Pages

Thursday, October 22, 2009

JURNAL DE CAMPANIE. Bani negri prin SMS pentru campania lui Crin Antonescu. DANA ILIESCU: Şi tu, Dinu?

Bani negri prin sms pentru campania lui Crin Antonescu
Imprimare E-mail
Scris de George Roncea
Crin, copchilu’ de mingi al celui mai bogat om din Romånia, Dinu Patriciu, a început o campanie de ciugulire a bănuţilor oamenilor, printr-o aşa-zisă colectă de bani prin SMS, la sfatul consilierilor străini care l-au împins să se dea în spectacol, pe post de milog sărac lipit. Pe site-ul de campanie al candidatului PNL la preşedinţie, şturlubaticul Crin a lansat un fel de apel public solicitånd gologanii publicului printr-un mesaj clamoros, intitulat „Investeşte în Acţiunea Antonescu“: „te îndemn să-mi dai un mesaj de susţinere dacă simţi că ceea ce propun merită încrederea şi sprijinul tău“, zice petro-candidatul lui Patriciu, care explică mai departe eventualilor fraieri sistemul:
„SISTEMUL de finanţare prin SMS a campaniei lui Crin Antonescu beneficiază de accesul la două numere de telefon. Astfel, prin trimiterea unui SMS la nr 2746 (CRIN) sau 2741, abonaţii de telefonie mobilă pot contribui cu 1 EURO, respectiv 5 EURO, la campania lui Crin Antonescu. În schimbul acestor sms-uri, cei ce contribuie vor primi un ton de apel (imnul PNL), respectiv o imagine de fundal (wallpaper) reprezentåndu-l pe Crin Antonescu. Textul mesajului poate conţine numele persoanei care sprijină campania sau orice alt mesaj pe care doreşte să îl transmită preşedintelui PNL Crin Antonescu. Sumele sunt purtătoare de TVA, costul total suportat de client va fi de 1,19 euro respectiv 5,9 euro“.
Am aflat de şmecheria sireacului Antonescu datorită faptului că unele persoane au dorit pe această cale să-i trimită micului excroc sentimental unele mesaje din inimă, mai directe, ce au fost redirecţionate şi către telefonul meu.
Oamenii au consimţit să-şi sacrifice cåte un euro- doi, pentru a-şi vărsa focul pe Crin şi Patriciu, cărora au ţinut să le transmită în cuvinte bine alese, dar de nereprodus în ziar, sentimente cu adevărat fierbinţi, pline de profunzime, gånduri amabile ce includ şi trimiteri la adresa mamelol lor fără a fi uitaţi şi o parte din strămoşi şi eventuali urmaşi.
Foarte pe scurt, conţinutul ideatic al mesajelor reflectă sentimente de regret după Rompetrol, cedat unui stat CSI, de regret faţă de mersul Justiţiei din Romånia care i-a permis lui Patriciu 24 de amånări (pånă acum) ale dosarului Rompetrol de mare fraudă şi criminalitate organizată care îl implică pe Dinu Patriciu alături de Sorin Roşca Stănescu, Verestoy Attila, Camelia Voiculescu, şi mulţi alţii, şi pe långă toate acestea se adaugă urări viguroase la adresa lui Crin Antonescu, Patriciu şi tot neamul lor intromisiuni de tot felul, nereproductibile.
Reiese clar că unii dintre romåni, dintre cei care ştiu să folosească google, sunt destul de avizaţi cu privire la Patriciu, Antonescu, Voiculescu etc. Din păcate, nevoia lor de exprimare frustă aduce bani în buzunarul candidatului lui Patriciu, aşa că le-aş recomanda să găsească o cale mai directă şi mai ieftină - există şi brichete sau ouă pe piaţă, nu e nevoie ca să arunce cu euroi în Antonescu ca să se mai răcorească.

Colecta lui Antonescu încalcă legea finanţării partidelor

Pe de altă parte, deşi comicăria cu săracul candidat al celui mai bogat om din Romånia ar fi savuroasă în alt context, ipocrizia şi frauda este de condamnat. Crin cere bani prin SMS oferind la schimb poze şi muzică - acţiune ce are caracter de schimb comercial, iar metoda acestui tip de colectă financiară este amendată de Legea finanţării partidelor, unde nu se prevede o astfel de finanţare a candidaţilor. Legea nr. 334 din 17/07/2006 prevede de exemplu la Art. 7. - „(1) La primirea donaţiei sunt obligatorii verificarea şi înregistrarea identităţii donatorului, indiferent de caracterul public sau confidenţial al acesteia“.
Cum se poate aplica această prevedere în cazul sistemului lansat de Antonescu? De exemplu, dacă de pe telefoanele firmelor lui Patriciu se vor trimite şase sute de catralioane de sms-uri de cåte cinci euro bucata, să zicem, cum mai are valoare prevederea din Lege care stabileşte plafoanele precise de finanţare a candidaţilor şi partidelor politice în campania electorală - atåt de către persoanele fizice, cåt şi de către persoanele juridice. De asemenea, la Art. 8. se specifică - „(1) Toate donaţiile vor fi evidenţiate în mod corespunzător în documentele contabile, cu menţionarea datei la care au fost făcute şi a altor informaţii care să permită identificarea surselor de finanţare“.
Cum vor găsi „documente contabile“ cei care au datoria să controleze şi să identifice sursele de finanţare? Vor cere companiilor de telefonie să le pună la dispoziţie identitatea celor care au trimis sms-uri? Nu permite legea, deoarece sunt încălcate prevederile contractelor comerciale dintre operatorii de telefonie şi utilizatori, care au dreptul la respectarea intimităţii. Operatorii pot fi daţi în judecată de către utilizatori dacă trimit unui terţ datele lor personale, în afara cadrului strict prevăzut de lege, în care este nevoie de mandat judecătoresc pe care îl pot obţine doar serviciile de informaţii abilitate în controlul şi urmărirea comunicaţiilor personale.
Sunt multe alte prevederi amănunţite de lege, promulgată tocmai la presiuni europene, în scopul transparentizării mecanismelor de finanţare ale partidelor, care devin inoperabile în cazul aşa-zisei campanii de finanţare prin SMS a lui Antonescu. Cerşeala este oricum ridicolă şi împinge în derizoriu şi penibil demersul candidatului, asta e treaba sa şi a staff-ului său de campanie, creativii lu' peşte, dar încălcarea legii (semnată chiar de colegul lui Antonescu, licheluţa de Bogdan Olteanu, după cum îl descrie Dinu Patriciu) nu este o chestiune ce ţine de derizoriu şi ar trebui să pună în mişcare resorturile juridice ale autorităţilor. Considerăm că pe această cale le oferim ocazia să se autosesizeze. Iar cei care vor să folosească sistemul sms-urilor pentru a-i transmite urări lui Crin Antonescu ar putea să folosescă mai bine metoda graffiti-urilor, aşa cum a făcut-o şi Emil Constantinescu, cel care a måzgălit pereţii clădirilor din Bucureşti cu adresa de web a campaniei de susţinere a lui Crin.
Îmi aduc aminte de o campanie celebră de teasing născocită de nişte tineri care se plictiseau, acum vreo cåţiva ani, şi care au måzgălit tot oraşul cu fraza „m..uie lui Malone!“. Peste tot, pe toate gardurile şi pe toţi pereţii, cineva a muncit la greu să picteze acest îndemn adresat lui Malone. Cine era Malone, de ce să-i dăm m...ue, în ce scop, a rămas un mister pånă azi. În timp ce frămåntările şi semnele de întrebare pe această temă ajunseseră la apogeu, la un moment dat a apărut pe pereţi, într-o noapte, şi partea a doua a campaniei de teasing: „Şi tu poţi fi Malone...“.
Am şi io un moment creativ chiar acum şi mă gåndesc la o completare „de bun simţ“: „Crin, şi tu poţi fi Malone...“


Şi tu, Dinu? Imprimare E-mail
Scris de Dana Iliescu
Crin e cam trist zilele astea şi pe bună dreptate. Fratele lui liberal, cel care i-a fost alături la greu, în lupta pentru şefia partidului, dar şi la bine, de-a dreapta în biserica din Tivoli la cununia religioasă cu Adina, l-a lăsat din braţe în plină campanie electorală. Deşi nu există o declaraţie publică, există numeroase semnale date de Patriciu, care probabil şi-a dat seama că a pariat pe un cal mort, ce nu are şanse nici măcar la turul doi al prezidenţialelor. Susţinerea acordată de Patriciu lui Crin Antonescu pentru a câştiga şefia PNL a fost confirmată de un apropiat al liberalilor, Dan Andronic. Acesta a declarat la „Naşul“ că Patriciu i-a spus că-l susţine pe Crin în bătălia cu Tăriceanu, întrucât are mai multe şanse să ajungă preşedintele României. Între timp, Patriciu se pare că şi-a refăcut calculele politice şi a văzut că, indiferent de combinaţie, Crin Antonescu nu e o carte câştigătoare pentru el. Aşa se explică decizia trustului de presă deţinut de mogulul liberal de a nu face deloc politică în această campanie pentru alegerile prezidenţiale. Or, dacă ar fi crezut cu adevărat că Antonescu are măcar o şansă să ajungă preşedintele României, n-ar fi fost firesc ca Patriciu să lupte cu toate armele sale mediatice, având în vedere antipatia pe care o are faţă de actualul locatar de la Cotroceni? Patriciu a adoptat însă o soluţie neutră, care-l lasă pe Crin fără un mijloc de propagandă extrem de important într-o campanie electorală. Iar problemele pentru candidatul liberal nu se opresc aici. Banii celui mai bogat om din România, conform unui top recent, nu mai curg gârlă în conturile de campanie ale liberalilor, aşa cum se aşteptau aceştia, motiv pentru care s-a recurs la o soluţie disperată şi ilegală. Crin a început să se vândă exact ca fetele acelea din reviste care-i îndeamnă pe domnii doritori să le dea un sms în schimbul unor poze mai speciale cu ele. Pentru câţiva euro, Crin ne trimite tonuri de apel cu imnul PNL (care-o fi ăla?) şi fotografii cu Domnia Sa, dar nu ştim în ce ipostază. Curioşii pot încerca.
Vorba ceea, e criză mare şi nici măcar Patriciu nu-şi mai permite să arunce banii pe fereastră pe campaniile unor candidaţi, fie ei şi liberali. Nici măcar declaraţia lui Crin că l-ar pune prim-ministru pe Patriciu dacă ar ajunge preşedinte nu l-a convins pe acesta să-şi schimbe planurile.
Prin această strategie, mogulul petrolist împuşcă doi iepuri dintr-o dată: face economii serioase şi-i pregăteşte partidul pe tavă lui Tăriceanu. Serviciile făcute de Călin, de la bileţele galbene la contractul Sterling, vor fi astfel răsplătite din plin. Cât despre Crin, nu trebuie să fie supărat pentru că, în cele din urmă, a avut şi el un câştig în toată povestea: în sfârşit s-a însurat!
Şi tu, Dinu?
Curentul - vineri, 23 octombrie 2009

9 comments:

Cetateanul turmentat said...

Crin Antonescu omul potrivit la timpul porivit!!!!Poi din acest motiv face aceasta campanie domnilor,pentru ca D-l Crin Antonescu nu a furat ,nu are afaceri ,nu este implicat in diferite povesti gen:'matusa tamara"',Este un om simplu care numai cu noi poate face ceva!!!EU VOTEZ CRIN ANTONESCU!!

Anonymous said...

Titlul este o tampenie "Bani negri", park zici ca a spart o banca , park sunt trasi la xerox .NU a dat in cap nimanui.daca era base sau stiu eu cine nu ii mai scoteati asa ochii.NU E CORECT.Am incredere in Crin si il sustin pentru a devenii PRESEDINTE.

Gabi A. said...

Bani negri? Ce fals suna acest titlu si articolul in sine este banal si fara substanta. Eu m-as bucura ca intr-un fel sau altul sa pot sa-mi aduc contributia pentru a-l sustine pe Crin Antonescu. Si ideea de sms e bine venita si deloc deplasata. Daca as pot sa sustin in felul meu un candidat am sa fac acest lucru. E mai bine cu banii publici pentru campania lui Basescu. Incontestabil, Crin este ingenios si a facut apel la o campanie "personalizata". Am tot respectul fata de el si am sa-l sustin votandu-l in ambele tururi. Brava Crin. Gabi A.

Gabi A. said...

Bani negri? Ce fals suna acest titlu si articolul in sine este banal si fara substanta. Eu m-as bucura ca intr-un fel sau altul sa pot sa-mi aduc contributia pentru a-l sustine pe Crin Antonescu. Si ideea de sms e bine venita si deloc deplasata. Daca asa pot sa sustin in felul meu un candidat (pe care il prefer pentru toata competenta si calitatile pe care le are) am sa fac acest lucru. E mai bine cu banii publici pentru campania lui Basescu? Incontestabil, Crin este ingenios si a facut apel la o campanie "personalizata". Am tot respectul fata de el si am sa-l sustin votandu-l in ambele tururi. Brava Crin. Gabi A.

Adriana C. said...

Mi se pare dizgratios felul in care acuzati un om pentru ceva ce in acel occident la care va inchinati e ceva usual. Este un gest de democratie ca cetatenilor sa li se permita sa "finanteze" cu sume simbolice la campania favoritului lor. Un cetatean este mai mult decat un simplu vot.

Anonymous said...

Bai, nu pot sa cred! Cum sa fie Crin acuzat pentru ca face o fapta normala, un lucru de apreciat, un lucru de laudat? A furat Crin? Zi-mi ca da si promit ca nu-l mai votez!! Dar sa fim seriosi, omul asta e mai corect decat un miliard de Basesti! In schimb presedintele actual si-a facut campanie pe banii publici - bani pe care o sa trebuiasca sa ii returnam statului. suntem datori cu totii de pe urma lui!! Una peste alta, Basescu nu s-a dezmintit si a furat si un slogan de campanie. Sloganul lui Crin, Romania bunului simt. Cand presedintele insusi instiga la furt, nu mai e nimic de zis in acea tara.... si eu il voi vota pe Crin!!!

Paula said...

Macar Crin Antonescu da dovada de transparenta si arata de unde se primesc banii. Sunt curioasa de unde are Basescu atatia bani? De la Mircea probabil...

aurelian said...

Batem campii ca si cand am face Joking.Crin Antonescu presedinte.Solutia pentru Romania sec.XXi.Nu te obliga nimeni sa donezi .Cum nu te obliga nimeni sa crezi in Dumnezeu.
Noi credem in Crin Antonescu

Anonymous said...

chiar nu aveati de ce sa va legati asa ca va legati de aceasta strategie a lui Crin?...ganditi-va totusi la comparatia:Crin cere in timp ce baselu fura,isi ia de unu singur.
ce preferati intre acesti oameni?...corectul sau hotul?