I-am văzut pe „terorişti“ de-aproape. Am tras în ei (nici ei n-au stat
degeaba) pe parcursul a mai bine de şase ore de asediu. Am avut parte
chiar şi de un fel de dialog suprarealist punctat cu focuri de armă.
Ne-am confruntat într-o clădire proiectată ca o adevărată cazemată
dotată cu pasaje secrete, trape şi pereţi falşi, fost sediu al
Ministerului de Interne, amplasată vizavi de Comitetul Central. Cu trei
ani înainte de 1989 trecusem în stagiul militar printr-o subunitate de
cercetare, iar instrucţia militară relativ dură, încă proaspătă, mi-a
fost de folos, la întålnirea cu „teroriştii“ şi mi-a scăpat viaţa, cred
- şi cu ajutorul generos al lui Dumnezeu.
„Teroriştii
mei“, deşi au încasat-o în plin, au dispărut fără urmă, iar după
evenimente, intrigat, m-am întors la faţa locului, încercånd să dezleg
misterul.
Povestea acelor zile a devenit peste ani „Dosarul blocului
Romarta“. Am stråns probe care ar fi putut conduce la identificarea,
dacă nu a teroriştilor, măcar a instituţiei în slujba căreia
acţionaseră aceştia. Am pus totul la dispoziţia procurorilor militari.
Am lucrat direct, în 1990, cu o echipă formată din - pe atunci -
colonelul Joarză şi căpitanul Slăvoiu.
Au trecut de-atunci 20 de
ani. Joarză a ajuns ditamai generalul la vârful Justiţiei Militare, a
îngropat dosarele Revoluţiei, printre altele şi dosarul meu, şi apoi,
anul trecut, a crăpat. Spiritul lui Joarză a infuzat însă tot Parchetul
Militar, infiltråndu-se în Dan Voinea, continuatorul muncii lui Joarză
de mătrăşire a dosarului Revoluţiei.
20 de ani de muşamalizare a adevărului
Am
aflat cum „a transcris“ şi „tradus“ Parchetul Militar povestea
confruntării din blocul „Romarta“ datorită unui „răspåndac“ al
procurorului militar Dan Voinea, un „ziarist“ care trăieşte din
firimiturile aruncate diversionist pe piaţă de versaţii manipulatori în
uniformă militară. Romulus Cristea, „ziaristul“ lui Dan Voinea,
(procuror dat afară din Parchet pentru grave abateri), a reprodus o
filă din Dosar într-o carte a sa pe tema aşa-zisei revoluţii:
„Pe
fondul zvonurilor alarmiste privind sosirea iminentă a unor terorişti
şi al lipsei de comunicare - cooperare între formaţiuni, subunităţi sau
unităţi militare, în seara zilei de 22 decembrie 89, în jurul orei 21,
o companie de militari în termen de la UM 01026 Bucureşti, sub comanda
cpt. Cristian Mirea, s-a deplasat la blocul «Romarta», str. Academiei
nr. 35-37 (vizavi de sediul CC-PCR). Militarii s-au deplasat la acel
obiectiv în urma semnalelor primite de la civilii din Piaţa Revoluţiei,
care afirmau că în acel loc se află persoane suspecte - «terorişti».
Pentru a verifica «sesizarea», în imobil, prin intrarea din str.
Academiei, a pătruns o grupă de militari în termen, însoţiţi de civilul
George Roncea. Concomitent, fără a cunoaşte configuraţia clădirii, alţi
militari, în dorinţa de a verifica şi alte locuri din care se
presupunea că s-a tras, au pătruns în acelaşi imobil, dar din partea
dinspre str. 13 Decembrie (actuala Ion Câmpineanu). Trebuie menţionat
că blocul «Romarta», prin construcţia sa, are două intrări separate,
atât prin str. Academiei, cât şi prin str. I. Câmpineanu. Curtea
interioară este comună, iar holurile de la fiecare etaj al clădirii au
comunicaţii directe.
Fără ca vreuna din cele două grupuri de
militari, cărora li s-au alăturat civili, să aibă cunoştinţă despre
prezenţa în imobil a celeilalte, în timpul operaţiunilor de scotocire,
s-au aflat în situaţia de a deschide focul unii împotriva altora, fără
a se recunoaşte.
Schimbul intens de focuri a creat, din păcate,
pentru forţele militare din apropiere, impresia că în imobilul
respectiv acţionează elemente teroriste, fapt ce a determinat o ripostă
consistentă a acestora asupra blocurilor „Romarta“ şi „Generala“.
Consecinţele au fost grave, au fost înregistraţi mai mulţi răniţi şi
distrugerea prin incendiere a mai multor apartamente. Şi în zilele
următoare, a continuat să se tragă la nimereală atât în interiorul
blocului, cât şi spre apartamentele celor două blocuri, existând
convingerea că elemente teroriste se adăpostesc în aceste imobile“.
Dacă
toate dosarele Parchetului Militar sunt compuse din asemenea flagrante
parascovenii, e uşor de înţeles de ce pånă acum nu s-a ajuns la niciun
rezultat în obţinerea adevărului despre 1989. Ca martor direct,
„civilul George Roncea“ e în măsură să afirme astăzi că la nivel de
vårf procurorii militari au fost conduşi - două decenii - ori de
cretini congenitali, ori de cretini diversionişti.
Povestea adevărată. Nevoia de „terorişti“
În
Timişoara, până la 22 decembrie, regimul Ceauşescu „a produs“ 73 de
morţi, 296 de răniţi, iar la Bucureşti, până la 22 dec. - 49 de morţi,
599 de răniţi. După apariţia lui Ion Iliescu, lupta cu „teroriştii“ a
produs până în ianuarie 1990 - 1142 de morţi, 3138 de răniţi.
Manevra
războiului cu „teroriştii“ avea ca scop legitimarea noii puteri
politice şi „spălarea“ Armatei, structura care a preluat de fapt
puterea după 1989, prin cadrele acoperite ale GRU.
De la ieşirea în
stradă a maselor, momentul insurecţional anticomunist al tineretului
romån a fost rapid deturnat cu aportul miilor de agenţi specializaţi ai
GRU şi KGB, care invadaseră Romånia încă de la începutul lunii
decembrie.
Conjuraţia FSN-ului (Frontul Salvării Naţionale) a
cuprins cadre PCR cu studii în URSS sau cu părinţi afiliaţi
structurilor NKVD, agenţi acoperiţi şi trădători ai DIE (Direcţia de
Informaţii Externe a Departamentului Securităţii Statului), DSS şi DIM
(Direcţia de Informaţii Militare) racolaţi în misiunile lor din
străinătate, disidenţi şi agenţi de influenţă din lumea culturală,
susţinuţi mai mult sau mai puţin, discret încurajaţi şi controlaţi de
KGB.
Reţeaua rusească - „emanaţii“ revoluţiei - plasa strånsă cu
putere în måinile Moscovei, a sufocat insurecţia tinerilor ieşiti pe
străzile Bucureştiului.
Conjuraţia s-a legitimat folosindu-se de
victime, iar Iliescu s-a aşezat pe piramida de cadavre susţinut de
garda sa pretoriană, confiscånd elanul anticomunist al tineretului
Romåniei şi deturnånd mişcarea străzii, aliniind apoi ţara către
obiectivul real al Moscovei - perestroika gorbaciovistă.
Activarea
„teroriştilor“ s-a produs într-un cadru bine determinat în zona în care
se dădea lupta pentru controlul politic al Romåniei, în perimetrul
fostului CC, unde deja se croiseră vreo patru schiţe de guvern.
Bătălia din perimetrul Comitetului Central
În
noaptea de 22 spre 23 decembrie, s-a dat o bătălie în epicentrul
simbolic al Puterii: zona fostului CC. Aici, în acest spaţiu redus, a
avut loc una dintre cele mai dense concentrări de trupe şi de forţe din
România. Operaţiunea de executare a terorii la scară naţională în 1989
a avut un Centru de iradiere, iar în plan teritorial, în restul ţării,
se repeta, practic, schema de acţiune desfăşurată în Capitală.
