Friday, September 25, 2009

ELIBERATORUL LUI MIHAI VITEAZUL DE AGRESIUNEA CATAVENCU-BUSCU-PALEOLOGU. Autodenuntul lui Mihai Tociu, membru de onoare al Asociatiei Civic Media FOTO

Către Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional
În atenţia domnului ministru, Theodor Paleologu


24 septembrie 2009
AUTODENUNŢ

Domnule Ministru,

Subsemnatul Mihai Tociu, născut la data de 29 februarie 1964 din părinţi etnici români, cu domiciliul în Bucureşti, str. Cernişoara nr. 29-39, bl. 61, apt. 114, sector 6, prin prezenta mă autodenunţ cu privire la vandalizarea operei de artă expusă pe o bucată de bronz, aşezată pe un paralelipiped din marmură, în spaţiul verde din Piaţa Universităţii, în dreptul unui indicator rutier de importanţă vitală.

În data de 23 septembrie 2009, trecând prin zonă, am observat mai multe opere de artă reprezentând măşti de gaz de culoare roz, realizate în stil Louis Vuitton, fixate pe feţele a trei bucăţi de marmură reprezentând oameni decedaţi, precum şi pe faţa respectivei bucăţi de bronz, reprezentând un bătăuş călare, având în mâna stângă un obiect contondent cu două tăişuri, ridicat într-o poziţie agresivă, anacronică şi ne-europeană.

Am simţit cum respectivii încercau să spună ceva trecătorilor, dar nu puteau vorbi din cauza operelor de artă roz care le acopereau feţele. Nu m-am lăsat impresionat, deoarece ştiam că arta cere sacrificii. Totuşi, nu am înţeles de ce şi animalele trebuie să sufere pentru o cauză în care ele sunt doar victime inocente şi am dorit să aflu ce au avut artiştii cu calul, de nu îl lăsau să necheze.
În consecinţă, în jurul orei 19.00, m-am suit pe o scară şi am eliberat săracul animal de povara artei speciei umanoide, ocazie cu care i-am eliberat faţa şi cetăţeanului violent, pentru a nu fi acuzat de discriminare, toate acestea cu preţul distrugerii operei de artă.

Declar prin prezenta că îmi recunosc în întregime fapta şi mă angajez să suport toate consecinţele legale şi morale care derivă din distrugerea unei opere de artă, dar consider necesar să vă înştiinţez de mesajul pe care mi l-a transmis bărbosul, care seamănă uimitor de bine cu Amza Pelea!

Gagiul a zis că el nu are nicio vină că a fost pus acolo acum mai bine de o sută de ani, în 1873, pe motiv că ar fi cel care a dovedit lumii că idealul Unirii tuturor românilor într-un singur stat este realizabil. Cu atât mai puţin este vinovat că a fost primul erou naţional român căruia i s-a ridicat o statuie, chiar dacă Turcia şi Austria
s-au opus pe motiv că gestul reprezenta o manifestare de independenţă a României. Deci bucata asta de bronz, numai bună de montat pe ea măşti de gaze, a stârnit un scandal diplomatic!

În loc să se explice Europei scopul eminamente artistic al statuii, un poet cu spirit gregar, Sile Alecsandri, a pus gaz pe foc şi i-a închinat o odă belicoasă: "Mărire, adorare, îngenunchere ţie / Gigant din alte timpuri, fruntaş între Eroi / Mihai cu dalba vitejiei / Oaspe de bronz scump nouă / Sosit azi printre noi /…/ S-aprinde iar scânteia de antică vitejie / În noi care aducem îngenunchere ţie". Colac peste pupăză, două tunuri cucerite la Plevna au fost aduse special pentru a fi aşezate lângă el.

În acele vremuri, în absenţa fotbalului şi a televizorului, nevoia de adrenalină a populaţiei a transformat statuia într-un fetiş pentru Unire. De exemplu, "Liga Culturală" a organizat în 1892 un protest contra violenţelor comise de autorităţile ungare împotriva românilor din Transilvania: "…în mai puţin de o oră tot bulevardul şi marea rotondă din jurul statuii lui Mihai Viteazul erau literalmente acoperite de fiinţe omeneşti care se agitau întocmai ca talazurile unei mări iscate de bătaia vântului. Spre statuia lui Mihai Viteazul au pornit circa 30.000 de persoane care au intonat "Deşteaptă-te române".
Ultima mare agitaţie populară, de dinaintea celei prilejuite de acoperirea feţei calului său cu masca de gaze, a fost în vara lui 1940, când s-a protestat împotriva dictatului de la Viena şi a cotropirii Basarabiei.

Acum însă, fosta vedetă a transmis că, dacă este cool să fie folosit pentru a atrage atenţia asupra poluării, preferă să fie dat jos de pe cal şi aşezat pe o bicicletă, numai să nu mai poarte mască roz, că se simte pus la grămadă cu pompierul din Dealul Spirii. Făcând dovada unui spirit constructiv, a sugerat că măştile de gaz ar crea un impact înmiit mai mare dacă a fi lipite cu superglu pe feţele ţigăncilor care vând rujuri, oje şi chiloţi pe treptele Universităţii, sau la cele o sută de curve care înconjoară Universitatea de cum se lasă seara, sau la balabusta-simbol-al-prolificităţii care vinde flori sub balconul lui Marian Munteanu, sau la trântorii cu şapcă care se salută cu şuţii, peştii, minorritarii, splătorii de parbrize şi aurolacii din zonă.

Despre colegii săi înmărmuriţi, tizul meu a zis că ei au fost oameni de cultură şi aşteaptă cacomisia de cultură a Parlamentului să se fotografieze în grup la baza măştilor lor. Celui din dreapta, Gică Lazăr, nu-i trebuia mască, deoarece s-a imunizat la gaze de când i s-a pus sub nas curul unei vaci de la Cau Păreid. Ăla din faţa Cazinoului, Spiru Haret, e mai ocoş, pentru că acum o sută de ani a fost un fel de Ecaterina Andronescu, numai că el a avut ouă şi a ştiut ce e aia oină. Cel de-al treilea onorat cu mască de gaze a fost fondator şi primul preşedinte al Academiei Române, pe care a denumit-o iniţial la fel ca onegheul Alinuţei Mungiu Pippidi: Societatea Academică Română! Spre deosebire de ei, călăreţul din bronz e un primitiv, un fost luptător de K1, care între 1595 şi 1600 a câştigat toate turnirurile europene, însă el de mult i-a atenţionat pe cei trei că nu-i vede bine, pe motiv că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită!

Ţinând seama de cele de mai sus, consider că gestul meu a acordat valenţe noi operelor de artă vandalizate şi, în consecinţă, am decis să le trimit Muzeului Naţional de Istorie a Românei, având convingerea că acolo le este locul.

În pofida aparenţelor, am convingerea că am facut un gest corect şi uman, deoarece calul nu are nicio vină ca să fie asfixiat cu artă urbană.
În încheiere, îmi exprim angajamentul că vă stau la dispoziţie oricând şi că păstrez şi scara pregătită pentru reconstituirea acţiunii.

Cu plecăciune,

Mihai Tociu









No comments: