SOBOLANII ROSII de profesie ar vrea sa ingroape COTIDIANUL. O executie si un fals scandal de cenzura. Tinte: Romosan si Nistorescu. Urmeaza si Basescu

Politia politica a noilor securisti de inspiratie bolsevica
Schimbarea geniala a conducerii Cotidianului, o publicatie-cadavru ambulant falimentar, ale carei retururi lunare ajunsesera cat vanzarile (vezi Grafic Brat in baza), a produs un cutremur sub puntea ziarului, de unde sobolanii pregatiti oricand sa-si schimbe sau chiar atace gazda au sarit mai jos de vintrele noului director, Cornel Nistorescu.

Nu sunt un fan Nistorescu si nici el nu cred ca ma iubeste prea tare dupa ce l-am pus pe lista Civic Media "Voci curate" (curios, mie nu mi s-a raspuns cu atat operativitate la adresa catre CNSAS privind formatorii de opinie, cum s-a intamplat in cazul echipei de soc de la Cotidianul), dar am fost nevoit sa admit, de multe ori cu o reala delectare, ca "ce-i al lui e-al lui". Titlurile articolelor de opinie prin care se remarca in Foaia Transilvana - unde se producea in ultimul timp - starneau valuri de comentarii: „Canalie de facto”- H.R. Patapievici, Din gîndirea poneiului roz sau Drama lui Mircea Cărtărescu m-au amuzat si intristat deopotriva, pentru ca devoalau fragilitatea institutiilor statului, capcanate de ticalosi profitori si impostori.

Dincolo de faptul ca venirea lui la carma Cotidianului demonstreaza fara cuvinte si tagada ca vechea conducere a ziarului ajuns aproape in putrefactie moralo-publicistica a fost incapabila sa salveze mostenirea lui Ratiu, in ciuda milioanelor de euro injectate in curul ei, scandalul creat prin numirea lui Nistorescu, chiar de dinainte de a-si prelua functia, dezvaluie si scoate la suprafata existenta unui puternic razboi subteran intretinut de un adevarat grup mafiot de influenta, cu divizii de falsi ziaristi si "oameni de cultura": sobolanii rosii anti-Romania.
Ca la un ordin, rafala pomanagiilor statului si a serviciilor antiromanesti a si inceput: Tismaneanu, centreaza si centralizeaza, Mihaies si Tapalaga, aplecati o iau la ranga, Fumurescu, Patrascoiu, "Biju"-UTC si electronistii Soros-PCR, au intrat deja in fibrilatie, dupa ce si-au scos degetele din priza.
O sa auziti de-acum incolo multe urlete: sunt maimutele "de elita" care-si facusera din Cotidianul o troaca de lafait si o portavoce de scuipat si defaimat Romania. De altfel, anuntam aici DE CE O SA MOARA COTIDIANUL. Daca il urasti pe Eminescu si mai faci si caz din asta ce sfarsit mai bun meriti?

Acum, constienti ca venirea "nealiniatului" Nistorescu le va scutura serios postamentele de profitori ai tuturor regimurilor, membri noilor brigazi rosii ale cateilor de presa au pornit atacul printr-o lovitura sub centura la adresa unui prieten de-al lui Nistorescu: Petru Romosan (foto), un alt caz Gica Popescu pentru care autoarea operatiunii de lichidare, dezinformatoarea de profesie Mirela Corlatan, ar merita sa i se suspende pe loc acreditarea CNSAS (asta daca n-ar avea si girul unor capuse din Colegiu).

Vinovat ca exista. Si vorbeste

Scriitor, critic de arta, fost opozant al regimului comunist, fara nici o functie publica, fara nici o pozitie in societate care s-ar putea incadra in lista prioritatilor CNSAS, Romosan, simplu cetatean, este supus unei executii publice ce s-ar putea transforma intr-un foarte bun studiu de caz dupa ce acesta va castiga procesul cu ziarista navetista pe interesanta ruta Iasi-Timisoara-Bucuresti, cu oprire in Snagov Lac. Motivul, pe langa prietenia sa cu Nistorescu: mai multe pozitii transante luate de scriitor impotriva coruptiei si imposturii culturale institutionalizate prin chiar CNSAS, ICR, Uniunea Scriitorilor sau Humanitas, Colegiul Noua Europa, Comisia Tismaneanu si restul cuiburilor de vipere "anticomuniste". Pe deasupra, activitatea sa nationala de la "Editura Compania", constituie in sine, prin calitatea lucrarilor publicate si chiar si numarul volumelor - peste un milion -, un pericol la adresa aceleiasi imposturi generalizate practicata de editurile-mafiote si capusele sugatoare la subventiile de stat.

Apoi, Romosan, care a riscat in 1988, criticand la nivel international, poate chiar putin exagerat, regimul Ceausescu, nu ezita sa o faca si astazi, cand vede ca interesele nationale sunt subminate de o clica superpusa. Iata o mostra, din Foaia Transilvana:

Petru Romosan: Apelurile pe banda si "Mineriada bursierilor"

"Dupa parerea mea, aceste apeluri nu sînt decît niste mineriade comice ale intelectualilor: o oaste de strînsura compusa din bursieri Soros pentru care se pare ca a venit scadenta. Din nefericire pentru ei, asemenea apeluri vor avea efectul contrar intentiilor si asteptarilor lor. Faptul ca autointitulatii intelectuali încearca sa utilizeze ca argumente procesul si condamnarea comunismului nu-i convinge pe observatorii neutri si independenti. Atît CNSAS-ul, cît si Raportul Tismaneanu apar din ce în ce mai clar ca doua imposturi majore, menite sa acopere un fapt cu implicatii grave si pe termen lung: preluarea rapida si în conditii foarte avantajoase a economiei românesti. Si cîteva observatii punctuale. O parte din semnatarii apelurilor sînt angajati ai presedintelui României: Horia-Roman Patapievici si subalternii sai - Mircea Mihaies, Tania Radu, Magda Cârneci, Vladimir Tismaneanu si, poate, si altii. Acestia îsi încalca obligatia de rezerva pe care le-o impune statutul lor de înalti functionari de stat. Altii sînt ziaristi si se descalifica lamentabil. Iar cei mai multi sînt complet necunoscuti. Îi cunosc, probabil, numai cei care le-au acordat burse.

N-as vrea sa fiu gresit înteles. E foarte bine ca intelectualii sa se implice în afacerile cetatii. Dar ei nu se pot substitui votului democratic din Parlament si nici Constitutiei. Cei care-i conduc în asemenea aventuri se fac responsabili, ca si în cazul mineriadelor din anii '90, de instigare a unei parti a populatiei împotriva celeilalte. Poate ca nu e prea tîrziu pentru un apel mai degraba la reconciliere si salvgardarea interesului national."
Este foarte posibil ca unul dintre cele mai recente articole, Ciorbă reîncălzită: Pacepa, Liiceanu, Lucia Hossu-Longin, despre "Sobolanul", porecla perfecta a lui Pacepa, sau Filosofii-ospătari față cu recesiunea, sa-i fi atras mania maxima a neo-kominternistilor. Venirea intempestiva a lui Nistorescu le periclita executia publica pregatita, se pare, cu minutiozitate, si cu complicitatea unor "interpreti" CNSAS.

Femeia-komisar de serviciu

De partea cealalta, o preamaritoare a capilor neo-kominternului din Romania, Tismaneanu, Plesu & Liiceanu si cooperativa de profitori, Mirela Corlatan nu pare ultragiata de trecutul comunist si colaborarea cu Securitatea a turistilor nostri culturnici, din URSS in Romania, pe Primaverii si la Stefan Gheorghiu, apoi in Venezuela si, cu greu, in SUA si retur, sau din Tulcea la Paris sau Heidelberg, cum am merge noi la piata, dar pe banii cetatentilor RSR si RFG, si, inapoi, pe strada... Paris si cu ploconoane FSN ca Ministerul Culturii si Editura Politica a PCR in cap. Nu! Mica turnatoare cu pretentii de ziarista-komisar il pune la zid pe un scriitor care a trecut granita prin sarma ghimpata pentru a ajunge la sotia sa, Adina Keneres, in Franta. Sotie care reusise sa primeasca pasaport si sa calatoreasca pana acolo unde Plesu si Liiceanu isi faceau cumparaturile de caviar si sampanie in week-end, numai dupa ce Romosan semnase un angajament cu Securitatea. Da! Aceasta este "marea crima". A semnat! Pentru ca apoi, dupa plecarea sotiei sa fuga din tara! Extraordinar! Ce criminal! Ce daca nu e demnitar?! Sa-l executam, ca vine Nistorescu si ne executa el pe noi! (Corect aici :-)
Invocarea reactiei lui Romosan la cazul Mona Musca iar nu o ajuta pe Corlatan, pentru ca ii demonstreaza indirect, conform unei logici elementare, nevinovatia sa. Romosan stia de atunci ca dosarul sau este disponibil la CNSAS, pentru ca acolo l-am gasit si eu, prima oara, pus la dispozitia presei, "ca exemplu", "pentru studiu", incalcandu-se grav chiar Legea CNSAS. De aici porneste, de fapt, totul! Marea descoperire a Mirelei Corlatan trona la liber pe mesele CNSAS! Daca s-ar fi stiut vinovat ar mai fi iesit Romosan pe televizoare? Nu! Si santajul CNSAS ar fi functionat...
Nu am de ce sa-l apar pe Romosan. Evidenta, nu cea crosetata in fals de papagalite de serviciu, va fi demonstrata in instanta. De altfel, planul de masuri luat de Securitate impotriva sa - Vezi In Malaxorul Securitatii - spune totul despre "colaborarea" si vinovatia sa. Evident, pentru cititorul care are si bun simt si nu-i pute mintea de atata puroi si venin, ca (in curand) fostilor scribalai de la Cotidianul, carora Romosan le-o tranteste in fata:

Dinescu, Plesu - agenti de influenta

Opere si operete, sufleori si vocabulisti

Asadar, golania ei de articol demn de operele lui Brucan din Scinteia, nu a fost cenzurat, dupa cum minte in cor gasca subculturala de pe centura presei romane, in frunte cu sectoristul IT Morar. El a aparut bine-mersi pe editia online si este amanat pentru editia print, asa cum o scrie chiar Nistorescu intr-un Post Scriptum, pana va fi complet, deontologic, ca tot le place termenul.

Dar, ma gandesc, ca tema pentru Mireluta, pana ii apare articolul, ce-ar fi sa investigheze ea urmatoarele, asa, deontologic:

- maimuta-urlatoare a Cotidianului, poetul-portofel Dinescovici, nu cumva a efectuat "un tur" mai putin public prin URSS in 1989?

- in afara lui Romosan, care a avut o prezenta fugitiva pe langa Negoitescu, nu cumva mai exista un fost tanar poet actualmente sef al Corlatanutei care ar putea sa spuna mai multe despre acest caz, in profunzimea lui?

- colegutul ei, Ioan T Morar, nu a semnat cumva niste "opere" de pupincareala la Ceausescu, dupa ce a fost transferat la Bucuresti, de la Buca Macaii prin semnatura Cabinetului 2?
- dar distinsul "filosof" fara opera, membru al PCR de la 19 anisori, azi milionar "dilematic" in euro, nu a semnat cumva vreo doua-trei scrisori de iertare catre "tovarasul secretar general al Partidului, Nicolae Ceausescu" in care afirma ca l-a informat in detaliu despre toate sedintele de "meditatie" pe tovarasul Vasile Malureanu de la MAI, viitor general SIE?

- nu cumva falimentaristul-sef Buscu sta, desi nu este demnitar, intr-o vila a RAAPPS din Dorobanti, obtinuta pe o fundatie-fantoma fara nici o activitate?
Cand epuizeaza subiectele astea, ii mai dau eu vreo doua.

Sa radem cu ITM, ITB-situl UTC

Intamplator, dar fara nici o legatura cu jivinele presei subterane, Nistorescu, in acest moment, este un contestatar al lui Basescu, asa ca nu m-ar mira ca toata povestea falsului scandal de cenzura si al unei puneri profesionale la punct sa se tranforme intr-o alta telenovela in care femeile cu barba si jurnalistii cu fusta de la Cotidianul vor urla ca din gura de sarpe ca sunt "victimele" politice ale satrapilor din presa (vezi cazul Procesul Liiceanu-Liighenau-Liicheanu - Plagiator si impostor). Asta in timp ce firavele si din ce in ce mai putinele voci oneste din presa chiar o patesc, pe neauzite.

Tupeistul UTC-ITM afirma, de altfel, nu demult, chiar in timp ce falimenta ziarul Cotidianul prin ineptiile lui: "Nu stiu precis ce va veni in presa, dar, sigur, ceea ce puteau face Nistorescu, SRS si Cristoiu nu mai intereseaza, nu mai vinde. Ziaristul-patron e pe cale de disparitie. Nu stiu daca e bine, nu stiu daca e rau. Dar sigur nu mai e ca inainte. Ma tem sa nu vina, pentru o scurta vreme, in prim plan, presa badinilor, a ciutacilor si a roncilor." (Ha, ha! - nota mea)

Sobolanii rosii o sa paraseasca ziarul si Cotidianul se va redresa; sobolanii rosii o sa paraseasca corabia lui Basescu si Romania isi va reveni.

Orice executie, chiar si nereusita, are si o reactie fireasca - contra-executia -, poate, sper eu, mult mai reusita.

PS: Stiati ca publicatia falimentara Idei in Dialog, unde se isterizeaza regulat acelasi Mihaies, care il injura cu sarg pe Vantu in Evenimentul Zilei, este condusa de Patapievici si ii apartine aceluiasi mogul? Pam-pam!
PS 2: Acum, are si Vantu dreptate: dupa ce l-au tocat "intelectualii de elita", care i-au supt de energie si bani Cotidianul, de ce sa nu foloseasca ultima rasuflare a ziarului, pana va ajunge doar electronic, in campania care vine? Oricum, sa fim seriosi: ce impact mai are umbra Cotidianului? De fapt, o sa vedem...

Ce i-a mai enervat pe Plesu, protectorul lui Patapievici si pe Tismaneanu, beneficiarul favorurilor ICR din banii nostri

Beizadele si ponei roz (Insectar 2)
de Petru Romosan
Neobositul grafoman „anticomunist” Vladimir Tismaneanu o vampirizeaza de cîtava vreme pe regretata Monica Lovinescu, sub ochii negocianti, complici, ai celor care s-au însarcinat, din interese similare - vom vedea în continuare -, sa-i protejeze memoria. Nu m-ar mira ca beizadeaua bestiei comuniste poreclita Ciungu’ (Leon Tismaneanu, agent sovietic) sa ne propuna curînd si seriale (tot în Evenimentul Zilei) despre luptatorii din munti, urmate de seriale despre puscariile din vremea lui tac-su. Dupa o metoda bine verificata, beizadeaua îsi rescrie propria istorie. Ca si colegul sau Pacepa, zis Sobolanul, va începe curînd sa pretinda ca el, si numai el, ne-a scapat de comunism. La sfîrsitul anilor ’70 si începutul anilor ’80, cînd tinerii intelectuali români încercau sa se strecoare prin arcanele cenzurii, Vladimir Tismaneanu tot grafoman era, dar unul ardent comunist. Colectiile revistelor Viata studenteasca, Amfiteatru si alte gazete de partid din epoca pot fi consultate de toti cei sincer interesati. Prelegerile lectorului de partid Tismaneanu (fiu de lector de partid) sînt însa mai greu accesibile. Toate acele texte pot fi strînse astazi si tiparite în cîteva volume, sponsorizate eventual de ICR-ul condus de Patapievici. La o repede socoteala, vom observa ca, dintre scriitorii care combateau la începutul anilor ’80, cei care fac cel mai mare zgomot azi sînt, coplesitor, mediocrii, falsii, netalentatii de atunci.

Integral la

Foaia Transilvana: http://www.ftr.ro/index.php?cmd=d&id=6738

si inca:

Din gîndirea poneiului roz

de Cornel Nistorescu

Un redactor (îmi reprim tentatia de a adauga un nume si un atribut) a publicat pe blogul sau de pe Cotidianul.ro o jumatate de fraza din articolul meu intitulat „Canalie de facto -H.R.Patapievici”. Autorul articolului zice ca este un citat „din unul din cele mai josnice texte pe care le-am citit vreodata. Cu masca de gaze pe figura eventual, daca doriti, îl puteti citi aici!”. A urmat o ploaie de jigniri si înjuraturi din partea trupei Patapievici-Tismaneanu, dar si a cititorilor, unii chiar fara sa fi citit mai nimic din opera înteleptului cu papion, între altele si un fel de tatic al poneiului roz. Pentru o dreapta judecata a acestora, reiau fraza completa din articolul incriminat:
„Parafrazîndu-l pe H.R. Patapievici („ma simt personal jignit de prostia bascalioasa, de acreala invidioasa, de stridenta de toapa a acestei populatii ignare. Fondul ultim al substantei nationale românesti este inadecvarea. Privit la raze X, trupul poporului român abia daca este o umbra: el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbra fara schelet, o inima ca un cur, fara sira spinarii”) as putea spune si eu: ma simt personal jignit ca un cacanar cu tupeu, autor al unor panseuri fara logica, sa bata cîmpii pe seama poporului sau si apoi, pe banii acestuia, sa conduca operatiuni de reprezentare în lume si tot el sa-i dea lectii si note de buna purtare!”.
Aceasta a fost fraza, e drept, cam lunga pentru care am fost pus la colt de admiratorii, servitorii si gascarii lui H.R. Patapievici. Pentru ca multi dintre ei îl iubesc fara sa-l citeasca si pentru ca unii dintre ciomagarii sai din presa nu stiu ce apara, mai adaug cîteva citate care pot fi parcurse chiar cu masca pe figura sau în mîna cu pixul de semnat demiterea din functia de director general al Institutului Cultural Român, cel care functioneaza pe contributia mai mica sau mai mare a fiecarui cetatean. Mai precizez ca si titlul articolului meu a fost extras tot dintr-o formulare a personajului în cauza. Pentru o corecta întelegere reiau fraza lui H.R. Patapievici: „Canalie de facto, românul este un colaborationist bovarizat de ipocrizia aspiratiei la dizidenta”. Am folosit citatul si exprimarea pentru ca nu demult documente incontestabile ne arata ca tatal lui H.R. Patapievici nu seamana deloc cu anticomunistul din povestile sale prin care ne cerea sa-i admiram biografia.

Integral la

Foaia Transilvana: http://www.ftr.ro/index.php?cmd=d&id=6820

Ca si:

Refolosirea lui Vadim - Cornel Nistorescu, „Canalie de facto”- H.R. Patapievici - Cornel Nistorescu, Scandalul de la ICR - Iancu Motu, Miscarea poneiului roz - Petru Romosan, Patapievici si contabilitatea - Cornel Nistorescu, Tineri fripturişti de vază - Cornel Nistorescu, Stînga, dreapta, stînga-mprejur - Petru Romosan, Fripturistii lui Basescu si alti grafomani - Petru Romosan, Votezi Oprescu si parasesti orasul - Petru Romosan, Stafii bune si stafii rele - Cornel Nistorescu

NISTORESCU despre seful HUMANITAS - vechea Editura Politica si seful ICR-noul PCR plus gasca GDS-KGB: „Canalie de facto”- H.R. Patapievici

Filosoful îmbîrligat a provocat un tărăboi cumplit. Culmea este că nici el nu ştie de ce. După ce ani buni a fost socotit o minte luminată, o speranţă, o referinţă morală, el s-a trezit supus unei re-examinări necruţătoare ce tinde a deveni nimicitoare. Cînd Iosif Sava ni-l recomanda cu căldură, românii îl credeau pe Iosif Sava, convinşi că ştie el ce spune. Articolele şi cărţile lui H.R. Patapievici erau prea sofisticate şi de aceea mai toţi cititorii lui Patapievici s-au lăsat păgubaşi. Cînd acelaşi filosof a fost luat în braţe de tandemul Pleşu-Liiceanu, românii l-au socotit de îndată egalul acestora. Şi la operă şi la caracter!
Ani întregi, lumea a luat de bune spusele lui H.R. Patapievici fără a le cîntări cu atenţie. Cumpăra cărţile şi le aşeza în bibliotecă, fără a le parcurge şi fără a ajunge la sfîrşitul uneia dintre ele. Eu unul nu m-am dat în vînt după producţia sa intelectuală. Nu este pe gustul meu, scrie greoi şi contorsionat. I-am cumpărat însă toate cărţile, fiind şi eu unul dintre cei care s-au păcălit straşnic. De fiecare dată, după primele pagini, am renunţat la lectură, iar cînd am dat peste cîteva rînduri pe post de recomandare la privire şi meditaţie, publicate pe foaia de gardă a unui album foto, am rămas şocat. Parcă erau opera unui copil cretin, nu a unui filosof instalat confortabil în fotoliul de înţelept al neamului.
Spre Patapievici am întors capul mai atent abia cînd el a coborît de pe soclul iluzoriu de clasic în viaţă la rolul de ţuţăr politic al lui Traian Băsescu. S-a aruncat într-o luptă ce părea una de idei şi care încet-încet s-a dovedit a fi doar forma de manifestare a unei „canalii de facto”. Biografia sa plină de suferinţe politice se dovedeşte a fi o scorneală. Cel care huiduia de mama focului din balconul parlamentului atunci cînd Traian Băsescu citea Raportul de condamnare a comunismului (provocat şi de Apelul iniţiat de Sorin Ilieşiu, Apel pe care, de bună credinţă şi fără să ştiu ce pregătea, l-am semnat şi eu) era totuşi un beneficiar al acestuia.
Horea Roman Patapievici şi Vladimir Tismăneanu nu aveau acoperirea morală de a fi membrii comisiei de redactare a unui asemenea document, necum să stea în fruntea unei asemenea operaţiuni. În panseurile sale imbecile, Patapievici scria cîndva despre român: „Canalie de facto, românul este un colaboraţionist bovarizat de ipocrizia aspiraţiei la disidenţă”. Şi Tismăneanu, şi Patapievici nu sînt decît „canalii de facto”. Şi ei, şi părinţii lor, după ce au pus osul şi mintea la consolidarea comunismului, au dorit să pară şi victime ale acestuia.
Lui Patapievici, anticomunismul a început să-i aducă şi burtă, şi funcţii. Pîrlitul de asistent universitar din anii ’90 a sărit ca titular de curs la Filosofia ştiinţei (unii zic că ar fi chiar conferenţiar, deşi nu are doctoratul) la Facultatea de Filozofie din Bucureşti, a ajuns şi director la Institutul Cultural Român, iar nevasta lui, cea care a condus catastrofal finanţele Editurii Humanitas (vezi datele Ministerului Finanţelor, cu reeşalonări cu tot!), a promovat repede în ierarhia profesională, devenind nu demult consilier al guvernatorului BNR (unde tatăl lui Patapievici, după servicii aduse sovieticilor la Viena, s-a înţepenit şi el ca unul dintre directori!). Cu o sută de milioane de la BNR, cu lefuri, premii şi drepturi de autor de la îndatorate edituri, Casa Patapievici începe să arate altfel şi să trădeze beneficiile de pe urma slugărelii politice.
„Canalia de facto” emite mereu judecăţi importante, fiind autorul uneia absolut penibile. El socoate că ziua poate fi şeful Institutului Cultural Roman, iar seara îl poate pupa în fund, apăra şi justifica în ce face pe patronul său şi la propriu şi la figurat. L-am numit pe Traian Băsescu. Un atare comportament a determinat o relectură şi o reprivire la rece a operei şi biografiei sale. Părerea mea este că examenul critic al impostorului e pe cale să determine şi o relectură a cuplului Pleşu - Liiceanu!
Ce vrea Patapievici? Se plînge de un linşaj mediatic şi vrea ajutor din partea instituţiilor statului şi a înţelepţilor de rasă, mai ales din partea celor care îl admiră şi-l susţin fără să fie capabili să-i citească patru-cinci pagini de carte. Cum se apără directorul ICR de propoziţiile cretine din propria-i operă? Cică nu-l mai reprezintă! „Canalie de facto”, Patapievici vrea să ascundem sub preş enormităţile pe care le-a scris despre români, România şi istoria naţională. Nu pentru că i-ar fi ruşine, nu pentru că a terfelit imaginea unui popor ce pare a-i fi cu totul străin, ci pentru că textele sale, ca un scuipat pe obrajii României, îl încurcă în raport cu slujba pe care o deţine şi la justificarea banilor pe care îi încasează.
Parafrazîndu-l pe H.R. Patapievici ( „mă simt personal jignit de prostia băşcălioasă, de acreala invidioasă, de stridenţa de ţoapă a acestei populaţii ignare. Fondul ultim al substanţei naţionale româneşti este inadecvarea. Privit la raze X, trupul poporului român abia dacă este o umbră: el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării”) aş putea spune şi eu: mă simt personal jignit ca un căcănar cu tupeu, autor al unor panseuri fără logică, să bată cîmpii pe seama poporului său şi apoi, pe banii acestuia, să conducă operaţiuni de reprezentare în lume şi tot el să-i dea lecţii şi note de bună purtare!
P.S. Le rog pe toate coniţele şi pe toţi studenţii care se dau în vînt după filosoful scribaci şi îmbîrligat să se supună mai întîi unei lecturi a „Omului recent” şi a volumelor „Zbor în bătaia săgeţii” şi „Cerul văzut prin lentilă”. Dacă, la sfîrşit, rămîn cu aceleaşi convingeri, le sugerez prieteneşte să continue sau să consulte un psihiatru!
Cornel Nistorescu
Foaia Transilvana

„Canalie de facto”- H.R. Patapievici

Filosoful îmbîrligat a provocat un tărăboi cumplit. Culmea este că nici el nu ştie de ce. După ce ani buni a fost socotit o minte luminată, o speranţă, o referinţă morală, el s-a trezit supus unei re-examinări necruţătoare ce tinde a deveni nimicitoare. Cînd Iosif Sava ni-l recomanda cu căldură, românii îl credeau pe Iosif Sava, convinşi că ştie el ce spune. Articolele şi cărţile lui H.R. Patapievici erau prea sofisticate şi de aceea mai toţi cititorii lui Patapievici s-au lăsat păgubaşi. Cînd acelaşi filosof a fost luat în braţe de tandemul Pleşu-Liiceanu, românii l-au socotit de îndată egalul acestora. Şi la operă şi la caracter!
Ani întregi, lumea a luat de bune spusele lui H.R. Patapievici fără a le cîntări cu atenţie. Cumpăra cărţile şi le aşeza în bibliotecă, fără a le parcurge şi fără a ajunge la sfîrşitul uneia dintre ele. Eu unul nu m-am dat în vînt după producţia sa intelectuală. Nu este pe gustul meu, scrie greoi şi contorsionat. I-am cumpărat însă toate cărţile, fiind şi eu unul dintre cei care s-au păcălit straşnic. De fiecare dată, după primele pagini, am renunţat la lectură, iar cînd am dat peste cîteva rînduri pe post de recomandare la privire şi meditaţie, publicate pe foaia de gardă a unui album foto, am rămas şocat. Parcă erau opera unui copil cretin, nu a unui filosof instalat confortabil în fotoliul de înţelept al neamului.
Spre Patapievici am întors capul mai atent abia cînd el a coborît de pe soclul iluzoriu de clasic în viaţă la rolul de ţuţăr politic al lui Traian Băsescu. S-a aruncat într-o luptă ce părea una de idei şi care încet-încet s-a dovedit a fi doar forma de manifestare a unei „canalii de facto”. Biografia sa plină de suferinţe politice se dovedeşte a fi o scorneală. Cel care huiduia de mama focului din balconul parlamentului atunci cînd Traian Băsescu citea Raportul de condamnare a comunismului (provocat şi de Apelul iniţiat de Sorin Ilieşiu, Apel pe care, de bună credinţă şi fără să ştiu ce pregătea, l-am semnat şi eu) era totuşi un beneficiar al acestuia.
Horea Roman Patapievici şi Vladimir Tismăneanu nu aveau acoperirea morală de a fi membrii comisiei de redactare a unui asemenea document, necum să stea în fruntea unei asemenea operaţiuni. În panseurile sale imbecile, Patapievici scria cîndva despre român: „Canalie de facto, românul este un colaboraţionist bovarizat de ipocrizia aspiraţiei la disidenţă”. Şi Tismăneanu, şi Patapievici nu sînt decît „canalii de facto”. Şi ei, şi părinţii lor, după ce au pus osul şi mintea la consolidarea comunismului, au dorit să pară şi victime ale acestuia.
Lui Patapievici, anticomunismul a început să-i aducă şi burtă, şi funcţii. Pîrlitul de asistent universitar din anii ’90 a sărit ca titular de curs la Filosofia ştiinţei (unii zic că ar fi chiar conferenţiar, deşi nu are doctoratul) la Facultatea de Filozofie din Bucureşti, a ajuns şi director la Institutul Cultural Român, iar nevasta lui, cea care a condus catastrofal finanţele Editurii Humanitas (vezi datele Ministerului Finanţelor, cu reeşalonări cu tot!), a promovat repede în ierarhia profesională, devenind nu demult consilier al guvernatorului BNR (unde tatăl lui Patapievici, după servicii aduse sovieticilor la Viena, s-a înţepenit şi el ca unul dintre directori!). Cu o sută de milioane de la BNR, cu lefuri, premii şi drepturi de autor de la îndatorate edituri, Casa Patapievici începe să arate altfel şi să trădeze beneficiile de pe urma slugărelii politice.
„Canalia de facto” emite mereu judecăţi importante, fiind autorul uneia absolut penibile. El socoate că ziua poate fi şeful Institutului Cultural Roman, iar seara îl poate pupa în fund, apăra şi justifica în ce face pe patronul său şi la propriu şi la figurat. L-am numit pe Traian Băsescu. Un atare comportament a determinat o relectură şi o reprivire la rece a operei şi biografiei sale. Părerea mea este că examenul critic al impostorului e pe cale să determine şi o relectură a cuplului Pleşu - Liiceanu!
Ce vrea Patapievici? Se plînge de un linşaj mediatic şi vrea ajutor din partea instituţiilor statului şi a înţelepţilor de rasă, mai ales din partea celor care îl admiră şi-l susţin fără să fie capabili să-i citească patru-cinci pagini de carte. Cum se apără directorul ICR de propoziţiile cretine din propria-i operă? Cică nu-l mai reprezintă! „Canalie de facto”, Patapievici vrea să ascundem sub preş enormităţile pe care le-a scris despre români, România şi istoria naţională. Nu pentru că i-ar fi ruşine, nu pentru că a terfelit imaginea unui popor ce pare a-i fi cu totul străin, ci pentru că textele sale, ca un scuipat pe obrajii României, îl încurcă în raport cu slujba pe care o deţine şi la justificarea banilor pe care îi încasează.
Parafrazîndu-l pe H.R. Patapievici ( „mă simt personal jignit de prostia băşcălioasă, de acreala invidioasă, de stridenţa de ţoapă a acestei populaţii ignare. Fondul ultim al substanţei naţionale româneşti este inadecvarea. Privit la raze X, trupul poporului român abia dacă este o umbră: el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării”) aş putea spune şi eu: mă simt personal jignit ca un căcănar cu tupeu, autor al unor panseuri fără logică, să bată cîmpii pe seama poporului său şi apoi, pe banii acestuia, să conducă operaţiuni de reprezentare în lume şi tot el să-i dea lecţii şi note de bună purtare!
P.S. Le rog pe toate coniţele şi pe toţi studenţii care se dau în vînt după filosoful scribaci şi îmbîrligat să se supună mai întîi unei lecturi a „Omului recent” şi a volumelor „Zbor în bătaia săgeţii” şi „Cerul văzut prin lentilă”. Dacă, la sfîrşit, rămîn cu aceleaşi convingeri, le sugerez prieteneşte să continue sau să consulte un psihiatru!

Cornel Nistorescu
"Foaia transilvana"

ROMOSAN despre cum l-au pacalit pe BASESCU "intelectualii de lista" Plesu, Liiceanu, Patapievici si picolii lor: Filosofii-ospătari față cu recesiunea

Traian Băsescu are o îngrijorare. Se împuţinează ospătarii. Să-l înţelegem. Între Biserică, Şcoală, Bibliotecă şi Cîrciumă, Băsescu va alege întotdeauna Cîrciuma. Şi Traian Băsescu mai are o îngrijorare: se înmulţesc periculos filosofii. Aici se înşală grav. Din cei trei („avem trei filosofi de serviciu în România”, zice Mircea Dinescu) care primiseră autorizaţia instituţiei tutelare să presteze public filosofia n-a mai rămas nici unul care să nu-şi fi pus şorţuleţul alb şi şervetul de ospătar.
Primul, fiind şi cel mai talentat dintre cei trei, a servit discret la cîrciuma din dealul Cotrocenilor. E vorba, bineînţeles, de Andrei Pleşu. Filosoful-ospătar a acceptat cu distincţie în 2005 postul de consilier. În subordinea directă a jupîniţei Elena. A fost totuşi un exces şi, pînă la urmă, a cedat nervos. Patapievici, ultimul venit între maeştrii cîntăreţi - pardon, între filosofii-ospătari - şi-a pus şi el de la început şorţuleţul corespunzător. Plus un papion. Şi nu şi le-a mai scos pînă astăzi. Deh, a fost numit şef peste Restaurantul găştii subintitulat filosofic Institutul Cultural. Serveşte mai ceva ca meşterul Apostol la Capşa pe vremuri. Un desăvîrşit filosof-ospătar. Al treilea filosof cu autorizaţie, Liiceanu - un caracter mai irascibil - serveşte şi el, dar numai la ocazii solemne, în acord cu natura sa: în Piaţa Universităţii, la tîrguri de carte, în campanii electorale. Dar serveşte la greu.
Desigur, mai există şi ceilalţi băieţi, picolii. Sînt mulţi şi sînt plasaţi în puncte strategice. Dar e greu să-i identifici pe toţi şi să poţi face astfel un pomelnic exhaustiv. Totuşi, cîţiva s-au detaşat din pluton: Mircea Mihăieş, Traian Ungureanu, Cristian Preda, Sever Voinescu şi destui alţii. Cu toţii sînt filosofi-ospătari în devenire. Aşteaptă autorizaţia. Care s-ar putea să nu vină niciodată, iar ei să rămînă pentru totdeauna picoli.
Emil Constantinescu, care a fost un preşedinte infinit mai onorabil decît Traian Băsescu, îi invita ieri pe intelectuali să se elibereze de „fascinaţia bădăranului” şi să scape urgent de „răul absolut” pe care l-a identificat cu actualul preşedinte. Soarta sa tristă de Don Quichote va face că, nici de această dată, nu-l va auzi nimeni.
Oare vizita televizată pe care i-a făcut-o Întîiul Client al ţării Primului ei Ospătar, măreţul Emil Boc, la Cîrciuma din Piaţa Victoriei, să fi avut scopul de a-i stresa pe bancherii şi pe investitorii occidentali prezenţi în România sau interesaţi de ea? În orice caz, reuşita e totală: a mai dat o lovitură de cîteva miliarde economiei româneşti. Dar originalul preşedinte român nu e la prima încercare. Nu a dat el foc portului Rouen, în Franţa? Şi nu a reuşit el să facă dispărută flota României? România? Frumoasă ţară...

Petru Romosan

Foaia Transilvana

PRESEDINTELE, ospatarii-filosofi si picolii-sinecuristi: Pata-tismo-predo-ungo-lulu-pleso-iesii. Secta neo-kulturnicilor rosii. APOCALIPSA CULTURII

Filosofii-ospătari față cu recesiunea

Traian Băsescu mai are o îngrijorare: se înmulţesc periculos filosofii. Aici se înşală grav. Din cei trei („avem trei filosofi de serviciu în România”, zice Mircea Dinescu) care primiseră autorizaţia instituţiei tutelare să presteze public filosofia n-a mai rămas nici unul care să nu-şi fi pus şorţuleţul alb şi şervetul de ospătar.
Primul, fiind şi cel mai talentat dintre cei trei, a servit discret la cîrciuma din dealul Cotrocenilor. E vorba, bineînţeles, de Andrei Pleşu. Filosoful-ospătar a acceptat cu distincţie în 2005 postul de consilier. În subordinea directă a jupîniţei Elena. A fost totuşi un exces şi, pînă la urmă, a cedat nervos. Patapievici, ultimul venit între maeştrii cîntăreţi - pardon, între filosofii-ospătari - şi-a pus şi el de la început şorţuleţul corespunzător. Plus un papion. Şi nu şi le-a mai scos pînă astăzi. Deh, a fost numit şef peste Restaurantul găştii subintitulat filosofic Institutul Cultural. Serveşte mai ceva ca meşterul Apostol la Capşa pe vremuri. Un desăvîrşit filosof-ospătar. Al treilea filosof cu autorizaţie, Liiceanu - un caracter mai irascibil - serveşte şi el, dar numai la ocazii solemne, în acord cu natura sa: în Piaţa Universităţii, la tîrguri de carte, în campanii electorale. Dar serveşte la greu.
Desigur, mai există şi ceilalţi băieţi, picolii. Sînt mulţi şi sînt plasaţi în puncte strategice. Dar e greu să-i identifici pe toţi şi să poţi face astfel un pomelnic exhaustiv. Totuşi, cîţiva s-au detaşat din pluton: Mircea Mihăieş, Traian Ungureanu, Cristian Preda, Sever Voinescu şi destui alţii. Cu toţii sînt filosofi-ospătari în devenire. Aşteaptă autorizaţia. Care s-ar putea să nu vină niciodată, iar ei să rămînă pentru totdeauna picoli.
Petru Romosan
Integral la
Foaia Transilvana

Secta neo-kulturnicilor rosii

Secta neokulturnicilor rosii s-a manifestat în bloc mai mult in spiritul sentimentului de gasca sau a mentalitatii de clan decat in al celui de echipa, dupa modelul monolitului reprezentat de Partidul Comunist si a supravietuit dupa 1990 cu aceeasi verva de la inceputuri, straduindu-se sa-si pastreze apanajul acesta de gasca, multi dintre ei autodefinindu-se in momentul de fata ca fiind apartinatori ai elitei. In acest moment insa, ei nu numai ca nu mai fac fata menirii lor, fiind o frana atat in calea spiritului intelectual cat si al interesului social. Nu prin ceea ce sunt fiecare dintre ei in parte, ci prin ceea ce acestia promoveaza ca grup. Au reusit „performanta” rara de a compromite inclusiv ideea de democratie si au pervertit notiunile de competenta si profesionalism, intr-o confuzie totala a valorilor estetice si morale.

Secta neokulturnicilor rosii, care a acaparat spatiul cultural public al ultimilor 20 de ani din Romania isi are originea in cea mai mare parte in „Cenaclul de luni”. Miscarea literara a lui Nicolae Manolescu a debutat in 1977, sub bagheta asistentului universitar Nicolae Manolescu, de la catedra de Filologie a Universitatii din Bucuresti. La indicatia lui Dumitru Popescu, supranumit si „Dumnezeu”, factorul ideologic de control al culturii romane pe vremea comunismului, tanarul Manolescu a primit sarcina de a organiza un cenaclu literar care sa proclame principiile postmoderne, pentru ca tovarasul Popescu „Dumnezeu” citise cartea criticului Eugen Simion, „Jurnal parizian. Timpul trairii, timpul marturisirii”, care venea dupa experienta profesoratului la Sorbona si care observa viata spirituala a contemporanilor sai francezi. Era la începutul a ceea ce s-a numit „deschiderea culturii romane spre Occident” si Popescu „Dumnezeu” si-a dorit sa avem si noi postmodernistii nostri, sa ne sincronizam adica. Manolescu a realizat cenacul cu studenti de 9 si 10, dar unii dintre acestia erau copii ai unor colonei de Securitate sau nomenclaturisti. Erau si studenti merituosi, proveniti din alte medii, si aici putem pronunta numele Marianei Marin sau al lui Florin Iaru. Aceasta generatie care a crescut sub bagheta lui Manolescu, în sprijinul ei sarind factorii de publicitate ai vremii, a ocupat incet functii de conducere în redactii culturale, edituri si alte zone decizionale, dupa opinia lui Horia Muntenus. Aceasta generatie s-a manifestat în bloc mai mult în spiritul sentimentului de gasca decat în al celui de echipa, dupa modelul monolitului reprezentat de Partidul Comunist si a supravietuit dupa 1990 cu aceeasi verva de la inceputuri, straduindu-se sa-si pastreze apanajul acesta de gasca ori mentalitatea de clan, multi dintre ei autodefinindu-se in momentul de fata ca fiind apartinatori ai elitei.

In plina maturitate, lunedistii s-au regasit cu aceeasi pofta de ludic si in acelasi cult al solidaritatii de grup. Sunt multi profesori universitari (Ion Bogdan Lefter, Simona Popescu, Mircea Cartarescu, Alexandru Musina, Caius Dobrescu, Andrei Bodiu), sunt in structuri de conducere a unor institutii culturale (Radu Calin Cristea, Doru Mares, Magda Carneci etc.), sunt editori cu mare influenta (Calin Vlasie), sunt fermenti literari (Florin Iaru, Traian T. Cosovei). Sunt prezenti acolo unde si de unde se poate face si istorie literara, sub constanta binecuvantare a mentorului Nicolae Manolescu.
“Nicolae Manolescu, dupa Liviu Ioan Stoiciu, acest satrap al culturii romane se crede atotputernic si nemuritor. In calitatea lui de instanta absoluta taie si spanzura, afuriseste si ameninta cu excomunicarea pe orice pacatos cartitor, publica pe cine vrea el la Cartea Romaneasca (pe care o considera fieful sau), la Muzeul Literaturii (unde-si exercita hegemonia Radu Calin Cristea, ciracul si sluga lui devotata) si la alte edituri sau reviste pe care le tine sub un control strict. Si-n tot acest timp isi umple haznaua proprie cu banet. Daca fidelii lui Manolescu sunt rasplatiti cu ciolane suculente - burse scriitoricesti, publicarea si traducerea excrementelor lor literare in editii luxoase, plimbari in strainatate pe banii Uniunii etc. - contestatarii sai sunt in pericol de moarte. Asa s-a intamplat cu genialul poet Cezar Ivanescu - si el un vechi adversar al lui Manolescu”. La fel cu poetul Liviu Ioan Stoiciu. Alti neokulturnici au devenit pretinsi jurnalisti cu oarece notorietate publica sau tot soiul de analisti, comentatori, de fapt sipli limbrici de presa, care, crescuti in mocirla compromisurilor de tot felul, intre timp au acces la rangul de mici rechini. Impotenti in fata realitatii pe care nu reusesc sa o radiografieze, ei se oplosesc intr-o lume paralela. Cea a comentariilor, analizelor sau scandalurilor de presa. Facute de altii. Mimand exercitiul profesiei de jurnalist, evadati sau ejectati din real, ei incearca sa creeze false evenimente. Balbaiti, neconvingatori, insidiosi, patimasi, lipsiti de informatii si de argumente, plutesc in paralel cu realitatea, scuipa putin venin si apoi dispar. Pentru a-si relua munca de limbrici.”

Grupului neokulturnicilor li s-au raliat rapid alti telectuali cu veleitati si ifose, pretinsi deontologi, dar fosti si actuali kominternisti ca Vladimir Tismaneanu, sau turnatori si impostori de meserie ca Sorin Antohi. Alti pretinsi intelectuali cu pretentii au trecut direct cu arme si bagaje pe statele de plata ale noilor moguli de presa Vantu, Patriciu si Voiculescu. De-o pilda, Mircea Dinescu este de mai mult timp partenerul de „afaceri” al lui Patriciu, liberalul inculpat finantand substantial revistele „Dilema veche” si „Romania literara”. Cele doua publicatii, alaturi de altele cateva, au fost achizitionate de catre Dinescu (Trustul „Satyricon”). Pe statele de plata ale mogulilor de presa – foarte generoase si ele, dupa toate informatiile – se afla nume mai mult sau mai putin sonore ale intelectualitatii de la Bucuresti: Nicolae Manolescu, Radu Calin Cristea, Stelian Tanase, Alex Stefanescu, Gabriel Dimisianu, Cristian Teodorescu, Mircea Mihaies, Ioan T Morar, H. R. Patapievici si alţii. Tot aici, pe statul de plata al lui Patriciu, de-o pilda, il gasim si pe Andrei Plesu – fost consilier prezidential (dar şi autor al „Minimei moralia”), despre care avem tot mai multe semne ca l-a parasit pe prezident din fix aceleasi „dezamagiri” sau interese financiare ca si bunul sau prieten Dinescu. Dar banii n-au miros, nu-i asa, chiar ca sunt furati. Afacerile dintre membrii grupului „curat-prestigiosilor” - de fapt lichele si borfasi ordinari - si mogulii de presa sunt notorii. Mirosul banilor negrii ii atrage ca mustele la hazna. Astfel, Dinu Patriciu a spalat ,,bani negri”, dandu-i pomana lui Andrei Plesu (4 miliarde de lei) si bandei de la ,,Academia Catavencu” (8,6 miliarde de lei). Aceasta a fost si a ramas, pana acum, cea mai mare operatiune de spalare de bani din istoria Romaniei. De asemenea, este important de mentionat si, totodata, suspect faptul ca o suma insemnata de bani a ajuns, in final, in conturile a 5 membri fondatori ai revistei „Academia Catavencu”: Liviu Giorgica Mihaiu – 2,184 miliarde de lei; Doru Buscu – 1,851 miliarde de lei; Mircea Toma – 1,685 miliarde de lei; Cornel Ivanciuc – 1,543 miliarde de lei; Ioan T. Morar – 1,361 miliarde de lei, iar 550 milioane de lei au intrat in conturile „Academiei Catavencu”.

Presa aservita sectei neo-kulturniclilor ascunde sub pres fraudele, hotiile sau gainariile lor mai mici sau mai mari, dovedite jurnalistii adevarati de presa independenta sau confirmate uneori chiar de istantele de judecata. E o tacere de mormant pe marginea subiectelor de acest tip. Silentio stampa! Cosa Nostra! Intelegem solidaritatea de breasla jurnalistica ori scriitoriceasca, dar atunci cand ea devine sindicalism ieftin si spirit de gasca, acoperind fraudele si ilegalitatile unor colegi din presa, ea se transforma in complicitate la hotie.

Pseudointelectualii, cei care se denumesc singuri intelectuali de un mic grup de prieteni sau de un mic grup de interese, deţin, pe moment, parghiile puterii in cultura: reviste, televiziuni, rubrici permanente în ziare de mare tiraj sau functii bine platite. Lor le convine sa afirme ca avem democraţie, dar aceasta nu e decat o pseudodemocratie, o putere a poporului influentata de ei. Puterea marlanului nu poate sustine decat puterea pseudointelectualului, cel autoimpus si fara nici un fundament profesional. Oameni, ca R.C. Cristea de-o pilda, nu stiu cum sa mai faca sa intre si ei intr-o „fonctie” acolo, care sa le confere mai multa vizibilitate. Batranii kulturnici, harsiti sub mai multe conduceri (PlesuPataLulu, Tismaneanu & friends), se calauzesc dupa principiul "prosti sau infatuati, nu conteaza, mai bine ai nostri decat ai lor." Asa ca se simt nevoiti sa-si faca servicii reciproc si cel mai mult, sa se laude sau sa se sprijine reciproc in functii publice. Desi domina spatiul public nu prin competenta, ci prin promovare agresiva, tot ei au nerusinarea sa spuna ca sunt o enclava, gata sa fie zdrobita de fortele malefice si retograde ale trecutului. De unde sprijinul politic pentru cine le da sinecuri si pozitii. Care nu este gratuit. Felul lor de a actiona: reincalzesc o ciorba demult racita si tac chitic de orice este bun in afara grupului lor si care nu le este obedient. R.C. Cristea de exemplu intra in acest format de persoana care poarta o palarie mai mare decat are capul, dar care e bun pentru grup, ca face ceea ce interesele lor o cer. Dar broasca nu canta pe uscat si lautarii fara bani! Si "deontologii" lui Basescu, la fel! Cateodata, imi spun ca Becali, in infantilitatea lui aproape perfecta este de preferat perversitatii absolute a unor cazaturi morale, autonumite "elite". Dar, incet, incet, pulimea se desteapta si nu mai ia de bune toate zicerile unor asa-zisi intelectuali. De exemplu, acest nimeni cu ifose de filozof si ganditor de top si „succesuri”, pre nume Liiceanu, o lichea ce intruchipeaza cum nu se poate mai bine povestea cu hotul catre tipa "uite hotii"! E o mostra de telectual auto-erijat in reper moral, cu o „vasta” opera, din pacate citita si apreciata doar de "famglie"! Desi constipat, sub aspect cultural – scria un jurnalist, securist si el evident - Basescu a reusit sa adune in jurul lui cativa "intelectuali subtiri" care, tocmai prin aceasta fratie ciudata, arata a fi pe zi ce trece simpli impostori. Se pare ca acum Basescu nu mai are nevoie nici de "intelectualii subtiri" si nici de limbricii de presa, transformati in trompete prezidentiale si carora li se spune, in batjocura, "deontologi" pentru ca, urmand modelul sefului statului, dau neintrebati lectii in stanga si-n dreapta. Basescu se pregateste sa se lepede si de unii si de altii. Cea mai coerenta si corecta analiza a grupului neokulturnicilor rosii a realizat-o relativ de curand Sorin Adam Matei in cartea “Boierii mintii” (desi titlul mai corect ar fi fost „Ciocoii mintii”, care a provocat vii polemici si reactii isterice in presa culturala, dupa ce a lansat ideea ca intelectuali de „marca” precum H.-R. Patapievici & Co fac parte din asa-numite grupuri de „prestigiu” de interese personale, ai caror membri se promoveaza reciproc, la fel ca in lumea elitelor din secolul al XIX-lea.

Unii „pseudoelitisti”, mai harsiti in naravuri si „invechiti in rele”, au pricipit repede ca „aia”, „’tui in gura de comunisti”, nu fura chiar asa de prosti, adica, mestecand si inghitind din mers lozincile ori apucaturile reincalzite ale acestora. Ciuma rosie a lasat urme adanci in mintile incetosate ale neo-kulturnicilor inca din frageda pruncie, din vremurile UASCR, via „Viata Studenteasca” ori „Scanteia Tineretului”. Au deprins repede tot arsenalul tipic comunist, ridicandu-le la rang de filosofie de banda sau de clan: cultul desantat al personalitatii, arta delatiunii josnice, a infierarii cu manie „proletara”, a santajului politic ordinar. Se pot lesne deslusi aici elemente concrete ale comportamentului unor elite intelectuale din prima parte a comunismului lui Dej, dar si altele din ultima parte a comunismului ceausist. Intr-un fel sau altul, astfel de lucruri s-au petrecut aproape identic in continuare. „S-au creat niste categorii de noi „stabi” inlocuitori, aproape echivalenti ai celor vechi: Patapievici, Plesu, Dinescu in loc de Rapeanu, Ion Dodu Balan, Victor Tulbure sau Cicerone Theodorescu etc." – spunea de curand Virgil Nemoianu. Ciorba e aceeasi! Potroacele sunt altele... Asa se face ca, erijandu-se in substitute morale ori culturale, fara nici un argument moral, legal sau profesional, „neo-ciocoii” kulturnici rosii mistifica realitatea, genereaza sfere de influenta si faciliteaza construirea unor grupuri de influenta in societate, stabilirea de ierarhii valorice culturale si false repere morale. Iar, cine e impotriva lor, nu e cu ei... Din aceasta dilema nu pot iesi! Intelectualul roman nu s-a detasat inca de mediul sau organic local, asa se explică tribalismul mafiotic institutional de la noi, de exemplu, sau „casta aparatului de stat”, după formula lui Patapievici, de pe vremea cand nu i se alăturase…Tot asa se explica cum atat de multi intelectuali romani s-au alăturat Securitatii comuniste – din amoralitate; ei nu au atins inca nivelul de constiinta unde se reveleaza, in toată ticalosia lor, turnatoria, inselatoria si linsajul.

Cei mai mulţi dintre acesti pseudointelectuali sufera de un fel de "misticoidism" - urat cuvint, este? - sectar. Care este deci mentalitatea lor, „ideologia” lor de casta, adica? Pai, e un narav mai vechi, care mai comunist nici ca poate fi: „cine nu e cu noi e impotriva noastra!” Cum ar veni, fiecare cu pilda ma-si, chestie cum mai elitista eu nu vad a putea fi. Sau curat comunista, dupa caz. Cumva, „Elita” asta e ca masoneria, ba chiar masonerie si este dar laica, soft (”lait”), cum ar veni. „Elita” se cheama grupul „curat-prestigioşilor”... telectuali pana’n varfu’ epoletilor. Reprezentantii „Elitei”, sau sectei neokulturnicilor rosii au aderat la osanale si pe vremea lui Ceausescu fiindca nu aveau incotro, dar nu prea aveau acces la „fonctii”. Acuma ei venira la mina-ntinsa, socotind ca le-a venit vremea sa sa bucure şi ei de sinecuri. Ce mama supararii mai importa daca se pricep sau nu la ceva, daca sunt corupti, hoti, idioti sau prosti dea binelea! Oricum, ciupiti binsor de molia grandorii personale, care contrazice gravitatia fix in punctul de reflux al gandirii, kulturnicii rosii sunt ferm convinsi ca „hotii sau prostii lor sunt mai buni decat ai altora”. Deopotriva si securistii ori turnatorii! Nu au nici un fel de dileme. Doar certitudini. Dar au englezii o vorba: "Cu cat se suie mai sus in copac, cu atat mai bine i se vede maimutei kurul ala rosu".

Notorietatea neokulturnicilor, construita prin sprijin reciproc le-a conferit sansa sa se proclame "grupul de intelectuali" sau mai curand "intelectualii". Nu le putem nega unele calitati indiscutabile in domeniile in care activeaza. Insa ei sunt pierduti in orgoliul si trufia de care dau dovada. Exemplele invocate nu sunt singulare si sunt mai mult decat explicite. Trufia le este alimentata de sprijinul reciproc din partea "grupului" pe de o parte, de cei ce ravnesc la apartenenta la grup pe de alta parte. De cele mai multe ori "nu se cade" sa ai alta pozitie decat Liiceanu sau Plesu sau HRP (mai putin) daca vrei sa ai vreo sansa sa fii recunoscut ca membru al "grupului de intelectuali", mai mult chiar ca intelectual. Este evident o uzurpare a calitatii lor si a respectului pe care-l confera societatea. Folosind acesta scurtatura, persoane care n-au nimic comun cu "intelectualitatea" s-au cuplat militant grupului, doar cu scopul de a-l frauda. Folosind aceesi scurtatura, oameni politici se folosesc cu destul succes de "intelectuali". Iar in acelasi timp persoane cat se poate de respectabile, care fac inca exercitiul indoilelii, al criticii intelectuale, si-al dilemelor, sunt repudiate prin neapartenenta la grupul mentionat, prin neapartenenta la cauza grupului mentionat. Si astfel ajungem in situatia in care o mana de oameni, in numele "intelectualitatii"(?!?), reduc la tacere orice critica, orice analiza intelectuala ce-i exclude din pozitia de detinatori ai adevarului absolut. Ori, in acest moment, ei nu numai ca nu mai fac fata menirii lor, fiind o frana atat in calea spiritului intelectual cat si al interesului social. Nu prin ceea ce sunt fiecare dintre ei in parte, ci prin ceea ce acestia promoveaza ca grup. Au reusit „performanta” rara de a compromite inclusiv ideea de democratie si au pervertit notiunile de competenta si profesionalism, intr-o confuzie totala a valorilor estetice si morale.
In apocalipsa culturii romane.
Un cititor al Blogului Roncea

BUBICO TISMANEANU schelalaie si se ascunde, din nou, intre picioarele lui Basescu. DOMNULE PRESEDINTE, dati-i un sut in cur, ca va umple de bale!

29/08/2009 — tismaneanu plange ca a venit "taifunul Nistorescu" si i-a dat cu poalele-n sus curvele de presa:

Cand cadristul Cornel Nistorescu (discipolul lui Ion Traian Stefanescu) l-a concediat, draconic si abuziv, precum Rautu, Chisinevschi, Sorin Toma, Dumitru Popescu sau Eugen Florescu pe vremuri, pe Cristian Patrasconiu, am scris ca este inceputul prabusirii unui ziar de elita. In cateva saptamani, este azi evident, Nistorescu a distrus Cotidianul. Nu voi face speculatii despre cauzele invizibile, despre aliantele din umbra etc care au determinat acest faliment jurnalistic si etic. Poate ca de fapt lucrurile au inceput cu limojarea lui Traian Ungureanu. Apoi, foarte prompt, demisia lui Mihai Neamtu. Dupa citeva saptamini a urmat trecerea pe bara a lui Devis Grebu, editorialist-grafician (tot un fel de concediere). Apoi, a venit taifunul Nistorescu, cenzurarea articolului Mirelei Corlatan despre delatiunile lui Romosan, refuzul public al lui Ioan T. Morar de a deveni complicele infamiei, revenirea la sinistra metoda a instructajelor fara dreptul de a cracni, a directivelor de la “Sectie”. A linsajelor, a pamfletelor pestilentiale, mai intai anonime, apoi “asumate” de Nistorescu, aplaudate pe blogurile sordide ale diversilor neo-dreptasi in transa. A reaparut Romosan in “Foaia transilvana”, impertinent cat incape, fara urma de remuscare, scriind despre “Tismaneanu si condamnarea onanismului”. Obscenitate en gros si en detail. Ignorata, eludata, de fapt negata in editoriale care confunda, din naivitate poate, cauza cu efectul.
Atunci cand corul televiziunilor psalmodiaza, dincolo de pragul suportabilului, aceleasi aiureli stravezii, atunci cand un ziarist care a recunsocut ca a colaborat cu Securitatea, azvarle fumigene fara sa-i pese de minimele cerinte profesionale, ar fi fost de asteptat ca si acei intelectuali care se vor deasupra valtorii, sa ia atitudine. Ei bine, nu. Ei continua sa-i blameze, pe cei care nu vor sa ingenuncheze, de “tradarea” misiunii carturarului. Este invocat, dar nu citit, Julien Benda. Nu tragi in Basescu in compania Antenelor, a lui Nistorescu, Emil Constantinescu, Adrian Nastase, Victor Ciutacu si a lui Adrian Paunescu, nu o stigmatizezi cu manie proletara pe Elena Udrea, nu te revolti patetic constatand, in raspar cu adevarul istoric, ca Elena Basescu este Nicu Ceausescu redux, esti un mercenar ori chiar un fanatic basescofil. Mereu si mereu, nu se examineaza lucid proiectul presedintelui Basescu in planul regandirii sistemului politic si a celui educational, in planul relatiilor cu Moldova, cu Rusia, cu UE si NATO, in directia continuarii demersului condamnarii dictaturii comuniste, viziunea unei Noi Republici si reforme statale. In schimb, se lanseaza cele mai halucinante acuzatii: Basescu este un Louis Bonaparte, un spirit “neo-cezarist”, un Lukasenko de Balcani, un inel al retelelor teroriste, etc.
Mircea Mihaies, Tom Gallagher, Vladimir Tismaneanu, Ioan T. Morar, pusi la stalpul infamiei cu armele si “argumentele” din “Romania Mare” si “Tricolorul”. Condamnarea comunismului pe care vechiul Cotidianul a sustinut-o din rasputeri, contre vents et marees? O “operatiune” regizata de ciracii lui Traian Basescu, profitori, sarlatani, niste neica-nimeni, cum i-a numit “ilustrul” amic al lui V. Magureanu si Iosif Constantin Dragan, Mihai Pelin. Niste “scribalai de ultima speta”, spre a relua cuvintele lui Ion Iliescu, doctor honoris causa al pseudo-Universitatii “Spiru Haret”. Au plecat Costi Rogozanu si Liviu Avram, Doru Buscu si Emil Hurezeanu, Mircea Dinescu si Simona Tache, Pavel Lucescu, Liviu Antonesei si Teodor Baconsky, Costin Ilie si Alina Purcaru. Acum pleaca si Cristian Teodorescu. Il asigur de prietenia mea, inceputa intr-o dupa-amiaza de toamna new-yorkeza, cred ca in 1991. Cand am vorbit despre comunism si anti-comunism, despre iluzii, revolutii, utopii si mituri. Si despre cate altele…

NOTA MEA: Sa mori de ras, nu alta!

Un titlul excelent, reprezentativ pentru Patapievici & Co: "Poneiul troian în curtea lui Traian"

Din Foaia Transilvana, despre Arta si Cultura turnatoriei ICR:

"Ce spun intelectualii clujeni:
Ovidiu Pecican, istoric
Scandalul la care asistăm acum a fost iscat cu temei de unii dintre scriitorii germani originari din Banat, dar apoi a fost preluat şi amplificat de Civic Media şi unii jurnalişti în mai multe direcţii, excesiv şi nedrept. Cele reproşate de Hertha Muller şi Richard Wagner erau adevărate, însă când dl. Roncea a început să interpreteze o expoziţie newyorkeză în mod tendenţios şi răutăcios, au sărit peste cal. Svastica, simbol solar vechi iranian, nu are nimic de a face cu antisemitismul, dacă nu apare în conexiune cu Hitler şi acoliţii lui, şi când ornamentează dosul unui cal rozaliu. Cu acest prilej, Civic Media a putut să se răfuiască în stil vadimian şi cu vechile pasaje negre, radicale, din Politicele lui Patapievici, totul basculând înspre culminaţia grotescă: propunerea de destituire a şefilor ICR. De ce? Evident, fiindcă la ICR n-au voie intelectuali critici şi expresivi, decât dacă sunt oamenii altcuiva decât Băsescu. O gaşcă vrea funcţiile de conducere pe care alţii sunt pe moment instalaţi, nu? E o răfuială tradiţională la noi, ciolanul incită, „ai noştri” vor gâtul celor percepuţi ca fiind „ai lor”. Este un atac implicit la intelectualii apropiaţi preşedintelui Băsescu. Dacă Patapievici, Cărtărescu, Voinescu şi Avramescu intrau pe listele altora erau la fel de înjuraţi astăzi?"

Carevasazica: Cand sunt criticati profitorii din tagma lui Patapievici & Co, pentru batjocorirea intregii tari, tinta ar fi, chipurile, presedintele Basescu. Cu alte cuvinte, Patapievici poate face orice, pentru ca tot ce face ar fi, in concluzie, in numele presedintelui. Chiar asa? Ce ziceti, domnule presedinte?

Vezi text:

http://www.ftr.ro/index.php?cmd=d&id=5722

si Video

http://www.youtube.com/watch?v=3sXoGLuQn9Y

Intelectualii anti-ortodocsi Andrei Marga si Ovidiu Pecican si-au batut joc de IPS Bartolomeu

Mitropolitul Clujului, IPS Bartolomeu Anania, a incurajat reactivarea organizatiei laicatului din perioada interbelica Fratia Ortodoxa Romana (FOR). Initiativa a fost imediat ponegrita printr-un articolas de trei randuri aparut in Evenimentul Zilei, in care, sub titlul insidios "Frăţie ortodoxă cu amici ai Securităţii" se sustinea fara nici o dovada sau explicatie faptul ca despre unul dintre semnatari, academicianul Nicolae Edroiu, "mai mulţi disidenţi clujeni au spus că a avut o relaţie cu Securitatea". Curios de a descoperi ceea ce EvZ nu oferea, am aflat ca acei "mai multi clujeni" sunt de fapt... o singura doamna, pe numele ei Eva Gyimesi, prezentata in Foaia Transilvana drept "cunoscuta antidisidenta comunista". Nici ea nu are vreo dovada ca actualul director al Institutului de Istorie "George Barit" ar fi colaborat cu Securitatea , altceva dacat ca in dosarul ei de la CNSAS se pare ca se afla reprodusa si o conversatie a profesorului Edroiu, fost prorector la Universitatea Babes-Bolyai in perioada aceea, cu un alt profesor, despre vizitele doamnei Eva Gyimesi la doamna Doina Juhasz Cornea. Dar penele au fost luate de vant deja. Cine sa le mai intoarca?

Scriam zilele trecute despre FOR ca Andrei Marga s-a dezis de Fratia Ortodoxa Romana ... sustinand ca nu si-ar fi dat acordul; si ma bucuram, pentru ca Marga numai ortodox nu este (se pare ca la Cluj acolo este un adevarat focar de "intelectuali" ortodocsi prefacuti!). Ei bine, acum aflu ca este vorba de fapt de mai mult decat atat. Din declaratiile profesorului Mircea Popa si afirmatiile lui Ovidiu "Peco" Pecican reiese ca Andrei Marga a facut parte din Comitetul de Initiativa al Fratiei iar Pecican si-a exprimat interesul direct printr-o scrisoarea adresata IPS Bartolomeu Anania. Dupa ce l-au amagit mierosi pe Mitropolit ca il vor sustine, atat Marga cat si Pecican - ambii sustinatori din umbra sau pe fata ai grupului "Provincia" care urmareste disolutia statului national unitar roman - si-au aratat adevarata fata, improscand cu minciuni si murdarii "intelectuale" ideea reactivarii Fratiei Ortodoxe. Iata ce scrie ziarul local Faclia:

DIN NOU DESPRE FRATIA ORTODOXA ROMANA

• Mircea Popa vine cu lamuriri •
In 23 iunie a.c., Mitropolia Clujului anunta, printr-un comunicat de presa, infiintarea (de fapt, reactivarea) Fratiei Ortodoxe Romane, ca "asociatie prin excelenta a mirenilor", care "va promova ideea de spiritualitate crestina si cultura religioasa activa, prin organizarea de cursuri speciale pe teme religioase, dezbateri, conferinte si simpozioane, procesiuni, pelerinaje si excursii la locurile sfinte si minastirile cele mai importante ale crestinatatii, prin editarea de carti, reviste si pliante in sprijinul unei cit mai bune cunoasteri a normelor de viata crestine si a trecutului de lupta si afirmare a Bisericii noastre".

In acelasi comunicat era prezentat si un comitet de initiativa pentru reactivarea F.O.R., format din 15 intelectuali clujeni, intre care: prof. univ. dr. Andrei Marga, acad. prof. univ. Nicolae Edroiu, prof. univ. dr. Mircea Popa, prof. univ. dr. Radu Munteanu, prof. univ. dr. Ovidiu Pecican, prof. univ dr. Radu Solovastru, acad. prof. univ. dr. Horia Colan, prof. univ. dr. Marius Traian Bojita, acad. prof. univ. dr. Marius Porumb, prof. univ. dr. Oliviu Pascu s.a.
"Fratia Ortodoxa Romana este gindita, ca un for de dezbatere publica, ca un mijloc de comunicare cu publicul larg, ca o modalitate de implicare a tuturor la bunul mers al treburilor comunitatii crestine, cu accentul pus pe ideile solidaritatii si moralei crestine, pe sublinierea identitatii noastre in lumea Orientului ortodox si a Occidentului catolic si protestant, pe deschiderile cit mai largi sub raport ecumenic, pentru instaurarea principiilor crestine in bunul mers al societatii de fiecare zi" - se mai preciza in comunicatul remis presei de Mitropolia Clujului.
La o zi de la publicarea intentiei de reactivare a Fratiei Ortodoxe Romane, unul dintre intelectualii din comitetul de initiativa era acuzat de colaborare cu Securitatea, iar alti trei se "lepadau", citeva zile mai tirziu, de asociatie. Potrivit Hotnews, Radu Munteanu, rector al Universitatii Tehnice, "nu s-a inscris in nici un comitet, nu a semnat nici o adeziune la o astfel de organizatie, si nu stie cu exactitate despre ce este vorba". Intr-o declaratie tot pentru Hotnews, Ovidiu Pecican sustine ca "nu doar ca nu a aderat formal la o astfel de initiativa, dar a avut obiectii serioase la adresa ei" ("Eu am trimis chiar o scrisoare catre Mitropolie, in care aduceam serioase obiectii la o astfel de initiativa. In primul rind, mi se pare o denumire neinspirata, apoi sint chestiuni de fond, din statut, cu care nu pot fi de acord. Formal, nu am semnat nimic, dar nici nu am dezavuat demersul. Nu inteleg de ce apar intr-o declaratie publica, dar nici nu neg dreptul Bisericii Ortodoxe de a se organiza cum crede ea de cuviinta"). In ceea ce-l priveste, Radu Solovastru, rectorul Universitatii de Arta si Design, declara si el pentru Hotnews ca nu a semnat nici o adeziune, ca doar a fost contactat la un moment dat, "mai demult", dar ca "nu s-a stabilit nimic concret".
"Nu am semnat nici o adeziune la astfel de initiative, si nu am participat la nici o discutie in aceasta privinta", avea sa precizeze, dupa cei trei, Andrei Marga. Acesta adauga, intr-o "dezmintire" data publicitatii in 27 iunie ca: "solutiile la problemele Romaniei nu se afla nicidecum in trecut; abordarea problemelor religiei nu are alternativa la ecumenism; imaginea asupra lui Iisus si asupra crestinismului este schimbata complet, gratie cercetarilor istorice, biblice, teologice din ultimele decenii, incit relatia dintre cultura si religie se pune in termeni complet noi in epoca de fata". (!? - nota mea)
Mai mult decit aceste deziceri de Fratia Ortodoxa Romana, pe ici pe colo (mai in presa, mai pe linga) s-au facut asocieri intre aceasta asociatie si Fratiile de Cruce.
Contactat telefonic la sfirsitul saptaminii trecute, prof. Mircea Popa a promis lamuriri asupra statutului asociatiei si asupra neintelegerilor create. Intr-un text remis ieri dimineata redactiei noastre, profesorul clujean precizeaza: "Am inteles din dezbaterile aparute in presa clujeana ca initiativa noastra a stirnit numeroase interventii si chiar unele rezerve. In unele cazuri ne facem raspunzatori de faptul ca nu am realizat o colaborare mai strinsa cu unii dintre membrii Comitetului de initiativa, in acest sens facindu-mi mea culpa fata de domnul prof. Andrei Marga. Cu exceptia d-lui Ovidiu Pecican, pe care urma sa-l contactam, d-nii Solovastru si Munteanu au fost la curent cu demersurile noastre, unul semnind chiar comunicatul in cauza, celalalt fiind de fata la sedinta din toamna a Comitetului de initiativa. Neaflindu-ma in urbe la ora aceasta, nu pot raspunde aici la toate intimpinarile care s-au ivit, urmind ca acest lucru sa-l fac ulterior".
Referitor la asociatia propriu-zisa, Mircea Popa declara: "E vorba de o asociatie non-profit, compusa numai din mireni, avind drept scop principal sustinerea initiativelor si actiunilor Bisericii Ortodoxe Romane, intensificarea propagandei crestine, menite a implementa un stil de viata si o conduita publica corespunzatoare in raporturile interumane, ca si sporirea intr-ajutorarii sociale si religioase la toate nivelele si in toate clasele si ramurile vietii sociale. Titulatura si modelul FOR a fost asociatia cu acelasi nume, care, in perioada 1933-1939, a functionat la Cluj sub conducerea profesorului universitar Sextil Puscariu, cu binecuvintarea si patronajul Mitropolitului Clujului-Vadului si Feleacului, Nicolae Ivan. Asociatia de care vorbim a organizat o serie intreaga de actiuni cultural-ortodoxe, aduse la cunostinta publicului prin intermediul revistei Mitropoliei "Renasterea". FOR a tinut in fiecare an si cite un congres cu caracter crestin in orasele Cluj, Sibiu, Oradea, Caransebes ,Tirgu Mures, influentind, in mod pozitiv, viata cultural-religioasa din Transilvania de atunci, printr-o propaganda si o activitate bine chibzuita. Din comitetul de initiativa al FOR si din conducerea acestuia au facut parte personalitati de renume ale Clujului universitar interbelic, precum Ion Lupas, Victor Papilian, George Bogdan-Duica, Iuliu Hatieganu, Silviu Dragomir etc., avindu-l ca secretar pe energicul si activul Ion Mateiu. De curind, filologul clujean Gabriel Vasiliu a adunat intr-un frumos volum conferintele si rapoartele tinute cu acest prilej de Sextil Puscariu, volum prefatat de presedintele Consiliului Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca, dl. prof. univ. Andrei Marga, care s-a dovedit foarte documentat in activitatea din cadrul FOR, depusa de primul rector al universitatii clujene".
In ceea ce priveste intentiile noii Fratii Ortodoxe Romane, Mircea Popa o prezinta ca o noua societate cultural-ortodoxa, care sa aiba menirea de a activa in sinul societatii civile pentru o noua resurectie spirituala la nivel crestin. "Opinia noastra este ca rolul Bisericii in aceasta etapa de tranzitie trebuie sa creasca si sa se intareasca, avind in vedere ca lumea noastra de astazi este traversata de numeroase indoieli, incertitudini si chiar momente de deruta, care ar putea fi prevenite sau inlaturate printr-o actiune comuna a factorilor care compun viata noastra de astazi si in special a Bisericii. Concepem noua asociatie ca un for eminamente dezbatativ, in vederea redefinirii morale si sociale a omului contemporan. Daca Biserica actioneaza cu mijloace specifice in viata de fiecare zi a omului contemporan,FOR isi propune sa diversifice si sa amplifice modul de influenta al Bisericii in lumea contemporana, propunind o plaja mai larga de metode si mijloace participative in vederea intaririi moralei si spiritului crestin al vietii. Asociatia noastra isi propune, de fapt, recuperarea demnitatii spirituale a omului contemporan, racordului la valorile crestine, ale credintei in general. A trai viata ca pe o slujire a Binelui si a Dreptatii, a fi mult mai atent la nevoile semenului tau, la dorintele si aspiratiile acestuia, inseamna a contribui in mod mai accentuat la inlaturarea Raului care ne inconjoara, risipind singuratatea si izolarea in care sintem obligati sa traim. Conferintele pe care le avem in vedere, discutiile pe teme religioase, simpozioanele, pelerinajele la locurile sfinte etc., si alte forme de acest fel ne vor ajuta sa ne cunoastem mai bine, sa trecem mai usor peste dificultatile individuale si colective. Ele vor duce, in cele din urma, la o fortificare a sufletului, la redobindirea componentei vietii morale (tot mai mult abandonate de unii din membrii societatii, datorita presiunii exercitate de "capitalismul salbatic" de care am avut parte in ultimii ani) a unei etici superioare absolut necesare in valmasagul de libertinaje prea ostentativ afisate de unele posturi de televiziune sau de unele reviste, care ne polueaza si ne maculeaza viata, in dauna dimensiunii culturale a spiritului contemporan. Vom acorda cu precadere atentia noastra tineretului scolar, prea influentat uneori de un mod de existenta parazitar sau care nu cadreaza cu normele societatii civile; in aceeasi masura vom intari rolul crestin al familiei si al solidaritatii interumane. Vom sprijini predarea religiei in scoala si a rolului de indrumator si misionar al fiecarui paroh. Membrii FOR vor contribui astfel la implementarea unui mod de viata si a unui spirit caritabil care speram sa dea si rezultatele dorite".
Tot Mircea Popa a dorit sa precizeze ca reluarea numelui vechii asociatii din perioada interbelica "nu are niciun fel de conotatie temporala si nu trimite, in niciun caz, la vreo forma de activitate ce ar avea legatura cu Miscarea legionara". "Trecutul acestei asociatii sta marturie la indemina tuturor, iar documentele contemporane subliniaza rolul ei benefic. Ca atare nu e bine sa folosim intentiile bune ale cuiva drept sperietoare" - adauga Mircea Popa.
M. TRIPON

Joi, 3 Iulie 2008

"Dezicerea" lui Marga reflecta o mentalitate anti-ortodoxa de sorginte "iluminista"

In legatura cu alegatiile privind constituirea „Fratiei Ortodoxe" la Cluj, rectorul UBB, Andrei Marga, precizeaza urmatoarele:
1. Nu am semnat nicio adeziune la astfel de initiative si nu am participat la nicio discutie in aceasta privinta. Nu am avut si nu am nicio legatura cu respectiva initiativa.
2. Sint dator sa precizez cel putin trei lucruri:
a) solutiile la problemele Romaniei nu se afla nicidecum in trecut;
b) abordarea problemelor religiei nu are alternativa la ecumenism;
c) imaginea asupra lui Iisus si asupra crestinismului este schimbata complet, gratie cercetarilor istorice, biblice, teologice din ultimele decenii, incit relatia dintre cultura si religie se pune in termeni complet noi in epoca de fata.
Andrei Marga

NISTORESCU despre BASESCU si saltul peste bord al "intelectualilor de lista": Drama lui Mircea Cărtărescu (& Comp)

În nebunia asta electorală, zăbovesc pentru un singur articol asupra unei ştiri de ultimă oră. Scriitorul Micea Cărtărescu nu-l mai susţine pe Traian Băsescu! Dramă naţională! Sau mare brînză! Nici cu Cărtărescu, cu Patapievici, cu Liiceanu şi cu Mihăieş şi nici fără ei Traian Băsescu nu ar fi făcut nici mai mult şi nici mai puţin! Cu Consiliu General la Capitală, cu scriitori sau fără în jurul Preşedinţiei, cu Guvern ascultător sau cu unul împotrivă, Traian Băsescu ar fi prestat cam la fel. Asta este anvergura personalităţii sale (observaţi că nu o calific). Mai exact spus, atîta poate! De altfel, şi Mircea Cărtărescu ajunge la aceeaşi concluzie: „Am văzut că nu poate face nimic. Pînă acum şi-a epuizat şi strategia, şi programul”. Adică Traian Băsescu n-a izbutit să facă nimic împotriva corupţiei, n-a izbutit să dea în vileag oamenii importanţi şi atrocităţile Securităţii, n-a izbutit să consolideze instituţiile statului şi nici să sporească prestigiul extern al României. În schimb, l-a decorat pe Mircea Cărtărescu şi l-a făcut un fel de prim scriitor în viaţă al României contemporane! Ceea ce, în ciuda numărului de cărţi tipărite, în ciuda multiplelor traduceri în nenumărate limbi, pe banii din bugetul statului, în ciuda decoraţiei şi a premiilor primite (multe dintre ele în cadrul unui schimb de onoruri în interiorul găştii literare), nu este! N-ai cum să fii mare scriitor român (necum laureat al Premiului Nobel) dacă în 20 - 30 de pagini de text scriitura ta nu trădează nici o sclipire! Şi-i iau mărturie pe toţi cei care vor să facă o încercare. Îmi pare rău, exact ca în cazul H. R. Patapievici! Citiţi opera sau măcar 20 - 30 de pagini şi pe urmă judecaţi singuri! Din acest punct de vedere, rivalul său la onoruri, Traian Radu Ungureanu, chiar şi în cronicile sportive, îl bate de la o poştă. Are o scriitură cu cîteva clase peste!
Sînt gata să recunosc că s-ar putea să-mi lipsească antenele pentru depistarea unui Proust contemporan, care miroase a Minulescu. De asemenea, sper că păcatul meu să nu conteze în nici un fel în stabilirea eternităţii lui Mircea Cărtărescu. Problema mea nu este arta lui. Nu eu îi fixez dimensiunile. Şi nici adversarii săi, necum criticii săi de casă sau băieţii din gaşca de susţinători ai lui Traian Băsescu! Timpul îi va da lui Mircea Cărtărescu locul potrivit. Succesul său în materie de vînzări n-are nici o legătură cu un posibil capitol într-o istorie a literaturii române, scrisă peste trei - patru decenii!
Pe mine mă preocupă doar uşurinţa cu care Mircea Cărtărescu se delimitează de Traian Băsescu, după ce o vreme l-a susţinut cu entuziasm (începînd din zilele în care acesta îşi bătea joc de Parlamentul României). Acum se leapădă de el pentru că „nu poate face nimic” şi pentru „alianţa cu PSD”. Altfel, personajul era merituos, demn de sprijin din partea tuturor intelectualilor (mai ales a celor dornici de dregătorii). Evident, Traian Băsescu merita susţinut în primul rînd pentru meritul de a fi fost primul care a condamnat comunismul (neavînd nici o importanţă dacă operaţiunea a fost efectuată de un informator notoriu şi de un ofiţer de securitate acoperit). Apoi sprijinul intelectualilor trebuia acordat şi pentru muşchii de oţel în combaterea corupţiei, muşchi cu care preşedintele n-a putut să culeagă nici măcar flori de tei! Aş putea să întocmesc o listă lungă de alte „merite” care ar fi putut să-l trezească pe Mircea Cărtărescu. E treaba lui că s-a păcălit! Problema mea stă însă în uşurinţa cu care un scriitor român îşi imaginează că dispar servituţile, limbile şi susţinerile voluntare (pe el nu l-a obligat nimeni să se prostitueze). L-a susţinut doi ani (între timp poeto-eseisto-romancierul a mai făcut ceva muşchi) şi l-a părăsit ca pe o vrabie.
„Nu poate face nimic”, a conchis scriitorul! Mă tem că nici Mircea Cărtărescu, nici Mircea Mihăieş, nici H. R. Patapievici şi nici Gabriel Liiceanu nu mai pot face mare lucru pentru a se despărţi de „opera” lui Traian Băsescu!

Cornel Nistorescu

Foaia Transilvana

PETRU ROMOSAN: Ioan T. Morar, cu şi fără SOV. „Cat va fi făină-n sat / Şi găină de furat”.

Şi „viaţa mea a fost un lung şir de miracole” (Brâncuşi dixit) - le voi scrie cîndva. Am cunoscut oameni mari, am fost dăruit de bunul Dumnezeu cu mulţi maeştri din domenii diverse, am avut şi am prieteni adevăraţi, am întîlnit oameni tineri de mare valoare, dar, drăcia dracului, n-am avut parte decît de denigratori mărunţi, chiar jenanţi. Dacă Dorin Tudoran m-a păcălit o vreme, azi ştiu cu cine am de-a face. În ceea ce-l priveşte pe Volodea Tismăneanu, n-am avut niciodată vreo iluzie. Şi pe amîndoi îi trec tot la capitolul mărunţei, ca şi pe Mihăieş şi pe Patapievici, alţi impostori recenţi.
Ioan T. Morar e un fel de copie proastă a mea. Un fals grosolan care mă urmăreşte de foarte mulţi ani. Nu e singurul. Un altul a fost fabricat de Securitate şi, începînd din 1983, a fost pus pe locul meu în viaţa literară, iar de curînd chiar în istoria literaturii. Mă rog, o istorie a „lor”, o altă fabricaţie. Dar să revin la Biju(teria) Morar. Prima lui plachetă de versuri, „Îmblînzitorul de metafore” (1981), e o pastişă după textele mele. Un fel de plagiat în spirit, dar mai ales în ticuri compuse pe baza volumului meu „Comedia literaturii” (1980). Cînd i-am răsfoit volumaşul la restaurantul Uniunii Scriitorilor, am avut un sentiment de deja-vu grotesc. L-am aruncat în primul coş de gunoi la îndemînă, aşa cum obişnuiam să fac pe atunci şi cu ziarele şi gazetele la scurt timp după ce le cumpăram. În utimii ani, Biju nici nu-şi mai citează în CV-uri placheta de debut. O ascunde ca pe o faptă de ruşine. De fapt, Biju a debutat de vreo trei ori, şi totuşi, scriitorul Morar nu s-a născut încă. Deşi a obţinut un nelalocul lui premiu al Uniunii Scriitorilor în 1984. Pilele lui de atunci ar putea să ne explice „cariera” lui jurnalistică de azi? În următoarele lui plachete de versuri i-a pastişat pe alţii. Ceea ce face şi azi, de altfel. Individul nu are personalitate. Ca şi falsificatorii operelor de artă, el poate imita pe oricine pentru că el însuşi nici nu există. Dar dracii, mari sau mici, nu procedează oare la fel? La drept vorbind, nu l-am înţeles niciodată pe Creator: de ce a hotărît să-i nedreptăţească într-atît pe unii? De ce unii se nasc şi mor mici, urîţi şi lipsiţi de orice talent? Născuţi „greşit”, ei vor raspîndi toată viaţa mizerie. E vina lor?
Ştiu că acest denigrator minim, ce mi-a fost destinat de vreun diavol meschin, va continua să-şi facă jobul umilitor atîta timp „cît va fi făină-n sat / Şi găină de furat”. Isteric, revanşard, va munci sisific pentru a pune la îndoială pe oricine, străduindu-se neputincios să edifice un egalitarism al mizeriei.
Am înţeles că patronul lui Morar, pe care n-am ajuns să-l cunosc, pune mai presus de orice respectabilitatea. Dar dacă domnul Vîntu se visează, într-adevăr, un om respectabil, e cu neputinţă de înţeles cum ar putea cîştiga o asemenea valoare folosindu-se de nişte poame ca Ioan T. Morar, deja condamnat penal definitiv pentru calomnie în presă, şi colegii săi, ziarişti de baltă şi ei, Doru Buşcu, Mirela Corlăţan, Cristian Pătrăşconiu, Eugen Istodor etc., etc., oricîte mii şi mii de euro le-ar plăti lună de lună, an de an.
PS: O discuţie publică despre salariile şi veniturile jurnaliştilor ar clarifica multe. Cine are curajul să înceapă?

Sursa: Foaia Transilvana
Foto: http://guerilla08.wordpress.com/

ROMOSAN despre ILIESCU, TISMANEANU, PATAPIEVICI & Co: Beizadele si ponei roz (Insectar 2)

Neobositul grafoman „anticomunist” Vladimir Tismaneanu o vampirizeaza de cîtava vreme pe regretata Monica Lovinescu, sub ochii negocianti, complici, ai celor care s-au însarcinat, din interese similare - vom vedea în continuare -, sa-i protejeze memoria. Nu m-ar mira ca beizadeaua bestiei comunsite poreclita Ciungu’ (Leon Tismaneanu, agent sovietic) sa ne propuna curînd si seriale (tot în Evenimentul Zilei) despre luptatorii din munti, urmate de seriale despre puscariile din vremea lui tac-su. Dupa o metoda bine verificata, beizadeaua îsi rescrie propria istorie. Ca si colegul sau Pacepa, zis Sobolanul, va începe curînd sa pretinda ca el, si numai el, ne-a scapat de comunism.

La sfîrsitul anilor ’70 si începutul anilor ’80, cînd tinerii intelectuali români încercau sa se strecoare prin arcanele cenzurii, Vladimir Tismaneanu tot grafoman era, dar unul ardent comunist. Colectiile revistelor Viata studenteasca, Amfiteatru si alte gazete de partid din epoca pot fi consultate de toti cei sincer interesati. Prelegerile lectorului de partid Tismaneanu (fiu de lector de partid) sînt însa mai greu accesibile. Toate acele texte pot fi strînse astazi si tiparite în cîteva volume, sponsorizate eventual de ICR-ul condus de Patapievici. La o repede socoteala, vom observa ca, dintre scriitorii care combateau la începutul anilor ’80, cei care fac cel mai mare zgomot azi sînt, coplesitor, mediocrii, falsii, netalentatii de atunci.
***
În aceeasi vreme, H.-R. Patapievici scria poezii adolescentine în calitatea lui de cercetator stiintific principal la IFA Magurele. Rezultatul cercetarilor sale de atunci a ramas un mister. Revista Vatra (2003 – accesibila si pe net) ne-a oferit, în schimb, generos, cîteva mostre ale „talentului” patapievicist : „Doamne, si cînd si-a sprijinit de tot sînii de mine / pîna la capat / toata suflarea mi-a ramas în gît / ca-ntepenisem ca varga-n cep si tremuram tot”. Si, fiindca tot veni vorba de Patapievici, iata ca fostul presedinte al ICR, Augustin Buzura, ne anunta o continuare a scandalului poneiului roz : „a aparut nu demult - sponsorizata cu aproape 32.000 de euro - revista Aooleu a grupului Zacuska Senzual” („Despre rentabilitatea diplomatiei culturale”, în Cultura, joi 28 august 2008). Cum PD-L n-are program, nu se situeaza nici la stînga, nici la dreapta, ar fi, poate, oportun sa-si însuseasca poneiul roz ca simbol. Ar avea, în acest fel, o identitate - l-am putea numi Partidul Poneiului Roz. S-ar putea justifica si activitatea beizadelei Patapievici, si banii cheltuiti.
***
Ion Iliescu, survivor-ul din vremea lui Stalin, el însusi o beizadea comunista, i-a tras din nou presul de sub picioare „prostanacului” hopa-mitica, Mircea Geoana. Într-adevar, Constitutia României, buna-proasta, nu poate fi reasamblata ca o trotineta la un capriciu al beizadelei generalului Geoana. La întrebarea regretatului Octavian Paler („cum scapam de Basescu ?”) se poate adauga o întrebare la fel de metafizica: cum scapam de Mircea Geoana ?, adica de beizadeaua de cauciuc.
***
Din toate partile ni se propune monarhia constitutionala ca o fericita forma de guvernare pentru tarisoara noastra atît de prost condusa azi. Batalia pentru „tron” dintre cele doua ciudate beizadele - Duda de Hohenzollern-Veringen (plus principesa Margareta) si Paul de România (plus printesa Lia) - se anunta crîncena. La o manipulare de un asemenea calibru, e sigur ca alegatorul român ar privi, ca si Parlamentul, ca la dentist. Cu Paul de România ca rege, de pilda, Basescu are toate sansele sa fie amarnic regretat. Doar daca nu cumva Basescu devine atunci prim-ministru, desi Geoana, Tariceanu si Stolojan (acesta din urma, în slip, iesind din baie) si-au anuntat disponibilitatea. Numai Boc a fost lasat în afara jocului.

Petru Romosan

Foaia Transilvana

SINDROMUL BUBICO TISMANEANU - hot de poze de pe Blog RONCEA. Tismanene, pe la cursurile de la Stefan Gheorghiu n-ai auzit de drepturile de autor?

Neo-kominternistul Tismaneanu, care obisnuieste sa-si publice prostiile la fosta editura PCR a plagiatorului Liiceanu, acum dovedeste ca este si hot furand de pe blogul meu o fotografie care imi apartine, postata aseara AICI. N-ai auzit de drepturi de autor, Tismanene?! Uite cine acuza ca Nistorescu a fost "un rasfatat al presei comuniste"! Baiatul asta imbatranit in minciuna, un adevarat Bubico al Kominternului, are grave probleme, patologice, de care sufera toti GDS-istii fost nomenklaturisti comunisti: boala nerusinarii. Cred ca poate primi pe buna dreptate numele de SINDROMUL TISMANEANU.

Tupeu de Cartierul Rosu - Primaverii:

Sindromul Nistorescu: paralizia morală şi impudoarea cronică

03/08/2009 — tismaneanu
In editorialul sau din Cotidianul (anemic, confuz si vadit descumpanit), Cornel Nistorescu hiperbolizeaza si ataca în stânga şi dreapta. Atinge şi autorul acestui blog în care vede un fel de “stat major” al fortelor pe care el si cei ca el le-ar dori amutite, infricosate, disparute.
Reactia dlui Nistorescu tine de sindromul impertinentei autoritariste, al resurectiei cadristilor impenitenti sub umbrela pretinsei competitii de piata. Cornel Nistorescu este personaj un care nu cunoaste jena. Ştie precis ca nimeni din cei pe care ii insulta sistematic (inclusiv colegi de breaslă) nu profită deloc de pe urma condamnarii comunismului. Daca l-ar deranja vreun profit sau profitor, ar scrie despre Institututul Revolutiei aflat sub obladuirea lui Ion Iliescu. Putin ii pasa. Sa te astepti in atari conditii ca Nistorescu sa dea inapoi la capitolul Romosan este o sublima naivitate. Numai cine nu a citit mizeriile din Foaia transilvana poate crede ca siamezii pot fi despartiti. Ii leaga lucruri mai adanci, as zice mai tenebroase, decat vorbele frumoase rostite la cate o intalnire amicala menite sa calmeze framantarile unui spirit onest. Cornel Nistorescu a fost un răsfăţat al presei comuniste aşa cum răsfăţat de tranziţie a rămas. A privit intotdeauna chiorâş în directia celor care au luat in serios ideile libertatii si vocaţia pluralismului. Nistorescu nu trebuie diabolizat: este un personaj desuet, gaunos, vindicativ si fundamental lipsit de principii. Cornel Nistorescu il detesta pe Cristian Patrasconiu pentru ca acesta este tot ceea ce nu a putut fi el: un jurnalist cinstit, demn, transparent.
Condamnarea comunismului nu este o “operatiune” (securista, ori mafiotica, ori ambele) de tipul celor in care se prea poate sa fi fost implicat cate un amic al lui Nistorescu. Ar indrazni vreodata Nistorescu sa vorbeasca in termeni similari despre condamnarea Holocaustului? Va mai amintiti ce lacrimi varsa, ori pretindea ca varsa, cand scria despre “tacerea din jurul crimei”? Sindromul Nistorescu este cel al paraliziei morale.
Mai grav, însă, se pare că asistăm la o metamorfoză fără precedent a presei româneşti. Peste o duzină de ziarişti, editorialişti şi comentatori au plecat forţaţi de împrejurări dintr-un pol al dezbaterii. Multi ziaristi independenti s-au retras pe bloguri, ceea ce transmite un semnal despre conditia jurnalismului de miine. Un fapt este cert: este imposibil de cumparat tacerea sau demnitatea unei generatii de tineri formati dupa 1989 – oameni care cred in valori si pentru care comunismul n-a fost o iluzie. Le port intregul meu respect.
“Dar cei mai violenţi au fost băieţii dintr-o gaşcă înrolată. Îi puteţi găsi uşor pe blogul lui Vladimir Tismăneanu. Sunt cei care profită din operaţiunea de condamnare a comunismului. Lor li se adaugă unii care au fost obligaţi să plece la venirea mea. Nu vom putea lucra niciodată împreună, pentru că producţia lor nu-i decât o flecăreală de tavernă şi n-are nici o legătură cu jurnalistica. Oricum, cu tot veninul şi cu toate înjurăturile, ne-au ajutat fără voie “

Plus

Mirela Corlatan: "Ma opresc cu enumerarea la blogurile de pe cotidianul.ro (si totusi trebuie amintiti neaparat Vladimir Tismaneanu, Mihnea Maruta, Claudiu Tarziu si Tiberiu Lovin)..."
QED