Pages

Tuesday, November 24, 2009

ZIARUL BURSA observa o incalcare grava a legii electorale: Realitatea TV, Vax Publica si Catavencu prezentau rezultatele deformate de institutele SOV

ÎNCĂLCARE GRAVĂ A LEGII: Exit-poll-urile, afişate pe Internet, în timpul alegerilor


Institutele de sondare a opiniei publice îşi riscă acreditările
Trei site-uri Internet au încălcat legea electorală, afişând exit-poll-uri, cu mult înainte să se închidă secţiile de votare, în ziua alegerii preşedintelui.
La şase şi jumătate în seara de duminică, Cosmin Prelipceanu i-a îndemnat pe telespectatorii postului Realitatea TV să consulte site-urile Internet ale "Academiei Caţavencu" şi "Vox Publica", care afişează estimări ale instituţiilor de sondare ale opiniei publice, cu privire la rezultatele alegerilor.
Într-adevăr, site-urile (inclusiv cel al Realităţii TV) prezentau exit-poll-uri întocmite de CCSB, Insomar, CSOP şi CURS, la ore diferite, începând de dimineaţă.
În opinia juristului Gheorghe Piperea, îndemnul rostit la Realitatea TV reprezintă o contravenţie care, pe lângă amenda de 1500-4500 de lei (o sumă care nu îngrozeşte), poate conduce la ridicarea licenţei postului de televiziune, ca măsură complementară datorită gravităţii faptei.
Gheorghe Piperea afirmă că, deşi site-urile par intangibile deoarece Internetul este un mediu nereglementat de vreo lege, totuşi ele ar putea fi sancţionate deoarece au încălcat Legea care reglementează alegerile prezidenţiale (L. 370/2004, art. 19, alin. 5).
Ieri, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat postul de Televiziune Antena 3 (7500 lei) pentru comentarii despre modul cum Referendum-ul l-ar avantaja pe Băsescu, a amendat postul "Realitatea TV" (5000 lei) pentru că a difuzat imagini de la conferinţele de presă pe subiectul fraudelor electorale şi a somat public postul B1TV, pentru că a difuzat vineri un "Televoting" (cu 48 de ore înainte de ziua alegerilor, legea o interzice).
Subiectul exit-poll-urilor, însă, nu este abordat de CNA.
Institutele de sondare, ele însele, se află într-o situaţie delicată faţă de Autoritatea electorală permanentă, care le-ar putea anula acreditările din cauza scurgerilor de informaţii. (L.D.)
http://www.bursa.ro/on-line/

No comments: