Pages

Sunday, June 7, 2009

GEOANA, mazilit oricum din CSAT, prin decizie a Curtii Constitutionale, face propaganda electorala in zi de alegeri. Se va rupe maine coaliţia PDLSD?

Mircea Geoană se face că se retrage din CSAT
07 iunie 2009

Mircea Geoană (foto), în calitatea lui de preşedinte al Senatului, a anunţat că se retrage din Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), "pe motiv că nu admite folosirea imaginii pozitive a Armatei în scop electoral şi partizan de către preşedintele Băsescu". El a făcut astfel referire la vizitele lui Traian Băsescu în taberele de operaţiuni din Irak şi Afganistan, considerate de liderul PSD drept "acţiuni electorale" ale şefului statului - informează Mediafax.

Dacă acesta ar fi motivul real, atunci de ce nu s-o fi retras ieri, sau alaltăieri, când preşedintele Băsescu s-a aflat în Afganistan sau Irak? Pentru că a făcut-o azi, în ziua alegerilor pentru Parlamentul European, mişcarea lui Geoană nu este decât o încercare flagrantă de influenţare a votului.

Pe de altă parte, prin acest gest el a încercat să recupereze timpul pierdut (pentru partid) cu funeraliile ocazionate de “retragerea” în solul patriei a generalului Geoană.

Cât priveşte retragerea juniorului din CSAT, ea are, dincolo de semnificaţia electorală, şi una cât se poate de laică: e posibil să fi aflat, din surse CCR, că ordonanţa de urgenţă prin care a fost plasat în funcţia tocmai părăsită este neconstituţională. Ceea ce înseamnă că nu e suficient de prostănac.

PS. Tot mai multe indicii duc la concluzia că mâine se va rupe coaliţia PDL - PSD.
Presedintele Basescu in Afganistan

Imagini: Studioul Radio TV M100/ Armata TV/ MApN / ZIUA Online

No comments: