Lumea-i cum este
Ca romåni, putem fi måndri: alegerea preşedintelui Romåniei se face incomparabil mai democratic decåt a fost desemnat „preşedintele Europei“, de fapt preşedintele Consiliului European. Căci, „în Europa“, n-au fost candidaţi „pe faţă“, care să-şi prezinte public programele, nici campanie electorală, nici măcar audieri ale competitorilor în Parlamentul European, nici dueluri electorale între aceştia, nici vot universal, nici vot în cerc restråns (cei 27 lideri ai statelor membre). S-au stråns, pur şi simplu, într-o seară, cei 27, au vorbit ce-au vorbit între ei şi după vreo oră deja se ştia: funcţia supremă în ierarhia Europei Unite, care nu este preşedintele Europei ci al, cum ziceam, Consiliului European, va fi fostul, de acum încolo, premier al Belgiei, Herman Van Rompuy. După care, zile în şir, au început să curgă comentariile: un preşedinte mediocru, paralizat, discret, decorativ, plictisitor, moderator, un anestezic local, un preşedinte de şedinţă, o persoană care nu deranjează, un simbol al compromisului. S-a vorbit de „cvasivirginitatea europeană“ a fericitului cåştigător, care nu scosese o vorbuliţă în public despre Europa, pånă la un moment dat. Adică pånă cånd, cu numai cåteva zile înainte de miruirea sa în funcţie, a cuvåntat (a raportat) în Grupul Bilderberg despre ce are de gånd cu Europa: să facă din ea un stat federalist ca SUA, care între altele să perceapă şi impozite europene. Dacă s-a exprimat atåt de clar la Bilderberg, cum să nu ajungă mai marele Europei, deşi pånă atunci nu-l ştia mai nimeni pe continent înafară de propriii compatrioţi. Şi apropo de Bilderberg, se mai zice că pe seama lui se fac scenarii. Acum, iată, nu mai e scenariu, e certitudine.
Deodată cu domnul preşedinte a fost căftănită şi ceea ce se spune a fi ministreasa de Externe şi a Apărării a Europei integrate: baroneasa britanică Catherine Ashton, care e şi nr. 2 în UE. Ce transmite de la Bruxelles un ziarist francez: „O alegere (greşit: desemnare - n.n.) catastrofală: această aparatcika laburistă n-are absolut nicio experienţă internaţională şi, după părerea multora care au lucrat cu ea în Comisia Europeană, a fost remarcabil de proastă de la preluarea funcţiei (de comisar european - n.n.): absenţa de la muncă, proasta cunoaştere a dosarelor, simţ diplomatic redus“. Ar fi greu să găseşti pe cineva mai inexistent ca Van Rompuy, dacă n-ar fi Catherine Ashton, mai spunea ziaristul francez. Cel mai fericit de aceste desemnări nefericite este fără îndoială preşedintele Comisiei Europene, Baroso, care nici el nu străluceşte, dar măcar nu va fi eclipsat în opacitatea lui cei doi noi demnitari. Un trio al mediocrităţii, spun comentatorii răi. Un sindrom al celui mai mic multiplu comun, spun cei mai concilianţi.
UE se înzestrează mereu cu noi instituţii, impune tot felul de reglementări, şi absurde, şi care-i favorizează pe unii, iar pe alţii îi dezavantajează, şi-a mai tras alte cåteva fete noi care, chipurile, ar reprezenta-o. Avea dreptate bătrånul Kisinger (fost european şi el) cånd, vrånd să telefoneze superputerii care se vrea a fi Europa, constată că interlocutorul n-are un număr de telefon acolo. Căci, de fapt, nu există interlocutor.
Dar Uniunea Europeană merge, parcă printr-un miracol, mai departe, de vreo jumătate de secol, cu paşi înainte, dar şi scandaluri, reculuri, înfrångeri de parcurs, cu mediocrităţi în faţa şi cu multă birocraţie. Şi totuşi, cineva propulsează ideea Europei Unite, şi se pare cu succes. Oare cine, noi, cei ce votăm cu Băsescu, sau cu Geoană, sau cu nimeni? N-aş prea crede.
Avem un fel de preşedinte al Europei
Curentul - duminică, 22 noiembrie 2009
© Curentul
Posts
No comments:
Post a Comment