CIOROVOIALA COMUNISTILOR PESTE PRUT. Comuniştii de azi despre comuniştii de ieri sau Mark Tkaciuk versus Comisia Cojocaru. Controversa Tismaneanu se repeta la Chisinau

de Vlad Cubreacov

Aşa cum era de aşteptat, reacţiile adverse faţă de Comisia Cojocaru, pentru alte motive decât cele de fond, nu au întârziat să apară. Primul care a ieşit în scenă este o persoană cu vederi comuniste, unul dintre liderii Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Mark Tkaciuk. Acesta i-a acordat un amplu interviu unui canal de televiziune din Chişinău, concentrându-şi reproşurile şi ironia asupra unor membri ai Comisiei pentru studierea şi aprecierea crimelor regimului totalitar comunist din Republica Moldova.

Scriam săptămâna trecută în FLUX că nou-creata Comisie Cojocaru, a cărei instituire am salutat-o călduros, are totuşi, spre regretul nostru, unele puncte slabe. Avem în continuare convingerea că această Comisie ar fi avut doar de câştigat dacă preşedintele interimar Ghimpu nu ar fi desemnat în componenţa ei persoane care în perioada regimului totalitar comunist de ocupaţie au deţinut înalte calităţi şi funcţii în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. Mai arătam, fără a da nume, că cel puţin unul dintre membrii Comisiei Cojocaru a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist din RSS Moldovenească. Îl aveam în vedere atunci pe domnul Alexandru Moşanu. Constatam, de asemenea, că unii dintre membrii Comisiei Cojocaru sunt autori ai unor producţii cu caracter propagandistic sovietic şi antinaţional (adică antiromânesc), iar alţii s-au arătat defavorabili unui eventual proces de lustraţie. Atrăgeam atenţia asupra acestor vulnerabilităţi ale Comisiei, arătând că nu am dori ca unii membri ai Comisiei să ofere, prin simpla lor participare, motive şi pretexte viitoare de criticare a Raportului acestei Comisii. În acelaşi timp, eram şi rămânem de părere că majoritatea membrilor Comisiei Cojocaru sunt oameni de înaltă probitate ştiinţifică, având şi până acum contribuţii de valoare la cercetarea fenomenului totalitar din Republica Moldova şi a perioadei de ocupaţie sovietică.

Ce spune Mark Tkaciuc?

Istoric de formaţie şi comunist convins, Mark Tkaciuk nu formulează reproşuri în legătură cu întreaga componenţă a Comisiei Cojocaru. El contestă probitatea ştiinţifică şi morală a doar unora dintre cei desemnaţi în Comisie prin decretul prezidenţial din 14 ianuarie. Este bine să reţinem punctul de vedere al unuia dintre conducătorii Partidului Comuniştilor,  întrucât această atitudine se pare că va oferi, în parte, eşafodajul poziţiei respectivului partid faţă de viitorul Raport al Comisiei Cojocaru.

Potrivit lui Tkaciuk, pornind de la scopul declarat al Comisiei Cojocaru, numită de el impropriu “Comisia Ghimpu”,  aceasta “ar trebui să includă disidenţi notorii, luptători împotriva comunismului, a totalitarismului, persoane care au cutreierat tundra, care ştiu ce înseamnă GULAG-urile,  “Vertuhai”-ul, şi întreg completul regăsit în scrierile lui Varlam Şalamov sau Soljeniţin”, ca imediat să adauge că “membrii  respectivei comisii sunt bine cunoscuţi în societate ca ideologi serioşi ai ceea ce ei numesc perioadă totalitară a istoriei moldoveneşti”. Tkaciuk opinează, de asemenea,  că unii membri ai Comisiei Cojocaru  “au demonstrat că nu au nici poziţie civică, nici politică şi nici ştiinţifică”, fiind “nişte vârcolaci”.

Tkaciuk îi vizează pe patru membri ai Comisiei Cojocaru: Pavel Parasca, Anatol Petrenco, Alexandru Moşanu şi  Demir Dragnev.

Pavel Parasca

Liderul comunist susţine că „Parasca Pavel Fiodorovici, istoric medievalist, poate contribui în Comisie doar cu propriile-i amintiri despre modul în care scria denunţuri la Comitetul Securităţii Statului (KGB – n.n.) din Republica Moldova despre colegii săi istorici. A existat un caz aparte la începutul anilor 80, cazul istoricilor disidenţi. Acei tineri istorici au avut atunci multă bătaie de cap. Unii dintre ei sunt astăzi experţi şi politologi cunoscuţi, de altfel, critici ai Partidului Comuniştilor. Pe aceştia îi stimez, întrucât sunt consecvenţi. Ei au fost anticomunişti şi la începutul anilor 80, sunt anticomunişti şi acum. Apropo, ei critică însuşi faptul apariţiei Comisiei Ghimpu şi scopurile pentru care a fost creată, cu toate că ei înşişi au făcut obiectul celor mai adevărate represiuni. Dacă aş avea acordul dumnealor, le-aş pronunţa aici numele. Iată însă că tovarăşul Parasca Pavel Fiodorovici, un membru al Partidului Comunist al URSS şi membru activ al biroului de partid (comunist – n.n.) al Institutului (de Istorie – n.n.), scria denunţuri împotriva acestor oameni, cerând curăţarea Institutului de gunoaiele anticomuniste.”

Anatol Petrenco

Tkaciuk nu-l scapă din vedere nici pe Anatol Petrenco, despre care spune: „La sfârşitul anilor 80, domnul Petrenco, de asemenea membru al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică, şi-a susţinut o teză de doctor, cu titlu secret, la unul dintre Institutele din Moscova. O teză secretă, cu un conţinut piperat, care nu trebuia să devină cunoscută societăţii de atunci. Cazul este de-a dreptul clinic pentru ceea ce ei numesc regim totalitar: cercetare ştiinţifică secretă, care, evident, nu era posibilă fără participarea serviciilor secrete de atunci.”

Alexandru Moşanu

Trecând la Alexandru Moşanu, Tkaciuk susţine: „Alexandru Constantinovici Moşanu a condus Catedra de Istorie Nouă şi Contemporană în cadrul Institutului de Istorie al Universităţii din Moldova, pe atunci „Universitatea din Chişinău”. Dânsul s-a ocupat foarte serios şi profesionist, bunăoară, de chestiunea mişcării socialiste şi muncitoreşti din România, fiind, de asemenea, coautor al monografiei „Agresiunea României fasciste împotriva URSS”.  Această carte a apărut cu doar câţiva ani înainte ca Moşanu să declare că Republica Moldova are o singură soluţie – unirea cu România.”

Demir Dragnev

În încheiere, Mark Tkaciuk se referă la Demir Dragnev în următorii termeni: „Un personaj nu mai puţin strălucit în această comisie este Demir Mironovici Dragnev, altminteri un istoric bun care s-a ocupat de perioada pre-sovietică. Dar a fost un membru zelos al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi un cenzor dur chiar şi în raport cu scrierile despre perioada medievală din Moldova, ca, ferească Dumnezeu! ca cineva de dincolo de Prut, adică din Republica Socialistă România de atunci, să poată utiliza în favoarea acesteia vreun argument oferit de istoriografia moldovenească. Cei care au vârsta de 40 de ani şi mai mult şi-l amintesc foarte bine pe Demir Mironovici din acea perioadă.”

Multe, foarte multe sunt problemele în care avem poziţii nu doar diferite şi divergente, dar de neîmpăcat cu Mark Tkaciuk. În special chestiunile de ordin istoric, doctrinar şi identitar. Dar când vine vorba de trecutul sovietic şi de istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, este greu să-l combatem. Mai ales când ştim că acesta se situează pe poziţiile ideologiei comuniste şi ale istoriografiei sovietice. Reacţia sa faţă de cei patru membri ai Comisiei Cojocaru este mai degrabă una marcată de dispreţ sincer şi ironie colegială faţă de nişte foşti membri ai Partidului Comunist din Uniunea Sovietică şi este lipsită complet de o argumentaţie solidă împotriva necesităţii de condamnare a crimelor regimului totalitar comunist din timpul ocupaţiei sovietice.

În încheiere, reiterăm convingerea că am fi avut cu toţii de câştigat dacă în Comisia pentru studierea şi aprecierea crimelor regimului totalitar comunist din Republica Moldova nu ar fi fost desemnată nici o persoană care să fi deţinut calităţi şi funcţii în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, în serviciile secrete ale URSS şi în oricare alt mecanism al ceea ce altădată se numea banal de simplu – frontul ideologic sovietic.

http://cubreacov.wordpress.com/

Vezi si  

CIOROVOIALA COMUNISTILOR LA BUCURESTI. Olteanul Dinu Sararu vs internationalistul Volodea Tismaneanu. "Tatăl meu a fost lider PNŢ, iar al domnului Tismăneanu, kominternist"

VLAD CUBREACOV despre necesitatea condamnarii bolsevismului kominternist in Basarabia: Comisia Cojocaru trebuie să fie mai bună decât Comisia Tismăneanu

COMISIA COJOCARU sau câteva cuvinte despre necesitatea condamnării totalitarismului comunist

La 14 ianuarie, printr-un decret prezidenţial, a fost constituită Comisia pentru cercetarea crimelor regimului totalitar comunist din Moldova. În fruntea comisiei, din care fac parte 30 de persoane, a fost desemnat reputatul istoric Gheorghe Cojocaru. (foto stanga). Mandatul comisiei va expira la 1 iunie anul curent, când aceasta va prezenta un Raport-studiu de cercetare şi apreciere a regimului totalitar comunist din Republica Moldova. Este corect ca nou-creata comisie să rămână în conştiinţa publică drept Comisia Cojocaru (foto dreapta: Ion Varta, Igor Casu, Gheorghe Cojocaru si Mihail Tasca).

Suntem printre cei care salutăm crearea, fie şi cu întârziere de aproape două decenii, a unei asemenea comisii prezidenţiale. Ce nu au putut face (sau nu au dorit să facă) preşedintele Mircea Snegur (fost membru şi secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din RSS Moldovenească) şi preşedintele Petru Lucinschi (fost membru al Comitetului Central şi al  Politbiroului Partidului Comunist din URSS şi prim secretar al Partidului Comunist din RSS Moldovenească), cu atât mai mult Vladimir Voronin, preşedinte al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, iată că a făcut, spre lauda sa, preşedintele interimar Mihai Ghimpu.

Cum a fost reabilitată ideologia comunistă în 1993

Este bine să menţionăm că reabilitarea ideologiei comuniste în Republica Moldova s-a produs în 1993, în timpul mandatului preşedintelui Mircea Snegur, cu directul concurs al spicherului Petru Lucinschi. Momentul 7 septembrie 1993, când Prezidiul Parlamentului Republicii Moldova, sub preşedinţia lui Petru Lucinschi şi avându-l ca raportor pe Mihai Petrache, a reabilitat ideologia comunistă, pusă la index la 23 august 1991, a fost determinat pentru evoluţiile politice din Republica Moldova. Pentru buna informare a cititorilor noştri, este bine să dăm aici numele membrilor Prezidiului Parlamentului care a reabilitat ideologia comunistă prin adoptarea Hotărârii „despre interpelarea a 91 de deputaţi ai poporului şi demersurile unor grupuri de cetăţeni cu privire la Partidul Comunist din Moldova”. Iată numele lor: Petru Lucinschi (preşedinte), Victor Puşcaş (vicepreşedinte), Alexandru Arseni, Nicolae Andronic, Alexandru Moşanu, Alexandru Burian, Petru Gusac, Gheorghe Mazilu, Ion Prisăcari, Mihai Patraş, Dumitru Puntea, Petru Soltan, Mihai Cotorobai, Victor Berlinschi, Chiril Darmancev, Larisa Pocatilova, Mihail Plasiciuc, Sergiu Fandofan, Teodor Macrinici, Nadejda Brânzan (membri ai Prezidiului).

Documentele de arhivă, în special Procesul-verbal nr. 104 al şedinţei Prezidiului Parlamentului Republicii Moldova „de legislatura a douăsprezecea” din 7 septembrie 1993, fixează participarea la acea fatidică şedinţă şi a câtorva „şefi de secţie şi lucrători de răspundere ai Secretariatului Parlamentului”: Mihai Petrachi, Gheorghe Cârlan, Mihai Diacov şi Gheorghe Ghimpu.

Punctele slabe ale Comisiei Cojocaru

Nimeni nu poate acuza aprioric Comisia Cojocaru. Câteva observaţii critice vor fi însă pertinente acum. În opinia noastră, Comisia Cojocaru ar fi avut doar de câştigat dacă preşedintele interimar Ghimpu nu ar fi desemnat în componenţa ei persoane care în perioada regimului totalitar comunist de ocupaţie au deţinut înalte calităţi şi funcţii în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. Cel puţin unul dintre membrii Comisiei Cojocaru a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist din RSS Moldovenească. În plus, constatăm că unii dintre membrii Comisiei Cojocaru sunt autori ai unor producţii cu caracter propagandistic sovietic şi antinaţional (adică antiromânesc), iar alţii s-au arătat defavorabili unui eventual proces de lustraţie. Nu dorim să lăsăm impresia că am căuta pricini Comisiei Cojocaru. Dar nu am dori nici ca unii membri ai Comisiei să ofere, prin simpla lor participare, motive şi pretexte viitoare de criticare a Raportului acestei Comisii. Doar atragem atenţia asupra vulnerabilităţilor ei. În rest, considerăm că majoritatea membrilor Comisiei Cojocaru sunt oameni de înaltă probitate ştiinţifică, având şi până acum contribuţii de valoare la cercetarea fenomenului totalitar din Republica Moldova.

Comisia Cojocaru trebuie să fie mai bună decât Comisia Tismăneanu

Mulţi au spus răutăcios că decizia de creare a Comisiei Cojocaru este un gest de imitaţie şi că, în felul acesta, Chişinăul se ia după Bucureşti. Este aşa şi nu-i aşa. E aşa, doar formal, pentru că gestul este identic, doar întârziat în timp. Nu orice imitaţie este neapărat şi proastă. Nu e aşa însă, pentru că aici nu momentul schiţării gestului sau faptul dacă urmezi pe cineva într-un asemenea demers contează în primul rând, ci gestul în sine, faptul că un asemenea gest a fost totuşi posibil. Pentru a evita orice umbră de reproş sau acuzaţie în legătură cu ispita imitaţiei, Comisia va trebui să ţină cont de toate deplasările nefireşti de accente, de gravele omisiuni voite şi de interpretările greşite ale Comisiei Tismăneanu de la Bucureşti. Amintim în context criticile ferme şi pe deplin întemeiate aduse de către Biserica Ortodoxă Română şi societatea civilă din România mai multor compartimente ale Raportului Tismăneanu.

Competiţie politică în faţa opiniei publice? De ce nu?

DIN VREMEA ANEI PAUKER. Profesorul Gheorghe Buzatu despre Jurnalul lui C Radulescu Motru - Revizuiri si adaugiri

DIN VREMEA ANEI PAUKER

Profesor univ. dr. Gheorghe Buzatu

Fapt straniu şi, totuşi, posibil la noi. În ultimii ani a trecut neobservată apariţia unui document inedit esenţial privind una dintre epocile cele mai controversate ale trecutului nostru recent - sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi sovietizarea forţată a României (1943-1952). Este în discuţie Jurnalul în mai multe volume al lui C. Rădulescu-Motru publicat, cu începere din 1996, sub titlul Revizuiri şi adăugiri, prin grija d-nei Gabriela Dumitrescu şi însoţit de comentariile Academician Dinu C. Giurescu, sub egida Editurii “Floarea Darurilor” din Bucureşti. Personalitate marcantă a filosofiei române, C. Rădulescu-Motru (1866-1957), membru al Academiei Române, preşedinte al înaltului for ştiinţific (1938-1941), de unde, în condiţiile „revoluţiei culturale” care a dublat procesul stalinizării ţării, avea să fie alungat în 1948, pentru a fi reconfirmat post-mortem, de îndată după evenimentele din decembrie 1989. Este inutil să precizez că memorialistul, în cele aproximativ 3000 de pagini tipărite ale Jurnalului, se dovedeşte un observator atent şi avizat, obiectiv al realităţilor vremii. Cum era de aşteptat, sub lupa sa se află nu numai faptele culturale ori ştiinţifice ale intervalului 1943-1952, ci şi – dacă nu cumva îndeosebi – problemele politice ale timpului, iar, în context, rolul şi locul PCR, ale liderilor comunişti (Gh. Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, V. Luca, Emil Bodnăraş, Lucreţiu Pătrăşcanu ş.a.) în desfăşurarea evenimentelor. Tot astfel, nu mai puţin surprinzătoare este atenţia acordată de Motru, în prezentarea şi analiza evoluţiilor dintre 1944 şi 1952, Anei Pauker. Cele consemnate de memorialist despre odiosul lider al perioadei „copilăriei” sistemului comunist la Bucureşti se dovedesc remarcabile, mai ales în prezent, când se fac atâtea eforturi inutile de-a cosmetiza portretul „Tovarăşei Ana”, o veritabilă Dolores Ibarruri a comunismului primitiv românesc. De remarcat că Motru a reţinut esenţialul din activitatea Anei Pauker, caracterizată fără reţinere drept „cea mai perfectă unealtă a Rusiei în România”, executant fidel al planului lui I. V. Stalin de comunizare (în fond, de barbarizare) a României, „agentul principal al rusificării Ţării Româneşti” (vol. 8, p. 165: vol. 3, p. 373).

La 23 februarie 1945, C. Rădulescu-Motru reţinea în Jurnal dintre zvonurile care circulau în Capitală cum că: „… Mi se atrage atenţia asupra unei curioase coincidenţe - coincidenţă sau potriveală înadins voită? - pe care o provoacă iniţialele: ARLUS. Ce vor să însemne aceste iniţiale? Asociaţia Română pentru Legăturile cu Uniunea Sovietică, sau vor să însemne: Alipirea României la Uniunea Sovietică? În prima versiune sunt omise cuvintele „pentru” şi „cu”. În adevăr, pentru prima versiunea este mai corect să se pună iniţialele: ARPLCUS, pe când pentru a doua versiune corespunde în mod exact: ARLUS. Bănuiesc că Ana Pauker a transmis la Moscova cea de a doua versiune: Alipirea României la Uniunea Sovietcă. Nu îndrăznesc a întinde această bănuială şi asupra acelor care au luat iniţiativa înfiinţării lui ARLUS, asupra domnilor dr. Parhon şi Lucreţiu Pătrăşcanu. Totuşi, foarte curioasă coincidenţă” (vol. 3, p. 81-82). Peste câteva zile, mai precis la 5 martie 1945, filosoful avea să înregistreze cu amărăciune rezultatul eforturilor sale personale pe plan ştiinţific: „M-am străduit eu mai bine de 40 de ani să învăţ pe tinerii români a gândi la fel cu un Descartes, cu un Hume, cu un Kant, pentru ca astăzi să-i văd strigând pe străzi sub comanda unei Ana Pauker şi a lui Gheorghiu-Dej vrem alipirea României la cultura sovietică, la lumina de la Răsărit?! Vine ea oare vorba lui Titu Maiorescu: n-a fost făcută celula nervoasă a românului să reziste la critica judecăţii filosofice? Drumul de minimă rezistenţă pentru ea a fost acela al clişeelor” (vol. 3, p. 98). Pentru ca în toamna anului 1945 Motru să înregistreze cât de mult decăzuse ţara în urma presiunilor Kremlinului dar şi a nemăsuratelor ambiţii ale politicienilor români, ajungându-se la situaţia cu „un rege copil pe tron şi Ana Pauker dictator!” (vol. 3, p. 425).

Ascensiunea şi prăbuşirea Anei Pauker nu l-au surprins de fel pe C. Rădulescu-Motru (vol. 8, pp. 162-167), de vreme ce - aşa cum a notat la 8 noiembrie 1949 - parvenirea Anei Pauker pe locul nr. 1 în politica Bucureştilor se aflase în orice moment în seria faptelor anormale (vol. 7, p. 236). Dar, voi conchide, ce mai putea fi natural în cavalcada evenimentelor specifice stalinizării României şi integrării ei depline în sistemul sovietic?

Gh. Buzatu

Revista AGERO

Vezi si
Dosarele Komintern: cuplul Eugen Fried is Ana Pauker
Eugen Fried, un slovac din Banska - Bystrica, a fost in anii '30 ai secolului trecut adevaratul conducator al Partidului Comunist Francez. In 1930, Eugen Fried si Ana Pauker primesc la Moscova misiunea de a restructura comunismul francez din temelii, instaland la conducerea Partidului...

MONUMENTUL VICTIMELOR HOLOCAUSTULUI inaugurat azi a fost ridicat in doua luni - FOTO. MONUMENTUL VICTIMELOR COMUNISMULUI asteapta de 20 de ani - FOTO

Memorialul victimelor Holocaustului din Romania, ansamblu sculptural realizat de artistul Peter Jacobi si ridicat in circa doua luni pe locul fostului Parc Brezoianu, a fost inaugurat azi si a costat 17 milioane de lei (4 milioane de euro), bani platiti de Ministerul Culturii, informeaza Mediafax. Foarte bine. Dar oare cei trei presedinti ai Romaniei prezenti azi la ceremonie, Iliescu, Constantinescu si Basescu, ce au pazit 20 de ani ca sa ridice si pentru victimele comunismului monumentul ce trebuia sa-l inlocuiasca pe Lenin in Piata Scanteii? Mai bine-l lasau acolo, ca tot aia e!
PS: Ministrul Culturii afirma ca la manifestarile de azi vor fi prezenti "sefi de stat". Care au fost aia ca n-am vazut decat ex-sefi ai ex-statului roman? Si cuplul Buscu-Paleologu de ce n-a venit cu mastile de gaze roz?... Sau le tin pentru Tismaneanu si Patapievici cand vor ridica ei Monumentul Poneiului Roz Persecutat cu Zvastica pe Fund?




Foto: Razvan Chirita/ Mediafax; Alexandru Velcea

ULTIMA DORINTA pentru martirii de la Aiud. Manastire sau gheseft? Anti-cip sau cu cip? Liber sau sclav "inovator"? Om sau sarpe?

In urma cu exact 45 de ani, detinutii politici din inchisorile comuniste, cati mai ramasesera din cei 2.000.000 de incarcerati, erau aruncati afara, bolnavi, schiloditi, dar biruitori. Calcasera pe moarte si iesisera din iad. Asa cum aproape nimeni nu si-a adus aminte ca pe 16 mai 1812, la Hanul lui Manuc Bei din Bucuresti, rusii isi insuseau Basarabia, o zi neagra din istoria Romaniei, nici ziua de 14 mai, zi a eliberarii detinutilor politici, si, totodata, ziua de praznuire a Sfintilor Inchisorilor, nu si-a gasit locul in grabita istorie cotidiana.
Anul acesta, mai mult ca oricand, cei 45 de ani ne amintesc si de cei 45 de comunism si de cei 20 de ani de la eliberarea romanilor de comunism, in 1989. Au trecut 20 de ani aproape fara nici o schimbare pentru fostii detinuti politici anticomunisti, multi cu temnita tot de 20 de ani. 20 de ani de viata, rapiti de bolsevici si redaruiti de Dumnezeu, multora dintre ei, care acum, la 90 de ani si peste, se tin mai verzi decat brazii si lupta in continuare pentru libertate. Libertate intru Dumnezeu. Tocmai de aceea si vor, pentru camarazii lor, ucisi bestial la Aiud, ca si in alte zeci de lagare ale suferintei si biruintei, de la Pitesti la Gherla, de la Ramnicu Sarat la Jilava, de la Poarta Alba la Canal, o sfanta manastire, pentru sufletele lor din ceruri.
O astfel de initiativa, dorita inca de la eliberare de parintele Justin Parvu si binecuvantata si de marele duhovnic Arsenie Papacioc, ambii slujitori ai Ortodoxiei Romane la 90 si 95 de ani, cu zeci de ani de temnita, chiar la Aiud, ar putea sa ia fiinta, in sfarsit, anul acesta, la Rapa Robilor, unde oasele mucenicilor ies din pamant la arat. Este ultima dorinta a arhimandritului Justin Parvu, duhovnicul neamului, din Muntii Neamt. Si totusi, nu si-o poate vedea indeplinita prea usor. O suma de interese meschine ale unor fete neobrazate aproape au deturnat proiectul initial al parintilor duhovnici, al unei manastiri care sa cinsteasca memoria martirilor anticomunisti. Un proiect cu valente arhitecturale ce tin de ritualuri straine de Romania incearca sa se insinueze in planurile ierarhului local, IPS Andrei Andreicut. "Manastirea, care se va naste, nu poate sa amestece in niciun chip alte structuri si simboluri, oricat ar fi ele de demne, cata vreme ele nu apartin vietii traditionale a Bisericii noastre", o spune direct parintele Justin. Dar problema s-a si ramificat: un mult dorit centru de martirologie - proiect al savantului ortodox dr Pavel Chirila -, absolut necesar pentru studiul generatiilor viitoare, a ajuns sa fie, din neintelegere, afiliat proiectului necrestin.
Locul pe care ar urma sa se inalte asezamantul monahal al martirilor inchisorilor a fost sfintit recent de Inaltul locului, care, supus unor acte de diversiune si dezinformare profesioniste, a uitat sa-l invite tocmai pe cel care si-a luat drept datorie sfanta de onoare ridicarea sfintei manastiri: Parintele Justin Parvu. Desi a semnalat acest lucru, cu mare intristare, parintele nu a primit nici pana acum un raspuns potrivit: "Cu durere va spun ca eu nu am fost instiintat cu privire la aceasta sfintire, despre care am aflat ulterior. Sfintirea aceasta a fost foarte surprinzatoare pentru mine si mi se pare o lipsa de respect, fata de cei care au suferit in inchisori". Batranul duhovnic o spune foarte limpede: "Aceasta sfintire ce a avut loc la Aiud socot ca trebuia facuta in prezenta celor care sunt primii indreptatiti sa vorbeasca acolo - fostii detinuti; ei insa au lipsit cu desavarsire. Cu multa durere suport aceasta jignire care este adusa martirilor si eroilor nostri de altadata. Ce se va face pe locul acesta sfintit pentru biserica si cum se va face? Ce planuri sunt de fapt?"
Pentru ca au fost mai multe proiecte, inclusiv mai actoricesti, parintele cere sa nu se incerce confiscarea suferintei martirilor: "Aici nu se poate monopoliza, nu poate interveni nimeni care sa profite de pe urma sacrificiului lor, pentru ca este blestemul lui Dumnezeu peste tot cel care ar cauta sa deranjeze acest scop maret al eroilor nostri din Aiud. Nu se poate! Este strigator la cer sa cuteze cineva sa-i dea alta nuanta sau coloratura decat numai pentru ceea ce a fost menit." Parintele, desi ignorat pana acum, ne spune ca aceasta este ultima sa dorinta: "Mare dar de la Dumnezeu ar fi pentru mine sa vad aceasta biserica inaltata si sfintita, dupa care sa pot spune impacat: Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau in pace." Ii va fi ascultata?

Ultima dorinta pentru martirii de la Aiud de Victor RONCEA

FALSUL ISTORIC si Comunismul. Comisia Europeana Tismaneanu. Un clip "documentar" despre 20 de ani de la caderea comunismului jigneste est-europenii

Un clip "documentar" lansat de Comisia Europeana pentru a marca "20 de ani de libertate" jigneste grav est-europenii falsificand istoria. La fel ca si raportul Comisiei Tismaneanu, "documentarul" Comisiei Europene minimalizeaza organizatiile si lupta autentic anticomunista in favoarea unor prezentari "artistice" ale miscarilor de scena germano-sovietice.

Polonia se revolta oficial si admonesteaza Comisia. Clipul video "1989-2009: 20 years of Liberty" subestimeaza rolul Poloniei si acorda prea multa atentie Germaniei, afirma intransigent Ambasadorul Poloniei la UE. Oferind o adevarata lectie de demnitate nationala ambasadorul Jan Tombinski a cerut responsabilului cu politica de comunicare a UE, Margot Wallstrom, sa modifice imediat clipul. Polonezii au criticat viziunea simplista a clipului si faptul ca lipsesc pozitii importante legate de rolul miscarii crestine anticomuniste. Si ministrul de Externe al Poloniei a intervenit, obtinand asigurarea ca se vor opera modificari. "Nu pot sa inteleg cum miscarea Solidaritatea lipseste complet din clip", a afirmat ministrul Radoslaw Sikorski, la o intalnire de la Bruxelles.

Ca si tovarasul Vladimir Tismaneanu, reprezentantii Comisiei au declarat ca vor face modificari "unde este cazul" si ca respectivul clip nu este chiar un documentar istoric - dupa cum nu este nici "Raportul Tismaneanu" - ci mai mult unul "artistic".

Romania, care acum putem spune cu certitudine ca a avut cel mai mare sistem concentrationar si care a dat cele mai multe victime si a fost tara est-europeana cu cea mai indelungata rezistenta armata anticomunista - pana in anii '60, este reprezentata in clipul "istorico-artistic" prin cateva secunde in care se flutura niste steaguri gaurite. Ati auzit, pana acum, de acest clip si de vreun mieunat pe la Bruxelles din partea "autoritatilor Romaniei"?!

Atentatul necunoscut la Ceausescu

Cat am fost plecat in Delta a aparut si interviul cu profesorul Raul Volcinschi - "Unchiuletul", cum i se spune. Redau aici pasaje:
Profesorul clujean Raul Volcinschi este o legenda vie printre fostii detinuti politici. Fondator al AFDPR dupa 1989, din care avea sa se retraga ulterior, a fost o perioada si consilier al ministrului de interne Gavril Dejeu. Preocupat de reformarea CNSAS prin eliminarea intereselor partidelor si incredintarea Colegiului chiar fostilor detinuti politici, recent, profesorul Volcinschi si-a vazut si dosarul intocmit de Securitate. Acesta contine peste 100.000 de mii de file, cuprinse in 123 de volume. Organizator al miscarii de rezistenta a studentilor romani in anul 1956, Raul Volcinschi a fost, dupa eliberarea din 1964, si unul dintre mentorii unui atentat armat la adresa lui Ceausescu. Despre acestea si multe altele in interviul oferit in exclusivitate ziarului ZIUA. (...)

Povestiti-ne cum ati actionat in '56?
Noi aveam stabilita legatura cu miscarea din munti, pentru ca cei mai activi si cei mai buni dintre noi erau niste studenti din Fagaras - fratii Ursu, dar si altii... Cand a izbucnit revolutia din Ungaria, nu am mai stat pe ganduri si am vrut sa aducem arme din Fagaras. 22 de automate urmau sa ne fie aduse la Cluj. Si se zvonea ca veneau din Ungaria trenuri cu prizonieri, revolutionari maghiari, pe care, prin Romania, ii duceau in Rusia. Gata, ne-am facut planul sa atacam trenurile si sa-i eliberam pe ungurii arestati. Pana atunci am mai lansat o operatiune: unul dintre noi, Stefan Balan, din Teius, avea o legatura cu un ofiter, Toader Margineanu, din Fundul Bargaului, unde era singura unitate cu rachete pe vremea aceea. Vroiam sa spargem inchisoarea Gherla si apoi Aiudul, sa eliberam detinutii politici si apoi sa vina cu totii spre Cluj. Unii soldati s-au raliat initiativei. Margineanu a incercat sa scoat niste tunuri dar a dat alarma si a fost prins. Si noi am fost arestati, prin tradare. Nucleul, in jur de noua insi. Ne-am intalnit cu militarii la ancheta. Soldatii astia s-au comportat extraordinar la interogatorii... Pe unul l-a batut pana l-a lasat in sange un maior Vainer, evreu din Cernauti, pe care, culmea! il cunosteam din copilarie. Zicea: "Ba, am sa te omor in bataie" si tanarul ii raspundea: "Bine, si ce castigati? Il omorati pe soldatul Ene, fiu de iobag din tata in fiu. La un neam intreg nu ai sa pui dumneata lat". S-au comportat admirabil baietii astia. Capitanul lor a fost condamnat la moarte si executat, fara sa divulge legatura cu Balan, cu noi, si cu actiunea de la Cluj.
Pe dvs cum v-au anchetat?...
La Cluj a fost toata ancheta. Am fost dus si la Rahova, din "prietenie" dar ancheta s-a desfasurat la Cluj. Unul dintre noi, mai slabut, a inceput sa divulge reteaua nostra. Atunci m-au luat la schingiut rau de tot. Ma legau cu catusele, cu mainile la spate, si ma agatau intr-un carlig, aflat in WC-ul arestului ... Ei, cat poti sta asa? 15 secunde, 20? Incep sa-ti cedeze incheieturile, se instaleaza o durere ingrozitoare... Asta se cheama estrapada, in termeni stiintifici - au inventat-o spaniolii, se zice. E ca si cu "patul lui Procust": esti mic, te pune intr-un pat mare, te intinde si te rupe. Dupa aia, bataia la talpi. La inceput ai impresia, cand il vezi pe ala ca da cu ciomagul - tu stai legat, cu picioarele in sus si cu un baston bagat pe dupa picioare si pe la incheieturi, unul te rastoarna, tu stai cu picioarele in sus si unul te loveste - ca nu simti nimic... La a treia, a patra lovitura am inceput sa simt durerile la incheieturi... Urcau, urcau, pana la genunchi, cand ajungeau in dreptul pieptului aveai impresia ca sare inima din tine, ca nu mai ai nici o posibilitate sa scapi, ca crapi. Simteam ca sare inima din mine si ma duc. Nu m-au lasat numai cu bataia la talpi. Deodata, am avut impresia ca in spate e unul care imi da cu ceva in cap. Eu simteam, dar nu vedeam. Dar o simteam deja pe scoarta si ziceam "Ma, al dracu', sta unul cu un ciocan in spatele meu si imi trage in cap". Ei, era maiorul Vainer care ma batea cu o ranga.

Si, cum a fost sa va intalniti cu un om pe care il stiati de mic si care era acum in postura de tortionar, iar dumneavoastra in postura de victima?
Trebuie sa intelegeti problema evreiasca din Romania. In Bucovina erau cam o suta de mii de evrei. Ei s-au simtit mereu straini cu romanii. Cand au venit rusii a fost o bucurie. Multi au mers mai departe apoi, cu trupele sovietice, si au ajuns sa lucreze pentru Armata Rosie cine stie pe unde. Altii pentru Securitate sau Partid. Asta a fost... Acesti oameni erau cei care, in general, au descins din odgoanele Armatei Rosii. Nu stiau romaneste, stiau sa injure, dar cu accent. Aceasta faza a durat pana in 15 mai 1948. Dupa aceea urmeaza promotiile noi de securisti, deci a doua Securitate. Astia erau din popor si aveau un fanatism nemaipomenit. De altfel, fanatismul este caracteristic tuturor partidelor de stanga, care au un univers utopic. A treia faza a fost din 1964. Noi judecam Securitatea, dar in primul rand trebuie judecat Partidul. Securitatea raspundea la comanda Partidului. A patra faza este cea cu Revolutia culturala. Asta dureaza pana in anii '80, cand incepe faza finala si se creaza disidenta, cu aportul sovieticilor. Si, practic, s-a intors roata de unde-am plecat, de la prima faza: de la komitern la noul komintern. Asa s-a creat "perdeaua de fum" dintre oamenii regimului si forul moral pe care il reprezentau detinutii politici: prin asa-zisii disidenti.

