Monday, January 11, 2010

DR MIRCEA PUSCASU despre moartea lui Toni Tecuceanu si isteria gripei porcine: Refuzati vaccinul! AUDIO - EMISIUNE RADIO S.O.S. ROMANIA


Isteria gripei porcine a fost comandata - Dr Mircea Puscasu despre vaccin si virusul AH1N1

Pliante împotriva vaccinului gripei porcine, distribuite în tot judeţul Suceava
Sandrinio NEAGU

Campania de vaccinare împotriva gripei porcine pe care autorităţile sanitare intenţionează s-o demareze în scurt timp este deja contestată vehement. Sub deviza „Nu acceptăm să fim cobaii vaccinului AH1N1 în România”, Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” Suceava a împărţit 30.000 de pliante prin care îi îndeamnă pe oameni să nu accepte acest vaccin. Pliantul distribuit în special prin biserici, dar şi în alte locuri publice din judeţul Suceava este intitulat „Un atentat la viaţa umană: Vaccinul împotriva gripei porcine”. Scos sub îndrumarea medicului Mircea Puşcaşu, preşedintele Fundaţiei „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, pliantul conţine numeroase mesaje şi argumente împotriva vaccinului. Oamenii sunt anunţaţi că vaccinul este periculos şi provoacă cancer şi alte boli grave, iar totul este un imens complot al companiilor farmaceutice.
„Boala nu se manifestă mai drastic decât o răceală severă, deci rolul vaccinării este pus sub semnul întrebării. În Marea Britanie, cea mai afectată ţară din Europa, se înregistrează o mortalitate de 0,03%, cu mult mai scăzută decât în cazurile de îmbolnăviri cu o gripă obişnuită de tip A, deci nu se justifică vaccinarea în masă a populaţiei, cu atât mai puţin în România, unde s-au înregistrat doar câteva sute de cazuri!”, se arată în acel pliant.

„Întrebări fără răspuns” 

În paragraful unde sunt incriminate acţiunile companiilor farmaceutice şi ale statului român, autorii pliantului au ridicat o serie de întrebări la care nu au răspuns. „De ce sunt copiii cei care trebuie să primească cei dintâi un vaccin experimental? Ce răspuns va da statul pentru cazurile în care copiii şi femeile însărcinate vor fi afectaţi?”, sunt doar două dintre întrebările fără răspuns ridicate de Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”. Iniţiatorii mesajelor din pliant nu înţeleg, de asemenea, de ce vaccinarea este obligatorie „când riscurile bolii sunt mici, iar riscurile vaccinării sunt enorme”, iar etica medicală prevede că orice tratament trebuie urmat doar dacă există „consimţământul informat al pacientului”. „Este o bombă mediatică de care beneficiază marile companii farmaceutice. Noi vrem să-i conştientizăm pe oameni ce implică folosirea unui vaccin care nu a fost testat pe piaţă. Eu personal nu îmi voi face acest vaccin, iar oamenii trebuie să ştie că nimeni nu-i poate obliga”, a completat medicul Mircea Puşcaşu.

Reprezentanţii DSP Suceava aşteaptă reacţia Ministerului Sănătăţii 

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, medicul Ludovic Abiţei, a declarat că este la curent cu apariţia pliantului şi cu conţinutul său. „Am informat Ministerul Sănătăţii şi aşteptăm un punct de vedere oficial. Personal cred că aceşti bani puteau fi folosiţi în scopuri mai bune şi recomand populaţiei să se vaccineze. Cred în tratamentele pe care sistemul medical le promovează”, a precizat Abiţei. Întrebat despre faptul că pliantul este promovat de medici, în frunte cu preşedintele Fundaţiei „Sfinţii Martiri Brâncoveni” Suceava, şeful DSP Suceava a replicat: „Sunt medici şi medici”. Medicul Ludovic Abiţei a admis că vaccinul nu ar putea fi eficient pentru toată populaţia, dar a menţionat că în medicina preventivă se lucrează cu mase mari de oameni şi că timpul va decide corectitudinea măsurilor ce se doresc a fi implementate în cazul prevenirii gripei AH1N1.
Sursa: www.monitorulsv.ro

No comments: