ale istoriei“, privind ultima noapte a regi-mului Ceauşescu, văzută şi trăită din interiorul clădirii CC.
Victor Roncea

Crime nepedepsite

Ordinele date de generalul Vlad au prevenit ca represaliile şi crimele cărora le-au căzut victime un număr de ofiţeri să nu capete proporţii mult mai mari.
Nu putem să nu fim oripilaţi de groaznicul măcel de la Aeroportul Internaţional Otopeni, în care au pierit zecile de tineri ostaşi şi ofiţeri ai Centrului de Pregătire Transmisiuni din Câmpina al Comandamentului Trupelor de Securitate, de omnicidul premeditat asupra echipajelor Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA), comandate de şeful Statului Major Antiterorist, colonelul (post-mortem) Gheorghe Trosca, ordonat cu sânge rece de generalul Militare, dovedit trădător de ţară, răsplătit în acele zile tulburi cu demnitatea de ministru al Apărării Naţionale şi care s-a voit, pe deasupra, şi criminal... Dacă ne amintim - şi nu avem cum să uităm - s-au mai încercat: uciderea în masă a efectivelor Direcţiei de Securitate şi Gardă (al cărei sediu, lipit de Biblioteca Centrală Universitară, a fost distrus cu tiruri de artilerie), Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă (ale cărei efective urmau să fie „trecute în revistă“ pe stadionul Ghencea, special amenajat pentru o ambuscadă împotriva „teroriştilor“), personalului mai multor securităţi judeţene (cazul cel mai elocvent fiind cel de la Sibiu, dar pericole mari au existat şi la Brăila, ori în alte judeţe).

Brucan şi planurile unui război civil

Un recurs la istorie este necesar. (...) Serviciile speciale care au evaluat atât contextul european din 1789 (retrospectiv), cât şi cel din 1989, au concluzionat însă eronat că Securitatea şi forţele de ordine publică ale Ministerului de Interne din România vor proceda precum serviciile şi poliţia Angliei, nepermiţând dislocarea dictaturii de tip sultanic a lui Nicolae Ceauşescu. Pe această eroare - dacă a fost o eroare - descalificantă pentru nivelul de cunoaştere de către acele servicii a opţiunilor Securităţii, aveau însă să se fundamenteze planuri grave şi extrem de periculoase, care puteau împinge România într-un război civil distrugător al statalităţii naţionale şi integrităţii sale teritoriale.
Iată ce declara, în 1991, Silviu Brucan, unul dintre membrii cei mai activi ai primei puteri provizorii instituite în decembrie 1989, citez: „(...) din cauza situaţiei politice (...) în ţara asta armata era singurul factor de stabilitate, cu toate că armata a tras la Timişoara şi la Bucureşti, şi prin alte părţi. (...) Nu puteam să spunem că unii generali i-au fost loiali lui Ceauşescu, alţii disidenţi, că armata a tras la Timişoara, a tras la Sibiu, a tras la Cluj, a tras şi la Bucureşti în 21 decembrie - ăsta-i adevărul istoric. Ar fi fost iresponsabil să deschizi o asemenea discuţie într-o perioadă când asta (n.n. - armata) era singurul lucru pe care ne sprijineam“. Această ultimă afirmaţie clarifică, fără echivoc, cât anume din evenimentele din decembrie a fost revoluţie şi cât lovitură de stat. Dar şi de ce trebuia să se producă lovitura de stat. Pentru a se acoperi crimele cu alte crime şi a nu se răspunde pentru săvârşirea lor!

Teleconferinţa lui Ceauşescu şi noaptea de 21 decembrie

Nicolae Ceauşescu, nemulţumit în legătură cu cei trei miniştri - Milea, Postelnicu şi Vlad - care nu-i executaseră ordinele, a convocat o teleconferinţă, în cadrul căreia a ordonat personal modul de acţiune: „Somaţie, foc de avertisment, foc la picioare şi, dacă mai mişcă cineva, să nu se mai ridice!“ Toţi cei care au fost în audiţie directă au primit ordinul de la Comandantul Suprem şi aveau, strict formal, obligaţia să-l execute. Legea vremii nu îngăduia militarilor să refuze executarea ordinului ilegal. Deschiderea focului cu arme letale asupra mulţimilor neînarmate ori asupra insurgenţilor înarmaţi - dar în împrejurări de risc pentru viaţa terţilor, mai cu seamă a femeilor, bătrânilor şi copiilor - nu era, însă, permisă de nicio lege a războiului.
La terminalele teleconferinţei de la comitetele judeţene ale P.C.R. din Timişoara, Cluj, Sibiu, Braşov, ca din toate celelalte reşedinţe judeţene, erau toţi cei care puteau pune în executare ordinul, chiar şi fără ca generalul Milea să-l mai reitereze. Nu este mai puţin adevărat că în armată existau o serie de proceduri privind darea şi primirea ordinelor, dar faptul că ordinul a fost dat personal de către Comandantul Suprem putea anula ori schimba regulile. Nu mai exista un precedent. Depindea de discernământul comandanţilor. Dar, în pofida intervenţiei lui Ceauşescu, care a dat ordinul personal, generalul Milea l-a reluat, potrivit regulilor militare.
În evenimentele din Bucureşti, în represiunea armată violentă din noaptea de 21/22 decembrie 1989, generalul Milea a fost secondat de colaboratori şi subordonaţi marcaţi de exces de zel şi fanatism, unii având şi „temă dată“.

Generalul Milea plângea pe holurile CC-ului

În noaptea de 21/22 decembrie 1989, când generalul Milea a revenit în sediul Comitetului Central, era într-o stare de puternică deprimare. L-a văzut pe generalul Vlad, spre care s-a îndreptat, şi a început să plângă, spunându-i: „Nu eu am dat ordinul... Nu sunt un criminal...“. Generalul Vlad l-a îmbrăţişat, spre a-l îmbărbăta, iar generalul Milea, printre lacrimi, a continuat: „Te rog să-i spui soţiei mele, fetelor mele, spune-le că n-am fost un criminal, că nu eu sunt cel care... Nu eu...
Generalul Vlad l-a condus apoi spre un hol de aşteptare în care se aflau nişte fotolii, unde s-au aşezat. Generalul Milea nu-şi putea reveni. Generalul Vlad i-a spus că situaţia s-a agravat extrem de mult şi trebuie găsită o soluţie pentru a se pune capăt vărsărilor de sânge. „Eu am în Comitetul Central toate forţele necesare pentru controlul situaţiei aici în interior... Se pune problema dacă ai dumneavoastră, care sunt afară, vor acţiona în aceeaşi direcţie...“ Reacţia generalului Milea a fost cea a unui om profund deznădăjnuit: „Nu ştiu... nu mai pot... nu mai sunt în stare de nimic...“
Generalul Milea nu poate fi „decupat“, aşa cum iniţial s-a încercat, din contextul represiunii armate, dar nici nu poate fi considerat omul unor iniţiative care să-i fi aparţinut. Pe 31 decembrie 1989, a urmat arestarea întregii conduceri a DSS, urmată de o condamnare pe baza unor capete de acuzare false impuse justiţiei la ordinele lui Silviu Brucan şi Ion Iliescu.
Gen brig (r) Aurel I Rogojan

Ultima noapte a regimului Ceauşescu trăită şi văzută de generalii Vlad şi Rogojan
Curentul - luni, 30 noiembrie 2009

© Curentul