(...)

Cat ati stat inchis in total?
Pai am primit 20 de ani cu executare. Si am facut din ei opt ani, dar totdeauna in regim de restrictie, cu lanturi. Am vazut multe crime oribile in puscarie. Am stat si la Gherla, si la Jilava. Asta era o puscarie de tranzit si cine aude de Jilava se cutremura. Stiti de ce? Pentru ca era sub pamant. Dar mancarea era mai buna decat in alte parti... Cand eram la Jilava, intr-o zi, la un moment dat se deschide usa si intra un individ, mai in varsta decat mine, el avea vreo 55. Avea o bocceluta si vine catre mine si ma intreaba daca poate sta, jos, langa mine. Si imi spune "Imi dati voie sa ma prezint, sunt Dinu Noica". El nu isi spunea Constantin. Era in '63, cu un an inainte de eliberare. Era legionar, incadrat cu Steinhard... care mi-a fost si el apropiat, desi ne-am intalnit tangential. Noica avea ideiile lui, pe care mi le-a impartasit atunci pentru ca auzise de legenda evadatului din arestul Securitatii. Era tratat cu respect, oricum. Stia deja ca vom fi eliberati in curand, respectiv peste un an. Si mi-a spus: trebuie sa ne folosim de regim, sa colaboram si sa lucram cu oamenii lui in speranta ca vom duce mai departe flacara nationalista. Vroia sa faca o reteau in interiorul Partidului. Eu am respins ideea lui. I-am spus: "Domnule Noica, ne batem gura degeaba. Ei sunt stapani din Oder pana in Murmansk si de la Murmansk pana la Vladivostok. O sa-ti trimita trei, patru turnatori care sa te inconjoare si sa-ti suga ideile. Dupa sase luni, daca nu te baga la inchisoare pentru propaganda anti-comunista inseamana ca te vor impacheta ca pe un stiulete si te vor tine asa, pe un raft intr-un hambar, cu sobolani roind in jurul dvs. Lucrurile amestecate, legionari-comunisti, miros urat. Ce rost are? Eu stiu ce fac. Cand ies, ma duc in munti!". "Ei, domnule, nu, ca te impusca, te omoara", zice el. Eu i-am raspuns: "Si ce sa fac altceva? Cu o moarte toti suntem datori". Nu a mai zis nimic. Pana la urma, s-a dovedit ca am avut dreptate si planul lui s-a nascut ca un avorton. Ce a produs? Securitatea a fost mai tare. O anumita aripa.
(...)
Dupa 1989 ati devenit fost fondator si vicepresedinte ale AFDPR...
Da. La 4 ianuarie 1990, la sediul PNTCD, la etaj, sala plina, multa lume, pe un scaun se afla generalul Latea, care vorbea cu masa asta de oameni sa facem o asociatie. Si am facut-o. Latea era primul presedinte. Eu intre timp, atunci, am fost numit in CPUN. Apoi am creat si Uniunea Democrat Crestina (UDC) care, pana la urma a fost inghitita de PNTCD. Coposu ne tot spunea ca nu e cazul sa fie doua crestin democratii in Romania si atunci am mers la ei. Cu AFDPR-ul n-a iesit bine. Am intrat si eu in conflict cu Ticu Dumitrescu, dupa ce avocatul Octavian Radulescu a fost dat afara si s-a infiintat Federatia fostilor etinuti politici. Ticu avea o problema cu legionarii, care il contestau: luase Ordinul Muncii de la regimul Ceausescu. El zicea ca legionarii fac, ca legionarii dreg, ca acum nu trebuie sa mai vorbeasca. Cum, domnule? Dar au tacut toata viata aproape, in lagare si inchisori. Cred ca il incita Magureanu, cu care se tot intalnea. Dar ei erau majoritatea membrilor AFDPR, cum au fost si in inchisori. La arpacas am stat la coada cu totii. Faptul ca unul facea parte dintr-un partid, iar altul din alt partid, nu trebuia sa fie motiv de cearta intre noi. Ticu a venit cu o brigada de batausi de pe santier si a spart AFDPR-ul. Noi am fost foarte solidari in puscarie. Raul te aduna. Dar Ticu Dumitrescu a acaparat aceasta suferinta si a transformat-o intr-o afacere. Afacerea "anti-comunismului". Voua va ramane datoria sa nu lasati asa suferinta noastra si sa incercati sa reinviati visul furat al lui Dinu Noica.

Integral la
Atentatul necunoscut la Ceausescu

13 august 2008
7320 afisari
100 comentarii