Thursday, January 14, 2010

PR DR RADU ILAS: RELIGIOZITATEA lui Eminescu



 
EMINESCU POET NAŢIONAL
CU VIZIUNE RELIGIOASĂ

        Marele nostru poet naţional a generat, dintotdeauna, analize şi aprecieri din partea multor împătimiţi ai ştiinţei literelor şi cunoscători ai tainelor sufleteşti/spirituale, însă de puţine ori am văzut discutându-se de aplecarea poeziei româneşti spre partea religioasă a fiinţei naţionale. De prea puţine ori s-a vorbit de iubirea, în sensul deschiderii spre cunoaştere, pe care acesta a împărtăşit-o istoriei, tradiţiilor şi teritoriului românesc.
        În operele sale, Eminescu a plâns dramele poporului român, dintre care s-au distins pierderea a două teritorii cu suflet românesc, Basarbia şi Bucovina, dar a şi slăvit actul sfânt al Învierii, căutând refugiu în liniştea duhovnicească, pentru a putea simţii româneşte, chiar şi după moarte. Putem din această perspectivă să-l înţelegem pe Eminescu ca .
        Marele nostru poet poate fi considerat un vizionar, deoarece s-a angajat în istorie, cu credinţa că existenţa fiecăruia are un sens şi lumea înaintează spre o finalitate luminoasă. El a intrat în lupta de zi cu zi pentru a aboli răul şi minciuna, nepăsarea şi scârba, ura şi necinstea. Ca poet vizionar nu s-a dat bătut nici în ruptul capului de a înfăptui cu dragoste, de a se jertfi de bunăvoie spre propăşirea unei comunităţi de fraţi, românii de oriunde s-ar afla.
        Pentru a-l înţelege din postura de poet naţional, este de ajuns să reluăm cugetările sale, susţinute de date istorice de netăgăduit, privind soarta celor două teritorii româneşti Bucovina şi Basarabia.
În 11 aprilie 1878, poetul evidenţia fără tăgadă că „Bucovina a fost despărţită de la trupul Moldovei, de stăpânire nemţească, iar românul îşi va aduce aminte fără de jignire vremea nenorocită, în care s-a petrecut această rupere în două bucăţi a Moldovei. Atunci ţara era secată de puteri, dezorganizată, părăsită şi lipsită de povaţa unui domn firesc. Chiar şi în aceste împrejurări însă, fruntaşii ei şi-au făcut, după putinţa timpului, datoria şi nu au dat faptei împlinite, prin învoirea lor, sfinţenia morală (….).
Fără de învoirea lor, moldovenii au fost dezbinaţi şi pentru aceea până în ziua de astăzi ei şi-au păstrat dreptul de ase simţi uniţi.
Bucovina a rămas încă o ţară românească, o parte din Moldova. Şi nimeni nu poate să-i învinovăţească pe moldoveni pentru aceasta, fiindcă ei niciodată nu au renunţat la dreptul de a se simţi membri ai aceleiaşi individualităţi sociale.
Cu totul altfel ar fi, dacă moldovenii ar fi consfinţit, prin învoirea lor, fapta împlinită. Atunci moldovenii din Bucovina, priviţi ca o parte pierdută, s-ar privi înşişi ca o parte părăsită a poporului român.
Nu avem dreptul de a ceda, ori de a consimţi la cedare sau sta la târguială asupra vetrei strămoşilor noştri. Dacă nu am putut păstra întreagă moşia rămasă de la părinţii noştri, ne-am păstrat şi voim să ne păstrăm conştiinţa întăritoare că ne-am făcut datoria şi că nu din vina noastră, nu cu învoirea noastră a fost ştirbită”
        Cu claritatea unui poet naţional cu viziune religioasă, Eminescu ne îndeamnă spre păstrarea simţirii româneşti şi respingerea încercărilor de a mânji cu vină conducătorii din acea perioadă grea, cum că ar fi renunţat la credinţa românească de unitate, chiar el susţinând, cu responsabilitatea conferită de o bună înţelegere a timpurilor, că suntem un popor care „am stat aici între turci şi ruşi, mereu am fost zguduiţi şi mereu suntem apucaţi de puternicul curent (…). Am fost mereu un zid de despărţire între apus şi răsărit”, devenind astfel ţinta marilor puteri.

Din această perspectivă, citindu-l pe Eminescu ne dăm seama că poetul vizionar este cel ce nu disperă că lumea este nedreaptă şi s-a abătut de la eroism şi echilibru, este cel ce caută cu toată fiinţa bucuria de a fi în lumină, de a vedea cerul înstelat şi stejarii pe pământ, de a auzi vântul. Este cel ce biruind atât disperarea cât şi exaltarea bucuriei, se ridică la înţelepciunea senină şi curată, la echilibrul stelelor, iar cânturile (poemele) lui sunt putere purificatoare care naşte nădăjduire, singura ce poate genera iubirea între oameni.
Elocventă este credinţa poetului în neamul românesc: „Ieşim întotdeauna la iveală ca un popor întinerit şi plin de putere. N-am cerut niciodată decât putinţa dezvoltări pacinice, să fim un strat de cultură în această parte înăsprită a Europei. Nu stăruim decât ca popoarele de la apus să se încredinţeze că interesele noastre sunt identice cu ale civilizaţiunei şi că suntem un popor vrednic de misiunea ce ni se cuvine. Dovadă ne este trecutul, pe care l-am putut purta fără a fi pierdut ceva din individualitatea şi trăinicia noastră(…)”.
        Revenind la postura sa de poet religios, trebuie spus că lui Eminescu nu-i erau străine sfintele slujbe religioase şi iubea imnul <Lumină lină>, unul din cele mai frumoase din cadrul vecerniei Ortodoxe. Acest fapt reiese dintr-un material publicat sub titlul , în „Telegraful Român” (Sibiu, 11 ianuarie 1889), în care Arh.BV.Ananie zicea: „În ziua de Sfinţii Voevozi, din anul 1866, m-a chemat la mânăstirea Neamţului şi l-am spovedit, l-am împărtăşit pe poetul Mihai Eminescu. Era limpede la minte, numai că, tare posac şi trist. Părinte să mă îngropi la malul mării şi să fie într-o mănăstire de maici şi să ascult în fiecare seară cum cântă , mi-a zis”.  
        De asemenea, poezia „Învierea”, în care sunt prezentate antitezele atât de dragi poetului, este un exemplu de viziune religioasă a poetului. Clipele care preced cea mai mare minune – Învierea din morţi a Domnului – stau sub pecetea tensiunii dintre contraste, întuneric şi lumină, frig şi viaţă, punând deci în opoziţie nimicimea umană cu măreţia divină.
Într-un cadru mistic, poetul descrie atât frumos momentul mult aşteptat, după ce orologiul sună chemarea „Veniţi de luaţi lumină/Un clopot lung de glasuri vii de bucurie/Acolo-n altar se uită şi preoţi şi popor/Văd biruinţa Mântuitorului/Lumina ducând-o celor din morminte/Cu moartea pe moarte călcând-o/Cântări şi laude-nălţăm/Noi, Ţie, Unuia/Primindu-l cu psalmi şi ramuri/Cântând aleluia, Cristos a înviat din morţi/Cu cetele sfinte/Cu moartea pe moarte câlcând-o/Lumina aducând-o celor din morminte”.


No comments: