Pages

Tuesday, October 20, 2009

MAFIA EPOLETILOR DGIPI-VANGHELIE-EX-SPP: Mitică Venicius Iliescu cârâie în front

Mitică Venicius cârâie în front
Imprimare E-mail
Scris de George Roncea
Generalul cu patru stele Iliescu Venicius Dumitru, trecut în rezervă cu pensie de serviciu anticipată, în data de 21 decembrie 2004, iese la rampă public, ieri, stropşindu-se la preşedintele României, Traian Băsescu.
Acesta îl acuză pe preşedinte că l-a atins la onoarea de utecist (Venicius Mitică Iliescu era locotenent însărcinat cu activităţi pe linie UTC la revoluţie, până să fie făcut mare de văru’ Ion Iliescu).
Ultragiat, actualul general pretinde că nu are nici în clin, nici în mânecă cu activităţile subversiv-informative ale lui Vanghelie şi că afirmaţiile şefului statului despre implicarea sa în sustragerea de documente din arhiva DGIPI sunt „mincinoase şi iresponsabile“. Generalul în rezervă susţine că Băsescu ar fi dispus, în urmă cu un an, conducerii SRI să îl supravegheze, măsură care ar include interceptarea convorbirilor sale telefonice şi ale apropiaţilor.
Dumitru Iliescu precizează că motivul, ce ar fi fost inventat, s-ar fi referit la organizarea unei lovituri de stat. „Vă asigur, Domnule Preşedinte, că nu există un asemenea motiv. Eu cred, cu siguranţă mai mult decåt Dumneavoastră, în valorile noastre democratice etc, şamd“. Povestea scandalului actual pleacă de la afirmaţiile făcute în urmă cu o lună de liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, care a pretins, la Şcoala de Vară a social-democraţilor, că arhiva DGIPI e „pe mâini bune“ şi că, „dacă va fi nevoie“, va folosi informaţiile din dosare, care ar putea fi compromiţătoare pentru şeful statului.
Traian Băsescu a susţinut că în realitate Vanghelie doar s-a lăudat şi că arhiva DGIPI este la locul ei şi nu a intrat (încă) pe mâinile mafiei ţigăneşti din care se spune că s-a născut Vanghelie, mafie alimentată de cadre corupte, între care şi un număr de ofiţeri în rezervă creaţi la apelul bocancilor de Ion Iliescu, cum este şi cazul fostului cadru utecist Dumitru Iliescu. Acum, acesta pretinde că „nu i-a dat niciodată informaţii lui Marian Vanghelie“. Mitică Iliescu nu suflă o vorbă despre Cătălin Voicu, Rizea, Naghi, foşti mahări din SPP, acuzaţi public de legături cu lumea interlopă, cadre de nădejde ale lui Ion Iliescu. Cătălin Voicu era cel pe care şi-l dorea Vanghelie la şefia Ministerului de Interne, iar relaţiile dintre cei doi sunt cimentate de combinaţii financiare dintre cele mai consistente. Atât la Primăria Sectorului 5 , cât şi la Primăria Sectorului 4 sunt „arondate“ un număr de foste cadre ale SPP, care ţin de fapt legătura cu lumea infracţională şi asigură spatele unor combinaţii dintre cele mai jegoase, pe bani publici, ale aleşilor celor două sectoare, ne-au informat surse din cele două primării. Vanghelie îşi întemeiează tupeul pe astfel de pachete de muşchi, ce gravitează în zona lumpenului, personaje cu capul mic, crescute în grad de Tataia Iliescu. S-ar putea să rămână şi fără dopul dintre umeri, de la anul, dacă nu iese „cine trebuie“, aşa că agitaţia lor nu este fără sens. Nu le va ieşi trampa, aşa că de la anul vom vedea astfel de aşa-zise cadre acolo unde le e locul, la pubelă.
Mitică Venicius cârâie în front
Curentul - miercuri, 21 octombrie 2009

No comments: