Tuesday, September 22, 2009

FOSTUL SEF AL SIE IOAN TALPES iar arunca o bomba: "Pe langa informatori exista in presa si ofiteri de informatii cu grade inalte". Cin' sa fie? :)

Rep.: Şi ca să clarific încă o altă problemă legată de servicii, de presă. Există informatori ai serviciilor în presă?

I.T.: Categoric există. Aceasta este datoria dvs. să îi întrebaţi pe cei responsabili de ce continuă să existe. Pe de altă parte, nu există în lume servicii şi presă în care să nu existe informatori în presă către servicii. Nu există, în ţările care se respectă, oameni care să lucreze în presă şi să nu fie vehicul de promovare a informaţiilor către servicii.

Rep.: Cunoaşteţi ziarişti aflaţi în această situaţie?

I.T.: Sigur că da.

Rep.: Nume mari, nume care apar la TV?

I.T.: Da.

Rep.: Ne daţi nume?

I.T.: Nu.

Rep.: Îi cunoaştem, îi vedem, îi citim?

I.T.: Normal, îi cunoaşteţi, le citiţi articolele...

Rep.: Cu cât este plătit un informator?

I.T.: Să nu vă imaginaţi că primesc bani.

Rep.: Dar ce primesc? Informaţii pentru articole?

I.T.: Nu. Acestea sunt obligaţii care în fiecare ţară sunt fireşti.

Rep.: Aşadar, să zicem că dvs. sunteţi un agent al unui serviciu, iar eu un jurnalist dispus să colaboreze. Dvs. veniţi la mine şi mă întrebaţi „vrei să fii informatorul meu”, sau care este procedura?

I.T.: Da. Aşa se face.

Rep.: Şi eu ce primesc?

I.T.: Depinde.

Rep.: Depinde de puterea mea, de influenţa mea în ziar?

I.T.: Depinde şi de asta. Dar vreau să vă spun ceva, în niciun caz nu îi interesează pe cei din servicii dacă în ziarul dvs. se petrece ceva. Sunteţi vehicul. Dvs. aveţi capacitatea şi dreptul de a participa la momente în care este greu să infiltrezi un ofiţer de informaţii. Şi atunci este direcţionat un ziarist. Nu cunoaşteţi „Ziariştii fără frontiere”?

Rep.: Cum să nu-i cunoaştem?!

I.T.: Păi, şi atunci? Când au venit în România, au venit în numele presei libere, nu? Aproape nu există între ei ziarişti care să nu aibă înţelegeri cu serviciile.

Rep.: Îi ajută cu ceva în viaţă?

I.T.: Asta este o misiune. Dacă tu ţi-o recunoşti, dacă îţi place să faci aşa ceva... Eu am cerut, în mod repetat, să se încheie odată cu această practică. Pot să vă anunţ acum că în presă există şi ofiţeri de informaţii cu grade înalte. În pofida faptului că Ioan Talpeş a cerut şi în calitate de senator să se promoveze legea privind securitatea naţională care stabileşte foarte clar statutul ofiţerului de informaţii, nu s-a votat această lege.

Integral la Gazeta de Cluj

No comments: