Pages

Tuesday, December 8, 2009

GEOANA TOPAIE DIN NOU. PSD pune în practică planul B: contestarea alegerilor

Geoană ţopăie din nou. Se crede iar preşedinte
Scris de George Roncea
Cererea PSD de anulare a turului al doilea al alegerilor prezidenţiale şi de repetare a scrutinului a fost înregistrată, ieri, la Curtea Constituţională. PSD & Geoană se screm patetic pentru a-şi spăla imaginea jalnică de duminică seara, când au ţopăit degeaba, dovedind că sunt un întreg partid de prostănaci. Scopul evident al PSD este să-l delegitimeze pe Băsescu, încercând să-i atârne de picior această piatră de moară a fraudei închipuite. După ce a intrat în istorie ca „preşedinte pentru câteva ore, Prostănac pe viaţă!“, Geoană a reapărut după o dispariţie de două zile, interval în care a avut timp, din nou, să-i facă o vizită de relaxare lui Sorin Ovidiu Vîntu, iar acum a ieşit clamând că democraţia din România este în pericol şi că Traian Băsescu vrea să instaureze o republică după model Belarus. Asta după ce OSCE a emis un raport care arată că Geoană a fost favorizat de 90% din presa centrală din România, după ce PSD nu a avut nimic de comentat toată ziua alegerilor, fiind susţinută buna desfăşurare a alegerilor chiar de favoritul PSD, Pârvulescu de la Pro-Democratia, care afirma pe post la TVR că nu au fost decât cazuri minore.

Hoţii strigă prindeţi hoţii!

Discursul public al liderilor PSD a devenit brusc unul isteric, partidul-campion al fraudelor în ultimii 20 de ani pretinzåndu-se acum „victima sistemului - a groaznicului Aparat de Stat“. Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a susţinut că probele prezentate de PSD sunt suficiente pentru ca CC să decidă anularea alegerilor. Camioane peste camioane cu probe ar urma să fie måine deversate în poala judecătorilor de la Curtea Constituţională.
Potrivit unor decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, contestatorul alegerilor trebuie să demonstreze că fraudarea a influenţat câştigarea mandatului, iar în cazul de faţă Dragnea a pretins că există suficiente dovezi care să demonstreze că cele aproximativ 70.000 de voturi care l-au departajat pe Traian Băsescu de Geoană ar fi fost obţinute pe calea unei „fraude de dimensiunii colosale“. Întrebat de amănunte, Dragnea a declarat că le păstrează pentru pledoaria de la Curte, însă la Curte nu se produc pledoarii, conform dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Se precizează aici că cererea se soluţionează fără citarea părţilor, cu participarea numai a judecătorilor Curţii, pe baza sesizării şi a celorlalte documente aflate la dosar. Curtea Constituţională poate dispune anularea alegerilor în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului. În acest caz, Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor. În două zile practic, după ce vor scormoni în camioane, judecătorii trebuie să dea verdictul.
Aşadar, ce fel de probe invocă Dragnea şi alţi lideri PSD, pentru a justifica acuzaţiile de fraudă? Pånă una alta nu a fost arătată presei niciun fel de dovadă, care ar proba că un anume vot a fost dirijat prin fraudă către Traian Băsescu.
După ce au avut în secţiile de votare şi la numărătoare un PSD-ist, un PNL-ist, un UDMR-ist, un PNG-ist, un PC-ist şi doar un singur reprezentant al PD-L, după ce seara au strigat că au cåştigat fără să mai reclame nicio fraudă, acum pesediştii au început să învårtă la flaşneta hårbuită (dar clasică) a hoţilor care strigă prindeţi hoţii!

Morega, PNL: „Eşecul lui Geoană îi aparţine papagalului Nica“

Asta după ce partenerii penelişti au aplicat un verdict usturător colegilor pesedişti: „Eşecul lui Geoană îi aparţine papagalului Nica, pentru că a înfiinţat secţii speciale!“. Este afirmaţia tranşantă a liderului PNL Gorj, deputatul Dan Ilie Morega, care a afirmat, luni, că responsabilitatea pentru eşecul lui Mircea Geoană în alegeri îi aparţine „ministrului-papagal“ Dan Nica, pentru că acesta „a înfiinţat secţii speciale în orice sătuc“, dând, astfel, posibilitatea votului multiplu. Liderul PNL Gorj a subliniat că Dan Nica a fost cel care, în calitate de fost ministru al Administraţiei şi Internelor, a conceput legea pentru organizarea alegerilor prezidenţiale, lege care permite fraudele electorale.
„Legislaţia electorală de acum este opera PSD şi vinovat pentru ea este un singur om, Dan Nica, pe care îl consider cel mai mare papagal în acest domeniu. Îl învinovăţesc direct pentru că a înfiinţat secţii speciale în orice sătuc şi, astfel, a dat posibilitatea votului multiplu. Nu avem un soft informatic pentru a-i înregistra pe cei care votează la orice secţie din ţară şi, atunci, cu secţiile astea speciale în toate localităţile s-a făcut cea mai mare greşeală, care i-a şi fost defavorabilă lui Geoană“, a declarat, pentru Mediafax, Morega.
Dan Nica a promovat legislaţia electorală, iar secţiile de votare din străinătate au fost stabilite prin ordin al ministrului de Externe pesedist, Cristian Diaconescu, a spus şi Adriean Videanu, ieri adăugånd „că demersul făcut de PSD este o tentativă penibilă de presiune publică, în ideea de a încerca să influenţeze, în dispreţul democraţiei, deciziile autorităţilor publice responsabile“. El a mai precizat că toată legislaţia electorală a fost promovată de Dan Nica, în calitate de viceprim-ministru şi ministru de Interne, şi de la acea legislaţie nu s-a schimbat nici măcar o virgulă. Actualul ministru de Externe, Cătălin Predoiu, a declarat la råndul său că „procesul electoral în străinătate s-a desfăşurat în acord cu legea, corect şi transparent. Nu au existat nereguli sau fraude în organizarea procesului electoral din străinătate de către MAE, nu au existat reclamaţii sau contestaţii din partea reprezentanţilor partidelor în birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate în legătură cu organizarea alegerilor în secţiile de votare din străinătate“.
În ce îl priveşte pe Dan Nica, acesta a pretins public că 10% din voturi sunt multiple, respectiv un milion de voturi s-ar fi produs prin  mutarea de colo-colo a 500 mii de votanţi prin toată ţara. Un calcul simplu arată că ar fi fost nevoie de 10 mii de autobuze cu 50 de locuri... sau 20 mii cu 25 de locuri... coloane de maşini ce s-ar fi putut vedea pe Google Earth... Uneori ai impresia că ideea că Geoană e prostălăul partidului este una cu totul deplasată. Există neghiobi care-l întrec cu mult se pare. De altfel, Nica, în loc să-i acuze pe alţii, mai bine şi-ar vedea bårna din proprii ochi, deoarece în vremea mandatului la Interne, la alegerile europarlamentare organizate de domnia sa, Autoritatea Electorală Permanentă a descoperit peste 13.000 de voturi multiple. Povestea cu hoţul care strigă hoţii e mai actuală pentru PSD ca oricånd, Victor Ponta scăpånd, fără să vrea, un porumbel cåt o cioară vopsită despre metodologia de fraudare a social-democraţilor.

Document intern: cum a pregătit PSD strategia „fraudării“ alegerilor

Bålciul contestării lansat de PSD ne aduce o imagine de ţară gen Afganistan sau Pakistan, în ochii întregii lumi, deserviciile de imagine - care pot determina şi un deficit major economic - fiind uşor de închipuit.
Strategia PSD pare însă să facă parte dintr-un aşa-numit Plan B, fiind dezvăluită chiar de un document intern atribuit PSD, apărut în presă în urmă cu o lună, care se potriveşte punct cu punct cu desfăşurarea actuală a evenimentelor. Strategia „hoţilor care strigă prindeţi hoţii!“ a fost minuţios pregătită de către echipa lui Ion Iliescu, expertul în dezinformare şi manipulare. Prezentăm selecţiuni din acest document prezentat în facsimil:
„Este esenţial pentru victorie ca Mircea Geoană şi liderii PSD să gestioneze ofensiv tema fraudării. Folosirea exit-poll-urilor din seara primului tur pentru a declanşa ofensiva pe tema fraudării.
Toate sondajele pe care le-am făcut până în acest moment arată că Preşedintele Mircea Geoană se apropie de scorul partidului şi că diferenţa faţă de Traian Băsescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale va fi una mică. Cercetările noastre sunt confirmate şi de sondajele prezentate în media. În condiţiile în care diferenţa din primul tur între Mircea Geoană şi Traian Băsescu nu va trece de 5%, este foarte important cine va revendica victoria în primul tur şi mai ales cine va începe turul II pe ofensivă. Nu trebuie oferită oportunitatea pentru PD-L de a prelua ofensiva, pe această temă sau pe alta.
Recomandăm ca în seara de 22 Noiembrie să se folosească exit-poll-urile pentru a declanşa campania ofensivă pentru turul II: Traian Băsescu şi PD-L au fraudat alegerile.
Concret, recomandăm ca exit-poll-urile de pe Realitatea şi Antena să arate o victorie a lui Mircea Geoană cu 3-4 procente în faţă (uşor peste marja de eroare). Dacă la numărătoarea parţială a voturilor diferenţa este mai mică sau Traian Băsescu este în faţă, se va declanşa o campanie extrem de agresivă cu acuzaţia că alegerile au fost fraudate.
Dezvoltarea temei fraudării alegerilor în turul II
Pentru a dezvolta tema fraudării alegerilor, astfel încât să devină principala temă de campanie pentru turul II, recomandăm acţiuni pe următoarele paliere: liderii PSD (atât la nivel central, cât şi local), media, activiştii PSD şi Internet.
La nivel central şi la nivel local, în toate apariţiile în media liderii PSD trebuie să vorbească pe o singură temă: alegerile au fost fraudate de Traian Băsescu şi PD-L.
Considerăm că ofensiva de proporţii în turul II pe tema fraudării alegerilor este cheia pentru victoria lui Mircea Geoană în alegerile prezidenţiale.“
No comment...

1 comment:

Un om care iubește dreptatea said...

Următorul mesaj l-am transmis pe blogul celui ce tocmai a fost ales președinte al prostănacilor.
El nu este doar președinte al prostănacilor, ci este și președinte al lașilor ( cele două categorii se cam intersectează), pentru că nu publică și nu răspunde direct celor ce-l critică.

Mesaj către un Laș și un Prostănac:

Cârpa care a șters la oara unu din noapte pantofii escrocului Vântu, nu merită să acceadă în funcția de președinte al României.
Nici ultima curvă de pe centură nu răspundea cu atâta promptitudine la chemarea unui escroc.
Și nici la chemarea javrelor de KGB-iști de la Moscova. Și nici ultima cârpă din țara aceasta nu ar fi făcut sluj în fața javrelor de ucraineni, promițându-le că le dă jumătate din ceea ce se cuvine de drept poporului român, drept stabilit de un tribunal internațional.
Băi, dai din averea poporului român, nu dai din averea „revoluționarei” de soacră-ta, iresponsabilule!!!
Se-ntrebau, pe bună dreptate, oamenii simpli: ce-or fi făcut acasă la Vântu după miezul nopții, și-or fi tras-o?
Trădare națională și complicitate la genocid, să nu-ți fie ție ca încadrare!!!
Acest PSD, partid de hoți și de escroci, a distrus întreaga economie a țării, a tăiat mai toate fabricile și uzinele și le-a dat la fier vechi, a dat pe nimic rezervele de petrol ale țării și sistemul energetic național. A lăsat fără mijloace de subzistență milioane de români. Iar pe plan extern a căutat să dea țara pe mâna rușilor și a ucrainenilor. Pe scurt, a condamnat poporul român la moarte și această țară la dispariție. Acuz acest partid PSD de genocid împotriva poporului român.
Și acum un partid de hoți și de escroci strigă: hoții, hoții!!! Cine o fi furat mai mult și cu o nerușinare fără de margini, la toate alegerile de după dec.89? Camionul de probe este cel al hoției voastre. A spus-o Ponta, că l-a luat gura pe dinainte.
Porcii din „Ferma animalelor” a lui George Orwell, erau mici copii față de voi.

Jucați-vă voi cu focul acum, când mai este scurtă vreme până la aniversarea revoluției din dec. 89.
Treaba rămăsese neterminată atunci, poate o ducem la capăt, tocmai acum.
Nici o năpârcă roșie, stalinisto - KGB-istă, comunistă și securistă, nu va mai scăpa de data aceasta.