Pages

Wednesday, July 22, 2009

URMARIT: Porno-consulul Ion Nuica a ramas cu o amintire de la Chisinau: o boala rusinoasa

Ion Nuică şi-a cumpărat tinctură de gălbenele de la o farmacie naturistă din Capitală
Alintat “Nielu” în dulcele grai moldovenesc al tinerei sale amante, Cristina Ursol, porno-consulul Ion Nuică se reface acum după ruşinea pe care a păţit-o.
Dacă din carieră s-a ales praful, Nuică s-a făcut acum "băiat"de casă, că doar-doar soţia îl iartă. Îşi tratează cu gălbenele oarece mâncărimi de piele şi se pregăteşte de zugrăvit apartamentul.
Zile la rând, fostul diplomat surprins de camera ascunsă făcând sex la post cu angajata sa de la Consulatul român din Chişinău, Ion Nuică a stat închis în apartamentul său din Bucureşti, să nu dea ochii cu cunoscuţii. Ieri însă, n-a mai rezistat!
Camuflat sub o şapcă şi cu ochelari de soare, Nuică şi-a luat consoarta la cumpărături. Rămas fără serviciu, făcut de ruşine public, Nuică pare că şi-a îmbunat totuşi soţia, pe Maria Nuică, aşa că încă doarme acasă. Dar cu o condiţie: trebuie să renoveze apartamentul, mai ales că în toamnă îşi mărită fata.
Ieri dimineaţă, fotoreporterii Click! l-au surprins pe “Nielu” şi pe soţia sa cum au plecat cu maşina personală, o Skoda Octavia, spre centrele comerciale din Militari. Nu înainte însă de a face o oprire la o farmacie cu produse naturiste din zona Armenească.
În timp ce soţia l-a aşteptat în maşină, eventual pentru a nu fi recunoscută pe lângă casă, Nuică a intrat în magazin şi şi-a cumpărat tinctură de gălbenele. Probabil pentru tratarea unei eczeme de pe piele! Părea foarte interesat de prospectul “medicamentului” şi, abia ieşit din magazin, a şi început să citească pe cutie, semn că problemele medicale erau destul de presante.
Gălbenelele se folosesc în afecţiuni genitale uşoare
“Unguentul de gălbenele se foloseşte în dermatoze şi eczeme. Acest remediu popular nu poate fi folosit în cazul unor afecţiuni venerice. Poate, doar dacă este vorba despre eczeme genitale în forme uşoare. De obicei, aceste eczeme sunt cronice. O cauză poate fi folosirea prezervativului sau a gelurilor lubrifiante. Atenţie, însă! Unguentul de gălbenele poate duce la complicaţii şi efecte adverse!”, ne-a explicat dr. Mircea Tampa, dermato-venerolog la Spitalul Colentina.
Filmat când făcea sex la Chișinău
În urmă cu două săptămâni, la Bucureşti ajungea un film făcut cu o cameră ascunsă al cărui protagonist era consulul român la Chişinău, Ion Nuică, surprins în timpul unei partide de amor
La câteva zile după, el e rechemat şi îşi dă demisia din MAE. Soţia sa, care lucra acolo, tot în consulat, vine şi ea în ţară.
Tânăra amantă a diplomatului este recunoscută. Ea se numeşte Cristina Ursol şi lucrează ca angajată în cadrul consulatului. Înainte de a fi în graţiile diplomatului, şi-a încercat norocul şi la un concurs de “miss” în România
Mai multe poze la Click

No comments: