Pages

Friday, February 12, 2010

INFO: PAPA BENEDICT al XVI-lea invitat in Romania de catre IOAN ROBU. Discursul Papei si al lui presedintelui Robu la Conferinta Episcopilor din Romania de la Vatican

COMUNICAT DE PRESĂ
ÎPS Ioan Robu l-a invitat pe Papa Benedict al XVI-lea în România

Înalt Preasfinţitul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, în calitate de preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România, l-a invitat astăzi pe Papa Benedict al XVI-lea în România, pentru un „pelerinaj pastoral în ţara noastră, pentru a întări mărturia pe care credincioşii greco-catolici şi romano-catolici o aduc în această ţară, şi pentru a întâlni întregul popor român şi a oferi Bisericilor îmbrăţişarea păcii, în caritate”.

Invitaţia a fost lansată în cadrul audienţei pe care Suveranul Pontif a acordat-o astăzi, 12 februarie, în Vatican, episcopilor catolici români aflaţi la Roma pentru vizita „ad limina Apostolorum”.

În discursul pe care l-a adresat Sfântului Părinte, ÎPS Ioan Robu l-a informat pe scurt despre situaţia Bisericii Catolice din România, despre reuşitele pe plan pastoral, social, educativ şi ecumenic, dar şi despre dificultăţile pe care Biserica locală trebuie încă să le înfrunte. În acest sens Arhiepiscopul de Bucureşti a amintit situaţia – încă nerezolvată – a proprietăţilor Bisericii Greco-Catolice confiscate în 1948 şi nerestituite; de înaintarea în ritm lent a dialogului cu Biserica Ortodoxă Română; de dificultăţile pe plan pastoral şi social, provocate de schimbările sociale şi culturale din ţara noastră şi de emigraţie.

ÎPS Ioan Robu a vorbit şi despre indiferenţa cu care autorităţile române tratează situaţia cu care se confruntă Catedrala Sf. Iosif, pusă în grav pericol de construcţia ilegală, în vecinătatea ei, a unui „ecomonstru” – cum l-a numit arhiepiscopul.

La rândul său, Papa Benedict al XVI-lea şi-a manifestat speranţa că,  în ce priveşte dialogul dintre catolicii şi ortodocşii din România, se vor găsi „soluţii adecvate, în acel spirit de  dreptate care trebuie să însufleţească raporturile dintre fraţii în Cristos”. Suveranul Pontif i-a îndemnat pe episcopii catolici să colaboreze cu Biserica Ortodoxă pentru „apărarea rădăcinilor creştine ale Europei şi a valorilor creştine”, şi pentru o mărturie comună „asupra unor teme precum familia, bioetica, drepturile omului, onestitatea în viaţa publică, ecologia”. „Un dialog constructiv între ortodocşi şi catolici nu va întârzia să fie ferment de unitate şi de concordie nu numai pentru ţările voastre,  dar şi pentru întreaga Europă”, a subliniat Papa.

Episcopii catolici români vor încheia mâine, 13 februarie, vizita „ad limina Apostolorum”,  în cadrul căreia au avut întâlniri, particulare şi în comun, cu Papa Benedict al XVI-lea, şi cu reprezentanţi ai diferitelor Dicastere din Vatican. Aceasta este cea de a patra vizită „ad limina Apostolorum” a episcopilor catolici din România după 1990, şi prima la actualul Suveran Pontif, Papa Benedict al XVI-lea. Vizita „ad limina Apostolorum” (în traducere: la mormântul Apostolilor) este vizita periodică pe care episcopii catolici din lumea întreagă o fac la mormintele Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul, „stâlpii” Bisericii, şi la Urmaşul lui Petru, pentru a fi întăriţi de el în credinţă şi pentru a exprima comuniunea lor ierarhică cu Suveranul Pontif.
 
Biroul de presă
CONFERINŢA EPISCOPILOR DIN ROMÂNIA

DISCURSUL PAPEI 
CĂTRE EPISCOPII CONFERINŢEI EPISCOPILOR
DIN ROMÂNIA ÎN VIZITĂ "AD LIMINA APOSTOLORUM"
Vineri, 12 februarie 2010


Venerabili Fraţi  întru Episcopat!
Este pentru mine un motiv de mare bucurie să vă întâlnesc în cursul vizitei „ad limina”, să vă ascult şi să reflectăm împreună asupra parcursului Poporului lui Dumnezeu încredinţat vouă. Salut cu afecţiune pe fiecare dintre voi şi îi mulţumesc, în special, Mons. Ioan Robu pentru cuvintele cordiale pe care, în numele tuturor, mi le-a adresat. Îndrept un gând special spre Prea Fericirea Sa Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Greco-Catolice Române. Voi sunteţi Păstori ai unor comunităţi de diferite rituri, care îşi pun bogăţiile îndelungatei lor tradiţii în serviciul comuniunii pentru binele tuturor. În voi salut comunităţile creştine din România şi din Republica Moldova, atât de greu încercate în trecut, şi aduc omagiu acelor Episcopi şi nenumăraţi preoţi, călugări, călugăriţe şi credincioşi care, în timpul persecuţiei, au dovedit un ataşament neclintit faţă de Cristos şi faţă de Biserica sa şi au păstrat intactă credinţa lor.
Vouă, iubiţi fraţi întru Episcopat, doresc să vă exprim mulţumirea mea pentru angajarea voastră generoasă în serviciul renaşterii şi dezvoltării comunităţii catolice din ţările voastre şi să vă îndemn să continuaţi a fi  Păstori plini de zel ai turmei lui Cristos, în apartenenţa la unica Biserică şi în respectul diferitelor tradiţii rituale. A păstra şi transmite patrimoniul credinţei este o îndatorire a întregii Bisericii, dar în special a Episcopilor (Cf Lumen Gentium, 25). Câmpul slujirii voastre este vast şi exigent: este vorba, de fapt, de a propune credincioşilor un itinerar de credinţă creştină matură şi responsabilă, în special prin învăţământul religios, cateheză, chiar şi  pentru adulţi, şi pregătirea la sacramente. În acest domeniu e nevoie  de promovarea unei mai mari cunoaşteri a Sfintei Scripturi, a Catehismului Bisericii Catolice şi a documentelor Magisteriului, în mod deosebit ale Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican şi Enciclicelor Papale. Este un program angajant, care cere elaborarea în comun a unor planuri pastorale vizând bonum animarum al tuturor catolicilor de diferite rituri şi etnii. Aceasta necesită mărturie de unitate, dialog sincer şi efectivă colaborare, fără a uita că unitatea este în primul rând rod al Duhului Sfânt (Cf Gal 5,22), care călăuzeşte Biserica.
În acest an al Sfintei Preoţii, vă îndemn să fiţi mereu adevăraţi părinţi pentru preoţii voştri, cei dintâi şi preţioşi colaboratori în via Domnului (Cf Christus Dominus, 16.28); cu ei există o legătură înainte de toate sacramentală, care cu titlu unic îi face părtaşi la misiunea încredinţată Episcopilor. Străduiţi-vă să întreţineţi comuniunea între voi şi cu ei într-un climat de afecţiune, de atenţie şi de dialog respectuos şi fratern; interesaţi-vă de condiţiile lor spirituale şi materiale, de necesarul aggiornamento teologic şi pastoral. În diecezele voastre nu lipsesc Institutele călugăreşti active în domeniul pastoral. Va fi grija voastră specială să le dedicaţi atenţia cuvenită şi să le oferiţi tot ajutorul posibil pentru ca prezenţa lor să fie din ce în ce mai semnificativă  iar persoanele consacrate să-şi poată desfăşura apostolatul potrivit propriei carisme şi în deplină comuniune cu Biserica particulară.
Dumnezeu nu încetează să cheme bărbaţi şi femei în serviciul său: trebuie să-i fim recunoscători de aceasta, intensificând  rugăciunea pentru ca să continue să trimită lucrători în secerişul său (Cf Mt 9,37). Este îndatorirea principală a Episcopilor să promoveze pastorala vocaţiilor şi formarea umană, spirituală şi intelectuală, a candidaţilor la Preoţie în Seminarii şi în alte Institute de formare (Cf Optatam Totius, 2.4), garantându-le posibilitatea de a-şi însuşi o profundă spiritualitate şi o pregătire riguroasă, filozofico-teologică şi pastorală, şi prin alegerea atentă a educatorilor şi profesorilor. O grijă similară trebuie să se aibă în formarea membrilor Institutelor de viaţă consacrată, în special ale celor feminine.
Înflorirea de vocaţii sacerdotale şi călugăreşti depinde în bună parte de sănătatea morală şi religioasă a familiilor creştine. Din păcate, în timpul nostru nu puţine sunt pericolele care ameninţă instituţia familială într-o societate secularizată şi dezorientată. Familiile catolice din ţările voastre, care în timpul încercării au mărturisit uneori cu preţ scump fidelitatea faţă de Evanghelie, nu sunt imune de plăgile avortului, corupţiei, alcoolismului şi drogurilor, precum şi controlului naşterilor prin metode contrare demnităţii persoanei umane. Pentru a combate aceste provocări, este nevoie să se promoveze centre parohiale  de consiliere care să asigure o pregătire adecvată vieţii conjugale şi familiale, dar şi să se organizeze mai bine asistenţa pastorala a tineretului. Este necesară, mai presus de toate, o angajare decisă pentru a favoriza prezenţa valorilor creştine în societate, dezvoltând centre de formare unde tinerii să poată cunoaşte valorile autentice, înnobilate de geniul culturii ţărilor voastre, încât să le poată mărturisi în ambientele în care trăiesc. Biserica vrea să ofere contribuţia ei determinantă la construirea unei societăţi reconciliate şi solidare, capabilă să facă faţă procesului de secularizare în curs. Transformarea sistemului industrial şi agricol, criza economică, emigraţia, nu au favorizat persistenţa valorilor tradiţionale, care, de aceea, trebuie propuse din nou şi întărite.
În acest context, apare deosebit de importantă mărturia de fraternitate dintre Catolici şi Ortodocşi: să prevaleze asupra divizărilor şi disensiunilor şi să deschidă inimile la împăcare. Sunt conştient de dificultăţile  pe care trebuie să le înfrunte, în acest domeniu, comunităţile catolice: urez  să se poată găsi soluţii adecvate, în acel spirit de  dreptate care trebuie să însufleţească raporturile dintre fraţii în Cristos. În mai 2009, aţi amintit cea de-a X-a aniversare a istoricei vizite pe care Venerabilul Papă Ioan Paul al II-lea a realizat-o în România. Cu acea ocazie, Providenţa divină i-a oferit Succesorului lui Petru posibilitatea de a împlini o călătorie apostolică într-o Naţiune majoritar ortodoxă, unde de secole este prezentă o însemnată comunitate catolică. Dorinţa de unitate suscitată de acea vizită să alimenteze rugăciunea şi strădania de a dialoga în caritate şi în adevăr şi de a promova iniţiative comune. Un domeniu de colaborare astăzi deosebit de important între Ortodocşi şi Catolici priveşte apărarea rădăcinilor creştine ale Europei şi a valorilor creştine, şi mărturia în comun asupra unor teme precum familia, bioetica, drepturile omului, onestitatea în viaţa publică, ecologia. Angajarea unitară asupra acestor argumente va oferi o contribuţie importantă creşterii morale şi civile a societăţii. Un dialog constructiv între Ortodocşi şi Catolici nu va întârzia să fie ferment de unitate şi de concordie nu numai pentru ţările voastre,  dar şi pentru întreaga Europă.
La încheierea întâlnirii noastre, gândul meu se îndreaptă spre comunităţile voastre. Duceţi preoţilor, călugărilor, călugăriţelor, tuturor credincioşilor din România şi Republica Moldova salutările mele şi încurajarea mea, dându-le asigurarea şi afecţiunii mele. Invocând mijlocirea Maicii Domnului şi a sfinţilor din Ţinuturile voastre, vă dau din inimă Binecuvântarea mea, vouă şi tuturor membrilor poporului lui Dumnezeu încredinţaţi solicitudinii voastre pastorale.
Din Vatican, 12 februarie 2010

Discursul adresat Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea
de către ÎPS Ioan Robu 

Sfinte Părinte,

Dând glas sentimentelor fraţilor mei întru episcopat, doresc înainte de toate să depun cu umilinţă la picioarele Sanctităţii Voastre omagiul filial şi respectul sincer al tuturor catolicilor din România.

Sunt aici reuniţi, în prezenţa Sanctităţii Voastre, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Preafericitul Lucian, împreună cu Sinodul aceleaşi Biserici, precum şi Arhiepiscopii şi Episcopii Bisericii latine, alături de Excelenţa Sa Mons. Anton Cosa, episcop de Chişinău în Moldova.
Toţi  împreună formăm o singură Conferinţă Episcopală  şi toţi împreună am veniţi “să-l vedem pe Petru”, pentru a fi, încă o dată, întăriţi de el în credinţă.

Împreună cu credincioşii noştri am ieşit de sub regimul comunist acum mai bine de douăzeci de ani şi, în această perioadă de timp, imaginea ţării noastre s-a schimbat simţitor. Într-un mod nu mai puţin relevant s-a modificat profund şi situaţia Bisericilor noastre.

În România unitatea eclezială catolică, deşi e într-o condiţie minoritară, exprimă într-un mod atât de elocvent caracterele comuniunii universale din care face parte: pluralitatea de rituri (bizantin, latin, armean) se uneşte de fapt cu pluralitatea limbilor utilizate de diferitele comunităţi în celebrările liturgice (română, maghiară, germană, ucraineană, slovacă, poloneză).

Alături de Biserica Ortodoxă majoritară încercăm să fim mărturisitori credibili ai credinţei creştine într-o lume care este în schimbare şi care se secularizează cu rapiditate.

Într-un context de-acum – din 2007 – pe deplin european, mulţumind Domnului, comunităţile catolice în ansamblu înaintează cu curaj, şi oferă întregii societăţi româneşti contribuţia proprie de credinţă şi de spiritualitate.

Poporul credincios este aproape de păstorii săi; în toate Eparhiile şi Diecezele funcţionează şcolile catolice; tinerii, cu disponibilitatea lor, urmăresc viaţa Bisericii; Seminarele noastre sunt încă pline şi în ele e multă vitalitate şi entuziasm; mai sunt încă vocaţii la viaţa consacrată şi monahală, deşi au scăzut la număr; preoţia, atât în forma familială bizantină, cât şi în forma celibatară latină, este trăită cu echilibru şi profundă devoţiune faţă de Biserică şi faţă de Domnul.

Pe lângă  aceasta, marea majoritate a poporului român, de orice confesiune, manifestă o vie aprecierea faţă de activitatea, luările de poziţie şi scrisorile enciclice ale Sanctităţii Voastre.

Acest lucru nu exclude, Sfinte Părinte, faptul că timp de mai bine de patruzeci de ani de ateocraţie totalitară şi-au lăsat amprenta asupra populaţiei.

Suntem nevoiţi să ne confruntăm cu o societate în care numărul familiilor marcate de separări şi divorţuri este foarte ridicat; o societate în care materialismul a dus la considerarea avortului drept metodă de planificare a naşterilor; o societate în care mizeria a dus la apariţia fenomenului abandonării copiilor.

Pentru a face faţă urgenţelor de acest fel se dezvoltă tot mai mult pastoraţia tinerilor şi a familiilor, şi s-a intensificat serviciul social al Caritas. 

Comunitatea catolică, în contextul libertăţii redobândite, a căutat să ofere orizonturi ideale noi, însă munca pastorală este dificilă, deoarece ne confruntăm cu experienţe noi, pe care nu le-am întâmpinat până acum sau pentru care încă nu s-a aflat (şi asta nu doar la nivel local) un răspuns adecvat.

Într-un asemenea context suntem îndemnaţi să privim – pentru a afla mângâiere şi inspiraţie pentru acţiunea noastră pastorală în lumea de azi – la mărturia dată despre Cristos Domnul de către episcopii noştri morţi în închisori, pentru credinţă şi pentru primatul lui Petru. Dorinţa noastră arzătoare este să fie dus la capăt procesul, care să permită introducerea numelor lor în marele Martirologiu al secolului al XX-lea şi să ne permită să-i venerăm drept martirii noştri. Ei sunt tăria noastră iar sângele lor alimentează credinţa meleagurilor noastre.

Noi toţi considerăm deosebit de important dialogul cu Biserica Ortodoxă; acesta, de altfel, se desfăşoară foarte lent şi încă nu a reuşit să rezolve problema restituirii edificiilor sacre confiscate de către guvern de la Biserica Greco-Catolică în 1948. Convingerea noastră este aceea că aceleaşi lăcaşe de cult ar putea fi foarte bine utilizate de greco-catolici şi de ortodocşi prin celebrări desfăşurate de comun acord în momente diferite.

Aşa încât ne preocupă şi mai mult în unele cazuri să asistăm neputincioşi la demolarea edificiilor sacre care au aparţinut cândva Bisericii Unite.

Trebuie, de altfel, subliniat faptul că, dincolo de toate aceste chestiuni, împreună cu fraţii noştri ortodocşi, tocmai pentru că avem multe lucruri în comun, desfăşurăm colaborări promiţătoare la nivel social (prin intermediul asociaţiilor Caritas), în domeniul spiritual (datorită implicării diferitelor asociaţii de laici), dar şi în sectorul academic (în Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj, care este mândră să aibă venerata persoană a Sanctităţii Voastre printre “doctores honoris causa” ai săi, la Institutul de Istorie Bisericească şi la Centrul de Bioetică, înfiinţat în colaborare cu Universitatea Catolică din Milano, la care predau profesori de la Facultatea de Teologie ortodoxă, dar şi de la Facultăţile de Teologie greco-catolică şi romano-catolică, precum şi de la Facultatea de Teologie reformată).

Este un motiv de îngrijorare, împărtăşit de prelaţi şi de credincioşii de toate riturile, atitudinea asumată de autorităţile politice faţă de Catedrala Sf. Iosif, monument istoric şi arhitectonic, de importanţă naţională şi internaţională, a oraşului Bucureşti. Cererile noastre, prezentate Preşedintelui Republicii şi Guvernului, au fost ignorate şi ceea ce am putea defini un ‘ecomonstru’ creşte tot mai mult alături de clădirea sacră şi istorică.

O asemănătoare pricină de îngrijorare o constituie faptul că, la ritmul deosebit de lent cu care înaintează lucrările Comisiei guvernamentale pentru restituirea bunurilor confiscate de Biserica Catolică în  1948, se adaugă propuneri cu caracter legislativ, aduse de unele grupuri politice, cu scopul de a împiedica prezenţa efectivă a Bisericii Unite în realitatea socială transilvană.

O problemă  gravă, care marchează în momentul de faţă viaţa întregii ţări, şi care constituie reflectarea complexei situaţii economice determinată de conversia economiei de Stat prin încetarea activităţii din industriile sale care erau neproductive şi ieşite din uz, este migraţia masivă a românilor în alte regiuni ale Uniunii Europene în căutarea unui loc de muncă.

În multe sate comunităţile au văzut cum în mod progresiv dispare generaţia adultă, cum multe familii s-au dezmembrat, cum copiii sunt încredinţaţi bătrânilor sau altor rude. Problema are implicaţii directe şi profunde asupra acţiunii pastorale a Bisericii, atât în ţară cât şi în străinătate. De fapt, în ţările de adopţie, au apărut vaste comunităţi româneşti, pentru care a trebuit să ne îngrijim să trimitem preoţi din România în acord cu episcopii locului.

În aceste zile am celebrat Dumnezeiasca Liturghie la mormântul Sfântului Petru, şi l-am rugat pe Slujitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea să mijlocească la Domnul ca să trimită asupra României – „grădina Maicii Domnului” – şi asupra credincioşilor noştri belşug de haruri şi binecuvântări.

Am întâlnit, de asemenea, în diferitele Dicastere ale acestei Biserici Romane, care este centrul catolicităţii, mulţi fraţi în credinţă implicaţi să ne ajute să înaintăm pe drumul către “Împărăţie”. Dorim să exprimăm, aici,  recunoştinţa noastră faţă de toţi.

Încheind aceste câteva cuvinte şi făcându-mă mesagerul întregii Conferinţe Episcopale din România, vă rog să-mi permiteţi să adresez Sanctităţii Voastre invitaţia, plină de respect şi de stimă, de a face un pelerinaj pastoral în ţara noastră, pentru a întări mărturia pe care credincioşii greco-catolici şi romano-catolici o aduc în această ţară, şi pentru a întâlni întregul popor român şi a oferi Bisericilor îmbrăţişarea păcii, în caritate, din partea Bisericii pe care o conduceţi.

Vă mulţumim, Sfinte Părinte, pentru slujirea pe care o aduceţi Bisericii lui Cristos, şi pentru lucrarea neobosită pe care o desfăşuraţi în apărarea celor slabi şi pentru promovarea păcii dintre oameni şi naţiuni!

                                    + Ioan Robu

                        Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti
                  Preşedintele Conferinţei Episcopale din România
 

No comments: