Nu pot începe restituirile Eminescu fără a posta poezia sa reprezentativă, Doină (şi nu Doina, cum greşit crede criticul literar Nicolae Manolescu). Din păcate, această capodoperă a literaturii române a avut o soartă nedreaptă. Interzisă de regimul de ocupaţie comunist până în 1989, acuzată, după aşa-zisa înlăturare a acestui regim, că ar exprima xenofobia poetului, că ne-ar putea împiedica accesul în NATO şi alte elucubraţii de acest fel. De altfel, în 1990 ideologul kominternist Paul Cornea decreta că nu mai avem nevoie de Eminescu, Lucian Boia propunea demitizarea lui, ca si domnişorica Ruxandra Cesereanu, care a descoperit un lucru extrem de grav: că Eminescu este un „naţionalist aproape mistic” (asta în timp ce Răzvan Codrescu, un promotor al principiilor şi idealurilor dreptei creştine, după cum se autodefineşte, crede că are mai degrabă o “religiozitate fără religie”). Elitele de ocupaţie şi anexele lor au declanşat un război total împotriva lui Eminescu (vezi campaniile din revistele Dilema, Dilema veche, 22, dar şi, spre surprinderea unora, din România Liberă sau Rost – vezi articolul Creştinismul lui Eminescu). De ce? Ne lămureşte pe toţi Octavian Goga: "O graniţă se păzeşte cu un corp de armată sau cu statuia unui poet legat de minţile tuturor".
Continuarea la
No comments:
Post a Comment