CATEVA propuneri pe adresa SRI, SIE, MAE si CSAT pentru punerea in practica a doctrinei de politica externa a Presedintiei Romaniei, neexploatata

Nu sunt de acord cu toate remarcile deputatului PSD Ion Stan din declaratia sa politica de mai jos. Normal, este o declaratie politica. Dar, pe fond, se ridica o problema grava: ce s-a intamplat cu doctrina de politica externa a Romaniei, enuntata cu atata energie de Traian Basescu, din primele sale clipe de mandat? Cine sunt sabotorii ei si unde s-a ratacit, pe drum, pana a disparut complet? Normal ar fi fost ca "fortele politice" ale acestei tari sa fi stat jos, inca de la inceputul noului mandat prezidential, si, impreuna cu specialistii zonei, din servicii si lumea academica (nu terche-berchea ca Alina Mungiu si compania de supt fonduri), sa fi lucrat la doctrina nationala de politica externa, pe care, apoi, institutiile responsabile sa o fi aplicat punct cu punct. Nu s-a facut acest lucru, din punctul meu de vedere ca urmare a infiltrarilor agentilor anti-Romania din politica, servicii si "societatea civila". Infiltrari care ajunsesera la un moment dat sa surclaseze ca numar romanii loiali tarii din institutiile cheie ale statului. Acum ce sa mai faci? Sa constati esecul. 1. Si 2, sa speram ca dupa alegerile din aceasta toamna, dupa lunga experienta amara a acestor ani, Basescu va stii sa nu se mai inconjoare numai de profitori si sa aplice doctrina de politica externa a Romaniei, conform intereselor nationale, indiferent de ce vor Itik, Ivan, lord John sau Johnny baiat frumos.

Sedinţa Camerei Deputaţilor din 28 aprilie 2009
1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

Ion Stan - declaraţie politică:

"Războiul diplomatic al României cu Moldova, Ucraina şi Ungaria - consecinţă a crizei ca doctrină politică a aleşilor poporului român"

Am folosit tribuna parlamentară de nu mai puţin de 16 ori pentru a trage semnal de alarmă după semnal de alarmă, în legătură cu lipsa de orânduire, diversiunile şi provocările periculoase care şi-au făcut loc în domeniul relaţiilor externe ale României, în special în ceea ce priveşte gestionarea problemelor speciale în raporturile cu ţările vecine, întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi dreptul la identitate al persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. În esenţa lor, toate acele luări de poziţie atrăgeau atenţia asupra lipsei unor abordări de conţinut ale politicii externe, ale căror consecinţe vor fi şi mai negative decât cele de până acum.
În folclorul românesc exista o zicere cu tâlc: "De când beau şi nu mă-mbăt, s-o făcut vinul oţet". Corolarul zicerii populare ar putea fi acela că, decât să fi încercat cel care se crede ,,cel mai iubit dintre români'' să ne îmbete cu apa rece a Strategiei de securitate a Regiunii Mării Negre, mai bine ne îmbată cu vinul de dar al neamului Voronin, ca să nu ni se oţeţească relaţiile cu Republica Moldova, unde sălăşluiesc vreo patru milioane dintre fraţii de limbă, obârşie, tradiţii, obiceiuri şi suferinţe, pe care istoria şi vremurile i-au aşezat în afara fruntariilor vetrei străbune.
Vine vremea de bilanţ al mandatului Preşedintelui României, care şi-a făcut o prioritate din "securizarea regiunii adiacente Mării Negre". Înainte de a mai relua retorica demagogică din 2004-2005, să-i reiterăm cetăţeanului preşedinte câteva adevăruri incomode:
1. Strategia de Securitate a Regiunii Mării Negre nu îşi are sorgintea în laboratoarele politicii externe ale României. Ea i-a fost servită - prin agenţi de influenţă - de o organizaţie nonguvernamentală externă, mandatara unui grup select de petrolişti texani, interesat de accesul la resursele strategice din Transcaucazia, de izolarea Rusiei de Iran şi apropierea de regiunile nord-vestice ale Chinei, bogate în minereuri rare, dar şi cu tendinţe autonomiste faţă de Beijing.
2. Strategia şi vectorul ei extern de influenţă au fost intens mediatizate de o anumită parte a presei, iar analiştii serioşi ai serviciilor de informaţii pentru securitatea naţională au propus, fiindu-le aprobate, ipoteze de lucru potrivit cărora trebuiau identificate poziţiile oficiale ale Administraţiei SUA, respectiv ale Departamentului de Stat în legătură cu Proiectul regional Marea Neagră. Nu au rezultat atitudini sau gesturi politice explicite. A rezultat, în schimb, ca vectorul extern de influenţă a fost, în vremurile sale de glorie în spionaj, implicat într-un mare scandal internaţional de corupţie, soldat cu demisia premierului nipon, urmare a mituirii sale şi a altor membri ai cabinetului de către "Lockheed Martin Corporation". Întâmplător, într-o afacere cu avioane. Ca un detaliu ce poate fi util, vectorul extern de influenţă a lucrat o vreme în tandem cu William Matser, fost consilier la un birou al NATO, ulterior condamnat pentru spălare de bani proveniţi din droguri. O regiune a Mării Negre extinse ajungea şi în zone ale culturilor interzise!
3. Declaraţiile de intenţii ale înaltului demnitar român care şi-a asumat proiectul Regiunii Mării Negre, în legătură cu politica României pe relaţia estică, exprimate frust, fără perdea, în medii închise au surprins şi şocat, fiind primite cu circumspecţie şi mari rezerve, deoarece ele erau de natură a ,, turna gaz pe foc şi a incendia România''.
4. Preşedintele trebuia şi nu credeam să nu fi fost ajutat să-şi cunoască omologii de la Moscova, Kiev, Budapesta şi Chişinău. Dacă a fost sau nu receptiv, rezultatele se văd acum.
5. Politica externă nu se înscrie în logica declaraţiilor populiste ce pot fi uşor extrapolate în reacţii extremiste, naţionalist - şovine, diversiuni şi provocări, de către orientările radicale ale oricăreia dintre părţi. Preşedintele nostru a excelat în toate speciile declaraţiilor de genul ,,gura bate fundul". Numai că în cazul limbariţei prezidenţiale, fundul scos la bătaie nu a fost cel din fotoliul din Sala Tronului din Cotroceni, ci în faţa României pe care omologi vecini ai domnului Băsescu au tratat-o ca pe un fund!
6. Dacă a semănat preşedintele vânt, iar ţara culege acum furtună, înseamnă că semănătorul a călcat strâmb pe legea ţării şi trebuie cercetat pentru nedemnitatea săvârşită.
Dar mai înainte de a cerceta greşelile persoanei constituţional responsabile de politica externă şi de securitate, trebuie să aducem în faţa Parlamentului pe directorii serviciilor de informaţii pentru securitate naţională. Nu pentru că cineva tot încearcă să excludă serviciile controlului parlamentar, ci pentru că au devenit, deja, de notorietate internaţională, răspunderile ce le revin în legătură cu o sumă de evenimente grave, de pe urma cărora România este asociată revanşardismului internaţional şi tentativelor de destabilizare politică a altor ţări.
O organizaţie neguvernamentală s-a adresat unui serviciu secret solicitându-i "să scoată extremismul maghiar de sub preşul României". Argumentele solicitantului sunt de mare bun simţ. "Cazul prezumtivei tentative de asasinat asupra preşedintelui Boliviei Evo Morales a scos la iveală o chestiune acoperită timp de 20 de ani de către autorităţile româneşti: extremismul maghiar din România. Nu credem că trebuie să vă explicăm noi dumneavoastră ce efect are astăzi asupra imaginii României pe plan mondial o astfel de ştire, difuzată în ultima săptămână zi de zi, în întreaga lume.În contextul luptei globale împotriva terorismului, existenţa a doi cetăţeni români de naţionalitate maghiară într-un grup suspectat de complot pentru asasinarea unui preşedinte şi a altor oficialităţi boliviene, aduce grave prejudicii imaginii tuturor românilor, care oricum nu prea au beneficiat de o prezentare pozitivă în media internaţională de la intrarea statului nostru în Uniunea Europeană. Dimpotrivă. Ştim că din acest motiv ar fi trebuit să ne adresăm Serviciului de Informaţii Externe, care, chiar dacă nu mai spionează membrii UE şi NATO, are totuşi atribuţii de apărare a României, inclusiv atunci când se produc atacuri imagologice de tipul celor consemnate în ultima perioadă. Însă, în cazul extremismului maghiar, ascuns de atâţia ani sub preşul "integrării României", dumneavoastră. sunteţi cel şi cei care trebuie să ieşiţi din debara, în speranţa reparării imaginii ţării noastre şi a punerii la punct a unor cazuri de o gravitate, extremă''. Comentariile sunt de prisos.
Desigur, preşedintele Ungariei începuse să se comporte în România ca şi în Ungaria. Dar înainte de a se fi adoptat o măsură descalificantă ca manieră diplomatică şi reacţie de stat, era bine să se fi reflectat că în urmă cu câteva luni i-a ţinut isonul şi preşedintele în funcţie al României.
Recentele evenimente de la Chişinău au un lung şir de cauze anterioare, în care reacţiile serviciilor noastre de informaţii pentru securitate naţională ori au lipsit, ori au fost inadecvate, ori s-a mers pe mâna scenariştilor şi regizorilor întâmplărilor ce s-au cumulat agresiv şi exploziv cu începere din 2007. O gazetă, onestă iniţial, apoi cel puţin dubioasă, după schimbarea echipei editoriale, al cărui nume nu mai merită a fi pronunţat, a făcut tiraj sponsorizat, pe seama promovării diversiunilor antiromâneşti ale Coloanei a V-a a KGB-ului din Republica Moldova şi din România. Dar propaganda antiromânească nu stă doar într-o publicaţie. Unde ne este contrapropaganda? Care dintre serviciile sau agenţiile guvernamentale pot răspunde?
Declarările de persona non-grata, rechemările diplomaţilor de la post, scandaluri de spionaj e adevărat că au mai existat chiar şi între membrii familiei NATO, dar în situaţia României avem parte de ingredientele specifice războiului rece ce ne sunt servite ca ameninţare sub pretexte extrem de periculoase şi în numele unor interese ce îi vin mai de departe.
Nu dorim să antamăm concluzii riscante în ceea ce priveşte capacităţile serviciilor noastre de informaţii pentru securitate naţională de a servi cu profesionalism şi devotament interesele supreme ale naţiunii. Dorim doar să credem că marea lor discreţie, la care raţiunea de a fi le obligă, nu se datorează absenţei lor din prima linie de apărare a României.
Dacă tot este criză, atunci să nu fie nimic în afara crizei! Cam la atât pare a se rezuma Doctrina Palatului Cotroceni în materie de politică externă şi securitate naţională. Acceptăm să fim contrazişi. Nu cu vorbe, ci fapte. Şi nu cu orice fel de fapte: un turneu al Preşedintelui României la Moscova, Kiev, Budapesta şi Chişinău, iar în fiecare dintre capitale să se dea publicităţii o Declaraţie solemnă comună de prietenie şi bună înţelegere.
Ion STAN - Secretar
Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI

http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=6631&idm=1,62&idl=1
http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=278&cam=2&leg=2008

Vezi si
Romania libera: Axa lui Basescu s-a destramat

CSAT a aprobat "inzestrarea armatei", a studiat de la SIE "starea de securitate din zone cu potential terorist" - Ungaria? - si gripa porcina la om

Marţi, 28 aprilie a.c., a avut loc, la Palatul Cotroceni, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării condusă de preşedintele României, Traian Băsescu.

La şedinţă au participat preşedintele Senatului, Mircea Geoană, primul-ministru Emil Boc, ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, ministrul Apărării Naţionale, Mihai Stănişoară, ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, ministrul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Cătălin Marian Predoiu, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, ministrul Economiei, Adriean Videanu, directorul Serviciului Român de Informaţii, George-Cristian Maior, directorul Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, şeful Statului Major General, amiral Gheorghe Marin, consilierul prezidenţial pentru relaţii internaţionale, Anca Ilinoiu, secretarul CSAT, general-locotenent Ion Oprişor, şi purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Valeriu Turcan.

CSAT a adoptat Strategia de înzestrare a Armatei României, document care stabileşte obiectivele şi priorităţile pe termen mediu şi lung ale înzestării şi care reprezintă, totodată, baza pentru elaborarea planului de înzestrare a Armatei şi a programelor multianuale.

În ceea ce priveşte planul de înzestrare a Armatei României pe termen scurt şi mediu 2010 – 2015, aprobarea documentului a fost amânată pentru o şedinţă viitoare a Consiliului, după ce acesta va fi discutat în cadrul Guvernului.

De asemenea, CSAT a aprobat două memorandumuri referitoare la semnarea unor acorduri privind protecţia informaţiilor clasificate din domeniul apărării între Ministerul Apărării Naţionale din România şi instituţiile similare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi Republica Armenia.

Directorul Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, a prezentat o informare cu privire la starea de securitate din zone cu potenţial terorist major, altele decât Orientul Mijlociu, şi potenţialii factori de risc pentru România.

De asemenea, ministrul Economiei, Adriean Videanu, a prezentat o informare cu privire la actualizarea Strategiei Energetice a României pentru perioada 2007 - 2020 şi măsuri pentru reorganizarea operatorilor economici cu capital de stat din Sistemul Electroenergetic Naţional, document care va fi aprobat după ce va fi discutat de către Guvern.

La finalul şedinţei, ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, a informat cu privire la măsurile avute în vedere la nivelul MAI şi al Guvernului în scopul prevenirii şi limitării în România a efectelor unei posibile pandemii de gripă porcină la om.

Departamentul de Comunicare Publică

Foto: Sorin Lupsa, presidency.ro

Ne-au cocosat spionii

Descarca documentul.
Potrivit raportului CSAT pe anul 2007, integrarea in NATO si razboaiele din zona au transformat tara noastra intr-o tinta
Potrivit raportului Consiliului Suprem de Aparare a Tarii privind activitatea desfasurata anul trecut, serviciile secrete din anumite state si-au intensificat activitatile de spionaj pe teritoriul Romaniei.
Din documentul aflat in posesia ziarului Ziua expansiunea gruparilor teroriste internationale si a organizatiilor de crima organizata catre Europa de Sud-Est reprezinta un alt pericol la adresa sigurantei nationale.
In urma analizelor furnizate de serviciile secrete, membrii CSAT au stabilit in timpul sedintelor din 2007 ca participarea militarilor romani la conflictele din Irak si Afganistan reprezinta un factor de risc major pentru climatul de securitate nationala. Razboiul din Georgia, din aceasta vara, a fost anticipat de membrii CSAT si a fost inclus pe lista factorilor de risc in apropierea tarii noastre. Concurenta acerba pentru controlul resurselor energetice si a traseelor de distributie a acestora au constituit premise favorabile dezvoltarii, in cursul anului trecut, a unor alte posibile pericole la adresa Romaniei.
De asemenea, in document se specifica faptul ca pericolele la adresa securitatii nationale au aparut si ca urmare a prezentei pe teritoriul tarii noastre a unui numar mare de cetateni straini (arabi, chinezi, sarbi, persoane din spatiul ex-sovietic) care proveneau chiar din zone active in domeniul terorismului. In baza rapoartelor serviciilor secrete, membrii CSAT au constatat ca numarul mare de reprezentante diplomatice si economice ale unor state membre NATO au captat atentia unor organizatii teroriste sau servicii de spionaj.
Serviciile secrete s-au plans in nenumarate randuri de faptul ca nu au bani suficienti pentru a-si cumpara sisteme si mijloace de supraveghere. Raportul CSAT trage un semnal de alarma si asupra problemelor grave aparute la sistemele de paza si aparare ale depozitelor de munitii si armament, care se pot constitui in tinte pentru cei interesati. Nu in ultimul rand, membrii CSAT au primit date de la serviciile secrete ca foarte multe firme cu capital strain si-au stabilit sedii in zone de interes militar. Si pentru ca asta nu ar fi suficient, in cadrul firmelor respective s-au angajat foarte multe persoane suspectate de colaborare cu servicii de spionaj sau alte entitati ostile statului roman.

Continuarea la Bataiosu'

Ne-au cocosat spionii

Sursa: ZIUA/Doru Dragomir

Talpes expune efectele Retelei KGB-GRU in Romania. Scrisoare Deschisa jurnalistului Victor Roncea

Postare din Iran. Comentarii cand ajung la Bucuresti.

La nedumeririle unui mai tânăr prieten,

Scrisoare Deschisă jurnalistului Victor Roncea

M-ai întrebat cu o insistenţă demnă de altă cauză :

- de ce insist pe grupurile oligarhice şi complicităţile lor economice şi politice?
- de ce sunt atât de dur atacat de foştii securişti?
- de ce nu-i menţionez, de ce nu-i deconspir pe securiştii din viaţa politică şi pe jefuitori averii publice?

Te înţeleg şi îţi respect preocupările. Am să încerc să-ţi răspund pornind chiar de la faptul că pentru mine nu există situaţie mai onorantă decât aceea în care mă aflu; fără acces la cotidianele şi televiziunile importante, inclusiv la cele de stat, supus celor mai murdare alegaţii.
Şi – pentru a nu părea neargumentată ca o simplă declaraţie această „mândrie” a mea – voi începe, înainte de toate, prin a-ţi face câteva precizări considerate şi de mine necesare.
Pentru început, nu pot să nu fac referire la un caz recent, cu trimitere directă la tot ceea ce reprezintă pe şi de fond cauzele oricărei preocupări, ca şi argumentele răspunsului.
Este vorba de „exerciţiul” pe care ni-l propunea - şi mie şi Dvs. -d-nul Mihai Iacob, în articolul publicat în „Curentul” din 25 august 2008: „Tartorii tenebrelor – Măgureanu şi Talpeş”.
Să acceptăm „exerciţiul” acesta pentru început şi pentru că se constituie într-un exemplu de reprezentare pentru unii dintre cei care se numără, după părerea mea, printre artizanii unui joc fabulos în care ne-am aflat sau ne-am angajat, conştient sau nu, fiecare dintre cei care ne-am considerat cetăţeni ai României. Desigur am ales acest „exerciţiu” nu numai pentru că face parte dintre atacurile recente care mi-au fost adresate, ci şi pentru că ne oferă şansa abordării altor cazuri şi situaţii generate de aceleaşi grupuri de interese.
Fiind hotărât să mă însoţeşti în acest demers, te avertizez că, încă de la prima frază a articolului - asumat cu eleganţă şi în spiritul unei înalte deontologii de către cunoscutul ziarist, domnul Mihai Iacob - nu ar fi bine să trecem peste expresia „personaje de catacombă” cu referire la Ioan Talpeş şi Virgil Măgureanu.
O astfel de expresie, cred că suntem de acord, nu putea fi proprie unei personalităţi de nivelul domnului Mihai Iacob, cunoscut pentru eleganţa, educaţia, integritatea şi moralitatea ce-l situează (nu numai datorită dosarelor penale) în panoplia celebrelor personaje post-revoluţionare ce populează topurile româneşti, în special cele politice, economice şi financiare.
La aceasta se mai adaugă, imediat, fraza devenită chiar antologică: „Curajoşi, tartorii tenebrelor de la Cotroceniul «cârpei kaghebiste» Ion Iliescu şi-au dat încă o dată mâna – de data aceasta peste mormântul unuia dintre cei mai respectaţi ofiţeri ai sistemului de siguranţă şi apărare naţională”.
Mi-am zis „măi să fie”, cui să fie specifice asemenea „tehnici” şi „practici”. Să ne aflăm din nou în faţa limbajului lozincilor şi urletelor „revoluţionare” din anii `90?
În rândurile următoare aveam să aflu şi această „enigmă”. „Mai mulţi foşti ofiţeri superiori ai SRI şi SIE ne-au contactat la redacţie”. N-am mai avut nici un dubiu: nu era vorba – dragul meu prieten – de ofiţeri ai SRI şi SIE, ci de securişti sadea care n-au înţeles niciodată ce trebuie să reprezinte cele două noi instituţii, înfiinţate după decembrie 1989, discreditându-le şi întârziindu-le evoluţia democratică.
Amintiţi-vă de „valul” celor care i-au schimbat într-o sarabandă nebună pe „ceauşiştii naţionalişti” în decembrie 1989. Nu există decât foarte puţini aceia care nu pot fi documentaţi cu dependenţe faţă de personaje puse la naftalină în anii '80 pentru subordonări sovietice.
Astăzi, nu mai este secret pentru nimeni faptul că decembrie 1989 şi consecinţele acelor evenimente au avut cauzalitate directă în detenta intervenită între Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii.
În perioada 1985-1989 s-au produs în Tratatul de la Varşovia şi CAER o serie de „deschideri” politice, sociale, economice şi culturale sub influenţa şi la intervenţia directă a Kremlinului. În pofida atenţionărilor şi a informaţiilor primite, Nicolae Ceauşescu nu a înţeles şi nici nu a vrut să înţeleagă că omenirea se afla angajată într-un alt proiect de dezvoltare – mondializarea surprinzând total nişte personaje obişnuite să gândească în termenii confruntării de clasă şi ai dreptului „inalienabil” de a stabili căile şi formele de dezvoltare economică şi socială.
Astfel s-a ajuns la o situaţie paradoxală, în timp ce „deschiderile” politice şi economice din Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, R.D.G., Bulgaria erau conduse şi impuse chiar de la Moscova, România şi Iugoslavia au continuat să se menţină în afara „spiritului vremii” şi să se opună politicii Uniunii Sovietice, în pofida faptului că aceasta îşi schimbase radical poziţia vizavi de relaţiile cu NATO şi „Occidentul”. Nu trebuie trecută cu vederea nici moştenirea „naţională” a celor două state, constituite în limitele geografice etnice odată cu semnarea Tratatului de la Versailles.
Surprinzător, dar nu şi argumentat, schimbarea fabuloasă ce avea să se producă pe planul relaţiilor internaţionale, ca şi a formelor de dezvoltare ce aveau să consemne prăbuşirea comunismului, aveau să o plătească – în forme diferite şi experienţe specifice problematicilor lor istorice, Iugoslavia şi România, tocmai foştii „colaboraţionişti” ai „Vestului” din perioada războiului rece. Spun acestea insistând asupra faptului că NU Ceauşescu şi grupul din jurul său sau „politrucii” au fost consideraţi adevăraţi inamici, ci România şi românii care au fost trataţi aproape douăzeci de ani precum, anterior, fascismul şi purtătorii săi expansionişti, militarişti.
Nu este cazul, încă, pentru dezvoltarea unei analize în măsură să evidenţieze modul în care s-au produs consecinţe la nivelul raportului de putere în România şi la nivelul structurilor de forţă – armată şi interne (miliţie şi securitate). Nu pot fi - însă - în nici un caz trecute cu vederea, mai ales în faza zilelor fierbinţi din decembrie 1989 şi ale anilor 1990-1991, adversităţile anterioare transformându-se nu de puţine ori în confruntări subtile cu consecinţe tragice pentru participanţii, unii întâmplători, ai străzii. Cert este că sub lozinca ce-ai făcut - în ultimii 5 ani şi mai ales 25 de ani - s-au produs nişte schimbări care nu-şi pot găsi similitudinea decât în spiritul Marii Revoluţii din Octombrie. Poate că nu era vorba doar de absenţa unor perfecţionări teoretice pe fondul „socialismului internaţionalist”, ci, în primul rând, de nevoia revenirii la putere a celor care fuseseră eliminaţi în anii '60 şi '70 sau a urmaşilor acestora, care - veniţi pe tancurile sovietice - săvârşiseră adevăratele campanii de genocid uman, cultural şi social. Desigur, totul făcut sub mantia şi în limbajul unor viziuni şi programe cu iz occidental şi de purtători confirmaţi de mijloace media occidentale, deşi ei înşişi foşti teoreticieni ai socialismului ştiinţific, erau consumatori şi promotori recenţi ai economiei de piaţă, o altă confirmare că şi un astfel de sistem putea fi acceptat - în geografia estică europeană - dacă Moscova şi-l asuma.
La nivelul „confruntărilor publice” - de o violenţă specifică comunismului rudimentar, în pofida sorginţii elitiste a instigatorilor şi susţinătorilor - „revoluţia a continuat” după dictonul leninist şi în pieţele Bucureştiului - totul pentru ca vremurile şi figurile atroce ale anilor 1945-1965 să nu poată fi abordate.
Astăzi, dragul meu prieten, sunt convins că mulţi, foarte mulţi dintre cei care de şi cu bună-credinţă au populat manifestările şi demonstraţiile din Piaţa Universităţii au cel puţin reprezentări contradictorii faţă de convingerile avute în acele momente. În special, când îşi amintesc de personajele (nu toate) care vituperau anticomunism pe pâine. Cred că de la acele momente, odată cu trecerea anilor şi deconspirarea sorgintei vorbitorilor, a moştenirilor şi relaţiilor lor, s-a născut acea neîncredere, deziluzie, mereu mai adânci din societatea românească. Eu, un privitor mai privilegiat din punctul de vedere al informaţiei, nu puteam, atunci, să nu sesizez cum se încerca repropulsarea unor biografii şi personaje care nu aveau nimic de-a face cu – prin ce ei constituiau – simţul şi speranţa publice româneşti.
Astăzi, sunt convins că din acea perioadă s-a acţionat profesionist pentru discreditarea şi blocarea unei căi şi a unor programe şi persoane ce ar fi putut asigura, într-o atmosferă publică acceptabilă, o dezvoltare normală a României pe făgaşul economiei de piaţă.
Pentru mulţi dintre cei care s-au proclamat sau au fost prezentaţi drept adevăratele conştiinţe româneşti, ceauşismul a fost cea mai criminală formă a comunismului chiar şi la nivel internaţional. Hitler şi Stalin chiar, începeau să pară figuri palide ale istoriei, iar crimele fascismului şi nazismului, ale revoluţiilor proletare făceau locul în abordări cinematografice unei dictaturi româneşti cu parfum latino-americano-islamico-terorist.
Demonizaţii fii ai Draculei trebuiau umiliţi şi reeducaţi de cavalerii răsăritului, aflaţi într-un nou angajament şi aranjament de putere ce se dorea a-şi pune amprenta şi asupra liniilor de forţă ale noului mileniu.
Pentru moment, pe ecranele „recentelor conştiinţe”, hitlerismul şi comunismul de tip stalinist păreau a nu mai reprezenta expresiile răului, atât timp cât se deconspira un rău mai apropiat gusturilor noilor generaţii care nu au cunoscut consecinţele dramatice ale celui de-al doilea război mondial sau vicisitudinile revoluţiei proletare şi colectivizării – Ceauşescu şi ceauşismul.
Confruntările şi frământările prin care a trecut societatea românească, după decembrie 1989, au oferit un continuu şi susţinut spectacol cu figuranţi politico-revoluţionari, sindicalişti, tineri sau elitişti - şi mai ales actori - hotărâţi şi pregătiţi să ceară drepturile existente în „ţările democrate”. Uitând cu toţii că se aflau într-o ţară confruntată cu o acută criză economică, la marginea unui blocaj internaţional ce se anunţa catastrofal. Agresivitatea şi vulgaritatea au fost temeiul şi instrumentul „promovării democraţiei” până la epuizarea acestora de orice substanţă sistemică. Constituţia a fost adoptată doar în decembrie 1991 pentru a fi continuu şi vehement contestată şi de multe ori neaplicată. Aşa-zisul stat român a funcţionat în întreaga perioadă fără actul său fundamental (se pare caz singular în istoria modernă a umanităţii). Cât despre Codul Penal, a fost declarat ceauşist chiar şi în părţile inspirate sau copiate din dreptul roman, mai ales. Odată amuţiţi „câinii de pază” ai sistemului statal comunist şi într-o perioadă de absenţă quasitotală a unor structuri de ordine, cele civice încercate eşuând, în mod firesc, lamentabil, s-a făcut simţită o formă de presiune continuă a „străzii”. La aceasta s-a adăugat şi o degringoladă, greu de imaginat şi acum, după consumarea acesteia, cu impact dezastruos asupra întregului sistem social, economic şi financiar. Jucătorii şi propagatorii, dragul meu prieten, se dovedeau a fi prea profesionişti şi prea mulţi pentru a crede că era vorba doar de produsele străzii sau profesionişti aterizaţi de pe alte meleaguri. Foştii „câini de pază” schimbau tabăra şi se dovedeau deosebit de eficienţi în clamarea necesităţii unei noi ordini pentru a preveni prăbuşirea totală, jefuirea unei valori publice fiind de cele mai multe ori prezentată ca o şansă pentru continuarea unui proces economic oricum condamnat de noua restructurare programată profesionist la scară europeană şi mondială.
Nu pot să nu mă întreb - şi astăzi - cum au fost toate posibile şi cum a putut funcţiona România? Sau, cine a dorit şi a impus toate acestea? Oricum, cei care au pregătit şi promovat toate aceste desfăşurări au dorit categoric o nouă Românie, un stat în care democraţia avea să confirme sărăcirea majorităţii populaţiei prin redistribuirea sălbatică a valorilor naţionale. Astfel, pe parcursul anilor ce s-au scurs din decembrie 1989, România s-a aflat într-o stare de continuă corigenţă, supusă tuturor condiţionărilor externe şi jafurilor interne. Mediul economic şi financiar a funcţionat sub semnul unor inovaţii ce au depăşit, chiar şi în plan legislativ, tot ce se poate imagina; toate preocupările guvernărilor ce s-au scurs, în loc să încerce crearea condiţiilor de funcţionare a compartimentelor economice cu piaţa asigurată, s-au angajat în privatizarea rapidă şi deşănţată. Totul în şi sub o presiune de coşmar în care sistemul phyrania a impus legile şi regulile economiei capitaliste româneşti. Creditele externe blocate din cauza absenţei pieţii financiare interne, în condiţiile în care nu era acceptată nicio garanţie românească, decât cea a statului, au deschis drumurile tuturor aventurierilor. Finanţatori de 3 dolari şi aceia aduşi cu şi în schimbul unor valori grele proiectau imaginea unei Românii aflată la marginea colapsului economic.
A fost un test fabulos, României stabilindu-i-se cele mai dificile condiţii politice, economice şi financiare. Polonia şi Ungaria beneficiau de împrumuturi internaţionale fabuloase de la băncile Occidentale – în mare parte anulate, dispunând în acelaşi timp, de preţuri avantajoase la toate categoriile de energie importate din fosta Uniune Sovietică.
Chiar şi după primii doi ani de şoc generalizat, când odată cu aruncarea CAER-ului în aer şi blocarea totală a pieţelor şi surselor de energie din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, restructurarea în sensul economiei de piaţă s-a făcut în condiţii incredibil de grele. Absenţa oricăror posibilităţi interne de finanţare au obligat statul şi Banca de Comerţ Exterior a României la împrumuturi cu dobânzi anuale de peste 20%, în timp ce pe piaţa occidentală sau chiar în Polonia şi Ungaria nu depăşeau 8%.
Nu puteai să nu te întrebi cine şi de ce ne ura atât de mult şi dacă nu era un blestem să fii român. Comunismul românesc nu a fost lipsit de victime, în nici un caz – însă – acestea nu au aparţinut altor popoare care să fi fost sacrificate, aşa cum s-a făcut în alte spaţii, pe altarul reuşitei unui experiment istoric ce ţinea de visurile copilăriei umanităţii.
Nu pot să nu recunosc că la început am crezut că duşmanii erau doar externi. Pe parcurs am început să înţeleg că tot ce se producea în România nu ar fi fost posibil fără duşmanii sau cozile de topor din interior.
În mai puţin de 15 ani, geografia economică a României a fost „curăţată” de tot ceea ce putea reprezenta o concurenţă în domenii economice internaţionale. Doar în ultimii şapte sau opt ani au început să se dezvolte întreprinderi finanţate din interior pentru producerea de componente şi servicii. Agricultura a intrat în criză, iar proprietatea pământului, trecută prin retrocedări succesive şi fărâmiţări mai tragice decât în perioada interbelică a sfârşit prin a intra în proprietatea unor speculatori italieni, spanioli, danezi, irlandezi şi austrieci în vest (între aceştia sunt şi câţiva întreprinzători reali şi notabili), iar în vechiul regat sub controlul unor proprietari şi mai ales administratori din Orientul Mijlociu ce exploatează suprafeţe uriaşe obţinute cu concursul şi participarea vinovată a unor înalţi demnitari publici.
Majoritatea activităţilor şi serviciilor, în special energetice, bazate pe rezervele naturale ale ţării au fost transferate, în speranţa unor ipotetice modernizări şi administrări eficiente, unor firme externe, care le-au cumpărat la nişte sume ce au împins statul român în poziţia de dator şi creditor lipsit de orice posibilitate de control. Desigur, toate acestea nu pot fi explicate doar printr-o nevoie de participare la jaf a politicianului român – aşa cum, îndeobşte, se consemnează în reacţiile oficiale sau ale mediei internaţionale.
Până acum, proiectul românesc în programul european aflat în desfăşurare nu reprezintă decât o geografie economică destinată acomodărilor de segment şi adăugirilor marginale oferite de o viitoare dezvoltare a serviciilor bazate pe utilizarea forţei de muncă. Nu cred că există ceva mai relevant pentru a defini „condiţia” viitorului român, cetăţean al Uniunii Europene decât recenta reclamă pentru vopseaua Dufa.
Aceasta a fost situaţia, cu puţinele excepţii ale unor nou-veniţi, şi acelea promovate şi susţinute de foşti securişti rămaşi în relaţii strânse, uneori chiar de coordonare, cu persoane din înalte poziţii ale SRI, SIE, din direcţiile de informaţii şi contrainformaţii ale armatei, sau ale Ministerului de Interne, fie mijlocitori interni ai intereselor unor servicii de spionaj extern.
Tot ce s-a petrecut în România după decembrie 1989 nu poate fi explicat doar prin descătuşarea iniţiativelor interne şi în special a unor tentaţii mai mari spre lene, corupţie şi jaf.
Negarea continuă a simbolurilor şi valorilor naţionale, „independentizarea” fiecărui individ, într-un perimetru în care respectul legii era considerat la fel de străin ca şi pe timpul domniei fanarioţilor, nu au fost posibile fără complicităţi interesate autohtone.
Adevăratul eşalon II al aparatului de partid şi de stat – compus din utecişti cu funcţii importante, fii şi fiice ale unor înalţi foşti demnitari comunişti au acţionat cu ţinte precise fie ca participant-intermediar, fie ca intermediar-participant într-o relaţionare dependentă cu acei care, până în 1989 au fost câinii de pază ai proprietăţii de stat şi odată cu revoluţia s-au angajat în jefuirea şi deturnarea acesteia, dirijându-i sau protejându-i pe cei care trebuiau să devină noua clasă politico-economico-financiară a României.
Un prieten, îmi atrăgea atenţia recent, că era firesc să se întâmple aşa, pentru că varianta trăită de noi nu făcea decât să respecte marile schimbări în raporturile politice şi de proprietate din istoria umanităţii. Într-un anumit fel, gărzile pretoriene au dat întotdeauna lovitura, schimbarea românească din 1989 nu putea să evite poziţionările şi instinctele de grup şi interese. Singura preocupare, acceptabilă chiar justificată într-o astfel de abordare, referindu-se doar la cupiditatea, violenţa şi încălcarea oricărei formule de spirit civic demonstrate de protagoniştii capitalismului sălbatic în România. Negarea şi distrugerea spiritului civic s-a făcut pe fondul atacării valorilor naţionale, exerciţiu propriu transformărilor româneşti, într-o specificitate ce le şi ne separă de evoluţiile caracteristice centrului şi estului european.
Este uşor de observat, astăzi, că România oferă exemplul celei mai sălbatice experienţe capitaliste, dintre toate ţările foste socialiste. Purtătorii unui astfel de experiment, deşi proveniţi în marea lor majoritate din familiile celor care au contribuit la construirea sau apărarea „socialismului luminos,” au făcut proba celei mai fabuloase cupidităţi. „Detaşamentul de mâine” al clasei muncitoare s-a dovedit a fi format din cei mai imorali bandiţi şi jefuitori.
În final, nu pot să nu vă spun – luându-mi întreaga răspundere – că 80% din proprietăţile transferate de la stat la particulari au avut protagonişti foşti securişti, colaboratori sau dependenţi, din ţară şi din străinătate, cu excepţia unor transferuri făcute în favoarea firmelor din fosta Uniune Sovietică la care dependenţele s-au dovedit a fi inverse.
S-a ajuns la situaţia fabuloasă în care serviciile au fost controlate şi utilizate de cercuri de interese constituite ad-hoc pentru a facilita setea unor protagonişti interni ce şi-au dat mâna cu sutele de dependenţi reîntorşi sub steagurile unor „democraţii” mai mult sau mai puţin Occidentale, pentru o nouă ordine economică în România. Dacă „dependenţii” au venit să reprezinte interesele lor sau ale unor afacerişti veroşi din străinătate şi s-au adresat coordonatorilor lor interni, nu tinerilor angajaţi în SRI şi SIE după 1990, cine au fost cei care au mai reprezentat sistemul de siguranţă şi apărare naţională?
Doar promovarea intereselor proprii, proces în care „câinii” protecţiei intereselor publice sau transformat în lupi, „lepădarea” de năravurile comuniste însemnând programarea şi participarea la marile jafuri.
În această mare spoliere nu ar fi corect să nu se evidenţieze „compensările” între „vest” şi „est”.
Concomitent cu progresele politice şi militare înregistrate de România pe făgaşul integrării în NATO şi Uniunea Europeană, tot mai multe valori economice au intrat sub controlul capitalurilor estice. Cursa continuă, oricum recuperările sunt vizibile, inclusiv de partea cui. Astfel, pe principiul promovării intereselor reciproce, cu cât angajările şi angajamentele politico-militare ale României faţă de NATO şi U.E. au fost tot mai puternice, cu atât prezenţa economică rusă în domeniile cele mai sensibile a fost tot mai pronunţată. Chiar şi în zone sau cazuri unde s-a simţit activitatea unor personalităţi româneşti preocupate de nevoia atragerii capitalului occidental şi a prezenţei economice vestice, nu pot să nu constat transferurile făcute prin reaaranjamente de „top” economic mondial ce au generat reconfigurări ce nu pot fi neevidenţiate pentru înţelegerea raportului de putere în România.
Nu cred că mai este necesar – dragul meu prieten – să vă prezint eu, acum şi aici, personajele respective şi dependenţele lor.
Până aici, la prima vedere, nimic nou pe frontul „economiei capitaliste de piaţă.” Doar că transferurile s-au făcut de fiecare dată programat prin încălcarea legilor pieţii şi prin jaf public.

Nu este vorba de condiţionările dihotomice ale istoriei româneşti, domnule Roncea. Totul este în defavoarea românilor şi aceasta cu acordul şi prin participarea celor care ar fi trebuit să fie „câinii lor de pază”.

Cu aceeaşi preţuire,

al Dvs.

Ioan Talpeş

Doru Dragomir a decriptat din secretele tarii: CSAT e pregatit de "conflict armat" si "situatii de urgenta"

Dupa cum va spuneam ieri aici reuniunea CSAT desfasurata in noua sala de sedinte s-a dovedit cu bucluc. Monitoarele si ecranele lap-top-urilor oficialilor prezenti, care aratau secrete de stat, au fost fotografiate si postate pe site-ul oficial al Presedintiei. Ulterior fotografiile, dintre care gasiti intr-o postare de mai jos cateva, au fost blurate de securistii de la Cotroceni. Prea tarziu. Ziaristii pe faza le descarcasera deja, amuzati. Colegul meu, Doru Dragomir (cu care am impartasit si aceleasi sentimente la interogatoriile luate in cazul CD-ului "secret" al Armatei), a reusit sa citeasca din secretele CSAT mai mult decat se intrevedea la prima vedere:

Incident de securitate la CSAT
Fotografii care contineau informatii cu caracter secret de stat au fost postate pe site-ul oficial al Administratiei Prezidentiale

Ultima sedinta a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii a fost marcata de un incident de securitate deosebit de grav. Functionarul de secu­ritate din cadrul secretaria­tului CSAT a permis publi­carea unor fotografii pe pagi­na de Internet a Admi­nistra­tiei Prezidentiale care la o analiza atenta contineau date cu caracter secret de stat.
Dupa aproximativ o ora de la postarea pozelor pe site-ul Prese­dintiei, administratorii sistemelor informatice au descoperit scurgerea de informatii si au inceput sa modifice rapid pozele pentru a nu se mai putea vedea informatiile secrete care puteau fi citite pe ecranele calcula­toarelor si a plasmelor care apareau in poze. Reactia a fost tardiva, deoa­rece foarte multi utilizatori care au accesat pagina www.presidency.ro, descar­casera deja pozele.
Fiecare membru al CSAT dispune de un laptop super performant pe care se afiseaza documentele secrete aflate in dezbatere. Toate datele care apar pe ecranele laptopurilor sunt proiectate si pe mai multe plasme cu diagonale de 127 cm.
La inceputul sedintei CSAT, fotograful oficial de la Palatul Cotroceni a intrat in sala pentru a face cateva poze.

"Situatii de conflict armat"

Ulterior, acesta a selectat in jur de 5-6 fotografii (la o rezolutie de peste 5 megapi­xeli) care i s-au parut mai repre­zentative si le-a trimis celor care administreaza pagina de Internet de la Administratia Prezidentiala pentru a fi postate pe web. Numai ca nimeni nu a sesizat ca in respectivele poze putea fi citit cu usurinta mesajul "ATENTIE!!!. Acest documentar contine DATE CLASIFICATE. Nu se copiaza!!!". Acest mesaj aparea pe toate plasmele si ecranele laptopurilor surprinse in poze.
La o analiza mai atenta si cu ajutorul unor softuri specializate am reusit sa descifram continutul textelor care rulau in momentul executarii fotografiilor pe ecranele calculatoarelor si ale plasmelor.

Cu aceasta ocazie am aflat ca in afara ordinii de zi transmisa oficial de Biroul de Presa de la Cotroceni, membrii CSAT au discutat si aprobat si alte documente cu caracter secret. Unul din ele face referire la "Planul centralizator de evacuare a populatiei si bunurilor materiale importante in situatii de conflict armat". Membrii CSAT au adoptat si o hotarare in acest sens. Proble­ma este ca potrivit informatiilor oficiale, difuzate de auto­ritatile competente, in urma unor analize si prognoze ale serviciilor de informatii, este putin probabil ca in viitorul apropiat (15-20 de ani), Romania sa fie implicata intr-un razboi.

Un alt document despre care am reusit sa aflam informatii analizand fotografiile descarcate de pe site-ul oficial al Administratiei Prezidentiale face referire la orga­nizarea si functionarea unui Centru National de Coordonare si Condu­cere a Interventiei in situatii de urgenta, lucru ce ne duce cu gandul la faptul ca autoritatile se pregatesc pentru un dezastru care va afecta Romania (un posibil cutremur cu intensitatea de peste 7 grade pe scara Richter-n.r.). La cateva zeci de minute dupa ce pozele care contineau date secrete au aparut pe Internet, acestea au fost modificate, in sensul ca textele care se vedeau pe plasme si pe ecranele calculatoa­relor au fost blurate, informatiiile nemaiputand fi vizibile.
Doru DRAGOMIR

ZIUA: Incident de securitate la CSAT

Cotrocenii au facut-o de oaie! Date clasificate CSAT postate in fotografii pe site-ul Presedintiei

Unul dintre colegii mei cu un ochi extrem de profesionist (nu-i dau numele ca sa nu-l ia si pe el maine procurorii DIICOT si anchetatorii SRI :-) a observat o scapare de securitate nationala inadmisibila: din dorinta de a etala noua sala de sedinte a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (unde Basescu sta ca un "Diriginte"), baietii de la Cotroceni au publicat pe site-ul http://www.presidency.ro/ fotografii de la sedinta CSAT in care apar pe ecranele lap-top-urilor participantilor si a monitoarelor dispuse in jur DATE CLASIFICATE. Printre altele, Ordinea de zi a CSAT ca si Documentarul Sedintei poarta mentiunea: "ATENTIE !!! Acest documentar contine DATE CLASIFICATE - Nu se copiaza!!!". Astfel, analizand ecranele calculatoarele deschise, cu un program performant, oricine poate patrunde "secretele" CSAT.
Am descarcat rapid fotografiile aproximand cu alti colegi amuzati in cat timp o sa se prinda securistii de la Cotroceni ca au dat-o-n bara. Au fost rapizi, ce-i drept. Caraghioslacul a inceput dupa. Pentru ca nu mai putea sa le schimbe - dadea prost! - baietii au blurat ecranele cu mouse-ul. Intai pe orizontala. Dupa care au revenit si le-au tras si o blurare in spirala.
Evident, va ofer spre delectare, in numele libertatii presei, ambele variante. Dati click, pana nu-mi blocheaza STS-ul site-ul :) !

Sedinta importanta a CSAT

COMUNICAT DE PRESĂ
(23 iunie 2008)
REF: Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării
Miercuri, 25 iunie, a.c., începând cu ora 12.00, la Palatul Cotroceni, va avea loc şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de preşedintele României, Traian Băsescu.
Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului sunt incluse:
Informare privind participarea Armatei României la operaţii în afara statului român, în anul 2007. Aprobarea forţelor şi mijloacelor Armatei României ce vor fi puse la dispoziţie în anul 2009 pentru a participa la misiuni de apărare colectivă, în sprijinul păcii, de asistenţă umanitară şi de tip coaliţie, în afara teritoriului statului român;
Avizarea proiectului de lege privind regimul armelor, dispozitivelor militare şi muniţiilor deţinute de Ministerul Apărării şi forţele armate străine pe teritoriul României;
Analiză privind securizarea frontierei României în contextul integrării euro-atlantice a României - riscuri şi vulnerabilităţi înregistrate la frontierele ţării;
Raport referitor la riscurile în domeniul transporturilor navale generate de disfuncţii ale sistemelor de management al securităţii;
Proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare;
Programul de dezvoltare a infrastructurii rutiere şi feroviare a României;
Raport referitor la vulnerabilităţile în sistemul de control al operaţiunilor comerciale cu armament convenţional de natură a afecta siguranţa naţională a României.

Departamentul de Comunicare Publică