GEORGE RONCEA: „Un fleac... i-am ciuruit!“... "Operatiunea debarcarea", un scenariu de tip militar specific războiului dezinformării şi intoxicării

„Proiectul debarcării“ a eşuat. Căpitanul rămâne la comandă şi pe următorii cinci ani. Evident, partea (părţile) adversă ţipă isteric, cu spume la gură, acoperindu-se de ridicol. Încă de ieri-seară panica începuse să se simtă pe aliniamentul grupării politico-financiare care a pornit războiul cu Traian Băsescu. Pe cine a ciuruit însă Băsescu? Cu ce a avut de-a face în această campanie, care durează de fapt de trei ani, de la momentul bileţelului Rompetrol?
„Curentul“ a publicat în urmă cu mai multe luni o sinteză a unui material mai vast, intitulat „Proiectul debarcării“, în care se treceau în revistă elementele unei construcţii politice ce ţintea răsturnarea lui Traian Băsescu.
Datele de culise s-au confirmat punct cu punct în perioada care s-a scurs de la publicarea materialului. Draftul Proiectului s-a îmbunătăţit pe traseu, strategii ofensivei anti-Băsescu reuşind să aglutineze forţe din cele mai diverse în Frontul condus de acelaşi etern Ion Iliescu şi ai săi moguli de suflet.
Astfel, în gruparea politică, pe lângă cei trei miliardari ai României, Vîntu, Patriciu, Voiculescu, au fost centrifugate un număr de şase partide - PSD, PNL, PC, PRM, PNG, UDMR plus grupările minorităţilor cu reprezentare parlamentară din România - respectiv Forumul Democrat al Germanilor din România, Partida Romilor Social Democrată, Uniunea Sârbilor din România, Uniunea Armenilor din România, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Uniunea Democrată Turcă din România, Uniunea Ucrainenilor din România, Uniunea Culturală a Rutenilor din România, Uniunea Polonezilor din România - DOM POLSKI, Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România, Uniunea Bulgară din Banat - România, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Uniunea Croaţilor din România, Asociaţia Macedonenilor din România, Liga Albanezilor din România, Uniunea Elenă din România, Comunitatea Italiană din România.
Pe lângă aceste organizaţii ale minoritarilor s-au mai adăugat şi organizaţii-fanion ale unui alt gen de minoritari, cum ar fi ONG-urile controlate de un Mircea Toma, Alistar Victor, Pârvulescu.
Tribunul homosexualilor, Vadim Tudor, s-a alăturat în mod firesc acestor grupări, mai ales că a şi votat recent în Parlamentul European în favoarea lobby-ului politic al homălăilor.
Nici guru Gregorian Bivolaru, consăteanul din Tărtăşeşti al lui Adrian Năstase, nu a lipsit acestui arc anti-Băsescu. Până şi pişărcoşii de la MISA au fost primiţi la sânul cald al lui Ion Iliescu, Bivolaru somându-şi consumatorii de urină de la jumătatea jetului să voteze pentru integrarea lui Geoană în absolut.

Grupul şantajiştilor de presă

La Frontul larg politic asezonat cu minoritari de tot felul s-a adăugat o altă categorie de minoritari, respectiv şantajiştii de presă şi angajaţii unui infirm sufleteşte - cum altfel ar putea fi un turnător ca Dan Voiculescu? - plus angajaţii altui infirm, deveniţi şi ei, în loc de persoane cu suflet şi creier propriu, un fel de handicapaţi mintal, lipsiţi de orice criterii profesionale, şi/sau morale şi de coloană vertebrală.
Cu totul, vreo câteva mii de scribălăi şi actori pe sticla Trusturilor Antenelor şi Realităţii. Actori, deoarece aşa-zişii jurnalişti au jucat pe scenariul dictat de Infirmul-şef, Mega-Mogulul, în studiouri, în faţa camerelor, adevărate scenete de teatru cu voci modulate, cu ipocrite mirări, cu false abordări profesionale.
Momentele negative ale lui Băsescu s-au datorat comentariilor contextuale, ale jurnaliştilor sau ale altor actori publici, „invitaţii permanenţi“ ai Antenelor şi ai Realităţii. Miza a fost epuizarea resurselor de imagine prin atragerea lui Băsescu în tot felul de bătălii „joase“ în care ar trebui să se justifice, să se apere, să răspundă - să fie prins în cât mai multe contexte defavorabile din care trebuie să facă eforturi să iasă.
Producătorul de casete trucate Dinu Patriciu, arhitect al unui grup de conspiratori de Snagov, a fost „servit“ de colegii săi mogulieni la firul ierbii, încercând să-l acroşeze pe Băsescu la modul cel mai jegos cu putinţă, dar combinaţia nu a prins la popor, iar trucajul şi modul în care a fost difuzat de „jurnaliştii“ mai sus-pomeniţi va intra în analele europene ale mizeriei de presă. Patriciu a dus împotriva lui Traian Băsescu, pe mai multe paliere, un adevărat război imagologic, care avea ca scop explicit anihilarea sa, izolarea şi eliminarea din spaţiul politic, prin „diabolizare“ şi atac direct la persoană.

