Tuesday, December 22, 2009

NU ai cum să uiţi gustul prafului de puşcă. Fotograful Pascal Ilie Virgil a trăit evenimentele din 1989 printre gloanţe. FOTO-REMEMBER


Chipuri şi atitudini, emoţii şi senzaţii, grimase ale simţurilor şi fricii. Fotograful merge sau fuge printre oameni care trag sau în care se trage, caută imagini şi le selectează, se ascunde speriat din calea gloanţelor. Odată chiar rămâne complet singur şi total descoperit în Piaţa Palatului, în plin foc încrucişat, şi constată că nu-l împuşcă nimeni, chiar dacă este o ţintă sigură şi, în acelaşi timp, un martor periculos care imortalizează evenimentele, crede el, sau doar se încurajează pentru a accepta un posibil sens pentru un glonţ fatal. „Foarte ciudat“, gândeşte sau spune cu voce tare, nu mai ştiu, terifiat de ce se întâmplă, poate îngrozit, şi asurzit de zgomotele gloanţelor care trec pe lângă el fără însă să vrea să-l găsească, şi nici măcar să-l caute, însă fotografiind în continuare pentru că ăsta este singurul lucru pe care-l mai poate face. Aşadar, se implică din tot sufletul în ceea ce face pentru că speră să nu mai trăiască într-o dictatură. Părul îi miroase a praf de puşcă, descoperă ajuns acasă, cu o senzaţie gustativă, dar „n-a fost nimic periculos pentru mine, îşi linişteşte familia, e doar de la pământul împroşcat de gloanţe rătăcite, la câţiva metri de locul unde m-am aruncat pe iarba de la Inter. Însă mulţi oameni nevinovaţi au fost omorâţi fără milă, cu sânge rece, proaspăt emanat“.
Acum, după douăzeci de ani, descriu evenimentele de atunci de parcă le-ar fi trăit altcineva pentru că eu, cel de acum, nu mai sunt acelaşi de atunci. Poate pentru că schimbările fizice şi sufleteşti ale unui om au o periodicitate a lor, sau poate pentru că o aşa-zisă libertate, altfel decât cea iluzorie dorită şi sperată atunci, în care trăim acum, şi nu vorbesc, fireşte, de cea pur şi simplu sufletească şi spirituală, e anulată de libertăţile mult prea mari ale altora pentru crimă, minciună, furt, mitocănie, demagogie, delaţiune, trădare, manipulare. Însă sunt convins că cei care au trăit zilele de speranţă şi moarte, de foc şi de gloanţe ale loviturii de stat din decembrie 1989 nu le vor putea uita, nu şi le vor putea elimina din suflet şi din minte ca emoţii şi senzaţii percepute acut, cu toate simţurile. Şi poate la fel de greu le va fi celor care nu le-au trăit să şi le imagineze deplin, lucru fără relevanţă, de altfel. Ceea ce însă ar trebui să putem face este să nu ne mai lăsăm niciodată manipulaţi şi manevraţi politic, imbecilizaţi de drogul televizat, mogul şi nemogul, sau monopolizat - statele Uniunii au legi clare antimonopol mediatic, ceea ce înseamnă că o singură persoană sau un singur trust nu poate deţine controlul total şi concomitent al unei agenţii de presă, al unui ziar, al unei televiziuni şi al unui post de radio.
Pascal Ilie Virgil


Nu ai cum să uiţi gustul prafului de puşcă
Curentul - miercuri, 23 decembrie 2009

1 comment:

Zadkielix said...

Exceptionale si spectaculoase poze!
Dovada vie a cea ce cu adevarat s-a petrecut (si nu este mistificata si intoarsa pe toate fetele de catre unii...)!
Va multumesc ca postati asemenea lucruri si, mai mult decat atat, aveti acces la unele dintre documentele cu adevarat istorice, din cadrul aCELEI PERIOADE CE trebuie sa fie cunoscuta real, de toti cei ce simt si vorbesc limba romana!