Miza
Puterii în România s-a jucat în perimetrul CC-ului, instituţia care
reprezenta Aparatul, Partidul şi pe Ceauşescu. Semnificaţia
covârşitoare a luptei care s-a dat aici este simplu de înţeles -
confruntarea având ca scop obţinerea controlului şi a cuceririi axei
simbolice a Puterii. Din seara zilei de 22 decembrie, a început
diversiunea teroriştilor, iar startul a avut loc exact în zona centrală
a Capitalei, actuala Piaţă a Revoluţiei.
Numai în acest loc s-au
înregistrat 347 de victime (73 de decedaţi prin împuşcare şi 274 de
răniţi). După începerea operaţiunii „teroriştii care trag din toate
poziţiile“, s-au înregistrat opt la sută din totalul victimelor la
nivel naţional în jurul CC-ului. Piaţa Palatului cu balconul CC-ului a
devenit prima scenă a ţării. O scenă clasică de tip italian, cum se
spune în scenografie, cu un unic punct focal, balconul, filmat dintr-un
singur unghi, cel al carului de reportaj din preajma sa. Populaţia
ţării constituia publicul din sala naţională de teatru, căruia i se
comută spectacolul alternativ, de pe balcon pe studioul 4 al TVR.
Spectacolul începuse la TVR. Teodor Brateş, redactor-şef adjunct al
redacţiei Actualităţi, cel care preluase coordonarea emisiei TV,
apucase deja să-i facă intrarea lui Ion Iliescu. Un Om de omenie
dintr-o familie de Patrioţi. Omul mesianic, salvator, Cel Multaşteptat,
cam ăsta era mesajul. Noi, cei din stradă, nu aveam cum să ştim ce
blestemăţii apăreau la televizor. Mult mai tårziu aveam să aflăm că
Iliescu apăruse la televizor pentru a explica că Ceauşescu trădase
idealurile comunismului şi ale socialismului ştiinţific. După ce şi-a
făcut introducerea la TVR, Iliescu s-a deplasat de la Televiziune la
CC, pentru a se adresa mulţimii din balconul Comitetului Central. Mihai
Bujor Sion propusese trimiterea carului nr. 3 de reportaj în Piaţa
Palatului, pentru a transmite discursul lui Iliescu, care fusese
anunţat pentru ora 17.00. Carul a ajuns şi a intrat în emisie după ora
17.30. La foarte puţină vreme de la apariţia carului TVR, au început să
se audă primele focuri de armă.
Schema desfăşurării militare din jurul CC-ului
În
zona Ateneului Romån, a Restaurantului Cina şi a hotelului Athenee
Palace, erau desfăşurate efectivele UM 01046 (marcate cu „a“ în figură)
- după cunoştinţa mea, unitate de infanterie. În zona străzii Oneşti şi
a flancului nord-vestic al clădirii CC al PCR, se găseau efective ale
UM 01060 (marcate cu „b“ în figură) - după cunoştinţa mea, unitate de
cercetare în dispozitivul inamicului. În faţa fostului sediu al CC al
PCR, precum şi între CC al PCR şi Palatul Republicii şi între CC al PCR
şi blocul „Romarta“, erau desfăşurate tancurile UM 01305 (marcate cu
„c“ în figură) şi plutoane ale UM 01060. Au fost organizate două puncte
de prim-ajutor, marcate prin cruci în figură, unul långă magazinul
Muzica şi un altul pe strada C. A. Rossetti. S-au mai aflat în
dispozitiv efective ale UM 01220 şi UM 01026. Apărarea CC al PCR pe
parcursul a trei zile fiind o situaţie dinamică, s-au produs deplasări
ale efectivelor de militari, astfel că figura este numai una
orientativă. Pe figură (foto 1) mai apar şi punctele de foc ale
„teroriştilor“, răspåndiţi în zona hotelului Athenee Palace, în Palatul
RSR, Institutul de proiectări şi în blocul „Romarta“.
Comitetul
Central, axul puterii de stat la vremea aceea, era flancat într-o parte
de sediul Direcţiei a V-a a DSS, iar de cealaltă parte de aşa-numitul
Bloc „Romarta“, fost sediu al Ministerului de Interne, înainte de 1945,
în zona zero a Capitalei, o construcţie gigantică, formată din două
corpuri de clădire lipite între ele. Ansamblul constituia o adevărată
cazemată ce domina Piaţa Palatului, cu ieşiri în trei părţi, care se
întinde pe Strada Academiei, de la numerele 35-37 la numerele 39-41, şi
a fost locul de desfăşurare al unuia dintre cele mai semnificative
dintre episoadele dramatice ale evenimentelor din 1989.
Contactul direct cu „teroriştii“
Din
data de 21 decembrie, de la orele 10.00 dimineaţa, ieşisem pe străzi,
împreună cu cåţiva prieteni, şi trecusem prin tot ce se putea trece,
reuşind să scap aproximativ întreg. Din momentul în care izbucniseră
focurile de armă în zona centrului, participasem la aşa-zise acţiuni de
scotocire ale presupuselor puncte de tragere. Tocmai coboråsem din
hotelul Union, unde executasem o astfel de acţiune, şi mă aflam pe
trotuarul de vizavi de blocul „Romarta“, pe partea cu barul Atlantic,
cånd am zărit un grup de trei persoane pe acoperişul blocului.
Unul
dintre cei trei agita un mare steag găurit, strigånd ceva
neinteligibil, la care comentariul oamenilor din jur a fost că
teroriştii se predau sau cam aşa ceva. Am apucat să văd cum unul dintre
cei trei, îmbrăcat cu un fel de combinezon ca al tanchiştilor sau al
paraşutiştilor, a îngenuncheat brusc pe marginea terasei începånd să
tragă rar, la „foc cu foc“, în direcţia noastră, a celor de jos. Unii
au luat-o la goană ţipånd, alţii s-au tråntit la pămånt ori s-au pitit
care unde a putut. Tipul de pe acoperiş trăgea cu un PSL (puşcă
semi-automată cu lunetă), fără să se grăbească, şi fără să aibă o ţintă
anume. Chiar långă mine, un tånăr, care a rămas în picioare,
vociferånd, a fost atins în pulpă. Am luat-o la goană către bloc
împreună cu tånărul rănit, am „cules“ vreo cåţiva soldaţi care se
pitiseră în scara blocului şi am urcat în mare viteză, pe scări, pånă
pe acoperişul blocului. Cei trei dispăruseră, dar le-am găsit steagul,
pe care-l abandonaseră, şi am găsit amplasamentul de tragere, situat
chiar deasupra troliului liftului, un loc strategic de unde se vedea
ca-n palmă atåt jos, în Piaţă, cåt şi pe acoperişul Comitetului
Central. Soldaţii au început să spargă la întåmplare uşile de pe
palier, în speranţa de a găsi refugiul trăgătorilor de pe acoperiş. Eu,
împreună cu încă trei soldaţi şi cu tånărul rănit la picior, am coboråt
pe scări înapoi.
La etajul doi, a izbucnit deodată în faţa noastră o
rafală, am dat înapoi şi am văzut ţåşnind dintr-un apartament trei
oameni, traversånd dinspre stånga spre dreapta coridorul tăiat de scara
pe care coboram noi. Primul impuls a fost să fugim după ei, dar l-am
oprit pe sergentul din faţa mea exact înainte de a se aventura la
capătul coridorului întunecat. Din întuneric au izbucnit focuri de
armă. Spaţiul fiind mic, bubuiturile se auzeau infernal. Sergentul
deschisese crăcanele puştii-mitralieră pe care o căra cu el, cu
intenţia de a se fixa în mijlocul coridorului. L-am convins că nu
suntem pe cåmp, la instrucţia tragerii, drept care grupul nostru s-a
instalat în pragul apartamentului părăsit de cei trei terorişti.
Situaţia
se prezenta astfel. Noi, în apartamentul „teroriştilor“, cei trei, de
care ne despărţea un coridor lung de cinci-şase metri, fiind pitiţi pe
un culoar care traversa blocul de la o scară la alta, şi la mijloc
scara, inaccesibilă şi pentru noi, şi pentru ei.
Deasupra noastră,
la etajul superior, se afla o grupă sau un pluton de soldaţi însoţiţi
de un locotenent major, care nu apucaseră să treacă pe scară după noi.
Sub noi, la etajul inferior, era plin de soldaţi. Blocul era practic
complet înconjurat de efective numeroase de soldaţi. Cel puţin trei
TAB-uri aveau aţintite mitralierele către bloc. Mie mi se părea că nu
există nicio cale de ieşire pentru cei trei „terorişti“ cu care aveam
să intrăm curånd într-un „dialog“ încins.
În apartamentul din care
izbucniseră teroriştii, am găsit mobila standard pe care o mai găsisem
şi în alte apartamente din bloc. Se vedea că nu era un apartament
locuit. Am găsit un aparat de radio sofisticat, destul de mare, dar
portabil, o marcă japoneză, unele frånturi de hårtie cu notaţii greu
descifrabile, două hărţi mari şi o carte despre Elveţia, plină de
sublinieri fine.
Cele două hărţi aveau următorul conţinut: prima,
mai mare, era o hartă a oraşului Viena, adnotată cu un creion foarte
fin, iar cea de-a doua era o hartă rutieră pe care era însemnat traseul
de la graniţa Romåniei cu Serbia, pånă în Austria. Am aflat mai tårziu,
la ancheta Parchetului, că harta Vienei avea şi însemnări cu cerneală
vizibilă doar la ultraviolete. Aparatul de radio pe care îl găsisem în
apartamentul „teroriştilor“ din blocul „Romarta“, era mai performant şi
avea o gamă de frecvenţe mult mai amplă decåt cele normale, civile. Am
mai găsit şi fragmente de hårtie pe care se aflau următoarele note: „CE
545, CE 587, CE 588, sunt tematicile noi“; telefoanele 13.65.65 şi
14.54.46 şi cuvintele: „of. serv. 9.30“; un nume - „Marinescu Dragoş“
şi interioarele „261“ şi „551“ însoţite de cuvåntul „secţia“. Mai
exista şi eticheta unui dosar din care lipseau filele, pe care se aflau
următoarele înscrieri: „Inter-Sofex SA Zürich, Proforma-Rechnungen,
Christen 2-32/101, tel. 051/ 25 54 58 Telex 54776 Sofex Biella Rado Pat
+318842“.
În toată casa erau teancuri de mucuri de ţigări. O parte
din ferestrele apartamentului dădeau către clădirea CC-ului, celelalte
dădeau către o curte interioară a blocului. Pe latura opusă a curţii
interioare, la acelaşi nivel, prin ferestrele apartamentelor aflate pe
acea parte, trăgeau către noi gurile de foc ale adversarilor noştri.
„Teroriştii“ nu au tras asupra grupării lui Ion Iliescu
În
blocul respectiv - fost sediu al Ministerului de Interne - se aflau un
număr de apartamente conspirative şi erau depozitate - pe långă hărţi,
aparate radio, indicative codate, - arme, muniţii şi materiale
incendiare - o logistică pregătită pentru marea scenă a lansării
diversiunii „teroriştilor care trag din toate poziţiile“, cum zicea Ion
Iliescu.
Cu cei trei „terorişti“ cu care m-am confruntat m-am
văzut la faţă foarte bine, am tras unii în alţii ore în şir, de
aproape. Din când în când, în perioade de acalmie a focului, eu şi
soldaţii alături de care luptam am încercat să-i determinăm să se
predea. La rândul lor, ei au încercat să ne convingă să ne constituim
în ostatici. Au fost multe etape ale confruntării în care am trecut pe
lângă moarte în nenumărate rânduri. Oricum, într-un final, spre
dimineaţă, cei trei combatanţi - „teroriştii“ - au dispărut utilizând o
gură de aerisire care traversa blocul de sus până jos şi care avea, la
subsol, acces la o reţea subterană de tunele.