Marele Arhitect Ion Iliescu

Terfelirea sa a continuat prin prezentarea lui ca un alienat, un scelerat, asupra căruia a fost îndreptat oprobriul public, în scopul respingerii sale de către întreaga societate românească. Un atac direct la adresa demnităţii umane. Semnalul acestui tip de atac a fost lansat de Marele Arhitect Ion Iliescu, care a subliniat că preşedintele Băsescu trebuie înfrânt cu orice mijloace. „Este momentul judecăţii supreme a poporului“, a zis Iliescu făcând referire la Traian Băsescu şi mai lipsea probabil să facă apel la generalul Kemenici de la Târgovişte, cel care l-a pus la zid pe Ceauşescu. La lansarea lui Geoană, Iliescu l-a numit explicit pe Traian Băsescu ca ţintă prioritară, sugerând că trebuie înlăturat cu fermitate, cică,“democratic“.
Geoană a preluat mai de demult ştafeta de la Iliescu, lansând şi el iniţiative dure la adresa lui Băsescu. În 2007, a fost cel care a propus sudarea lui Băsescu într-un sicriu de plumb sau alungarea din România (evident după lichidare).
S-a subliniat chiar de către „ideologul“ Emil Constantinescu ideea de „război just“ - „profesorul“ Constantinescu fiind cel care a propus practic un proiect politic care nu excludea „lichidarea“ în numele „alegerii Binelui“. Gruparea Iliescu-Patriciu etc. i-a creat sistematic preşedintelui imaginea de mincinos, dement, beţiv, dictator şi, mai ales, nelegitim. Patriciu a fost cel care a instituit primul aşezarea lui Traian Băsescu în ordinea tiranilor - l-a comparat cu Lukaşenko - dictatorul bielorus, şi l-a mai numit pe Băsescu „maimuţă“, „gorilă“, „cioban“, „frână în calea progresului ţării“ şi, mai recent, „scelerat“. S-a indus ideea asemănării lui Băsescu cu o fiară sălbatică, ceva ce poate fi vânat, nu-i aşa?

Razboiul dezinformarii

Bogdan Chirieac şi Roşca Stănescu au avut în acest război, rolul de ofiţeri de presă şi diversiune, şantajul fiind doar una dintre formele lor de participare la operaţiune. Mulţi alţi ofiţeri, în rezervă sau nu, au participat la planul operativ. Pentru ei au ieşit şi au dat semnale publice Vîntu şi Patriciu, care au adunat în jurul lor câteva sute de cadre din diferitele servicii de informaţii sau militare ale României. S-a încercat recrutarea şi coalizarea mai multora aflaţi încă în structuri, ceea ce s-a îmtâmplat însă la un nivel minor şi nesemnificativ. Onoarea militară a funcţionat totuşi.
Instanţe de toate tipurile, actori politici, dar şi reprezentanţi ai spaţiului cultural cu platformă de audienţă au îndemnat la dezavuarea lui Traian Băsescu, încercând să-l împingă la o periferie a câmpului politic printr-o tentativă demolatoare colectivă, prin utilizarea canalelor Trusturilor mass-media, efort care şi-a avut originea în centrul ideocratic comun, controlat de triada mogulilor miliardari, la care s-au mai adăugat şi alţi milionari în euro din arcul PSD-PNL şi UDMR.
Agenda publică a fost deplasată astfel către o zonă mizeră de ridiculizare şi contestare morală a lui Traian Băsescu, prin atac la persoană şi împingere în cocină.
Cu această hoardă a luptat Traian Băsescu, împotriva unui scenariu de tip militar specific războiului dezinformării şi intoxicării. Numeroasele cadre ale Securităţii din jurul celor trei moguli au lucrat cu competenţă şi dăruire la Proiect, iar „jurnaliştii“ Trusturilor au avut doar rol de executanţi, mai mult sau mai puţin servili, mai mult sau mai puţin ciutaci...

Pe furis la Moscova, pe furis prin dosul lui Nastase

Factorii externi nu are rost să-i mai menţionez aici, evident au existat şi inferenţe din exterior, iar apariţia unor personaje de tipul Boris Golovin, organizatorul vizitelor lui Geoană la Moscova în această istorie, spune totul despre intensitatea implicării „colegilor“.
Pe scurt, ceea ce a părut a fi o simplă campanie electorală a fost un război în toată regula, pe viaţă şi pe moarte, iar cei care au participat direct la tensiunea acestei lupte, de partea lui Traian Băsescu, atât stafful, cât şi activiştii partidului merită un vot de onoare. Puţinii ziarişti aflaţi pe frontul media alături de preşedinte şi-au făcut şi ei datoria atât cât le-a stat în putinţă, iar pentru unii dintre aceştia, bucuria muncii lor a fost imaginea de ieri-dimineaţă a mutrei livide a lui Ion Iliescu, cu buzele albite de furie, cu ochii goi, jalnic, decavat şi răspunzând incoerent jurnaliştilor aflaţi în faţa sediului PSD. Imediat după el, un bonus a fost strecurarea furişă, laşă, prin spatele lui Adrian Năstase, a lui Mircea Geoană, preşedintele de o seară al Realităţii şi al Antenelor.
Preşedintele tuturor românilor, fostul căpitan al oceanelor şi mărilor, Traian Băsescu, ne-a făcut o bucurie cu mult peste aşteptări, unora ca mine, oferindu-ne şansa de a aplica o lecţie usturătoare găştii moguliene, lui Ilici, scursorilor din jurul acestora, din servicii şi de aiurea sau din alte bordeluri de presă...

„Un fleac... i-am ciuruit!“...
Curentul - luni, 07 decembrie 2009

© Curentul