"COMUNISTII AU FACUT REVOLUTIA" vs TEOLOGIA REVOLUTIEI DIN DECEMBRIE

Ion Iliescu, 22.01.2010: "Revolutia din 1989 a fost nu o revolutie antisocialista, nu de dreapta, dreapta n-a fost prezenta. Cine a fost factorul motor in Revolutie? Pai comunistii! Membrii de partid au fost majoritatea celor prezenti in acest proces." (Nota mea: se refera desigur la profitorii revolutiei, "emanatii" FSN)

Teologia revoluţiei din decembrie

de Prof Dr Ilie BĂDESCU

Revoluţia română se distinge de celelalte două revoluţii europene - cea franceză din 1789 şi cea rusă din 1917 - prin dualismul său. Cele două revoluţii sunt opera integrală a nihilismului modern: ele au fost săvârşite contra lui Dumnezeu, printr-un asalt asupra cerului, care ne aminteşte de trufia apostatică a ziditorilor Turnului Babel şi de idolatria Babilonului. Nu era nici urmă de sfinţenie în deflagraţia nihilistă a celor două revoluţii. Aportul lor la criminalitatea mondială a fost, de aceea, uriaş.
Epistemologia celor două revoluţii a fost sintetizată în teza lui Gustav le Bon, care aşază în centrul revoluţiilor „mulţimea criminală“. Tocqueville consideră că revoluţia are un model religios, dar el nu face distincţie între mesianismul transcendent al religiei Dumnezeului adevărat şi mesianismul imanentist al idolatriei ideologiei revoluţionare, care predică eliberarea, dar nu prin Dumnezeu, ci prin proletariatul de fabrică sau de baricadă, nu în numele lui Dumnezeu, ci împotriva Sa. Revoluţia română din 1989 se distinge de acestea două prin caracterul ei dualist. În aceeaşi mişcare de mulţimi, care captaseră oraşul Bucureştiului şi toate celelalte oraşe, citim uşor două linii distincte şi opuse: o linie jertfelnică în numele lui Dumnezeu şi spre triumful lui Dumnezeu, pentru eliberarea şi dreptul Bisericii, pentru revenirea sfinţilor în mediul vieţii, de la mediul familiei până la mediul şcolii, în numele poporului creştin, pentru triumful dreptăţii lui Dumnezeu milostiv cu poporul Său etc. şi o a doua linie, în care triumfa impulsul întunecat al furiei barbare spre crimă, în numele dreptului la distrugere şi la jaf, într-o dogoritoare deflagraţie de orgoliu revoluţionar, spre dobândirea libertăţii, ca să fie folosită pentru îmbogăţire fără muncă şi fără de merite, formulă atestată de uşurinţa că atâţia „revoluţionari“ autoproclamaţi s-au precipitat să primească pensii, pământuri, posturi, odată cu dreptul de a zbiera în numele revoluţiei, deşi majoritatea au ieşit din revoluţie fără ca măcar să-i fi atins pe ei ori pe vreun membru al familiei vreo schijă dintre cele care plouau atunci peste mulţimile insurecte.
Printr-una dintre liniile revoluţiei a triumfat Dumnezeu, au triumfat sfinţii cei alungaţi din şcoli, a triumfat manualul de religie din programa şcolară, a triumfat dreptul întreprinzătorului cinstit de a-şi iniţia mica sau marea lui afacere în serviciul său, dar şi al muncitorilor săi, dreptul istoricilor de a consemna adevărul netrunchiat al istoriei neamului lor, dreptul pelerinilor la sfintele moaşte, la Mormântul Sfânt, ori spre Grădina Maicii Domnului din Muntele Atos etc. Prin cealaltă a triumfat capitalismul de suprastructură a celor care se îmbogăţesc fără de nici o compensaţie de muncă, fără de vreun merit ori de vreun titlu de capital, constituindu-se peste noapte într-o superfetaţie, plutind ca grăsimea peste poporul umilit, furat de roadele muncii sale, cele acumulate violent spre a se constitui în marea avuţie naţională acumulată violent prin uriaşul val de exploatare bolşevică pe durata unei jumătăţi de veac.

O cultură de tip creştin şi o contracultură, resurecţionară

Din averea spoliată în numele reformei, al capitalismului, al privatizărilor, s-au nutrit fără de merite miliardarii iviţi în noaptea combinaţiilor cinice, nihiliste, funeste, prin lucrăturile obscure ale oligarhiilor eliberate şi ele de revoluţie, spre jaful protejat de legile pe care şi le-au întocmit în numele reformei. Totul s-a petrecut sub justificarea transformării capitaliste, a privatizării, a integrărilor în noile spaţii mari care aduc popoarelor aceeaşi condiţie de păpuşi ale istoriei celor mari şi puternici. Cele două revoluţii au indus, aşadar, două capitalisme, două clase politice, două formule de guvernare, două Românii, chiar două culturi - o cultură de tip organic, european, creştin, de propagare a valorilor creştine, a adevărului în chipul său divin, a unei dreptăţi şi omenii româneşti, a valorii caracterelor, a meritelor morale, a vocaţiei muncii corecte din care se pot naşte marile şi micile capitaluri etc. - şi o contracultură, resurecţionară în ultimii ani, care a cerut în chip agresiv scoaterea sfinţilor din şcoli, dreptul la pruncucidere din pântece, la prostituţie în numele aşa-zisului drept al femeii de a-şi folosi liberă trupul, a promovat agresarea credinţei creştine, blasfemia împotriva lui Hristos euharistic şi tainic, profanarea însemnelor şi veşmintelor bisericeşti, dreptul de a folosi minciuna în războiul contra Bisericii, aşa cum reiese din ultimul raport despre comunism, unde Biserica Ortodoxă este acuzată de colaboraţionism cu regimul comunist. Se atinge, iată, o culminaţie a războiului contra Hristosului euharistic şi tainic, fiindcă, în realitate, serviciul divin n-a fost întrerupt de Biserică niciodată, pe toată durata regimului antihristic, astfel că şi Botezul creştin, şi împărtăşirea euharistică, şi hirotonia, şi miruirea, şi maslul, şi cununia la altar, şi sfinţirea apei s-au săvârşit fără de întrerupere în toate bisericile României, încât nu poate fi raportat vreun caz măcar de absenteism bisericesc de la vreun botez, vreo înmormântare ori de la vreo cununie. Şi atunci unde s-a „întâlnit“ Biserica Ortodoxă cu sistemul antihristic al regimului comunist!? Este ca şi cum ai spune că victima colaborează cu călăul ei în chip manifest, grăbit etc., etc.

Minunea sfântului veşmânt

DIVERSIUNEA "TERORISTII" la Televiziunea Romana si inventiile lui Iliescu. MARTURIA lui Dumitru Iuga. EXCLUSIVITATE. Dispozitivul de aparare la TVR in decembrie 1989

Motto: Căpitanul de marina rang I „Cico” Dumitrescu: „Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la Televiziune. Trebuie tovarăşi să ne organizăm.” (“Revoluţia română în direct”, pg. 40) 

Militantul anticomunist Dumitru Iuga ne pune la dispozitie, in exclusivitate, marturiile sale privind evenimentele din decembrie 1989 petrecute in „obiectivul” TVR-L, intregite de declaratiile unor participanti, dupa cum sunte recompuse acestea in lucrarea „Revolutia romana in direct”. Supravegheat pentru activitatea sa anticomunista inca din 1983, viitorul lider al Sindicatului Liber din Televiziunea Romana este retinut de organele de Securitate pe 12 decembrie 1989 si eliberat pe 22 decembrie, la pranz. Din arest merge direct la Televiziune. Extrasul de azi, despre diversiunea „teroristii”, face parte din volumul „Cu fata la perete”, nepublicat inca. „Marturiile in context”, dupa cum le numeste autorul, merg de la „pumnul de plumbi” - inventat de seful TVR de atunci - si bombele invizibile de la etajul XI la pistolul „elegantului” Cornel Dinu. Acestea sunt completate de documente in facsimil care prezinta dispozitivul de aparare al TVR din zilele diversiunii. In editiile viitoare ale ziarului va vom tine la „curent” cu dedesubturile instalarii puterii FSN prin lovitura de palat data de gruparea lui Ion Iliescu, cel care sustinea ca trebuia sa munceasca la „comunicatele catre tara” pe burta, la etajul XI al Turnului TVR, din cauza rafalelor trase din casele din jurul Televiziunii. Case care nu se inalta la mai mult de doua etaje... (Victor Roncea)   

 „Atacul salbatic” asupra Televiziunii

PETRE CONSTANTIN: „Cine a avut răbdarea să numere, a putut constata că în zilele respective în spaţiile de la etajul XI au fost trase cca 100 gloanţe! Iar pumnul de plumbi pe care îl am atestă că nu era vorba de simulatoare, cum s-a spus mai târziu, ci de gloanţe adevărate, trase din mitralieră, din armă cu lunetă, din elicopter ca şi de grenade propulsate în clădire cu aruncător de grenade ca şi de bombe amplasate în diferite locuri din televiziune, care din fericire nu ne-au făcut eroi pe niciunul dintre cei care eram acolo …” (“Revoluţia română în direct”, pg. 260)

TRAIAN PUSCASU: „Tot în ziua de 22 decembrie s-au prezentat la Televiziune căpitanul de rangul I Dumitrescu, locotenent – colonelul Oană, generalul în rezervă Tudor şi colonelul Colţ, cu misiunea de a asigura conducerea armată a dispozitivului de apărare al Televiziunii. (...) În jurul orei 22 a început să se tragă cu armament de mare precizie de pe unele clădiri din jurul Televiziunii. Focul s-a înteţit, atacul asupra clădirii era din ce în ce mai puternic. Mijloacele de luptă din curtea Televiziunii ripostau energic, au apărut în sprijin tancuri chemate din provincie, dar situaţia s-a menţinut foarte gravă în tot cursul acelei nopţi de coşmar.” (“Revoluţia română în direct”, pg. 264, 265)

Lt mj MIHAI DITIU: „Toată această activitate a fost desfăşurată de către efectivele subunităţii până în jurul orei 18.30, când a sosit prima unitate de infanterie. Mai târziu a sosit şi o unitate de paraşutişti de la Boteni şi Caracal (condusă de maior Gurschi şi maior Ilie Croitoru) care, împreună cu garda Televiziunii, a realizat dispozitivul interior şi exterior al obiectivului. (...) În noaptea de 22 spre 23.12.1989 sergent major Fărcăşeanu Florin relatează că în jurul orei 24.30, în timp ce se afla la poarta Dorobanţi, a auzit primele focuri de armă din zona complexului comercial. În momentele următoare s-au mai executat focuri răzleţe din diferite clădiri din jurul obiectivului iar dispozitivul militar a ripostat. (...)(...) În dimineaţa zilei de 23.12.1989 şi – a făcut apariţia deasupra obiectivului un elicopter care, după efectuarea unui rond în jurul acestuia, a început să tragă în efectivele de militari aflaţi în curtea Televiziunii, fără a se înregistra victime.” (“Revoluţia română în direct”, pg. 336, 337)

MIHAI TATULICI: „La miezul nopţii – orele de spaimă. Rafale, geamuri sparte, mersul pe burtă, nebunia. Crâmpeie – arhitectul Plaviţă, cu planurile lui , matematiciana terorizată de Elena Ceauşescu, Cornel Dinu, elegant şi cu un pistol în mână, doamna Iliescu, stând pe jos pe mochetă, în cabinetul lui Traian Puşcaşu. (...) Incendii, la etajul X … apoi la XII … parcă au fost şi două lovituri de A.G. Mărunte şi stupide întâlniri cu generalul Tudor, în lift, mereu isterizat şi pus pe arestat civili… (...) Si încă o noapte (spre 24 decembrie – precizare autor) – în studioul 4. Cu Alioşa Stroian, cu Brateş, cu ceilalţi. Secvenţe halucinante – la aceleaşi telefoane. Una o ţin minte şi o cred adevărată – cargoul „ ???” în rada portului Constanţa. A deschis foc, a debarcat, a  desantat … Oricum în acea noapte am primit din ţară comunicări care, însumate ar fi adunat vreo 200 de elicoptere inamice, cu terorişti în combinezoane negre şi cu dinţi albi …” (“Revoluţia română în direct”, pg. 252, 253)

„Cornel Dinu, elegant şi cu un pistol în mână”! Este greu de presupus că personajul în cauză primise pistolul pe care îl purta ostentativ în mână pentru a apăra „revoluţia” de „terorişti” … Mai degrabă arma respectivă o avea în dotare de multă vreme, cu aprobare „de sus”, pentru a apăra cu totul altceva ... 

Soldaţii s-au împuşcat unii pe alţii 

RADU ION instalator: „În jurul orei 9.00  (24 decembrie – precizare autor) am plecat împreună cu sg. maj. Fărcăşanu să încercăm să oprim tirul de arme pentru a nu se omorâ reciproc soldaţii noştri , deoarece ei asta au făcut timp de 2 ore, au tras unii înspre alţii. I-am retras pe soldaţii care se aflau înspre corpul ateliere în holul scării de serviciu şi am strigat la cei dinspre studiouri să nu mai tragă. Am mers la aceştia din urmă şi le-am demonstrat că nu este nici un terorist în degajament şi că nici nu am găsit vreo urmă; aceştia erau paraşutişti (ceilalţi erau infanterişti şi gărzi patriotice)”. (“Revoluţia română în direct”,pg.274 )

Martorul FRANCISC – VICTOR VÂJDEA: 23 decembrie noaptea. Vâjdea vede cum sunt aduse foarte multe obiecte “recoltate” din incursiunile în casele celor de la nomenclatură, din Securitate sau în cele din care se trăgea. Obiectele, unele destul de importante (4 – 5 camere video, 6 aparate video-recorder, 8 arme de vînătoare excepţionale etc.) au fost depozitate la etajul XI. Unde sunt ele? Cine le-a luat ? Stă la Televiziune pînă în data de 27.12.1989 ora 7.30, cînd nu mai e lăsat să intre în Studioul 4 decât după ce predă pistoletul „Carpaţi” şi muniţia.

Sunt de reţinut din mărturia domnului Francisc – Victor Vâjdea faptul că „recolta” nu conţine nici urmă de arme de foc militare şi nici pomeneală de lunete, simulatoare, mitraliere sau aruncătoare de grenade şi că, până pe 27 decembrie 1989 dimineaţa, a avut în dotare un pistolet „Carpaţi” cu muniţia aferentă!…

SIVESTRU BOERU, maior de just., proc. Militar: „Au fost efectuate investigaţii în imobilele din jurul Televiziunii, iar urmele materiale de probă au fost fixate prin fotografiere ori filmări video. De asemenea, au fost audiate persoanele ce locuiesc în aceste imobile în oferirea de detalii privind riposta prin foc asupra sediului Televiziunii Române, exercitat din perimetrul exterior. Organele procuraturii nu au găsit şi nici nu li s-au predat mijloace de probă de natură a duce la concluzia folosirii unor arme sofisticate ori de diversiune.

(...) Au fost identificaţi 62 de morţi, cauza medicală a morţii fiind plăgi prin împuşcare.
(...) Dintre persoanele suspecte au reţinut atenţia locotenentul colonel Vasiliu de la M.St.M. care, cu un cuţit a intenţionat să-l lovească pe generalul – maior (rezervă) Tudor Nicolae, însă la rănit grav pe directorul general adjunct al TVR, domnul Traian Puşcaşu. S-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de ofiţerul în cauză deoarece, pe calea unei expertize medico-legale psihiatrice, s-a  stabilit că este fără discernământ. De asemenea, a reţinut atenţia sergentul Duţu Silviu din U.M. 0530 Bucureşti, originar din oraşul Mizil care, cu o armă automată, a tras asupra unui tanc apaţinând UM 01210, pe care se aflau maior Roşca şi plutonier Dobre. Cauza este în curs de cercetare.

Celelalte persoane reţinute ca suspecte în zona TVR au fost eliberate de generalul – maior (rezervă) Tudor Nicolae. Parte dintre aceste persoane au fost identificate de către organele procuraturii, stabilindu-se pînă în prezent că nu au comis acte de terorism.” (“Revoluţia română în direct”, pg. 331, 332)

Aşa este! Cum spune domnul Radu Ion. În interiorul Televiziunii şi în imprejurimi, în absenţa unei coordonări militare clare a dispozitivului, soldaţii s-au împuşcat unii pe alţii. Dacă mai punem la socoteală şi numeroşii civili care aveau arme asupra lor şi care nu erau supuşi nici unui fel de disciplină militară privind folosirea acestora, putem înţelege numărul mare de morţi înregistrat în timpul „atacului sălbatic” dat de „terorişti” asupra Televiziunii…

Invenţiile grupului Iliescu

 Cât despre atacul asupra etajului XI al Televiziunii Române, inclusiv din aer, cititorul trebuie informat asupra unei realităţi concrete care nu poate fi ignorată în aprecierea corectă a unor declaraţii făcute pe această temă.Etajul respectiv se află la o înălţime minimă faţă de sol de aproximativ 60 m. În preajma sa nu existau atunci clădiri care să depăşească, la nivelul acoperişului, cel mult 15 metri (cu excepţia clădirii „ruse” din Piaţă care se putea situa la o înălţime maximă de cel mult 30 de metri – si care era la o distanta apreciabila de TVR – nota red). Mai trebuie spus că acest etaj, cu deschiderea sa spre actuala Piaţă Charles de Gaulle, era destinat în totalitate conducerii instituţiei. Începând din stânga, cu vizibilitate şi în strada Pangratti - o sală mare de şedinţe. Urmează o cameră de odihnă şi biroul şefului cu geamuri spre Piaţă. Se continuă cu  biroul secretariatului şi biroul subşefului, ambele cu geamuri exclusiv spre Piaţă şi o altă cameră de odihnă.  În sfârşit,  o ultimă cameră (sală de şedinţe mai mică) având geamuri şi pe latura dinspre Calea Dorobanţi.

Orice persoană care a făcut ceva armată la viaţa sa şi a executat măcar o tragere în poligon cu armamentul din dotare ştie că pentru a lua o ţintă în cătare trebuie mai întâi să o şi vadă sau măcar să-i presupună existenţa pe traiectoria focului… Să admitem absurdul şi anume că pe zona respectivă, cu vedere spre geamurile etajului XI unde se aflau Ion Iliescu şi ceilalţi, s-ar fi instalat o companie de trăgători cu arme uşoare  hotărâţi să-i lichideze pe „locatari”… Toate gloanţele nu puteau lovi decât tavanul din imediata apropiere a geamurilor, de unde ar fi putut ricoşa la cel mult doi metri distanţă spre podea.  Cred că „locatarii” noştri puteau să-şi bea cafeaua liniştiţi şi să stea la taclale lângă peretele opus geamurilor aflat la o distanţă de câţiva metri buni faţă de orice pericol. Un astfel de sfat îl puteau primi de la orice militar cu grade dintre cei mulţi aflaţi în preajma lor. Povestea cu „atacul” dat din elicopter se pune puţin invers – dacă acesta trăgea de undeva de mai sus, gloanţele urmau să se înfigă în duşumea în imediata apropiere a geamului iar dacă se iţea, pus pe rele, chiar la nivelul geamurilor, era suficient ca „prietenii” noştri să-şi ia cafelele în braţe şi să iasă pe hol …Despre gloanţele adunate de domnul Petre Constantin ce pot să spun … probabil că a rugat pe cineva să descarce nişte încărcătoare la o budă pentru a avea şi dânsul nişte amintiri de la „revoluţie”…

Sau a adunat din cele de ordinul sutelor care au masacrat o uşă nevinovată de la intrarea în degajamentul decoruri...

Dumitru Iuga

Diversiunea „teroristii” la Televiziunea Romana si inventiile lui Iliescu
Curentul - marţi, 29 decembrie 2009

© Curentul

CURENTUL: Iliescu l-a ucis pe Ceausescu la ordinul Moscovei. Executia a fost trucata

 Scris de Victor Roncea, Vladimir Alexe
"Nu am de ce sa regret executarea lui Ceausescu. El a platit pe merit, pentru ca era principalul vinovat pentru ceea ce s-a intamplat", afirma azi, Ion Iliescu, cel despre care Virgil Magureanu, fostul sau coleg de conspiratie, primul si cel mai longeviv sef al SRI, afirma ca era desemnat drept succesorul liderului comunist inca din anii ’70. Ani cand Ceausescu a decis marginalizarea lui Iliescu - considerat pana atunci un adevarat fiu adoptiv al cuplului dictatorial -, din motive legate de suspiciunea intemeiata ca ar deservi serviciile secrete sovietice. „Curentul” dezvaluie azi principalele nebuloasele legate de asasinarea lui Ceausescu in urma cu 20 de ani, de la operatiunea KGB-GRU la trucarea executiei si implicarea directa a lui Iliescu in crimele din decembrie 1989. 

Gorbaciovistul 

Nu este foarte clar daca referirea lui Iliescu la „tot ce s-a intamplat” priveste si traiectoria de nomenclaturist al PCR aigurata chiar de catre familia Ceausescu, pe care a decis sa o ucida, in urma cu 20 de ani, in baza unui „decret” ilegal. In decembrie 1989, afirmand ca „Ceausescu a intinat numele Partidului Comunist Roman si idealurile celor care si-au dat viata pentru cauza socialismului in aceasta tara” Ion Iliescu avea sa-si ucida tatal spiritual la ordinele lui Silviu Brucan, agentul sovietic care a coordonat „revolutia” KGB-GRU din Romania. Filosoful si militantul anticomunist Petre Tutea este sigur de asta. Tot ganditorul de dreapta mai confirma, hotarat, ca Iliescu a fost omul lui Gorbaciov si al rusilor (vezi Video mai jos). De altfel, prestigioasa revista TIME, in articolul ”Fosilele comunismului Europei de Est” din 28 aprilie 1986, titra ca, in ce priveste Romania, „Gorbaciov pare sa aiba deja un protejat in asteptare. Acesta ar fi Ion Iliescu, de 56 de ani, despre care exista rapoarte ca a studiat cu liderul sovietic la Moscova”.

Biografia secreta a „candidatului manciurian”

Trecutul lui Iliescu este mult mai tenebros decat si-l pot inchipui oamenii simpli. In realitatea, ura care il anima si astazi pe Ion Marcel Ilici Iliescu (numele real) impotriva poporului roman se datoreaza in mare parte si faptului ca insasi originile sale sunt anti-romanesti. Cosmetizarea biografiei este o operatiune specifica agentilor anti-Romania. In paranteza fie spus, un caz similar de falsificarea originilor bolsevice anti-romanesti este si vocalul presedinte al ICR, Horia Roman Patapievici, care simuleaza ca s-ar afla in „opozitie” cu vederile inaintasului sau Ion Ilici Iliescu.Conform biografiei secrete a lui Ion Iliescu, publicata de scriitorul si cercetatorul Vladimir Alexe sub titlul „Candidatul Manciurian” – pe care „Curentul” o pune la dispozitie in format PDF tuturor cititorilor –, unul dintre bunicii sai a fost bolsevic sadea, pe numele sau Vasili Ivanovici. S-a refugiat in Romania fiind urmarit de politia tarista pentru activitati subversive anti-nationale. Acesta l-a impins la lupta „proletara” si pe fiul sau, Alexandru Iliescu, casatorit cu o caldarareasa bulgaroaica, Maricica, care a dat nastere la Oltenita fiului lor, Ion Ilici, la 3.03.1930. Fugit initial din Regat, in 1935, Alexandru s-a intors din Rusia si a fost condamnat la trei ani de inchisoare, pentru  tradare de tara (milita pentru dezmembrarea Romaniei si trecerea Basarabiei la rusi), inchisoare facuta cu intermitente. Vecinii banuiau ca era informator al politiei in inchisoare. Alexandru, kominternist si „ilegalist”, a fost inchis la Doftana, alaturi de Nicolae Ceausescu, printre alti. Aici, copil fiind, Elena Ceausescu, pe care avea s-o execute peste 60 de ani, il aducea pe Ionut de manuta ca sa-si vada tatal, aflat in conditii de semi-libertate, specifice tratamentului de care beneficiau detinutii politici in perioada Antonescu. Dupa ocuparea Romaniei de Armata Rosie, mama vitrega a lui Iliescu, Marita (sora mamei lui Ion Cioaba, primul „rege international al romilor”), a fost servitoare si bucatareasa la Ana Pauker iar unchiul sau, Eftimie, a ajuns adjunctul infamului Alexandru Draghici, Ministrul de Interne al lui Dej. Din aceasta combinatie – Pauker-Draghici - se trage si o parte din ascensiunea sa politica. Iata o particica din istoria reala:

Ceausescu l-a bagat pe Iliescu in CC al PCR in locul lui Draghici

             Stenograma Plenarei CC al PCR din 22-25 aprilie 1968 consemneaza propunerea lui Nicolae Ceausescu de destituire din CC a lui Alexandru Draghici. Precum si propunerea, facuta tot de Ceausescu, de numire in locul lui Alexandru Draghici a lui Ion Iliescu.
            Asa cum se stie, Alexandru Draghici a fost ministru de Interne si sef al Securitatii in “epoca Dej”, in perioada “obsedantului deceniu”. In ultimii ani ai lui Gheorghiu-Dej, Alexandru Draghici devenise rivalul la functia suprema in partid al lui Nicolae Ceausescu, care a reusit sa castige cursa datorita sprijinului acordat de “baronii” lui Dej: Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Barladeanu, Paul Niculescu-Mizil, Ilie Verdet s.a.
            Dupa preluarea puterii, urmand “modelul hrusciovist”, Nicolae Ceausescu a criticat “perioada de abuzuri si ilegalitati” din anii '50 - in care Draghici fusese ministru de Interne. Cu toate ca Ceausescu facuse si el parte din conducerea partidului si votase cu sarg “abuzurile si ilegalitatile” pe care acum, dupa '65, le critica, a reabilitat anumite victime ale acelei perioade si a cerut pedepsirea vinovatilor.             Printre acestia, in special pedepsirea lui Alexandru Draghici, care a fost degradat de la gradul de general la acela de soldat si – asa cum sta scris negru pe alb in stenograma din 22-25 aprilie 1968 – a fost exclus din CC al PCR.
            Interesant este ca, in locul lui Alexandru Draghici, Nicolae Ceausescu l-a propus ca “membru plin” tocmai pe... Ion Iliescu. In CC al PCR, Alexandru Draghici se ocupa cu problemele de Interne si de Securitate.
            Propunandu-l pe Ion Iliescu in locul lui Alexandru Draghici, Ceausescu nu numai ca scapa definitiv de un fost rival – care stia cam prea multe despre el – dar il va propulsa si pe cel despre care credea ca ii era devotat si il va sustine.
            Ironia sortii este dubla: Iliescu in locul lui Alexandru Draghici si Iliescu sustinator al lui Ceausescu!
            Se stie ca, in decembrie 1989, Ceausescu a fost executat din ordinul lui Iliescu, care, ulterior, a sustinut public, si in scris, ca a fost un “disident” al epocii Ceausescu. Iata ca “disidentul” a fost propus membru plin in CC al PCR chiar de Nicolae Ceausescu.            
Stenograma din aprilie 1968 infirma afirmatia lui Ion Iliescu si explica unele din situatiile, cel putin ciudate, legate de dosarele fostei Securitati ale CNSAS.

Fragmentul din stenograma Plenarei CC al PCR din 22-25 aprilie 1968

             Nicolae Ceausescu: Punem la vot propunerea privind excluderea din Comitetul Central a tovarasului Alexandru Draghici. Cine este pentru? Este cineva impotriva, tovarasi? Se abtine cineva? Hotararea a fost luata in unanimitate (...) Avand in vedere ca Comitetul Central s-a descompletat, propunem ca sa alegem membru plin, sau sa trecem in cadrul membrilor supleanti, ca membru al Comitetului Central plin, pe tovarasul Ion Iliescu. Il cunoasteti tovarasi?
            Toti tovarasii: Da.
            Nicolae Ceausescu: E vreo obiectiune, tovarasi?
            Toti tovarasii: Nu.
            Nicolae Ceausescu: Sa nu spuna cineva ca a votat numai pentru ca s-a facut propunerea (sublinierea noastra). Atunci cine este pentru, tovarasi? Multumesc. E cineva impotriva? Se abtine cineva? Atunci, in unanimitate, tovarasul Iliescu a fost trecut in randul Comitetului Central al Partidului”.

La „studii”, in URSS

Inainte de a deveni membru al CC al PCR, Iliescu a fost membru al CC al UTM, calitatea in care a fost trimis la „studii”, la Moscova, unde a devenit Secretarul "Sovietului unional al studentilor si aspirantilor Romani" aflati la studii in Uniunea Sovietica, organizatie sovietica - asa cum o indica si titulatura - subordonata direct conducerii Komsomolului, asigurata la acea vreme de Alexandr Selepin, cel care, nu intamplator, va fi numit in 1958 in functia de presedinte al KGB. De aici pana la dorinta de ucidere a parintilor sai adoptivi a mai fost doar un pas si un ordin, pe care l-a asteptat, cu rabdare, aproape toata viata sa.

Executia, decisa de oamenii Moscovei, ca si la Antonescu

MARTURIA LUI ANDREI PANDELE. Profesionistii pancardelor i-au scos de la cutie pe Mircea Dinescu si Doina Cornea pe 22 decembrie la pranz. FOTO-DOCUMENT. Plus: Rolul DGSE si al lui Kouchner

Andrei Pandele: Interesant de acum 20 de ani 
Emisiunea de ieri la TVR1 mi-a trezit amintiri vechi.
Din cele intamplate pe 22 decembrie 1989, unele amintiri sunt mai speciale.
Noaptea am dormit la tata in centru. Stateam in Drumul Taberei. Aveam masina in service la Dorobanti. Fusesem pe 21 la baricada Gradinita, pana tarziu in Piata Romana, scapand in ultima clipa din impresurare. Am venit la serviciu ocolind pe bd.Magheru. Dimineata era ceata. Nu se luminase complet. Baietii spalau cu detergent niste pete mari, rosii, sinistre. Piata Universitatii era ocupata de tancuri grele.
La birou era atmosfera de inmormantare. Unii vorbeau cu voce scazuta despre morti, de ce a spus Europa Libera. Altii, putini, vorbeau mai tare despre patriotism si tradatori.
Pe la 10h30 nu am mai rezistat si am coborat. In hall erau 30 de oameni, stand la 5 metri de poarta. Poarta o tinea seful serviciului personal. M-am dus langa el. I-am spus ca merg sa iau masina din service. Nu se poate, a raspuns. Am mai facut un pas, l-am impins usor. A cedat imediat. Am iesit, cu turma tropaind dupa mine. Am hotarat sa merg in Dorobanti. Nu circula nimic. Ajung pe jos la service, nu era nimeni. Lumea se aduna la televiziune. Am scos aparatul. Unii se bateau sa intre.
Au aparut Taburi, cu omenire catarata pe ele. Era o debandada de nedescris. La radioul unei Dacii am auzit comunicatul : Ceausescu a fugit ! Lumea era in delir, mai ales tinerii.
In urmatoarele 20 de minute am fost sarutat de barbati.
Au aparut si pancarte : D-na Cornea la palat cu Dinescu alaturat. Am mai scris despre asta. Doar ca acum am cautat pozele si le-am scanat. Si ce sa vezi :
Pancarta pe panza, cu bete diferite, era scrisa cu sablonul de scris ; asta dureaza multe ore. Pancarta nu fusese scrisa atunci, ci mai demult. Interesant, nu !?!
Am ajuns in piata CC, acum a Revolutiei, pe la ora 14h15. Erau garzi peste garzi. Dar eu aveam 3 aparate ! M-au lasat sa intru oriunde in cladire.
Sa inregistrez istoria. Paul Agarici si Radu Sigheti erau ambii acolo, poate si altii.
Am ajuns seara tarziu din nou la tata. Ne uitam entuziasti la TVR. Incepusera zvonurile cu teroristii. La ora 23h15 suna cineva la usa ! Cine e, intrebam cu emotie. Gigi ! Era fratele meu, venit de departe. Seful reanimarii la Bichat, Paris, ales de Medecins sans Frontieres sa dirijeze grupul in Romania. Medic ATI, vorbea si fluent limba romana.
Dar aeroportul Otopeni era inchis. Au venit cu un avion militar francez la Russe. De acolo au venit cu un camion militar. Erau doctori, ziaristi, operatori, 2Vip, B. Kouchner (actualul ministru de externe al Frantei - n.m), J.Attala si 3 altceva ! Pe la Calugareni, cineva a deschis foc asupra camionului. Cine l-a pus ? Cei 3 au scos Sculele, arme cu luneta in infrarosu, si au rezolvat problema.
Langa Romana aveau intalnire cu cineva sa-i conduca la ambasada Frantei, un francez ingrozit. Se trage de pe acoperisuri. Seful a zis : curatam acoperisurile !
Dupa 15 minute cei 3 de la DGSE s-au intors, ii considerau incepatori pe cei eliminati. Cei care facusera diversiune pe acoperisuri, tragand in oameni, sunt acum si ei ingropati la cimitirul eroilor.
In acele zile a fost organizata o lovitura de stat. Ca sa creeze diversiune a fost aprinsa si o revolta populara, care insa le-a scapat complet de sub control.
Au avut nevoie de alte diversiuni si tras in multime, ca sa poata recapata controlul pierdut. Au avut nevoie si de mineriade ca securitatea sa isi recapete pozitiile pierdute.
Si acum suntem condusi din spate de acei care au organizat lovitura de stat. Total rupti de realitate, dar cu vechi conexiuni si condusi de interese vag oculte.
PS. In emisiune aparea si Comicul Petre Roman. La fiecare fraza repeta ca a fost prim ministru. Desemnat in calitate de ce ? Ca fost iubit al Zoei Ceausescu ?
Andrei Pandele - FOTO MAGAZIN

IN MEMORIAM. “Revoluţia înseamnă morţii care au facut-o şi viii care o continuă”. 21 Decembrie 1989: Călin Nemeş: "Trageţi, am o singură inimă!" FOTO/VIDEO

Călin Nemeş, România liberă pe 25 aprilie 1991

Pletoşii care au fost condamnaţi să supravieţuiască gloanţelor glorioasei armate române din 21 decembrie sunt condamnaţi din nou la nepăsarea voastră dispreţuitoare. Disperaţi, s-au adunat în centrele marilor oraşe şi-au încercat de atâtea ori să vă vorbească.
Sau să vă cânte. Sau să vă aplaude când îi înjuraţi. Sau să se aşeze în genunchi când îi atacaţi alături de mineri şi scutieri. Nu i-aţi iertat că au supravieţuit.
Revoluţia pe care ei au câştigat-o, pierzându-şi fraţii, sângele, părţi din trup, Revoluţia pe care v-au adus-o vouă cadou, ca nişte copii cuminţi ce erau, Revoluţia în care v-au arătat, chiar prin televizor, cum se poate muri pentru ţara asta frumoasă şi săracă, Revoluţia le-aţi confiscat-o părinteşte şi aţi dat-o primilor veniţi din mlaştinile marxism-leninismului ceauşist. Iar pe ei, pe copiii îmbătrâniţi prematur lângă mormintele din Cimitirul Eroilor, i-aţi trimis la noile cozi, i-aţi certat şi dat afară din casă pentru că vă contraziceau argumentele îngurgitate în 45 de ani de laşitate părintească.
Şi acum, când banii nu vă mai ajung nici măcar pentru a cumpăra singura şi marea voastră realizare, salamul cu soia, delicatesa cu care ne-aţi crescut pe noi, azi aţi început din nou să cârtiţi, să vă îndoiţi de voi înşivă. Să ieşiţi în stradă.
Deocamdată puţini, pentru că încă vă e ruşine să recunoaşteţi că iar ne-aţi vândut. Dar curând veţi trece şi peste ruşinea asta şi veţi căpăta curajul de a spune „NU!”
Vedeţi, în 21 decembrie nu aţi avut acest curaj când vă mureau copiii în stradă. În iunie 1990, când aceiaşi copii erau bestial bătuţi pentru vina de a avea o carte în mână, aţi fost la fel de pasivi. De-abia acum, când nu copiii, ci salamul cu soia vă cade în primejdie, aţi hotărât să luptaţi. Ca şi când copiii împuşcaţi sau maltrataţi v-au fost vitregi. Copilul vostru adevărat pare a fi salamul cu soia. [...]
Circulaţi. Totuşi, gândiţi-vă că într-o bună zi se va încheia şi viaţa voastră supusă stomacului. Iertaţi-mi că vă reamintesc, dar vă dau cuvântul meu de om că într-o zi, în care soarele va răsări la fel ca astăzi, veţi muri. Şi dumneavoastră, şi eu. Mai devreme sau mai târziu.
Şi ceva îmi spune că imediat după acest ultim eveniment al vieţii noastre, care este moartea, îi vom reîntâlni pe ei, pe magnificii copii şi adolescenţi ai lui decembrie 1989. Şi, poate, ne vor întreba ce am făcut după moartea lor? Ştiu că eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?

Foto: Razvan Rotta

Gheorghe (Gigi) Gavrilescu

“Ma duc alaturi de Călin Nemes si ceilalti martiri ai neamului nostru, cu gandul ca Alianta Civica va lupta si va continua idealurile noastre. Numai impreuna vom reusi. Jos comunismul!”
Gheorghe (Gigi) Gavrilescu a fost unul dintre participantii la revolta de la Brasov, din 1987, unde a strigat printre primii, “Jos comunismul!”.
Dupa revolutie, a participat la toate manifestatiile si mitingurile, incepand cu cel din 25 decembrie 1989, indeptat impotriva lui Ion Iliescu. A demolat, cu macaraua sa, multe dintre statuile comuniste din Bucuresti si Deva. A fost batut de mineri si de “batausii” regimului.
A fost unul dintre cei mai activi membri GID. Dupa sinuciderea lui Călin Nemes, pusese in memoria lui, o cruce de lemn in Piata Universitatii.
Incercand sa sprijine constituirea Aliantei Civice, GID a cedat acesteia cea mai mare parte a propriului sediu. Gigi Gavrilescu a fost unul dintre cei care si-a pus toate sperantele in aceasta noua organizatie (condusa de “floarea ” intelectualitatii romanesti), in care s-a inscris, si pentru care a muncit enorm; a devenit “omul bun la toate” al acestora dar si al altor personalitati, locuind intr-una dintre camerele sediului GID.
In dimineata zilei de 22 februarie 1994 a fost gasit, de catre un functionar A.M. PRESS, spanzurat in sediul Aliantei Civice. Inainte de actul final, lasase pe sub usa sediul A.M. PRESS un plic adresat domnului Lucian Avramescu, cu rugamintea de a transmite textul scrisorii domnilor: Petre Bacanu (”Romania Libera”), Florin Gabriel Marculescu (”Cotidianul”) si Ion Cristoiu (”Evenimentul Zilei”).
Se spanzurase in ultima camera a sediului, pe usa careia desenase o cruce. Era imbracat in tricolorul revolutiei, cu gaura, avand agatat de piept o caricatura cu Ion Iliescu si un manifest anticomunist.

Radu Chesaru

In luna aprilie 1989, Radu Chesaru infiinteaza Asociatia “Vulturul Brancovenesc”, o grupare de tineri opozanti ai regimului Ceausescu. In cursul anului 1989 au tiparit 1111 manifeste, pe care le-au raspandit in Piata Unirii, a Universitatii, la Facultatea de Istorie si in cutiile postale din cartierele Bucurestiului. Mai multi membri ai asociatiei, printre care si Radu Chesaru, au fost arestati pe data de 27 octombrie ‘89, pe cand aruncau “fluturasi”, fiind eliberati pe 22 decembrie.
Dupa revolutie, Radu Chesaru s-a implicat in viata politica, inscriindu-se in PNTCD. In urma alegerilor din 1996, a fost angajat la Guvern pe post de director la cabinetul ministrului Mircea Ciumara.
Dar marile erori ale acestei guvernari, culminand cu semnarea rusinosului Tratat cu Ucraina si indepartarea justitiarului Valerian Stan, il determina sa isi asume fatis pozitia, in dezacord cu actele guvernului. Va fi concediat abuziv din functia pe care o avea, drept urmare, va da in judecata Guvernul; castigand procesul, a fost reangajat pe 14 februarie 2000.
Pleaca insa de acolo, si se angajeaza la MI ca redactor sef la redactia radio a ministerului; dar nu pentru mult timp va fi silit sa demisioneze, acuzat de conducerea Ministerului de Interne ca va fi judecat in Consiliul de Onoare pentru o presupusa activitate de sorginte legionara.
Pe 28 septembrie 2001 a fost gasit impuscat in piept, cu un glont de la un pistol mitraliera tip AKM. Avea 31 de ani.


Si lista continua...


"Trageti, am o singura inima !"

Pe 21 decembrie 1989, Piata Libertatii din Cluj era incercuita de fortele M.Ap.N. comandate de capitanul Carp Dando de la UM 01215 Floresti, trimise in dispozitiv pentru "interzicerea cailor de acces spre zona centrala, in scopul protectiei lucrarilor de arta, cladirilor institutiilor administrative si a obiectivelor comerciale, impotriva actiunii posibile a unor grupuri de cercetare-diversiune sau teroriste straine ori provocatori la acte de vandalism".

In jurul orelor 15,30, in Piata Libertatii ajunge un grup de aproximativ 40 de tineri, in frunte cu actorul Călin Nemes; scandand lozinci de simpatie cu Timisoara, anticomuniste si anticeausiste, incercau sa determine cetatenii aflati in zona sa li se alature.

Manifestantii din primele randuri si-au dezgolit piepturile cerandu-le militarilor sa traga, iar Călin Nemes, dezbracat pana la brau, si stringand "Trageti, am o singura inima", s-a apropiat de de capitanul Carp Dando apucandu-l de gulerul uniformei.
In acel moment, militarii au deschis focul fara nici o somatie. 13 oameni au cazut impuscati - dintre care 6 in spate si 5 in cap -, 28 au fost raniti. Ambulantele sosite in ajutor au fost indepartate de militari cu focuri de arma.

Ordinul dat de Valeriu Burtea militarilor, a fost: "Impuscati-i, ca nu-s oameni".

Grav ranit, dupa doua luni de spitalizare, Călin Nemes a revenit la viata, fiind acuzat de catre militari si procurorii militari ca el ar fi "vinovat" pentru masacrul din Piata Libertatii. Calificat de gen. Stanculescu drept "oaia neagra de la Cluj", Călin s-a implicat activ in contestarea regimului comunisto-securist instaurat pe sangele eroilor revolutiei, si in aflarea si dezvaluirea subteranelor revolutiei. Din "simbolul Revolutiei clujene", a devenit incomod, chiar si pentru locuitorii Clujului.

Dezamagit si scarbit de tot ce se intampla in jurul sau, in luna mai 1993 Calin Nemes s-a spanzurat in podul casei sale. Avea 32 de ani. A devenit simbolul Revolutiei Romane furate.


Cei care au coordonat actiunea si au impucat oamenii - Constantin Degeratu, Ioan Cocan, Valeriu Burtea, Carp Dando, Iulian Topliceanu, Ilie Dicu, Florian Caba, Vasile Lates, Iacob Gheorghe, Marian Bolbos - sunt liberi si avansati in grad.

Dosarul Revolutiei Clujene s-a disjuns.
Cu alte cuvinte, in Piata Libertatii din Cluj nu s-a intamplat nimic in ziua de 21 Decembrie 1989.

GID - Romania

GEORGE RONCEA: Am tras în „terorişti“! MARTURIE despre evenimentele din decembrie 1989

I-am văzut pe „terorişti“ de-aproape. Am tras în ei (nici ei n-au stat degeaba) pe parcursul a mai bine de şase ore de asediu. Am avut parte chiar şi de un fel de dialog suprarealist punctat cu focuri de armă. Ne-am confruntat într-o clădire proiectată ca o adevărată cazemată dotată cu pasaje secrete, trape şi pereţi falşi, fost sediu al Ministerului de Interne, amplasată vizavi de Comitetul Central. Cu trei ani înainte de 1989 trecusem în stagiul militar printr-o subunitate de cercetare, iar instrucţia militară relativ dură, încă proaspătă, mi-a fost de folos, la întålnirea cu „teroriştii“ şi mi-a scăpat viaţa, cred - şi cu ajutorul generos al lui Dumnezeu.
„Teroriştii mei“, deşi au încasat-o în plin, au dispărut fără urmă, iar după evenimente, intrigat, m-am întors la faţa locului, încercånd să dezleg misterul.
Povestea acelor zile a devenit peste ani „Dosarul blocului Romarta“. Am stråns probe care ar fi putut conduce la identificarea, dacă nu a teroriştilor, măcar a instituţiei în slujba căreia acţionaseră aceştia. Am pus totul la dispoziţia procurorilor militari. Am lucrat direct, în 1990, cu o echipă formată din - pe atunci - colonelul Joarză şi căpitanul Slăvoiu.
Au trecut de-atunci 20 de ani. Joarză a ajuns ditamai generalul la vârful Justiţiei Militare, a îngropat dosarele Revoluţiei, printre altele şi dosarul meu, şi apoi, anul trecut, a crăpat. Spiritul lui Joarză a infuzat însă tot Parchetul Militar, infiltråndu-se în Dan Voinea, continuatorul muncii lui Joarză de mătrăşire a dosarului Revoluţiei.

20 de ani de muşamalizare a adevărului

Am aflat cum „a transcris“ şi „tradus“ Parchetul Militar povestea confruntării din blocul „Romarta“ datorită unui „răspåndac“ al procurorului militar Dan Voinea, un „ziarist“ care trăieşte din firimiturile aruncate diversionist pe piaţă de versaţii manipulatori în uniformă militară. Romulus Cristea, „ziaristul“ lui Dan Voinea, (procuror dat afară din Parchet pentru grave abateri), a reprodus o filă din Dosar într-o carte a sa pe tema aşa-zisei revoluţii:
„Pe fondul zvonurilor alarmiste privind sosirea iminentă a unor terorişti şi al lipsei de comunicare - cooperare între formaţiuni, subunităţi sau unităţi militare, în seara zilei de 22 decembrie 89, în jurul orei 21, o companie de militari în termen de la UM 01026 Bucureşti, sub comanda cpt. Cristian Mirea, s-a deplasat la blocul «Romarta», str. Academiei nr. 35-37 (vizavi de sediul CC-PCR). Militarii s-au deplasat la acel obiectiv în urma semnalelor primite de la civilii din Piaţa Revoluţiei, care afirmau că în acel loc se află persoane suspecte - «terorişti». Pentru a verifica «sesizarea», în imobil, prin intrarea din str. Academiei, a pătruns o grupă de militari în termen, însoţiţi de civilul George Roncea. Concomitent, fără a cunoaşte configuraţia clădirii, alţi militari, în dorinţa de a verifica şi alte locuri din care se presupunea că s-a tras, au pătruns în acelaşi imobil, dar din partea dinspre str. 13 Decembrie (actuala Ion Câmpineanu). Trebuie menţionat că blocul «Romarta», prin construcţia sa, are două intrări separate, atât prin str. Academiei, cât şi prin str. I. Câmpineanu. Curtea interioară este comună, iar holurile de la fiecare etaj al clădirii au comunicaţii directe.
Fără ca vreuna din cele două grupuri de militari, cărora li s-au alăturat civili, să aibă cunoştinţă despre prezenţa în imobil a celeilalte, în timpul operaţiunilor de scotocire, s-au aflat în situaţia de a deschide focul unii împotriva altora, fără a se recunoaşte.
Schimbul intens de focuri a creat, din păcate, pentru forţele militare din apropiere, impresia că în imobilul respectiv acţionează elemente teroriste, fapt ce a determinat o ripostă consistentă a acestora asupra blocurilor „Romarta“ şi „Generala“. Consecinţele au fost grave, au fost înregistraţi mai mulţi răniţi şi distrugerea prin incendiere a mai multor apartamente. Şi în zilele următoare, a continuat să se tragă la nimereală atât în interiorul blocului, cât şi spre apartamentele celor două blocuri, existând convingerea că elemente teroriste se adăpostesc în aceste imobile“.
Dacă toate dosarele Parchetului Militar sunt compuse din asemenea flagrante parascovenii, e uşor de înţeles de ce pånă acum nu s-a ajuns la niciun rezultat în obţinerea adevărului despre 1989. Ca martor direct, „civilul George Roncea“ e în măsură să afirme astăzi că la nivel de vårf procurorii militari au fost conduşi - două decenii - ori de cretini congenitali, ori de cretini diversionişti.

Povestea adevărată. Nevoia de „terorişti“

În Timişoara, până la 22 decembrie, regimul Ceauşescu „a produs“ 73 de morţi, 296 de răniţi, iar la Bucureşti, până la 22 dec. - 49 de morţi, 599 de răniţi. După apariţia lui Ion Iliescu, lupta cu „teroriştii“ a produs până în ianuarie 1990 - 1142 de morţi, 3138 de răniţi.
Manevra războiului cu „teroriştii“ avea ca scop legitimarea noii puteri politice şi „spălarea“ Armatei, structura care a preluat de fapt puterea după 1989, prin cadrele acoperite ale GRU.
De la ieşirea în stradă a maselor, momentul insurecţional anticomunist al tineretului romån a fost rapid deturnat cu aportul miilor de agenţi specializaţi ai GRU şi KGB, care invadaseră Romånia încă de la începutul lunii decembrie.
Conjuraţia FSN-ului (Frontul Salvării Naţionale) a cuprins cadre PCR cu studii în URSS sau cu părinţi afiliaţi structurilor NKVD, agenţi acoperiţi şi trădători ai DIE (Direcţia de Informaţii Externe a Departamentului Securităţii Statului), DSS şi DIM (Direcţia de Informaţii Militare) racolaţi în misiunile lor din străinătate, disidenţi şi agenţi de influenţă din lumea culturală, susţinuţi mai mult sau mai puţin, discret încurajaţi şi controlaţi de KGB.
Reţeaua rusească - „emanaţii“ revoluţiei - plasa strånsă cu putere în måinile Moscovei, a sufocat insurecţia tinerilor ieşiti pe străzile Bucureştiului.
Conjuraţia s-a legitimat folosindu-se de victime, iar Iliescu s-a aşezat pe piramida de cadavre susţinut de garda sa pretoriană, confiscånd elanul anticomunist al tineretului Romåniei şi deturnånd mişcarea străzii, aliniind apoi ţara către obiectivul real al Moscovei - perestroika gorbaciovistă.
Activarea „teroriştilor“ s-a produs într-un cadru bine determinat în zona în care se dădea lupta pentru controlul politic al Romåniei, în perimetrul fostului CC, unde deja se croiseră vreo patru schiţe de guvern.

Bătălia din perimetrul Comitetului Central

În noaptea de 22 spre 23 decembrie, s-a dat o bătălie în epicentrul simbolic al Puterii: zona fostului CC. Aici, în acest spaţiu redus, a avut loc una dintre cele mai dense concentrări de trupe şi de forţe din România. Operaţiunea de executare a terorii la scară naţională în 1989 a avut un Centru de iradiere, iar în plan teritorial, în restul ţării, se repeta, practic, schema de acţiune desfăşurată în Capitală.
Miza Puterii în România s-a jucat în perimetrul CC-ului, instituţia care reprezenta Aparatul, Partidul şi pe Ceauşescu. Semnificaţia covârşitoare a luptei care s-a dat aici este simplu de înţeles - confruntarea având ca scop obţinerea controlului şi a cuceririi axei simbolice a Puterii. Din seara zilei de 22 decembrie, a început diversiunea teroriştilor, iar startul a avut loc exact în zona centrală a Capitalei, actuala Piaţă a Revoluţiei.
Numai în acest loc s-au înregistrat 347 de victime (73 de decedaţi prin împuşcare şi 274 de răniţi). După începerea operaţiunii „teroriştii care trag din toate poziţiile“, s-au înregistrat opt la sută din totalul victimelor la nivel naţional în jurul CC-ului. Piaţa Palatului cu balconul CC-ului a devenit prima scenă a ţării. O scenă clasică de tip italian, cum se spune în scenografie, cu un unic punct focal, balconul, filmat dintr-un singur unghi, cel al carului de reportaj din preajma sa. Populaţia ţării constituia publicul din sala naţională de teatru, căruia i se comută spectacolul alternativ, de pe balcon pe studioul 4 al TVR. Spectacolul începuse la TVR. Teodor Brateş, redactor-şef adjunct al redacţiei Actualităţi, cel care preluase coordonarea emisiei TV, apucase deja să-i facă intrarea lui Ion Iliescu. Un Om de omenie dintr-o familie de Patrioţi. Omul mesianic, salvator, Cel Multaşteptat, cam ăsta era mesajul. Noi, cei din stradă, nu aveam cum să ştim ce blestemăţii apăreau la televizor. Mult mai tårziu aveam să aflăm că Iliescu apăruse la televizor pentru a explica că Ceauşescu trădase idealurile comunismului şi ale socialismului ştiinţific. După ce şi-a făcut introducerea la TVR, Iliescu s-a deplasat de la Televiziune la CC, pentru a se adresa mulţimii din balconul Comitetului Central. Mihai Bujor Sion propusese trimiterea carului nr. 3 de reportaj în Piaţa Palatului, pentru a transmite discursul lui Iliescu, care fusese anunţat pentru ora 17.00. Carul a ajuns şi a intrat în emisie după ora 17.30. La foarte puţină vreme de la apariţia carului TVR, au început să se audă primele focuri de armă.

Schema desfăşurării militare din jurul CC-ului

În zona Ateneului Romån, a Restaurantului Cina şi a hotelului Athenee Palace, erau desfăşurate efectivele UM 01046 (marcate cu „a“ în figură) - după cunoştinţa mea, unitate de infanterie. În zona străzii Oneşti şi a flancului nord-vestic al clădirii CC al PCR, se găseau efective ale UM 01060 (marcate cu „b“ în figură) - după cunoştinţa mea, unitate de cercetare în dispozitivul inamicului. În faţa fostului sediu al CC al PCR, precum şi între CC al PCR şi Palatul Republicii şi între CC al PCR şi blocul „Romarta“, erau desfăşurate tancurile UM 01305 (marcate cu „c“ în figură) şi plutoane ale UM 01060. Au fost organizate două puncte de prim-ajutor, marcate prin cruci în figură, unul långă magazinul Muzica şi un altul pe strada C. A. Rossetti. S-au mai aflat în dispozitiv efective ale UM 01220 şi UM 01026. Apărarea CC al PCR pe parcursul a trei zile fiind o situaţie dinamică, s-au produs deplasări ale efectivelor de militari, astfel că figura este numai una orientativă. Pe figură (foto 1) mai apar şi punctele de foc ale „teroriştilor“, răspåndiţi în zona hotelului Athenee Palace, în Palatul RSR, Institutul de proiectări şi în blocul „Romarta“.
Comitetul Central, axul puterii de stat la vremea aceea, era flancat într-o parte de sediul Direcţiei a V-a a DSS, iar de cealaltă parte de aşa-numitul Bloc „Romarta“, fost sediu al Ministerului de Interne, înainte de 1945, în zona zero a Capitalei, o construcţie gigantică, formată din două corpuri de clădire lipite între ele. Ansamblul constituia o adevărată cazemată ce domina Piaţa Palatului, cu ieşiri în trei părţi, care se întinde pe Strada Academiei, de la numerele 35-37 la numerele 39-41, şi a fost locul de desfăşurare al unuia dintre cele mai semnificative dintre episoadele dramatice ale evenimentelor din 1989.

Contactul direct cu „teroriştii“

Din data de 21 decembrie, de la orele 10.00 dimineaţa, ieşisem pe străzi, împreună cu cåţiva prieteni, şi trecusem prin tot ce se putea trece, reuşind să scap aproximativ întreg. Din momentul în care izbucniseră focurile de armă în zona centrului, participasem la aşa-zise acţiuni de scotocire ale presupuselor puncte de tragere. Tocmai coboråsem din hotelul Union, unde executasem o astfel de acţiune, şi mă aflam pe trotuarul de vizavi de blocul „Romarta“, pe partea cu barul Atlantic, cånd am zărit un grup de trei persoane pe acoperişul blocului.
Unul dintre cei trei agita un mare steag găurit, strigånd ceva neinteligibil, la care comentariul oamenilor din jur a fost că teroriştii se predau sau cam aşa ceva. Am apucat să văd cum unul dintre cei trei, îmbrăcat cu un fel de combinezon ca al tanchiştilor sau al paraşutiştilor, a îngenuncheat brusc pe marginea terasei începånd să tragă rar, la „foc cu foc“, în direcţia noastră, a celor de jos. Unii au luat-o la goană ţipånd, alţii s-au tråntit la pămånt ori s-au pitit care unde a putut. Tipul de pe acoperiş trăgea cu un PSL (puşcă semi-automată cu lunetă), fără să se grăbească, şi fără să aibă o ţintă anume. Chiar långă mine, un tånăr, care a rămas în picioare, vociferånd, a fost atins în pulpă. Am luat-o la goană către bloc împreună cu tånărul rănit, am „cules“ vreo cåţiva soldaţi care se pitiseră în scara blocului şi am urcat în mare viteză, pe scări, pånă pe acoperişul blocului. Cei trei dispăruseră, dar le-am găsit steagul, pe care-l abandonaseră, şi am găsit amplasamentul de tragere, situat chiar deasupra troliului liftului, un loc strategic de unde se vedea ca-n palmă atåt jos, în Piaţă, cåt şi pe acoperişul Comitetului Central. Soldaţii au început să spargă la întåmplare uşile de pe palier, în speranţa de a găsi refugiul trăgătorilor de pe acoperiş. Eu, împreună cu încă trei soldaţi şi cu tånărul rănit la picior, am coboråt pe scări înapoi.
La etajul doi, a izbucnit deodată în faţa noastră o rafală, am dat înapoi şi am văzut ţåşnind dintr-un apartament trei oameni, traversånd dinspre stånga spre dreapta coridorul tăiat de scara pe care coboram noi. Primul impuls a fost să fugim după ei, dar l-am oprit pe sergentul din faţa mea exact înainte de a se aventura la capătul coridorului întunecat. Din întuneric au izbucnit focuri de armă. Spaţiul fiind mic, bubuiturile se auzeau infernal. Sergentul deschisese crăcanele puştii-mitralieră pe care o căra cu el, cu intenţia de a se fixa în mijlocul coridorului. L-am convins că nu suntem pe cåmp, la instrucţia tragerii, drept care grupul nostru s-a instalat în pragul apartamentului părăsit de cei trei terorişti.
Situaţia se prezenta astfel. Noi, în apartamentul „teroriştilor“, cei trei, de care ne despărţea un coridor lung de cinci-şase metri, fiind pitiţi pe un culoar care traversa blocul de la o scară la alta, şi la mijloc scara, inaccesibilă şi pentru noi, şi pentru ei.
Deasupra noastră, la etajul superior, se afla o grupă sau un pluton de soldaţi însoţiţi de un locotenent major, care nu apucaseră să treacă pe scară după noi. Sub noi, la etajul inferior, era plin de soldaţi. Blocul era practic complet înconjurat de efective numeroase de soldaţi. Cel puţin trei TAB-uri aveau aţintite mitralierele către bloc. Mie mi se părea că nu există nicio cale de ieşire pentru cei trei „terorişti“ cu care aveam să intrăm curånd într-un „dialog“ încins.
În apartamentul din care izbucniseră teroriştii, am găsit mobila standard pe care o mai găsisem şi în alte apartamente din bloc. Se vedea că nu era un apartament locuit. Am găsit un aparat de radio sofisticat, destul de mare, dar portabil, o marcă japoneză, unele frånturi de hårtie cu notaţii greu descifrabile, două hărţi mari şi o carte despre Elveţia, plină de sublinieri fine.
Cele două hărţi aveau următorul conţinut: prima, mai mare, era o hartă a oraşului Viena, adnotată cu un creion foarte fin, iar cea de-a doua era o hartă rutieră pe care era însemnat traseul de la graniţa Romåniei cu Serbia, pånă în Austria. Am aflat mai tårziu, la ancheta Parchetului, că harta Vienei avea şi însemnări cu cerneală vizibilă doar la ultraviolete. Aparatul de radio pe care îl găsisem în apartamentul „teroriştilor“ din blocul „Romarta“, era mai performant şi avea o gamă de frecvenţe mult mai amplă decåt cele normale, civile. Am mai găsit şi fragmente de hårtie pe care se aflau următoarele note: „CE 545, CE 587, CE 588, sunt tematicile noi“; telefoanele 13.65.65 şi 14.54.46 şi cuvintele: „of. serv. 9.30“; un nume - „Marinescu Dragoş“ şi interioarele „261“ şi „551“ însoţite de cuvåntul „secţia“. Mai exista şi eticheta unui dosar din care lipseau filele, pe care se aflau următoarele înscrieri: „Inter-Sofex SA Zürich, Proforma-Rechnungen, Christen 2-32/101, tel. 051/ 25 54 58 Telex 54776 Sofex Biella Rado Pat +318842“.
În toată casa erau teancuri de mucuri de ţigări. O parte din ferestrele apartamentului dădeau către clădirea CC-ului, celelalte dădeau către o curte interioară a blocului. Pe latura opusă a curţii interioare, la acelaşi nivel, prin ferestrele apartamentelor aflate pe acea parte, trăgeau către noi gurile de foc ale adversarilor noştri.

„Teroriştii“ nu au tras asupra grupării lui Ion Iliescu

În blocul respectiv - fost sediu al Ministerului de Interne - se aflau un număr de apartamente conspirative şi erau depozitate - pe långă hărţi, aparate radio, indicative codate, - arme, muniţii şi materiale incendiare - o logistică pregătită pentru marea scenă a lansării diversiunii „teroriştilor care trag din toate poziţiile“, cum zicea Ion Iliescu.
Cu cei trei „terorişti“ cu care m-am confruntat m-am văzut la faţă foarte bine, am tras unii în alţii ore în şir, de aproape. Din când în când, în perioade de acalmie a focului, eu şi soldaţii alături de care luptam am încercat să-i determinăm să se predea. La rândul lor, ei au încercat să ne convingă să ne constituim în ostatici. Au fost multe etape ale confruntării în care am trecut pe lângă moarte în nenumărate rânduri. Oricum, într-un final, spre dimineaţă, cei trei combatanţi - „teroriştii“ - au dispărut utilizând o gură de aerisire care traversa blocul de sus până jos şi care avea, la subsol, acces la o reţea subterană de tunele.
Probabil am rănit grav pe cel puţin unul dintre inamici, deoarece într-unul dintre punctele lor de tragere am găsit foarte mult sânge. Unul dintre membrii „echipei“ mele a fost, de asemenea, rănit în şold. Aventura trăită atunci m-a obsedat luni în şir. Mi-au trebuit săptămâni să cunosc blocul respectiv în amănunţime şi să încerc să pricep pe unde s-ar fi putut evapora „teroriştii“. Am oferit apoi toate datele procurorilor militari. Am făcut schiţe, planuri, fotografii, am cercetat subsolurile, acoperişul, am luat probe de cartuşe. Am studiat unghiurile de tragere şi am descoperit că „teroriştii“ aveau posibilitatea să tragă asupra balconului CC-ului. De vreme ce nu au tras, rezultă, logic, că printre cei aflaţi în balcon se afla cineva care trebuia ferit. „Actorii“ Revoluţiei, cei aflaţi la balconul CC-ului, grupul strâns în jurul lui Iliescu, nu au fost atinşi, deşi unghiurile de tragere şi poziţionările cuiburilor de foc ar fi permis lichidarea cu uşurinţă a acestora.

Parchetul Militar a îngropat adevărul despre 1989

Reprezentanţii Parchetului Militar care susţin că nu au probe care să certifice existenţa „teroriştilor“ mint. Aceste probe există, iar generalul Samoilă Joarză, fost inspector general în cadrul Parchetului Militar, ca şi generalul Voinea, succesorul său, au strâns toate aceste probe, pe lângă multe altele, şi le-au ascuns în fişetele Parchetului Militar.
Chiria apartamentului care servea ca bază „teroriştilor“ era plătită de un anumit Vidraşcu Octavian, a cărui semnătură se găsea în cartea de imobil. Apartamentul respectiv, nr. 26, de la etajul 2, scara A a blocului din strada Academiei nr. 35-37, aparţinea, absolut cert, unei instituţii, iar cel care plătea întreţinerea era, mai mult ca sigur, un cadru conspirat.
Pentru cei de la procuratură era o joacă să afle cărei instituţii îi aparţinea apartamentul conspirativ cu mobilă standard. După cum tot o joacă era să descopere ale cărei instituţii erau telefoanele notate pe fragmentul de hårtie găsit în apartament. Cazul blocului „Romarta“ are o caracteristică aparte, faţă de alte cazuri în care s-a consemnat contactul direct cu grupele teroriste. Aici se găsea proba nemijlocită a legăturii dintre misterioşii terorişti şi instituţiile statului care deţineau spaţii conspirative care au servit drept baze tactice şi logistice „teroriştilor“. Diversiunea „teoriştilor“ a funcţionat pånă ce s-a instalat solid în scaune noua Putere. Mai sunt însă destui dintre cei care au trăit evenimentele din decembrie 1989 ce încă aşteaptă adevărul, ca şi mine.
Să nu pierdem speranţa. Procurorii Parchetul Militar, cei plătiţi cu salarii gigantice, lucrează de zor de 20 ani şi, sigur, peste încă 20 de ani, cånd sperăm că nu-l vom mai avea între noi pe Ion Iliescu, Tătuca procurorilor militari de teapa lui Joarză şi Dan Voinea, vom afla şi noi, pulimea, adevărul - adevărat...
Scris de George Roncea
CURENTUL PDF    

Am tras în „terorişti“!
Curentul - miercuri, 23 decembrie 2009

© Curentul

VA SALUT TERORISTI, oriunde v-aţi afla! - Mamedu Octavian Pescaru

Jurnalistul Octavian Pescaru a chelfănit pe 23 decembrie 1989 doi terorişti din brigăzile formate de ruşi din republicile asiatice ale URSS.

23 decembrie 1989, pe la 5-6 seara. Veneam dinspre Unirea şi mă îndreptam către Piaţa Universităţii. Eram împreună cu prietenul meu, inginerul Vancu Bogdan, cu care fusesem şi pe 21 la baricada de la Universitate. Mergeam pe trotuarul de vizavi de Spitalul Colţea. Bucureştiul arăta straniu. Oamenii se mişcau care încotro, parcă fără o ţintă precisă, ca într-o scenă din „Mad Max“. Am ajuns în dreptul străzii Doamnei (care duce către BNR) şi am făcut un scurt popas ca să ne aprindem câte o ţigară. În momentul acela am văzut un ARO coborând de pe strada Colţei către bulevard cu viteză mică. Din maşină au izbucnit deodată focuri de armă. Se trăgea în noi, aşa, dintr-odată!
În preajma noastră nu mai era absolut nimeni. Se vedeau limpede flăcările de la gura armelor. Mai multe gloanţe s-au înfipt într-un chioşc de îngheţată aflat pe colţul străzii, iar altele au făcut praf vitrina unui magazin de alături. Maşina a virat dreapta către Piaţa Universităţii unde viermuiau tot soiul de maşini, maşinuţe şi utilaje grele folosite în construcţii. Noi ne-am dezmeticit repede după rafalele care ne trecuseră pe la urechi şi am luat-o la fugă către maşina care se mişca în continuare cu mică viteză. Forţat de utilajele care îi tăiau calea, ARO-ul a virat dreapta către Piaţa Rosetti. Prinsă între două măgăoaie, maşina a fost făcută armonică (şi a zăcut apoi până prin martie 1990 pe trotuarul din faţa Teatrului Foarte Mic). Din ea au apucat să sară doi inşi. Eu şi Bogdan am văzut toată scena în timp ce alergam către ARO.
Când am ajuns la cei doi ocupanţi ai maşinii, în jurul lor se adunaseră deja vreo 10-20 de oameni. Tipii din maşină erau îmbrăcaţi în uniforme ale armatei române, fără peltiţe, trese şi fără cuc la căciuli. Erau larg descheiaţi la mantale şi ţineau câte un pistol îndreptat în sus. Cu chiu, cu vai am liniştit mulţimea care voia să-i linşeze, explicând că noi eram cei în care trăseseră şi că vrem să ştim cine sunt şi ce hram poartă. Bogdan îşi aminteşte că cei doi „aveau privirile tulburi, de parcă erau drogaţi sau beţi şi priveau tâmp, fără să scoată vreun cuvânt“. Eu îmi aduc aminte că unul dintre ei purta mustaţă, avea ten măsliniu sau mai închis la culoare, în orice caz, şi pronunţa stricat numele lui Ceauşescu. Atât îmi amintesc că spunea: „... Ciaşescu, Ciaşescu...“. L-am pocnit, l-am dezarmat, l-am legat şi l-am urcat alături de celălalt într-o camionetă descoperită care apăruse brusc lângă noi. „Îi ducem la televiziune, să-i vadă poporul“, ne asigurau cei din camionetă, cărora nu le-am dat atenţie.
Eu şi Bogdan eram mândri că pusesem mâna pe primii terorişti adevăraţi ai Revoluţiei. Prima mea nedumerire s-a născut însă chiar în momentele imediat următoare. În loc s-o cotească la dreapta spre Romană, aşa cum era normal, camioneta s-a dus în jos spre Kogălniceanu. Am urmărit apoi insistent jurnalele tv şi am frunzărit toate ziarele vremii până pe la sfârşitul lui ianuarie ‘90, sperând să aflu veşti despre prietenii mei teroriştii. Din păcate, nimic până în ziua de azi. Sătul de atâta aşteptare, nu-mi rămâne decât să-i salut pe cei doi care ne-au transformat în ţinte vii în seara de 23 decembrie 1989, oriunde s-ar afla.

Vă salut terorişti, oriunde v-aţi afla!
Curentul - miercuri, 23 decembrie 2009

© Curentul

NU ai cum să uiţi gustul prafului de puşcă. Fotograful Pascal Ilie Virgil a trăit evenimentele din 1989 printre gloanţe. FOTO-REMEMBER

Chipuri şi atitudini, emoţii şi senzaţii, grimase ale simţurilor şi fricii. Fotograful merge sau fuge printre oameni care trag sau în care se trage, caută imagini şi le selectează, se ascunde speriat din calea gloanţelor. Odată chiar rămâne complet singur şi total descoperit în Piaţa Palatului, în plin foc încrucişat, şi constată că nu-l împuşcă nimeni, chiar dacă este o ţintă sigură şi, în acelaşi timp, un martor periculos care imortalizează evenimentele, crede el, sau doar se încurajează pentru a accepta un posibil sens pentru un glonţ fatal. „Foarte ciudat“, gândeşte sau spune cu voce tare, nu mai ştiu, terifiat de ce se întâmplă, poate îngrozit, şi asurzit de zgomotele gloanţelor care trec pe lângă el fără însă să vrea să-l găsească, şi nici măcar să-l caute, însă fotografiind în continuare pentru că ăsta este singurul lucru pe care-l mai poate face. Aşadar, se implică din tot sufletul în ceea ce face pentru că speră să nu mai trăiască într-o dictatură. Părul îi miroase a praf de puşcă, descoperă ajuns acasă, cu o senzaţie gustativă, dar „n-a fost nimic periculos pentru mine, îşi linişteşte familia, e doar de la pământul împroşcat de gloanţe rătăcite, la câţiva metri de locul unde m-am aruncat pe iarba de la Inter. Însă mulţi oameni nevinovaţi au fost omorâţi fără milă, cu sânge rece, proaspăt emanat“.
Acum, după douăzeci de ani, descriu evenimentele de atunci de parcă le-ar fi trăit altcineva pentru că eu, cel de acum, nu mai sunt acelaşi de atunci. Poate pentru că schimbările fizice şi sufleteşti ale unui om au o periodicitate a lor, sau poate pentru că o aşa-zisă libertate, altfel decât cea iluzorie dorită şi sperată atunci, în care trăim acum, şi nu vorbesc, fireşte, de cea pur şi simplu sufletească şi spirituală, e anulată de libertăţile mult prea mari ale altora pentru crimă, minciună, furt, mitocănie, demagogie, delaţiune, trădare, manipulare. Însă sunt convins că cei care au trăit zilele de speranţă şi moarte, de foc şi de gloanţe ale loviturii de stat din decembrie 1989 nu le vor putea uita, nu şi le vor putea elimina din suflet şi din minte ca emoţii şi senzaţii percepute acut, cu toate simţurile. Şi poate la fel de greu le va fi celor care nu le-au trăit să şi le imagineze deplin, lucru fără relevanţă, de altfel. Ceea ce însă ar trebui să putem face este să nu ne mai lăsăm niciodată manipulaţi şi manevraţi politic, imbecilizaţi de drogul televizat, mogul şi nemogul, sau monopolizat - statele Uniunii au legi clare antimonopol mediatic, ceea ce înseamnă că o singură persoană sau un singur trust nu poate deţine controlul total şi concomitent al unei agenţii de presă, al unui ziar, al unei televiziuni şi al unui post de radio.
Pascal Ilie Virgil

Nu ai cum să uiţi gustul prafului de puşcă
Curentul - miercuri, 23 decembrie 2009

© Curentul

CUM SE TRAGEA IN MINE in seara de 22 decembrie 1989, in timp ce stingeam incendiul din Sala Tronului din Palatul Regal - Muzeul National de Arta. NE VEDEM DE LA 21 LA VOX NEWS

1989-2009. Adevărul?... În sfârşit?

Scris de George Roncea
S-au împlinit cei 20 de ani în care am trăit marcaţi de infamanta etichetă de „stupid people“ aplicată românilor de agentul multiplu Silviu Brucan. Au apărut în această perioadă mărturii dintre cele mai avizate ale unor generali care s-au aflat în centrul evenimentelor din decembrie 1989. Generalul Victor Atanasie Stănculescu a lansat o carte pe această temă, cu titlul „În sfârşit adevărul...“, generalii SRI şi ai fostei Securităţi Aurel Rogojan şi Iulian Vlad s-au exprimat şi ei public, pentru prima oară, afirmând tranşant că am avut de-a face, în 1989, cu o lovitură de stat dominată în principal de Moscova. „S-au răzbunat asupra lui Ceauşescu cei cărora el li s-a împotrivit după 1968, adică ruşii“, a afirmat deschis Stănculescu, singurul fost vârf al sistemului comunist condamnat definitiv pentru morţii de la Timişoara.
Desigur, Stănculescu se consideră nevinovat şi arată cu degetul către Ion Iliescu. Iliescu spune că dacă cineva va îndrăzni să-l judece vor urma proteste de stradă ale „revoluţionarilor“ creaţi de el la apelul bocancilor, cei 30.000 de posesori ai certificatelor de revoluţionar, mulţi dintre ei miliţieni securişti etc, care sunt beneficiari ai unor privilegii asemănătoare foştilor ilegalişti comunişti din vremea tinereţii revoluţionare a lui Ilici. Prin această masă de manevră şi-a legitimat Iliescu aparenţa de „revoluţie“.
Documentele Parchetului Militar, scoase la lumină de „EvZ“, ieri, arată că nu mai puţin de 102 ofiţeri de armată şi miliţie, în frunte cu fostul preşedinte Ion Iliescu, au fost puşi sub acuzare pentru moartea a 942 de români care au fost ucişi după 22 decembrie, când Ceauşescu fusese deja mătrăşit, iar Iliescu preluase puterea. Putere acaparată de un grup bine consolidat de agenţi ai GRU şi KGB, care şi-au făcut de cap cum au vrut ei odată ajunşi în fruntea statului, prin voia lui Ion Iliescu. Până la acest punct s-a ridicat o grămadă de victime de şase ori mai mare decât grămada de cadavre produse de regimul Ceauşescu.

Decoraţii şi avansări pentru inculpaţii Dosarului Revoluţiei

Ceata lui Iliescu a beneficiat de avansări la excepţional pe scara ierarhică după 1990, ocupând funcţii importante în statul care le-a plătit, pe lângă pensiile speciale, plăţi compensatorii de milioane de lei. Tot Iliescu i-a şi decorat. De exemplu, fostul sublocotenent din activul UTC al Armatei, Dumitru Venicius Iliescu, actualmente general, primea medalia Revoluţiei Române din Decembrie 1989 prin decretul numărul 30 din data de 20.02.1992, publicat în Monitorul Oficial din 24.02.1993. Alţi cercetaţi de pe lista Parchetului, Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu, Teodor Brateş, primeau în baza decretului nr.110 din 13 decembrie 1991, publicat în Monitorul Oficial nr. 40 din 24 februarie 1993, titlul de „Erou-martir al Revoluţiei române din decembrie 1989“, titlul de „Luptător pentru victoria revoluţiei române din decembrie 1989“ şi medalia „Revoluţia română din decembrie 1989“.
În dosarul Parchetului se mai află un mare număr de generali, inclusiv generalul Geoană, fostul comandant al Apărării Locale Antiaeriene, tatăl lui Mircea Geoană, dar şi Virgil Măgureanu, contraamiralul Cico Dumitrescu, viceamiralul Dinu Gheorghe, aceştia din urmă aflaţi şi pe lista de urmăriţi ai unităţii anti-KGB 0110 a DSS.
„Evenimentul Zilei“ mai scrie: „Acuzaţi de genocid, «generalii lui 22 decembrie» au fost ridicaţi în grad şi în funcţii de Ion Iliescu. Alături de Ion Iliescu au statut de învinuit în dosarul «Revoluţiei» o pleiadă întreagă de ofiţeri - mare parte dintre ei generali de armată, miliţie şi securitate.
Acuzaţiile, aceleaşi: omor, genocid, distrugerea, jefuirea şi însuşirea unor obiective şi valori culturale, fapte care ar fi fost comise după fuga lui Ceauşescu, adică începând de pe 22 decembrie.
Unii - precum generalul Andruţă Ceauşescu (fratele dictatorului), Silviu Brucan, Nicolae Pleşiţă, generalii Nicolae Militaru (numit de Ion Iliescu, în decembrie '89, ministru al Apărării), Ştefan Guşe (fost şef al Marelui Stat Major) sau Ioan Geoană (tatăl lui Mircea Geoană, fost comandant al apărării antiaeriene) - au murit. Alţii, deşi nomenclaturişti celebri, precum Tudor Postelnicu, sunt greu de găsit, după cum susţin surse judiciare.
Iar cei mai „importanţi“ - având în vedere nu doar stelele de pe epoleţi, ci şi funcţiile pe care le-au ocupat în stat, în ultimii 20 de ani, dar mai ales faptul că pot răspunde pentru faptele lor - nu au aflat până acum că sunt vizaţi de anchetă.
„Vor fi chemaţi la audieri, în următoarele luni“, dau asigurări surse judiciare. Între „greii“ dosarului: Toma Zaharia, Eugen Bădălan, Mircea Mureşan, Cico Dumitrescu (fost consilier prezidenţial al lui Iliescu) sau Gheorghe Dan (al cărui nume a fost vehiculat în dosarele „Bancorex“ şi „Jimbolia“).

Numitorul comun Ion Iliescu

„Toţi aceşti oameni cu «afaceri penale», pensii şi solde de milioane au un numitor comun: Ion Iliescu. Dacă nu au mai primit o stea de la fostul preşedinte, au ocupat funcţii importante în perioada în care acesta şi PSD - partidul pe care l-a condus atâţia ani - au fost la putere. Aceşti oameni au beneficiat din plin de Revoluţie“, au explicat sursele citate.
Spre exemplu, generalul Toma Zaharia a ocupat postul de prim-adjunct al ministrului PSD al Internelor Ioan Rus, în perioada 2000-2004. Supranumit „Generalul Heroină“ - întrucât numele său a fost legat de o „afacere“ cu precursori pentru droguri, „furnizaţi“ de Sintofarm, societate condusă la acel moment de soţia sa - „TZ-ul“, aşa cum îl alintau sub ordonaţii, a semnat, în 2004, cu EADS, controversatul contract de un miliard de euro, pentru securizarea frontierelor.
La începutul anului 2005, la momentul pensionării sale, Zaharia a fost considerat cel mai bogat „rezervist“ al poliţiei, încasând plăţi compensatorii de un miliard de lei vechi. Nici generalul Mircea Mureşan nu a stat mai rău. Fost şef al Statului Major General, Mureşan şi-a finalizat parcursul vieţii publice candidând din partea PSD pentru un post de senator în Colegiul Ilfov, la alegerile parlamentare din 2008.
Deşi numele său a fost legat de represiunea de la Timişoara, Eugen Bădălan a primit câte o stea pe umăr de la Ion Iliescu, în 2000 şi în 2004, când a fost avansat şi pe poziţia de şef al Marelui Stat Major. Pe final de mandat, el a fost acuzat însă de procurorii DNA că ar fi prejudiciat Armata cu peste 26 de milioane de lei, în urma unui contract încheiat cu Tofan Group.
Deşi li s-au adus cele mai grele acuzaţii prevăzute de Codul Penal (omor, în toate formele lui, genocid, distrugerea, jefuirea şi însuşirea unor obiective şi valori culturale), niciunul dintre vârfurile acestui dosar nu a ajuns până acum în faţa judecătorilor“.

Deturnarea şi confiscarea mişcării anticomuniste a tinerilor

Cei peste 100 de inculpaţi din Dosarul Revoluţiei, nederanjaţi până acum, cu excepţia notabilă a generalului Stănculescu, singurul condamnat până acum, au constituit Garda Pretoriană a Regimului Iliescu, cu nimic mai corupt şi ticălos decât Regimul Ceauşescu. Sutele de tineri ucişi în stradă, ieşiţi să lupte împotriva comunismului, au fost piedestalul de cadavre pe care s-au căţărat nomenclaturiştii eşalonului doi al Partidului şi Securităţii, eşalon infuzat şi dirijat de agentura KGB şi GRU adânc infiltrată în sistem.
Dacă Ceauşescu a plătit cu viaţa, prin ordinul expres al lui Ion Iliescu, pentru că i-a enervat pe ruşi, după cum zice generalul Stănculescu, înseamnă că şansele de a-l vedea pe Ion Iliescu judecat sunt determinate de un singur parametru - major. Despăducherea sistemului politic şi judiciar, a instituţiilor-cheie ale statului aflate încă sub control rusesc. Probabil că asta va fi una dintre principalele mize ale generaţiei noastre.
Poate astfel vom reuşi să-i facem să plătească pe uzurpatorii fesenişti care au deturnat şi confiscat mişcarea anticomunistă care ne-a scos în stradă în decembrie 1989 şi iunie 1990.

1989-2009. Adevărul?... În sfârşit?
Curentul - marţi, 22 decembrie 2009

© Curentul