Probabil am rănit grav
pe cel puţin unul dintre inamici, deoarece într-unul dintre punctele
lor de tragere am găsit foarte mult sânge. Unul dintre membrii
„echipei“ mele a fost, de asemenea, rănit în şold. Aventura trăită
atunci m-a obsedat luni în şir. Mi-au trebuit săptămâni să cunosc
blocul respectiv în amănunţime şi să încerc să pricep pe unde s-ar fi
putut evapora „teroriştii“. Am oferit apoi toate datele procurorilor
militari. Am făcut schiţe, planuri, fotografii, am cercetat
subsolurile, acoperişul, am luat probe de cartuşe. Am studiat
unghiurile de tragere şi am descoperit că „teroriştii“ aveau
posibilitatea să tragă asupra balconului CC-ului. De vreme ce nu au
tras, rezultă, logic, că printre cei aflaţi în balcon se afla cineva
care trebuia ferit. „Actorii“ Revoluţiei, cei aflaţi la balconul
CC-ului, grupul strâns în jurul lui Iliescu, nu au fost atinşi, deşi
unghiurile de tragere şi poziţionările cuiburilor de foc ar fi permis
lichidarea cu uşurinţă a acestora.
Parchetul Militar a îngropat adevărul despre 1989
Reprezentanţii
Parchetului Militar care susţin că nu au probe care să certifice
existenţa „teroriştilor“ mint. Aceste probe există, iar generalul
Samoilă Joarză, fost inspector general în cadrul Parchetului Militar,
ca şi generalul Voinea, succesorul său, au strâns toate aceste probe,
pe lângă multe altele, şi le-au ascuns în fişetele Parchetului Militar.
Chiria apartamentului care servea ca bază „teroriştilor“ era
plătită de un anumit Vidraşcu Octavian, a cărui semnătură se găsea în
cartea de imobil. Apartamentul respectiv, nr. 26, de la etajul 2, scara
A a blocului din strada Academiei nr. 35-37, aparţinea, absolut cert,
unei instituţii, iar cel care plătea întreţinerea era, mai mult ca
sigur, un cadru conspirat.
Pentru cei de la procuratură era o joacă
să afle cărei instituţii îi aparţinea apartamentul conspirativ cu
mobilă standard. După cum tot o joacă era să descopere ale cărei
instituţii erau telefoanele notate pe fragmentul de hårtie găsit în
apartament. Cazul blocului „Romarta“ are o caracteristică aparte, faţă
de alte cazuri în care s-a consemnat contactul direct cu grupele
teroriste. Aici se găsea proba nemijlocită a legăturii dintre
misterioşii terorişti şi instituţiile statului care deţineau spaţii
conspirative care au servit drept baze tactice şi logistice
„teroriştilor“. Diversiunea „teoriştilor“ a funcţionat pånă ce s-a
instalat solid în scaune noua Putere. Mai sunt însă destui dintre cei
care au trăit evenimentele din decembrie 1989 ce încă aşteaptă
adevărul, ca şi mine.
Să nu pierdem speranţa. Procurorii Parchetul
Militar, cei plătiţi cu salarii gigantice, lucrează de zor de 20 ani
şi, sigur, peste încă 20 de ani, cånd sperăm că nu-l vom mai avea între
noi pe Ion Iliescu, Tătuca procurorilor militari de teapa lui Joarză şi
Dan Voinea, vom afla şi noi, pulimea, adevărul - adevărat...
Scris de George Roncea
CURENTUL PDF
Vineri, 14 iunie, ora 13.00, la Muzeul Unirii din Iași: Părintele Hariton
Negrea, Maica Justina Bujor, scriitoarea Magda Ursache și mărturisitorul
Marin Răducă participă la Conferința MOȘTENIREA PĂRINTELUI JUSTIN și
Lansarea de carte „DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de
portrete de Cristina Nichituș Roncea”
-
“UNITATE, POCĂINŢĂ, ASCULTARE ŞI RUGĂCIUNE” Sub aceste cuvinte de foc
lăsate românilor de bunul Părinte Justin de la Petru Vodă, anul acesta
celebrăm Cente...
5 years ago
3 comments:
Cei care au tras erau securisti straini si romani care lucrau la ordinul KGB .Acestia au primit ordin sa creeze o diversiune si sa asigure in primul rand urcarea la putere a lui Ion Iliescu.
Interesant ce scrii aici!
foarte interesant intr-adevar! Si de unde-avea el arma ca sa traga in teroristi? Pesemne ca a fost securist dom'George, n-asa? Nu m-ar mira, are fata de securist get-beget.
Post a Comment