Sunday, September 27, 2009

CAZUL PATIBULARULUI PATAPIEVICI, intelectualii rosii si mastile lor roz. De la ICR - noul PCR la CATAVENCU-KGB

CAZUL PATIBULARULUI PATAPIEVICI

„... dacă prostia ar durea, cei mai mulţi oameni ar urla incontinuu. Ei bine, dacă violenţele făcute bunului-simţ ar avea urmări clinice, România ar fi o ţara de spitalizaţi a scris şi semnat în „Evenimentul Zilei” din 07 Martie 2007, Horia Roman Patapievici.

Articolul „Vecinătăţi respingătoare” la care ne referim acum, a fost publicat în cotidianul „Evenimentul Zilei” în data de 7 Martie 2007 şi din nou semnatarul ne da alt exemplu de critică incorectă, neargumentată, fără a oferi soluţii ci, aflându-se sub aceiaşi cronică presiune a resentimentelor sale româneşti, ne da o probă elocventă în acest sens. Acest articol completează o mai veche foaie de observaţie care începe cu: „plaiul mioritic este o fecală, românii sunt o turmă tarată, roşi de spirocheta românească, cu o cultură ’second hand’, cu Mihai Eminescu un cadavru în debara” (expresia îi aparţine, nimeni nu a publicat-o înaintea lui) iar acum, din nou, o manifestare clară a denigrării românilor pe un ton sentenţios: „Romania ar fi o ţară de spitalizaţi... dacă prostia ar durea!” In concluzie, dupa HRP: România este ţara proştilor! Veneraţi-l români!

Resentimentele şi ura malignă nu dor, dar se observă şi se reţin şi din acest articol pe care îl analizăm. Articolul are aproximativ 500 de cuvinte în care HRP foloseşte cuvântul „pestilenţial” şi derivatele lui de vreo şapte-opt ori, „canalii” de două ori şi apoi „proşti, ignari, scandalagii, inepţi, derbedei, imbecili, crapuloşi, excroci” şi bine înţeles „extremişti”. Au ramas pe dinafară: „terorişti, rasişti, comunişti” şi „antisemiţi”, poate cu altă ocazie. Violenţa acestui limbaj te face să te îndoieşti de cultura şi bunul simţ social a celui care semnează articolul. Din presa bucureşteană citită după 1990 reţinem multe ocazii când, elitele bucureştene, din care se pretinde a face parte şi HRP, au arătat cu degetul spre publicaţile şi publicişti care folosesc asemenea cuvinte şi expresii jignitoare, calomnioase. Să ţinem seama de faptul că anumiţi termeni se folosesc, justificat, numai de specialiştii în psihopatologie şi să adaugăm că oamenii cu adevarat inteligenţi şi culţi nu-i folosesc în scrierile lor. Susţinând şubred tot ce critică, HRP se plasează singur la periferia gropii lui Ouatu din romanul lui Eugen Barbu, oricât de mult ar umbla prin strainătate pe banii contribuabililor proştilor de români.

Dar şi în acest articol, la fel ca în multe altele ale lui HRP, limbajul este numai crustă, ambalajul propoziţilor de articol banal, precizez propoziţii, fiindcă nu se găsesc idei în sensul superior, valoros şi lipseşte concretul, argumentul şi soluţia din ele. Dacă analizăm aceste propoziţii, simple şi compuse, de compunere ziaristică, intram în manierismul lui HRP, de acum cunoscut prin lipsa de naturaleţe şi sensibilitate, de-a dreptul rigid, ieşit din perimetrul raţiunii obişnuite. În cotidiene, publiciştii se adreseză cititorilor obişnuiţi, cum suntem marea, marea majoritate, indiferent de IQ-ul nostru, ei trebuie să se facă înţeleşi de către toţi cititori. Un cotidian nu este acta filosofica, cel ce se hotăraşte să publice, indiferent de cultură şi inteligenţă de care dispune (sau doar şi-o asumă) trebuie să aibă capacitatea de-a scrie pe înţelesul tuturor cititorilor. Acest lucru cere elasticitatea intelectuală pe care HRP nu o are, el e rigid cu mâna în falcă. Rigiditatea mintal demonstrează slaba dotare cerebrală. HRP repetă mecanic, în toate articolele sale, aceleaşi propoziţii bizare într-un ambalaj metaforic de persoana bântuită de iluzii. Din aceste iluzii personale se desprinde o alta trăsatură la HRP, care se numeşte splitting, o tulburare de raţionament de despicare foarte îngustă, în cazul lui lumea se divide în două: „românii în care urla prostia” şi restul lumii, pe care o ridică la rang de „idoli ai culturii first hand”.

Exagerez? Puneţi în balanţa lui HRP câţi cetăţeni români a preţuit în comparaţie cu cei straini! Mergeţi şi mai departe şi căutaţi un exemplu asemănător lui HRP la unguri şi polonezi, la evrei şi americani! Găsiţi americanul sau evreul care ar spune ca spaţiul lor geografic ar trebui reamenajat pentru spitalizare în caz că prostia ar începe să doară! Acum sunteţi liberi să umblaţi ţi să cunoasteţi spaţiul UE, daţi-vă exemple de publicişti care-şi insultă la fel de grav şi constant concetăţenii în scris, iar cei insultaţi să-l ridice la rang de idol cultural!

Citiţi cu atenţie articolul şi veţi constata că încercând să ducă abstractul la maxim, rămâne fără conţinut, rigid, fix şi încleiat în generalităţi insultătoare la adresa românilor, aceasta fiind singura sa preocupare chinuitoare de ani de zile, vizibilă şi în articolele sale din „Evenimentul Zilei”. Cititorul obişnuit nu află în ele urme de raţionamentul complex, comparativ, nici măcar o sistematizare elementară cu o concluzie, doar graforee stufoasă exprimată grandilovent ce face impresie doar la unii cetăţeni din perimetrul bucureştean. Să exemplificăm din propoziţia în care se răfuieşte cu indivizii de la cotidianul „Ziua” care "au o prestaţie morală dezgustătoare". După oamenii normali, morala, etica nu sunt dezgustătoare, ci imoralitatea! Probabil că pentru spitalizaţii lui nu contează. Sunt unii care cum văd ceva semnat de HRP au deja impresia că le-a pus Dumnezeu mâna în cap. Iată ce scrie Ioan Oprişor pe forum după ce i-a citit articolul: „Mulţumesc celui de sus ca sunt contemporan cu HRP, sunt mândru de el!”. Foarte frumos exprimat, ce putea să-şi dorească mai mult într-o viaţă de om decât să fie contemporan cu HRP, care la rândul său poate fi fericit că despitalizează pe unul din ţara spitalizaţilor. (Şi noi ăştilalţi, spitalizaţii, murim de invidie, pe lânga cauza internarii). În acest caz are dreptate să folosească sintagma apocalipse vesele care în situaţii normale cu cititori nespitalizaţi este bizară. Bizareria este simptomatica la HRP care în acest sens continuă: „Aberaţia care mă uluieşte cel mai mult în ultima vreme este amnezia promiscuă...”. Bizara sintagmă ce demonstrează, cel puţin, lipsa înţelegerii termenului de amnezie. Amnezicul nu-şi realizează amnezia, în nici un fel. Autorul expune doar cuvinte pretenţioase.

Un alt paragraf de articol se ocupă de suferinţele telespectatorilor români fiindcă, în fantasma sa, românii nu sunt decât nişte „omuleţi patibulari, taraţi”. Doamne fereşte, să înceapă să îi doară tarele că tot plaiul mioritic ar deveni un sanatoriu psihiatric. De data asta îi vede victime, prizionerii şi sclavii televizorului care îi jupoie de vii, linşează şi otraveşte cu toxina politica. Scriind acest paragraf îi citeşti suferinţa pe faţa fixată în mâna la care internautul Sandu Popescu care a exclamat: „excelentissim!” (iar ne roade invidia: om umblat domnu’ Sandu în lume, ne-a luat faţa cu suprasuperlativul). Numai că HRP se opreşte aici, înţepeneşte, când de fapt ar trebui să nominalizeze pe cei ce intoxică politic pe români, cel mai mult, în ultimii doi ani: Băsescu şi Tăriceanu, fiecare cu echipaju’ lui. (acestea dau circul toxic politic, iar telespectatorii le dau pâinea). HRP înţepenit, tace în falsa mimică meditativă: Băsescu i-a dat un scaun de preşedinte, Tăriceanu sacii cu bani, iar el, HRP, la rândul său, intoxica „cultural” telespectatorii.

Sunt un om cu lipsuri şi nu am la îndemână vorba românească cunoscută care spune că nu poţi să fii personalitate adevărată, ci doar creată artificial prin diferite metode, dacă nu ai caracter. Îmi pare rău că trebuie să-l dezamăgesc pe domnu’ Sandu. dar excelentissimul său, nu are nici personalitatea minimă de a-l nominaliza direct pe Victor Roncea, cu care ar vrea să se războiască fiindcă a avut îndrăzneala sa de-a da jos poleiala lui Gabriel Liiceanu. Reamintim că marele filosof Gabriel Liiceanu l-a declarat geniu pe HRP, înainte ca acesta să-şi scrie opera, doar după câteva articole publicate în „GDS-22” şi acum ar vrea să-i întoarcă răsplata dar nu are curajul. Simplu, e geniu, vorba internautului Şerban Picanta „Chapeau, domnule HRP” dar fără curaj (ce probleme am avea dacă teama, frica, panica, să nu zic şi laşitatea, ar durea...) aşa că îl trimite în linia întâi, să se războiască cu Victor Roncea, pe stimabilul combatant Liviu Ornea. Să scoată alţii castanele din foc, nu-i treabă de geniu, ocupat acum de spitalizarea românilor şi de verbalism ilogic, citiţi: Promiscuitatea e şi ea ubicuă: a paralizat orice instinct de separare, a inhibat orice repulsie igenică. Rugăm pe domnu’ Sandu să ne explice şi nouă, ăstora care nu gândim şi ne-am pierdut şi instinctele, motiv pentru care am putea fi spitalizaţi de excelentissimul sau, cel puţin logica dintre promiscuitate şi repulsia igenică, lăsând la o parte că promiscuitatea este peste tot în România. Asta o ştim înca din scrisorile lui HRP adresate excelenţei sale Alexandru Paleologu.

Întrebăm pe extaziaţii de verbalismul lui HRP, două lucruri. Întâi, dacă nu au impresia ca îmbătarea cu vorbe goale este tot o intoxicare publică pe malul bucureştean al Dâmboviţei, unde toţi vorbesc intelectual, le ştiu pe toate şi nu prea fac mare lucru afară de clanuri şi bisericuţe, de partide şi fundaţii, fiecare cu cotidianul ei. Şi în al doilea rând, să nu fi aflat, aşa cunoscători şi fără dureri, cum sunt ei în frunte cu HRP-ul lor, că atât în Europa cât şi în Nord America din o sute de canale cu care îţi este îndopat ecranul nu sunt mai mult de patru, cinci canale ce merita urmărite. HRP încă nu ştie că mulţi, foarte mulţi telespectatori îşi selectează programele şi drămuiesc timpul în faţa ecranelor, că nu se lasă toţi prizioneri şi jupuiţi de vii in faţa cutiei de intoxicat neuronii şi inhibat gândirea, la fel cum foarte puţini îl citesc pe el, geniul filosofului Gabriel Liiceanu, cel mai mare denigrator al României şi a românilor după 1990.

Corneliu FLOREA
Martie 2007, Winnipeg - Canada

1 comment:

Anonymous said...

Ce face patapishu e un joc ridcol.

Iar jocul se cheama:
Daca sunteti de acord cu ce spun eu sunteti intelectuali, puri, deschisi, etc. Daca nu sunteti de acord sunteti pur si simplu patibulari.

Totusi, ce spune pana la urma patapishu? Care este ideea sa de baza?

Romanii nu trebuie sa aiba nici un interes, nu trebuie sa aiba demnitate, un roman bun este un roman demoralizat, un roman bun isi uraste tara si dispretuieste semenii (inclusiv pe mama si tatal sau), un roman bun este cel ce nu contesta sau pune sub semnul intrebarii ceea ce scrie patapishu, un roman bun il uraste pe Ceausescu pentru ca a fost comunist si in nici un caz pe patapishu senior, un roman bun crede ca Stefan cel Mare si Sfant a fost un curvar iar Ipsilantii, Mavrogheni sau Calimachi au fost domni generosi si cultivati.

Cel mai aproape de adevar se pare ca un roman bun este un roman mort (fie de foame sau extenuare - altminteri e un budos olah). Cam asta e viziunea patapisheasca.

Ei, si ca sa te ierte patapishu de aprigele-i invective, sa te scuteasca de anatema "patibularule" trebuie sa taci, sa nu razi, sa nu ai speranta, sa permiti sa ti se faca orice doreste sau i-ar place patapishului. Adica un adevarat iad pe pamant pentru romani.

Acuma spre deosebire de D-l Florea, patapishati si cacarisiti nu exista doar in Romania. Patapishatii isi au originea in SUA. Au acaparat si acolo ca si aici universitatile, presa, televiziunea si editurile. Si altele evident. Acelasi lucru in Franta sau Marea Britanie sau Germania.

Prin repetare, chiar si cea mai mai tembela minciuna incepe sa devina norma. Patapishatii sunt doar niste soldati intr-un razboi subteran. Al caror rol este sa demoralizeze popoare intregi. Pentru ce? Pai care este scopul oricarui razboi? Jaful si cucerirea. In viziunea patapishata daca te opui jafului esti un patibular pur sange.

Ce ma mira totusi este cat de cretini pot fi cei ce se lasa inselati in acest joc? Pentru ca se pare ca acestia constituie o majoritate in intreaga lume alba.

El, patapishatul roman intaiul te iarta daca recunosti ca esti patibular si platesti taxe pentru institutul anticultural patapishat. Daca platesti, platesti, platesti si taci si nu ai speranta esti iertat. Bunul patapishat te iarta. Eventual esti asteptat in rai ulterior.