Sunday, February 7, 2010

SCUTUL: o nouă şansă, nu o victorie

Scris de Corneliu Vlad
Alternativa oferită de mamele spartane fiilor lor plecaţi în luptă, Cu scut sau pe scut, este prea tranşant ultimativă, dar, prin participarea sa la scutul spaţial american din Europa, România intră într-un joc global de mare complexitate şi cu multe necunoscute (pentru Bucureşti în orice caz). Un joc grav, nu neapărat în sensul de periculos, deşi... Grav, adică de mare responsabilitate, pentru că angajează securitatea naţională, cu tot ce implică ea - avantaje, certe sau eventuale, dar şi riscuri, costuri, sacrificii.
Parteneriatul strategic cu SUA nu ne obligă să acceptăm invitaţia preşedintelui Obama, dar nici nu am putea-o declina, politicos şi netemeinic argumentat. În mod firesc, şeful statului şi CSAT au dat un prim răspuns pozitiv, după care urmează să se pronunţe şi Parlamentul, ba poate şi poporul, printr-un referendum. Oricum, decizia finală nu poate fi luată pripit sau cu celeritate, cum se spune mai nou. Şi aşa România este primul stat care a dat un răspuns iniţial prompt şi entuziast. De ce alţi aliaţi strategici ai SUA, parteneri şi ei în NATO, ca Turcia sau Grecia, sau Bulgaria, ţări de prin preajma noastră, nu ne-au luat-o înainte, de ce în Polonia, Cehia, Ungaria, varianta iniţială a scutului nu a prea fost pe placul populaţiei? E de reflectat.
Apoi, securitatea naţională a României este parte a securităţii din arealul NATO, conform faimosului principiu al muschetarilor, n-ar trebui oare consultaţi şi aceşti aliaţi înainte de a se lua decizia finală în ce ne priveşte? De fapt, avem oare voie să luăm o asemenea decizie şi fără a trata şi cu ei?
Despre noua variantă de scut nu ştim mare lucru, nu ştie nici măcar ministrul rus de Externe, care a cerut public detalieri Washingtonului. Nostim este (dacă poate fi ceva nostim într-o problemă atât de serioasă) că în timp ce mai toţi analiştii occidentali s-au arătat surprinşi de vestea dată de preşedintele Băsescu, colegii lor ruşi nu sunt surprinşi sau cel puţin aşa susţin. Sunt ruşii mai bine informaţi?
La noi, politicienii şi comentatorii exprimă aprecieri felurite, dar preponderent favorabile. Unii vorbesc, triumfalist, de o victorie a politicii externe a ţării, ceea ce într-un fel e adevărat, căci arată încrederea puternicului aliat american în România. Dar într-o victorie câştigi ceva. Prin scut câştigăm, de fapt recuperăm, securitate, adică acea securitate care e necesară pentru că se vor ostiliza relaţiile cu Iranul, cu Rusia, tocmai din cauza prezenţei militare americane pe teritoriul naţional şi a participării la scutul antirachetă american. Vom avea o umbrelă de securitate, se susţine. Dar poate nu era nevoie să ne expunem ploii. Prin scut, redobândim coeficientul de securitate pe care nu l-am fi pierdut dacă n-am avea scutul, dar, în plus, ne mai încărcăm şi cu riscuri suplimentare, mai pierdem şi altele. Fără scut, de pildă, poate că Iranul ar fi intrat în proiectul Nabucco, iar în relaţiile cu Rusia n-ar fi intervenit încă un impediment. Se afirmă că scutul va da mai multă forţă de negociere Bucureştiului atunci când tratează cu Moscova. Ei aş, de parcă s-ar apropia vreun deget românesc de butoanele sistemului american antirachetă.
Lucrurile sunt însă mai nuanţate.


Mai corect ar fi să vorbim nu de o victorie, ci de o şansă, de o nouă şansă în relaţiile cu Statele Unite. Negocierile româno-americane pe tema scutului, foarte importante, sunt totuşi stricte, punctuale, de altfel nu se vor purta la nivel foarte înalt. Ansamblul relaţiilor bilaterale cu SUA este, însă, ori ar trebui să fie, mult mai cuprinzător. România se globalizează excelent, în paradigma americană, dar mai ales militarmente. Dacă, pe relaţia cu SUA, am ajunge la un nivel similar şi în ce priveşte investiţiile (Bechtel? Ford, pe care îl ajutăm?), şi tehnologiile, şi informatica, şi libertatea de mişcare (vezi problema vizelor SUA pentru cetăţenii români), într-un context frăgezit de acceptarea scutului, atunci, da, se merită şi riscurile, poate şi costurile, pentru noi, ale proiectului.
Comentariile neoficiale din Rusia pe marginea proiectului scutului din România sunt, şi ele, foarte diverse şi merg de la ironii la puneri în gardă, trecând şi prin constatări de genul Nimic deosebit. Reacţia oficială a Moscovei e însă cât se poate de clară. Întâmplător sau nu, la numai o zi după ştirea de la Cotroceni, preşedintele Medvedev a aprobat Noua doctrină militară a Rusiei, care califică drept principale ameninţări la adresa Rusiei extinderea NATO şi sistemele de apărare antirachetă. România este implicată în ambele situaţii. De aceea, decizia românească privitoare de scut e prea importantă pentru a se limita la impulsuri de genul americanofiliei naive sau al rusofiliei rudimentare, căci sunt angajate aici chiar statutul şi marja de acţiune ale României în lume, şi pentru mult timp de acum înainte.
În dezbaterea naţională ce va avea loc probabil în materie, nu-şi au locul nici disputele partizane, pătimaşe, între partide, între lideri, nici simpatiile şi resentimentele  mai vechi sau mai noi ale elitelor sau muritorilor de rând. O judecată la rece, pe ce se ştie, pe ce se poate prevedea sau bănui, pe ce serveşte interesul naţional, e singura formulă la îndemână pentru a se găsi răspunsul la sfidarea atât de angajantă căreia îi facem faţă.
Scutul: o nouă şansă, nu o victorie
Curentul - luni, 08 februarie 2010

3 comments:

danrum said...

Cine ar trimite bombe in Romania? De obicei cei care iti vind sistemele de securitate. Nu Iranul sau Palestina, Nu China sau Irakul. Doar Americanul sau cine este interesat de cuceriri. Scopul e nobil , dar controlul populatiei e tinta finala. Emitatoarele si radarele antiaeriene pot foarte frumos fi folosite pe timp de pace, ca razboaie nu sint decit cele pe care le-a facut America sau Israelul in ultimii 50 de ani, ca si control asupra populatiei tarilor aflate sub scut. Implementarea unui sistem de control total al populatiei trebuie sa vina cu un scop nobil si o amenintare pentru a putea fi acceptat de populatie.Sti bine ca frecventele radio se pot schimba si nu mare ar fi minunea sa fie cu doua taisuri. America nu mai este ce a fost. Ar fi bine sa fim atenti si cine accepta sa faca contractele doar in favoarea interesului national. Ceea ce e greu de crezut.

Iosif said...

Eu personal sunt de acord ! Multa politica nu cunosc dar trebuie sa ne hotaram odata pentru totdeuna ...sau democratie si comunitate europeana sau cu parte de mai sus .......rusi.
felicitari si salutari all

Anonymous said...

Așa e, USA nu e ce-a fost ci mai "mult" decât a fost... Interesul lor și ținta lor e România. Scutul e nevoia lor de a-i instiga pe ruși, ca să ne calce în picioare, și să termine odată pt. totdeauna cu cel mai "fascist" popor din lume.
(WW2 a fost și testul turnesol al naționalismului, antibolșevismului și al antisionismului...Romănia primul loc, urmată îndeaproape de Serbia și Polonia.)
Anglo-americanii întotdeauna și-au facut treaba murdară instigând și manipulând alte popoare...vezi sponsorii financiari ale ambelor tabere în WW2(și "paradoxalul" sprijin inițial dat de Stalin lui Hitler în pregătirea mașinii de razboi germane), ca apoi să intervină pozând în salvatori...