POVESTIRI DIN CRIPTA COTIDIANUL: Tismaneanu face si cu manuta lui si cu a lui Mihaies o noua apologie a kominternismului, in favoarea lui Patrasconiu

Chipurile infamiei (VI): Cornel Nistorescu il concediaza pe Cristian Patrasconiu

03/08/2009 — tismaneanu

Diferenta de fus orar m-a facut sa aflu cu intarziere despre decizia lui C. Nistorescu de a-l concedia pe Cristian Patrasconiu. Marturisesc ca nu ma mir. de ani de zile am observat cu tristete declinul profesional si moral al lui Nistorescu, un reporter candva interesant. Nu voi comenta lucruri personale. Sa spun doar ca, impreuna cu Petru Romosan, C. Nistorescu a fost/este unul dintre cei mai inversunati denigratori ai intelectualitatii democratice romanesti, ai condamnarii comunismului si ai eforturilor de asanare a climatului public. Pentru cei care il citim pe Cristian Patrasconiu, si suntem foarte multi, este limpede ca el reprezinta o generatie care are alte repere decat cele ale expiratului Nistorescu (un suflet mort, cum il numeam ieri, spre oroarea unui vanitos si nu tocmai coerent neo-culturnic), un personaj din categoria pe care eu o numesc a oamenilor pe langa care a trecut trenul. Cristi si colegii sai de optiuni (sper ca e limpede la cine ma refer si mai ales la cine NU ma refer) nu s-au pliat niciodata pe “indicatiile” cuiva (diversele reincarnari ale Sectiei Presa a CC), nu confunda registrul monden (cool si kitsch) cu istoria contemporana, nu sunt lacheii nici unui patron. Mai ales, nu sunt cinici.
Salut interventia lui Liviu Antonesei de pe blogul lui Cristi Patrasconiu. Am fost si eu editorialist la Cotidianul, deci subiectul ma priveste si direct. Abia astept sa aflu ce va spune Doru Buscu.
Intre timp, un excelent articol al lui Ioan T. Morar pe blogul sau si o interventie a lui Mircea Mihaies pe blogul lui Cristian Patrasconiu (inca permis la Cotidianul). Intre cei care si-au exprimat solidaritatea cu jurnalistii hartuiti, ii amintesc pe Mihail Neamtu, Razvan Braileanu, Alina Purcaru, Cristian Ghinea.

“Draga Cristi,
intru pentru prima oara pe un site de acest tip. Nu puteam sa ma abtin acum, cind o fantoma a trecutului, un politruc de presa – la Nistorescu ma refer – reinvie cu brutalitate, isteric, practici din vremea stalinsimului. O face, din pacate, in indiferenta celor care ar putea sa-l puna la punct (oameni precum Doru Buscu sau Emil Hurezeanu) si care, astfel, devin complicii lui. Nu vom uita aceste secvente. Nu vom uita usor aerul de superioritate imbuibata pe care-l afisaza in aceste clipe oameni care au facut din “Cotidianul” un reper in presa romaneasca, iar acum sunt partasi la terfelirea lui.
Nistorescu minte cu nerusinare: el, si nu altcineva, afirmase in editorialul de azi ca nimeni nu va mai fi “ingropat” la “Cotidianul” fara a i se da dreptul la aparare. Ce drept ti s-a acordat tie? Dreptul de a ramine pe drumuri, cu familie cu tot.
“Cotidianul” nu mai are nevoie de constiinte si de talente. Are nevoie de ciomagari, de mutanti care sa puna in practica ordinele celui mai odios mardeias de presa al ultimilor ani.
Tii minte, Cristi, ca eu am plecat de la “Cotidianul” in exact ziua in care am aflat ca a fost vindut lui Vintu. Nu inainte, nu dupa: in aceeasi zi. Stiam ca, mai devreme sau mai tirziu, se va ajunge aici. A fost nevoie de o conjuctura mizerabila pentru ca planurile scelerate sa fie puse in aplicare fara o opozitie serioasa.
Te rog sa fii tare, infamia nu poate sa dureze. Iar de oameni curati ca tine e nevoie pretutindeni!
Cu drag, al tau,Mircea Mihaies”

Sa fim bine intelesi: in numai doua zile, Cornel Nistorescu a izbutit sa antagonizeze enorm de multi cititori, a actionat brutal , de o maniera discretionar-dictatoriala pentru amutirea vocilor independente, si-a aparat amicul (pe Petru Romosan) contre vents et marees, transgresand evident limitele pe care le impune codul etic al jurnalismului independent. Daca totul nu a fost decat un exercitiu de PR (cum incearca unii sa sugereze), atunci el tine de expertiza unui piroman. Trecutul lui Romosan insa nu este o amagire, dupa cum imaginea terfelita a Cotidianului nu se va reface usor, daca se va reface…
Orice va scrie Nistorescu in editorialul sau, exista un numar de adevaruri factuale pe care nu le va putea anula. Nimic din ceea ce a facut in aceste doua zile nu a fost de buna-credinta. Dimpotriva, a actionat in chip malign, autoritar si abuziv, ca un activist al Sectiei Presa trimis sa “rezolve situatia”.
Vom vedea in zilele urmatoare daca a reusit si “ordinea domneste la Cotidianul“.
www.tismaneanu.wordpress.com
www.tismaneanu.blogspot.com

NISTORESCU despre BASESCU si saltul peste bord al "intelectualilor de lista": Drama lui Mircea Cărtărescu (& Comp)

În nebunia asta electorală, zăbovesc pentru un singur articol asupra unei ştiri de ultimă oră. Scriitorul Micea Cărtărescu nu-l mai susţine pe Traian Băsescu! Dramă naţională! Sau mare brînză! Nici cu Cărtărescu, cu Patapievici, cu Liiceanu şi cu Mihăieş şi nici fără ei Traian Băsescu nu ar fi făcut nici mai mult şi nici mai puţin! Cu Consiliu General la Capitală, cu scriitori sau fără în jurul Preşedinţiei, cu Guvern ascultător sau cu unul împotrivă, Traian Băsescu ar fi prestat cam la fel. Asta este anvergura personalităţii sale (observaţi că nu o calific). Mai exact spus, atîta poate! De altfel, şi Mircea Cărtărescu ajunge la aceeaşi concluzie: „Am văzut că nu poate face nimic. Pînă acum şi-a epuizat şi strategia, şi programul”. Adică Traian Băsescu n-a izbutit să facă nimic împotriva corupţiei, n-a izbutit să dea în vileag oamenii importanţi şi atrocităţile Securităţii, n-a izbutit să consolideze instituţiile statului şi nici să sporească prestigiul extern al României. În schimb, l-a decorat pe Mircea Cărtărescu şi l-a făcut un fel de prim scriitor în viaţă al României contemporane! Ceea ce, în ciuda numărului de cărţi tipărite, în ciuda multiplelor traduceri în nenumărate limbi, pe banii din bugetul statului, în ciuda decoraţiei şi a premiilor primite (multe dintre ele în cadrul unui schimb de onoruri în interiorul găştii literare), nu este! N-ai cum să fii mare scriitor român (necum laureat al Premiului Nobel) dacă în 20 - 30 de pagini de text scriitura ta nu trădează nici o sclipire! Şi-i iau mărturie pe toţi cei care vor să facă o încercare. Îmi pare rău, exact ca în cazul H. R. Patapievici! Citiţi opera sau măcar 20 - 30 de pagini şi pe urmă judecaţi singuri! Din acest punct de vedere, rivalul său la onoruri, Traian Radu Ungureanu, chiar şi în cronicile sportive, îl bate de la o poştă. Are o scriitură cu cîteva clase peste!
Sînt gata să recunosc că s-ar putea să-mi lipsească antenele pentru depistarea unui Proust contemporan, care miroase a Minulescu. De asemenea, sper că păcatul meu să nu conteze în nici un fel în stabilirea eternităţii lui Mircea Cărtărescu. Problema mea nu este arta lui. Nu eu îi fixez dimensiunile. Şi nici adversarii săi, necum criticii săi de casă sau băieţii din gaşca de susţinători ai lui Traian Băsescu! Timpul îi va da lui Mircea Cărtărescu locul potrivit. Succesul său în materie de vînzări n-are nici o legătură cu un posibil capitol într-o istorie a literaturii române, scrisă peste trei - patru decenii!
Pe mine mă preocupă doar uşurinţa cu care Mircea Cărtărescu se delimitează de Traian Băsescu, după ce o vreme l-a susţinut cu entuziasm (începînd din zilele în care acesta îşi bătea joc de Parlamentul României). Acum se leapădă de el pentru că „nu poate face nimic” şi pentru „alianţa cu PSD”. Altfel, personajul era merituos, demn de sprijin din partea tuturor intelectualilor (mai ales a celor dornici de dregătorii). Evident, Traian Băsescu merita susţinut în primul rînd pentru meritul de a fi fost primul care a condamnat comunismul (neavînd nici o importanţă dacă operaţiunea a fost efectuată de un informator notoriu şi de un ofiţer de securitate acoperit). Apoi sprijinul intelectualilor trebuia acordat şi pentru muşchii de oţel în combaterea corupţiei, muşchi cu care preşedintele n-a putut să culeagă nici măcar flori de tei! Aş putea să întocmesc o listă lungă de alte „merite” care ar fi putut să-l trezească pe Mircea Cărtărescu. E treaba lui că s-a păcălit! Problema mea stă însă în uşurinţa cu care un scriitor român îşi imaginează că dispar servituţile, limbile şi susţinerile voluntare (pe el nu l-a obligat nimeni să se prostitueze). L-a susţinut doi ani (între timp poeto-eseisto-romancierul a mai făcut ceva muşchi) şi l-a părăsit ca pe o vrabie.
„Nu poate face nimic”, a conchis scriitorul! Mă tem că nici Mircea Cărtărescu, nici Mircea Mihăieş, nici H. R. Patapievici şi nici Gabriel Liiceanu nu mai pot face mare lucru pentru a se despărţi de „opera” lui Traian Băsescu!

Cornel Nistorescu

Foaia Transilvana

ROMOSAN despre cum l-au pacalit pe BASESCU "intelectualii de lista" Plesu, Liiceanu, Patapievici si picolii lor: Filosofii-ospătari față cu recesiunea

Traian Băsescu are o îngrijorare. Se împuţinează ospătarii. Să-l înţelegem. Între Biserică, Şcoală, Bibliotecă şi Cîrciumă, Băsescu va alege întotdeauna Cîrciuma. Şi Traian Băsescu mai are o îngrijorare: se înmulţesc periculos filosofii. Aici se înşală grav. Din cei trei („avem trei filosofi de serviciu în România”, zice Mircea Dinescu) care primiseră autorizaţia instituţiei tutelare să presteze public filosofia n-a mai rămas nici unul care să nu-şi fi pus şorţuleţul alb şi şervetul de ospătar.
Primul, fiind şi cel mai talentat dintre cei trei, a servit discret la cîrciuma din dealul Cotrocenilor. E vorba, bineînţeles, de Andrei Pleşu. Filosoful-ospătar a acceptat cu distincţie în 2005 postul de consilier. În subordinea directă a jupîniţei Elena. A fost totuşi un exces şi, pînă la urmă, a cedat nervos. Patapievici, ultimul venit între maeştrii cîntăreţi - pardon, între filosofii-ospătari - şi-a pus şi el de la început şorţuleţul corespunzător. Plus un papion. Şi nu şi le-a mai scos pînă astăzi. Deh, a fost numit şef peste Restaurantul găştii subintitulat filosofic Institutul Cultural. Serveşte mai ceva ca meşterul Apostol la Capşa pe vremuri. Un desăvîrşit filosof-ospătar. Al treilea filosof cu autorizaţie, Liiceanu - un caracter mai irascibil - serveşte şi el, dar numai la ocazii solemne, în acord cu natura sa: în Piaţa Universităţii, la tîrguri de carte, în campanii electorale. Dar serveşte la greu.
Desigur, mai există şi ceilalţi băieţi, picolii. Sînt mulţi şi sînt plasaţi în puncte strategice. Dar e greu să-i identifici pe toţi şi să poţi face astfel un pomelnic exhaustiv. Totuşi, cîţiva s-au detaşat din pluton: Mircea Mihăieş, Traian Ungureanu, Cristian Preda, Sever Voinescu şi destui alţii. Cu toţii sînt filosofi-ospătari în devenire. Aşteaptă autorizaţia. Care s-ar putea să nu vină niciodată, iar ei să rămînă pentru totdeauna picoli.
Emil Constantinescu, care a fost un preşedinte infinit mai onorabil decît Traian Băsescu, îi invita ieri pe intelectuali să se elibereze de „fascinaţia bădăranului” şi să scape urgent de „răul absolut” pe care l-a identificat cu actualul preşedinte. Soarta sa tristă de Don Quichote va face că, nici de această dată, nu-l va auzi nimeni.
Oare vizita televizată pe care i-a făcut-o Întîiul Client al ţării Primului ei Ospătar, măreţul Emil Boc, la Cîrciuma din Piaţa Victoriei, să fi avut scopul de a-i stresa pe bancherii şi pe investitorii occidentali prezenţi în România sau interesaţi de ea? În orice caz, reuşita e totală: a mai dat o lovitură de cîteva miliarde economiei româneşti. Dar originalul preşedinte român nu e la prima încercare. Nu a dat el foc portului Rouen, în Franţa? Şi nu a reuşit el să facă dispărută flota României? România? Frumoasă ţară...

Petru Romosan

Foaia Transilvana

Radu Portocala: Institutul Cultural Român - o instituţie paradoxală

Timp de aproape patru ani, conducerea Institutului Cultural Român şi grupul ei de prieteni-abonaţi - “primul cerc” al intelectualităţii militante româneşti - şi-au folosit frenetic energia pentru a ataca pe toate căile Parlamentul şi guvernul, asumîndu-şi rolul, incompatibil cu funcţiile pe care le ocupă, de agenţi electorali ai preşedintelui Băsescu şi ai PD-L. Guvernul a dat dovadă de inteligenţă refuzînd să se lase atras în această polemică dezlănţuită de o instituţie a statului, iar Parlamentul şi-a exercitat abia în al 13-lea ceas dreptul de a constitui o comisie de anchetă însărcinată să analizeze activitatea Institutului. Mai mult: an după an, fondurile alocate de guvern ICR cu aprobarea Parlamentului au sporit.
Acum, cu ocazia prezentării bugetului pentru 2009, s-a anunţat că ICR va primi cu 40% mai puţini bani decît în 2008. “Sabotare neruşinată!” răbufneşte cu obişnuita-i eleganţă dl Mircea Mihăieş, vice-preşedintele ICR. Cît despre dl Patapievici, el sugerează într-o scrisoare deschisă adresată primului-ministru că ar fi vorba de o răzbunare politică. Pornind de la faptul că mandatul de 4 ani al dlui Patapievici va expira în curînd, am putea spune mai degrabă că această hotărîre bugetară este pur şi simplu oglindirea realistă a unui bilanţ mediocru care nu are de ce să stîrnească nici admiraţia, nici generozitatea. Şi, la urma urmei, legea de funcţionare a ICR permite acestei instituţii să-şi găsească sponsori sau să cîştige bani din publicaţii şi organizarea de evenimente lucrative. Scăderea finanţării acordate de guvern ar putea fi, deci, compensată pe această cale dacă membrii conducerii Institutului nu şi-ar istovi dincolo de măsură imaginaţia în virulenţa luptelor politice.
E interesant, pe de altă parte, de remarcat că pledoaria dlui Patapievici, în afară de recriminări, nu conţine nici un argument concret în sprijinul menţinerii actualului nivel de finanţare guvernamentală. Pentru el pare a fi o evidenţă ce nu mai trebuie demonstrată că, de 4 ani încoace, ICR desfăşoară o activitate strălucită, benefică imaginii României. Din păcate, realitatea dezminte în fiecare zi această prezumţie. Chiar dacă ICR este o instituţie culturală, rolul pe care îl joacă în reprezentarea României peste hotare ne îngăduie să invocăm obligativitatea eficacităţii. Eficacitatea fiind măsurată de raportul între mijloacele utilizate şi rezultatul obţinut, se poate spune că, în cazul ICR, ea este foarte scăzută. Au fost de ajuns cîţiva ani pentru ca ICR să devină un adevărat minister - care, printr-un formidabil paradox, este nu numai extra-guvernamental, ci şi anti-guvernamental, şi care acţionează într-un regim de absolută autonomie faţă de orice altă instituţie a statului. Mijloacele umane şi materiale s-au înmulţit în mod spectaculos, ceea ce înseamnă că preţul fiecărei acţiuni organizate a crescut în aceeaşi proporţie. Rezultatele, însă, au rămas, de cele mai multe ori, la acelaşi nivel. Ceea ce înseamnă că eficacitatea e mai mică azi decît acum 4 ani. Mă voi folosi de un exemplu pe care îl cunosc îndeaproape. Pe vremea cînd conduceam filiala de la Paris a ICR, eram 5 angajaţi şi aveam un buget pentru acţiuni de 70.000 de euro pe an; acum, aceeaşi instituţie are 8 angajaţi, salariile au crescut simţitor, iar bugetul pentru acţiuni a fost triplat. Oricine îşi va da osteneala să facă o comparaţie va constata că această substanţială sporire a mijloacelor nu se traduce nici prin creşterea numărului de acţiuni, ci chiar dimpotrivă, nici prin înmulţirea publicului participant. Prin urmare, aplicînd raportul evocat mai sus, se poate vorbi despre o prăbuşire dramatică a eficacităţii.
Să extrapolăm. Societatea X, care produce, de exemplu, biscuiţi, face apel la agenţia de publicitate Y pentru a o ajuta să-şi vîndă mai bine marfa. După un timp judicios de lung, societatea X constată că agenţia Y plăteşte o armată de directori artistici, de redactori şi de ilustratori, cumpără spaţii publicitare cu toptanul, dar vînzările de biscuiţi stagnează. În mod logic, societatea X rupe contrcatul cu agenţia Y şi caută o altă soluţie. Este exact relaţia în care s-au aflat pînă acum România (societatea X) şi ICR (agenţia Y). Statul dădea din ce în ce mai mulţi bani ICR în vederea obţinerii unui rezultat, iar ICR îi cheltuia fără să dea nici o socoteală şi fără să obţină ceea ce-ar fi trebuit să obţină. Cuvîntul dlui Patapievici, asigurările lui personale ajungeau pentru a da impresia că succesul este total. Dl Patapievici, care este sigur că la sfîrşitul lui ianuarie va căpăta un nou mandat de preşedinte al ICR, protestează azi în numele acestei certitudini, dar şi de pe poziţia confortabilă a celui care s-a obişnuit să primească mereu fără să justifice vreodată.
“Domnule prim-ministru, prin decizia dvs. de a reduce cu 40% bugetul ICR ucideţi cu bună ştiinţă una dintre foarte puţinele instituţii româneşti care au ştiut în ultimii ani să arate lumii civilizate o faţă a României deopotrivă nobilă, inteligentă, talentată şi onestă” scrie dl Patapievici. Ar putea fi frumos daca ar fi adevărat. Cîţi reprezentanţi ai “lumii civilizate” trec pragul Institutelor Culturale din străinătate? În medie, 30-35 la fiecare acţiune. E foarte puţin faţă de costul actual al acţiunilor! De ce nu pot fi atraşi mai mulţi participanţi? Pentru că, departe de a li se arăta “o faţă a României deopotrivă nobilă, inteligentă, talentată şi onestă”, de cele mai multe ori li se propun fleacuri, a căror furnizare este asigurată permanent de reţeaua prietenilor. De ce-ar da buzna sponsorii privaţi să finanţeze aceste non-evenimente? Putem, în fond, să ne bucurăm de faptul că ele nu atrag decît un public nesemnificativ numeric: riscul de a ne face de rîs devine astfel minim!
Din păcate, trebuie să recunoaştem că România nu este încă, nici cantitativ, nici calitativ, o producătoare de cultură suficient de mare pentru a avea nevoie de un cripto-minister care să-i exporte producţia. Cu atît mai mult cu cît acest export se numeşte diplomaţie culturală, iar ICR beneficiază de privilegiul “moral” de a refuza să-şi coordoneze acţiunile cu Ministerul Afacerilor Externe, singura instituţie care, constituţional, gestionează diplomaţia ţării. Independent prin statut şi compoziţie, ICR concepe o strategie diplomatică ce-i este proprie. Merită subliniat şi faptul că ICR e o instituţie fără echivalent în vreo altă ţară, un experiment pur românesc care a produs rezultate neconvingătoare. Alte state, mai mari şi mult mai prezente pe scena culturală a lumii, se mulţumesc cu o direcţie generală în cadrul ministerelor de externe, unde diplomaţia culturală este lăsată în sarcina diplomaţilor. România a simţit nevoia să înfiinţeze o instituţie aparte căreia să-i atribuie această misiune şi pe care s-o lase în seama intelectualilor oficiali - cu toate riscurile inerente unei astfel de ciudate iniţiative. Legiuitorii de atunci au transformat în realitate, prin votul lor, proiectul prezidenţial. Cei de mîine vor trebui, privind în urmă şi cumpănind, să se întrebe: în forma lui actuală, cui îi serveşte Institutul Cultural Român?

Vezi si

Unicitate iceristă

http://portocala.wordpress.com/

Antena 3 a preluat scandalul profanarii Romaniei de catre "artistul" din "Temeswar" intreband: "Cine isi bate joc de Romania?". Raspunsul, in curand!

Pana cand voi raspunde cu detalii intrebarii realizatorilor Antenei 3, le mai dau un subiect de semnalat: Expozitia care va reprezenta, pe banii dvs, Romania in Germania, inspirata, dupa cum se vede, din scrierile "filosofice" ale fuhrerului ICR:

-„Un popor cu substanţă tîrîtă. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorîţi, maxilare încrîncenate, feţe urîte, guri vulgare, trăsături rudimentare.”

-„23 de milioane de patibulari.”
- „Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cît o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu.”
(din „Politice“ de H.R. Patapievici, editura "Humanitas")

Comunicat de presă

Alexandru Rădvan şi Tara (von Neudorf) la
Westfälischen Landesmuseum für Industriekultur Henrichshütte Hattingen, Germania

Pe 21 septembrie 2008, ora 15.00, la Westfälischen Landesmuseum für Industriekultur Henrichshütte Hattingen, Germania va avea loc vernisajul proiectului „The Last Temptation", curator Diana Dochia. Evenimentul va avea loc în cadrul Festivalului „Rumänische Kulturtage an der Ruhr" („Zilele culturale în Bazinul Ruhrului") în perioada 21 septembrie – 26 octombrie 2008.
Proiectul curatorial „The Last Temptation" reprezintă chestionarea lumii în care trăim, conturând o lume plină de contraste şi contradicţii. Proiectul înglobează două individualităţi artistice, Alexandru Rădvan şi Tara (von Neudorf). Două feţe ale aceleaşi monede, în cadrul a două expoziţii personale, văzute ca două episoade distincte: „Omagiu lui Iuda şi Cruciaţii” semnată Alexandru Rădvan şi „Into the Night of Loneliness" semnată Tara (von Neudorf).
Ciclul „Omagiu lui Iuda şi Cruciaţii” semnat Alexandru Rădvan ilustrează „ultima tentaţie” a apostolului trădător Iuda. Măcinat între trădare şi culpabilitatea actului său, Iuda se spânzură. Conştientizarea trădării, presiunea psihică, momentul în care tentaţia devine faptă şi întrebarea oarecum constantă din fundal, daca nu cumva Iuda este cel care îndeplineşte voinţa Divină sunt câteva din interogările lui Alexandru Rădvan. Totul e la vedere, compasiunea şi abjecţia, sofisticată şi simplă, profundă şi directă, împingând drama până la limita suportabilului.
Instalaţia altar „Into the Night of Loneliness” semnată Tara von Neudorf descrie stări, conflicte, dezorientare, confuzie, panică, angoasă, sufocare, frică, vertij. Apropierea adesea maladivă faţă de subiectele abordate creează un scurtcircuit în cadrul unui realism neurotic alienant plin de obsesii şi contradicţii. Delirul, căutarea perpetuă, revolta conturează o rivalitate intelectuală continuă văzută ca o forţă ce atrage şi macină în acelaşi timp.
„The Last Temptation” conturează viziunea unei umanităţi dureroase, sfârtecate, în care individul este mereu singur, iremediabil singur.

"Curator": Diana Dochia

ANAID ART GALLERY
Str. Slobozia, nr. 34, sect. 4, Bucureşti
Tel: 021 337 11 87
Fax: 021 336 60 56
E-mail: anaidart@rdsmail.ro
www.anaidart.ro

Realitatea TV a preluat scandalul profanarii Romaniei de "Smecherii de ICR"

Pornind de la un semnal de pe acest blog, doua articole din Gardianul si revolta lui Silviu Prigoana, Realitatea TV a preluat cazul profanarii Romaniei de catre pictorasul de cartier Levente Benedek, beneficiar si al unor sponsorizari din partea Fundatiei UDMR Communitas (finantata ilegal tot din banul public), precum si cel al scandaloasei "omagieri a lui Iuda" pe care o pregateste ICR-Berlin printr-un proiect aprobat de Patapievici si Mihaies. Urmariti mai jos o parte din emisiunea Andreei Cretulescu de ieri seara.


REALITATEA.NET - România a fost reprezentată ca un organ genital feminin de un artist timişorean şi apoi a fost călcată în picioare. Cum comentaţi?
Citeste articolul/Vezi comentarii

TOPUL ZIUA: Externele-Georgia, Ucraina, Basa; Istoria-Ceausescu, DSS; Religia-Teoctist, Sfintii Inchisorilor; cazul Patapievici-ICR; Magureanu; Rosca

http://www.ziua.ro/pe%20podium, scriu colegii mei, aratand ca editia online a ziarului ZIUA a ocupat, in luna august, locul trei in topul celor mai citite cotidiane generaliste pe Internet. Site-ul www.ziua.ro a inregistrat 4,96 milioane de afisari (1,05 milioane de vizite si 351.249 de vizitatori unici), potrivit Studiului de Audienta si Trafic Internet (SATI) realizat de Biroul Roman de Audit al Tirajelor (BRAT). Studiind graficele SATI-BRAT (vezi foto stanga) putem face si un profil al cititorului ZIUA si un top al celor mai cautate articole ale lunii.

Astfel, cercetand indicii zilelor maximale la afisari, vizite si clienti unici, rezulta ca subiectele cele mai citite au fost legate de conflictul din Georgia, anuntat in premiera in presa de Departamentul Externe, si relatiile Romaniei cu Ucraina; de Istoria recenta, Ceausescu si Securitatea; de Religie, cu articole despre Teoctist sau mizeria interzicerii Expozitei despre Sfintii Inchisorilor; de cazul Patapievici-ICR, relatia Magureanu-Iliescu-Plesu si evident, la capitolul editorial, condeiul lui Sorin Rosca Stanescu, care au adus ZIUA pe locul 3 in topul lunii.
Sigur, dincolo de faptul ca e vorba si de bani si de prestigiu, m-am gandit ca este interesant de reliefat exact si ce a interesat cititorii ziarului ZIUA in zilele care au adus peste 30.000 de clienti unici, respectiv peste 200.000 de afisari.
Iata Topul ZIUA, in ordine cronologica, conform studiului SATI-BRAT:

4 august - Interviu audio cu Stefan Andrei realizat de subsemnatul si Vladimir Alexe (peste 4500 de Clienti Unici)
5 august - Interviu scris cu Stefan Andrei (peste 5600 CU) plus ancheta "Jaf la ICR si MAE" (peste 4200 CU), realizata de subsemnatul si Doru Dragomir
11 august - Abandonarea Georgiei, Becali Bank, editorialul meu "Batalia de la Marea Neagra" si materiale ale scriitorului Radu Portocala despre "Afacerea ICR-Patapievici"
12 august - Atat in topul editiei clasice cat si in cel al editiei online, predomina subiectele de Externe, legate de zona Marii Negre si a Caucazului dar si "Firmanul Patapievici-Mihaies"
13 august - In topul absolut la accesari pe articole se inscrie interviul meu cu batranul detinut politic Raul Volcinschi despre un atentat necunoscut la Ceausescu (peste 7500 de accesari), urmat de Nae Ionescu si Rosca cu al sau Basescu
18 august - Sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului: Rosca, cu a sa Kovesi, e la concurenta cu ZIUA Online care scrie despre Georgia si un posibil razboi nuclear, o analiza de Marius Batca
23-24 august - Mostenirea lui Dragan, Minciunile lui Magureanu, Iliescu si Plesu (subsemnatul), Georgia, Ucraina, Marea Neagra si... OZN-uri filmate la Sibiu, pe ZIUA Online (peste 19.000 de accesari)
25 august - Top of the top al lunii, conform SATI-BRAT, cu aproape 50.000 de CU si peste 200.000 de accesari.
Se inscriu interviul meu cu Voican despre spargerea Ucrainei (aproape 6000 de accesari individuale) si o expunere a ZIUA Online despre serviciile secrete ruse si armamentul adus in Marea Neagra.
26 august - Balcanii, Unirea cu Basarabia, Drama "Doamnei de Fier" si Sfintii Inchisorilor interzisi la Iasi (tot subsemnatul)
27 august - in Top, Rusia, Razboiul Rece, China, Planeta maimutelor ICR-CNSAS, un editorial de-al meu de revolta la adresa porcariei cu interzicerea expozitiei martirilor din inchisori
28 august - Caiac, Putin si un editorial de-al lui Dan Ciachir despre Teoctist si greco-catolici.

Cam asta ar fi transpus in cuvinte si imagini graficul SATI-BRAT. Interesant, nu?!
Multumiri cititorilor ZIUA!

UNICITATE ICERISTĂ - scrie Radu Portocala. Ma gandesc ca pentru Patapievici si Mihaies ar merge si UNITATEA ICERISTA: UM KGB

Trăiesc de 30 de ani în Occident, observator al vieţii politice, colaborator la o sumă de publicaţii, nu dintre cele mai neînsemnate, şi atent, prin forţa lucrurilor, la relaţiile presei cu puterea. Am asistat, de-a lungul acestor 30 de ani, la destule atacuri pe care ziariştii le-au dezlănţuit - de multe ori cu bună dreptate, dar nu totdeauna - fie împotriva unor instituţii, fie împotriva unor personalităţi ale vieţii publice şi, nu o dată, am văzut cariere năruindu-se sub forţa acestor dezlănţuiri, oameni compromişi pentru totdeauna.
Memoria mea n-a înregistrat însă niciodată vreun atac al puterii împotriva presei, vreun proces intentat de un demnitar unei redacţii, vreo polemică între o instituţie publică şi un ziar sau un grup de ziare. Azi, pentru prima oară în 30 de ani, mi-a fost dat să citesc un comunicat emis de o instituţie cu rang de secretariat de stat care atacă presa, o insultă, o denigrează. Notez, fireşte, absurdul situaţiei şi lipsa de logică a instituţiei în cauză: acest comunicat anti-presă este destinat difuzării în presă! Lucrurile se întîmplă - nici nu s-ar fi putut altfel - în România, iar textul respectiv a fost redactat de Institutul Cultural Român.
De doi ani încoace, preşedintele şi vice-preşedintele acestui Institut, dnii Patapievici şi Mihăieş, în totală contradicţie cu statutul lor de demnitari, poartă o luptă acerbă cu Parlamentul, cu guvernul, cu unul dintre partidele de guvernămînt şi cu majoritatea partidelor din opoziţie. Într-o altă ţară, un singur articol de acest fel ar fi fost de ajuns pentru ca ei să-şi piardă imediat funcţiile. Nu însă şi în România. Dl Mihăieş lansează injoncţiuni electorale combinate cu ameninţări la adresa unui partid, dar nimeni nu încearcă să-i explice că aceste ardori, fie ele şi schimbătoare, ar trebui să-l coste postul de vice-preşedinte al ICR dacă România ar fi o ţară normală. Dl secretar de stat Patapievici tinde să se specializeze în intentarea de procese împotriva ziarelor şi televiziunilor care îndrăznesc să-l critice (pornind, probabil, de la principiul leninist "cine nu e cu noi e împotriva noastră") şi nimeni nu îndrăzneşte să-i spună că o asemenea frenezie judiciară e incompatibilă cu funcţia pe care o ocupă. Mă întreb, de altfel, de ce nu porneşte dl Patapievici cîteva procese şi împotriva ziarelor germane care l-au criticat poate chiar mai dur decît cele româneşti. Autorul Patapievici depune o plîngere la CNA pentru că pasajele violente împotriva poporului român din cartea sa "Politice" au fost citate de Antena 3, fără a se ţine seama de foarte tardiva notă de subsol care semnalează că aceste pasaje "nu-l mai reprezintă", iar CNA acceptă şi îşi asumă această formidabilă gogomănie.
Pe scurt, Institutul Cultural Român, prin vocile şi penele şefilor săi, poate critica pe toată lumea, poate contesta instituţiile statului, îşi poate asuma rolul de jandarm politic şi moral (?) al întregii ţări, depăşindu-şi astfel şi chiar încălcîndu-şi atribuţiile, dar nimeni nu are dreptul să cîrtească împotriva acestei groteşti şi totalitare hipertrofieri. Oricine crede altceva decît crede conducerea ICR este "resentimentar", oricine îndrăzneşte să critice funcţionarea acestei instituţii este "neo-comunist" şi "primitiv". În strania ordine instituţională a României de azi, ţîfnosul Institut Cultural Român - în fond, un biet secretariat de stat -, deţinător al adevărului absolut şi paznic al pietrei filozofale, e mai presus de orice şi de oricine, gata oricînd să sară la bătaie împotriva masei crescînde de "resentimentari".
Mărturisesc că, oricît de mult m-aş strădui, nu izbutesc să găsesc vreun echivalent al acestei ciudate instituţii auto-instalate într-o autonomie care îi conferă drepturi ce depăşesc legea - nici în Occident şi nici măcar în România. Chiar dacă e negativă, această performanţă merită să fie salutată.
Radu PORTOCALĂ

"Exporturile culturale" ale cuplului Patapievici-Mihaies, in numele Romaniei: manele in loc de Celibidache

Buna ziua!
Va rog sa aveti amabilitatea sa publicati aceast drept la replica, raspuns la articolul domnului Mircea Mihaies, din 11 august, din Evenimentul Zilei.
Cu stima,
Iancu Dumitrescu
compozitor

Domnule Mircea MIHAIES,

M-am gândit si m-am rasgândit, în mai multe serii, daca s-ar cuveni sau nu sa va dau un semn de luare la cunostinta a scrisorii dumneavoastra catre Dorin Tudoran. În final am zis, va voi raspunde, în speranta ca în oglinda vrajita, sa va fac un portret mai atragator si pasionant, decât cel posac si nemultumitor pe care vi l-ati auto-descoperit. (Vezi România literara.) Dar, vai - Oglinda e într-adevar praf si pulbere. Nouasprezece ani de figuratie de gladiator al democratiei, si, la apogeu, când vedeti o zvastica, deveniti livid, dar senin, asteptând o «lege impartiala»! Ei bine Dle Mihaies, - cu riduri, fara riduri - ne-ati descumpanit total. Cred ca pe multi. Ce usor ati trecut dumneavoastra peste un impas! În câteva rânduri, din acuzat, v-ati ridicat în acuzator, precum Gheorghiu Dej la vestitul proces ilegalist. În loc sa raspundeti întrebarilor legitime si nuantate ale dlui Tudoran, ati devenit dumnevoastra moralistul, prinzându-l în corzi, cu o delicatete de boxeur într-un meci amical, pe acest om, în fond, siderat de turnura lucrurilor culturale de la noi. Acest simbol al curajului si libertatii, ce a reusit acum douzeci si ceva de ani sa-si înfrânga adversarii diabolici, a primit raspunsuri uluitoare. Daca ar fi fost preferabila sau nu cenzura? Asta-i întrebarea? Dati-mi o lege si ... gata! S-ar presupune ca daca mâine apare o lege a taierii capetelor, democratul irepresiv din dv. pune cutitul si harsti! În loc sa explice de ce se derobeaza de responsabilitati, în cazuri absolut aberante, (zvastici, antisemitism evident etc), ori în cazurile de impardonabila imoralitate (Hoisie, Antohi), domnul adjunct ataca. Numai ca bâta sa ajunge rapid cu totul pe pereti, într-o confuzie deliranta.
Daca-mi permiteti, va întreb, ce cautam eu, domnule, ca «personaj», pe o lista de comunisti notorii, de oficialitati ruginite, care si-au facut de cap pâna mai ieri, ducând lucrurile în dezastru si pentru care dumneavoastra ati «semnat», cum recunoasteti, cu seninatate, desi cu scârba? În sforaiala dv. anticomunista, din care v-ati facut o principala ocupatie lucrativa, dar fara nici o finalitate etica, de vreme ce raul nu-l puteti anula, cum de altfel aratati în text, amestecati, ca la securitate, artisti de anvergura cu giulumele zaharisite, îngerii si demonii, într-o confuzie precara. Desconspirat, speriat de propria dv. umbra, nu mai aveti chiar nici un reper? Va aparati împroscând mizerie? Asta se cheama stil? Sunteti în stare sa creati un iad general, în care sa ne încaieram fiecare cu fiecare, fara sa stim de ce? Ce va datorez eu personal, dle adjunct? Va laudati ca mi-ati dat bani? Din buzunarul propriu? Îmi sunteti cumva sponsor privat? «Semnati» pentru mine, dar arta mea o sfidati, o calcati în picioare, cu grimase si o imensa scârba? Fisa postului dumneavoastra prevede oare o atare situatie dilematica? De ce o faceti, daca nu merit? Semnati un fals? Va mai uitati o data în oglinda, dle? Cumva numele meu, Iancu D., va provoaca mici dileme sentimentale? Poneii dumneavoastra alergatori, nu bat ei câmpii mult prea departe? Ca fundamentalist înfocat si recunoscut (ce se apara acum ceva timp, în R.l., fara succes de maruntele sale pase antisemite) gasesc normal sa o faceti. Faceti-o domnule! Sunteti liber! Numai nu pe banul public! Arta «futurista», spuneti-o pe sleau, nu-i asa ca e o «arta degenerata»? Nu sunt eu reprezentantul cel mai stralucit în România al «artei decazute»? Nu trebuie oare sa fiu izolat? Puneti-va ciracii la atac. Luati într-adevar masuri drastice, sau vreti numai sa ma timorati?

În orice caz, trebuie sa va marturisesc, mi-a placut la dv. o idee greu de egalat. Mi se pare genial: semnez, dar detest! Mâine, uitându-va din nou în oglinda, dle, veti spune, vorba celebra, »n-am fost eu acela». Situatie psihologic tipica numai turnatorilor desconspirati în arhivele CNSAS prin «semnatura», dar care evident, o faceau cu un... imens disconfort! De ce nu spuneti însa, dle, adevarul gol golut? Nu-i asa ca de fapt m-ati dat de exemplu, tocmai pentru a arata de ce rasfat m-am bucurat, eu si colaboratorii mei, la ICR. Ce groaza de «semnaturi» îngretosate posed eu de la dv. Cred însa ca v-ati pierdut cu firea, asociindu-ma cu studiile dv. de estetica si «futurism» luate de la Ion Ianosi. «Semnând» pentru el, ia-ti preluat întru totul doctrina. Dar sa va aduc aminte. Nu cumva tot dv. ati semnat, fara scârba, ca în locul Ans. Hyperion, (o glorie pe cele patru continente), sa subventionati gras, »proiectul» «Shukar Colectiv», de manelisti? În Canada, daca nu ma însel. Ce propuneau ei oare în «proiect», de v-au convins atât de repede? La ora aceea erati din cale afara de... sucarit pe toti esteticienii culturnici, ce va fac si azi sânge rau, si ce v-ati zis: ia sa-i înlocuiesc eu pe acesti impostori comunisti, cu minunatii mei manelisti post-revolutionari, ce ma delecteaza zilnic în masina între Timisoara si podurile Dâmbovitei. Si asa ati si facut. Acum aud, îi veti trimite în Italia. Manele anticomuniste, dle Tudoran, sa nu credeti altceva!

Dumnevoastra, stiu, va e indispensabil Celibidache, iar adjunctul nostru, servitorul patriei împinge maneaua - folclorul citadin sau arta...(sub) urbana - la o notorietate mondiala pe care n-o banuiati înca. De trei ori ilegal. În nici o tara comunitara, arta comerciala, arta ce poate aduce venituri colosale, nu se subventioneaza de catre stat. Nuntile, botezurile, chefurile au fost dintotdeauna impozitate, nu subventionate. Numai la ICR, gasim subventionata fara scârba nu (numai) arta mare, de perspectiva, arta pretentioasa - pentru imaginea de durata a României - ci si comertul jos. Oamenii aceia, evident, au tot dreptul sa-si practice minunatiile lor, dar nu pe banul public. Unde poti întâlni asa ceva la Ministerul Culturii din Franta, ori la Bruxelles, la BBC, WDR, Radio France, ÖRF, pe unde eu ma misc cu oarecare dezinvoltura?

Dle Mihaies, de fapt, cred ca vreti sa intrati la brat cu mine, în istorie, pe postul detestabil ocupat altadata de scribii partidului de la «Contemporanul», «Scânteia» ori «Era Socialista». Oamenii aceia, care mi-au vegheat viata, si mi-au jalonat destinul, erau maestri, în comparatie cu dv. Îmi acordau câte o pagina întreaga distrugatoare. Din care nu ma mai redresam decât cu ajutorul lui Virgil Ierunca si Monica Lovinescu la Europa libera. Sergiu Celibidache, - un alt «futurist» român desconsiderat de ICR - m-a salvat si el, intervenind direct la ministrul român al epocii. Toate acestea, vi le pun la îndemâna, împreuna cu vreo doua duzine de scrisori ale militiei vremii, ca sa aflati prin ce turela trebuie sa trageti pe viitor; nu asa, chinuit, ca un simplu simpatizant autist al tehnicilor pe care le credeam defuncte. În chestiile astea se cere o oareacre stralucire, domnule.

Ca veni vorba de Celibidache,- mentorul meu. De ce nu mi-ati raspuns nimic la proiectul adresat dv. personal, (ca si celelalte), de a realiza, în fine, integrala restaurata informatic, a concertelor sale din Bucuresti. Pe gratis. Astept de trei ani. Prezenta lui Celibidache în furntea Filarmonicii e o marturie infailibila ca România e o alta decât cea pe care vreti cu adevarat s-o crucificati, alaturi de alte medii, precum cele italiene, de pilda, ori cea a regizorului englez Peter Greenaway, în fata carora stam cu totii cu mâinile pe piept, incapabili de vre-o minima reactie constructiva? Celibidache e divinizat în asa zisa «tara a muzicii», dar nimeni nu stie nici macar ca e român. Dv. nu vedeti chestiile aceastea, nici când va sunt scrise negru pe alb. Sau altele ne sunt prioritatile? N-avem noi, dle., personalitati de prim rang, atât de multe - din pacate - cu care sa fi cheltuit anual ICR-ul doar 1o-15 % din bugetul acordat (numai în primul an al mandatului dv) pentru ca într-adevar altfel sa se prezinte lucrurile noastre în exterior. Si dumneavoastra vi s-ar fi ridicat o statuie. Degeaba va plângeti. Paguba vi se datoreaza. E lipsa de profesionalism si viziune. Ce va pricepeti dumneavoastra, de pilda, dle, la muzica? Sa fim seriosi.

V-as putea enumera un întreg pomelnic de erori inpansabile în alte tari. Dar macar atât trebuia sa stiti, ca muzica are forta ei de impact, care n-are nevoie de traduceri, de intermediari, de alte sfortari «diplomatice» E suficient sa pui în lumina favorabila valori de exceptie, locomotivele culturale pe care le posezi deja, si actiunea de penetrare în mediul international se face singura, dupa principiul rostogolirii naturale, care e singurul imbatabil! Si necostisitor! Vorbiti de retinerea la «cenzura»? Pai tocmai asta e cenzura! Tehnica e veche si diabolica. Sa propui în locul valorilor, într-o subtila perfidie a mediocritatii, lucruri de mâna a doua, sa inventezi cazuri discutabile, eventual contrariante, originalitati desantate, producatoare de mici scandaluri, care nu au decât un impact minor în comparatie cu celelalte.
De pilda, de ce sa cheltuiti cu «Cvartetul Belcea» din Londra ca sa cânte la Ateneu, un repertoriu curent, de parca n-am mai fi vazut pe aici, în viata noastra un cvartet, invitându-i nu stiu de câte ori la Bucuresti, în loc sa-i fi rugat, tot pe bani, dar infinit mai ieftin si eficient, fara trasporturi, hoteluri, diurne, sa cânte, de pilda, cvartetele de Enescu, la Londra? Acolo aveam nevoie, dle! Ori alti compozitori români, chiar din ultima generatie de tineri, - asta ca sa-i faceti o seara de neuitat regizorului Peter Greenaway!

Adevarul este ca fara orizontul necesar, dumneavoastra trati într-o realitate culturala paralela, plina de eufemisme si fineturi provinciale, nevazând esentialul, nepricepând ca destinul nostru cultural care l-a dat pe Brâncusi, Enescu, Victor Brauner, Tristan Tara, Celibidache si atâtia altii, se prezinta infinit mai ambitios decât va apare dv. în bobi. Domnule, creatia da cota unei culturi. Nu faptul ca avem interpreti, chiar magnifici, ceea ce e desigur minunat. Ai un Wagner, pe aproape, ori un Schönberg, un Varese, un Cage, un Stockhausen, stai bine. Nu-i ai - la revedere! Esti o natiune de rangul doi.

Ori în asta nu sunteti dv. calificat. Neavând exercitiul sa discriminati fineturile majore ale chestiunii. Sa separi vocatiile pline, de neghina producatorilor de maculatura nu-i usor. Dar cum lati putea-o avea, aceast` calificare, când e o problema atât de dificila! De aceea sunteti vinovat si ne-vinovat în acelasi timp. Rau e dle, ca v-ati suligat într-un post, fara consilieri, fara sfatuitori în materie si fara fler de la mama, pentru actiuni importante. Daca nu ma însel, printre hârtoagele care vi le-am lasat acum trei ani, v-am vorbit de consilieri. V-am propus nume de afara, ireprosabile si de mari profesionisti: Radu Stan, Victor Eskenasy, Costin Cazaban. Nu v-a interesat. Erati euforic.

Ce mai, asta e bestemul nostru: suntem condusi de catre te miri cine. O spun cu durere. Retineti macar atât. Aici trebuiesc investite, energiile. În compozitie, România are realizari uriase, concurentiale, de export, pe care dv nici nu le observati. În interesul cui si pentru ce nu o faceti? Cultura româna, cea tacuta si laborioasa are nevoie de lucrari urgente, necostisitoare, la care nu aveti din pacate nici un minim acces. Pareti parasutat într-un câmp strain si minat. E deja, poate, prea târziu. S-a mai pierdut o sansa. Când vorbiti de... adversari, vi se umfla plamânii. Provocati, ca sa va dovediti ca existati. Asta va e contributia colosala? Dar proiectul Bartok? Dar Lipatti? Un raspuns ar fi fost totusi obligatoriu. Daca dl Tudoran, pe care declarati ca-l iubiti, pentru o integrala româneasca Celibidache, v-ar fi iertat, sunt sigur, de toate derivele, chiar si « ideologice », cu mine însa va va fi infinit mai complicat. Eu nu am cizme, fie si spaniole, în batatura, cum gresit îmi faceti proces de intentie, eu va dau, pur si simplu... papucii!

Iancu DUMITRESCU

PS: Dupa papuci, va mai trimit aceasta fraza, care ar trebui sa va faca sa rositi: " quel malheur que l'information circule aussi mal! Il n'y a pas une Ecole musicale aussi intéressante que la roumaine, dans toute cette moitié de l'Europe, et - hélas!- pas une seule dont il soit aussi difficile de se procurer des documents écrits ou sonores. Quelle tristesse!... "(Harry Halbreich)

NOTA MEA: Mircea Mihaies se plange ca se lupta cu relicva bolsevica Ion Ianosi. Prietenul sau Gabriel Liiceanu a declarat 2008 - in cazul in care nu ati stiut - "anul Ion Ianosi". Celalalt tovaras de-al sau, de grup si hotie din banul public - si el mare "antocomunist" - Vladimir Tismaneanu, l-a propus presedintelui Traian Basescu pentru Ordinul National Steaua Romaniei. Meritele sale? Artizan al holocaustului culturii romane in numele Partidului si regimului. Ala condamnatu'...

Firmanul Patapievici-Mihaies

de Dan Mircea CIPARIU
Ca sa poti avea suport financiar si institutional din partea Institutului Cultural Roman, trebuie sa impartasesti cu obedienta optiunile politice si de trib literar si cultural ale sefilor Patapievici si Mihaies. Fara firmanul celor doi conducatori nu intri pe nici o lista a culturii oficiale din Romania, oricat de valoros ai fi. Odata acceptat, chiar daca ai fost si turnator la Securitate, si dovedit impostor, firmanul Patapievici-Mihaies iti deschide poarta spre burse, onorarii ortomane, premii si finantari!
Traian Basescu a crezut ca a dat lovitura, atragandu-si in camarila sa cativa intelectuali ce au mizat, dupa 1989, pe cartea intransigentei morale si pe cartea supraelitara. Nu a fost deloc asa pentru ca varfurile de lance morala si elitista ale lui Basescu, de la Patapievici la Liiceanu, s-au folosit cu abilitate si pragmatism de rolul lor de portavoce prezidentiala pentru a face din tema si mitul Basescu un nesfarsit joc de oglinzi si margele. Pana cand Basescu a devenit doar o piesa buna de decartat in exercitiile lor de putere.
Intelectuali fini care opereaza conceptual cu "societatea cunoasterii", cu centrul si marginea politica si culturala intersanjabile, nu gasesc drumul firesc intre democratia naturii si cultura organizationala moderna. Asa se face ca sefii ICR-ului au promovat si promoveaza doar opere si oameni de arta si cultura dupa chipul si asemanarea lor. Cu dublul standard drept stindard: securistii si impostorii din tribul nostru sunt mai buni decat ai celorlati. Astfel, asa cum aveam in comunism cultura oficiala, avem acum o cultura de tip nou: cea icerista!
De cati oameni e nevoie pentru cultura romana? De maximum trei, daca analizam cine a condus efectiv, institutional, financiar si cu o adevarata retea de influenta, cultura romana in ultimii ani. Primul: Horia-Roman Patapievici. Presedintele ICR este "marele vizir" al intelighentiei romane de sub Sultanul Basescu. Sotia lui Patapievici coordona financiar Editura Humanitas condusa de Gabriel Liiceanu, membru in Consiliul de Administratie al ICR din partea asociatiilor de edituri pana cand filosoful si-a dat demisia de presedinte al Asociatiei Editorilor din Romania. In treacat fie spus, numirea reprezentantilor asociatiilor editorilor a fost facuta dupa bunul plac al lui Patapievici si nu dupa consultarile si negocierile cu celelalte cinci asociatii de editori, asa cum era normal. Vicepresedintele ICR, Mircea Mihaies, este sotul doamnei Ilona Mihaies, actualul presedinte al Fundatiei Soros-Romania. Mihaies mai este membru in Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din Romania si in conducerea editoriala a Editurii Cartea Romaneasca. Nu am dat toate functiile si influentele sefilor ICR, dar intelectualii si artistii care nu sunt sub suzeranitatea Patapievici-Mihaies simt pe propria lor piele lectia distantarii de listele si subventiile ICR.

Continuarea la
ZIUA: Firmanul Patapievici-Mihaies de Dan Mircea CIPARIU

Injuratura ca onoare, cand albul este transformat in negru. Cazul patalogic Mihaies-ICR

Mircea Mihăieş face ce a reusit si el sa invete de la mama Tania si tata Romi; ce stie cel mai bine, cand sta pe olita: sa scrie cu ce produce, dupa ce in prealabil si-a si gustat bine produsul intern, brut. Zice el la "Senatul EvZ", incercand sa se ridice la nivelul lui Dorin Tudoran, care e vinovat ca s-a inscris "pe lista celor care ne vor pielea în saramură - ce oroare: braţ la braţ cu Roncea!":

"Sunt uimit că tu ne ceri, acum, să cădem în postura de cenzori încruntaţi, scotocitori de dosare, ştabi peste căprării ideologice". Pai atunci ce-ati cautat la CNSAS?!!! Si continua:

"Dragă Dorin,

Într-un text care nu are decât un cusur - dar fundamental, în opinia mea: că e oferit spre publicare unui anume Roncea, care îl şi prefaţează - ca să nu zic: îl umple cu bale - ne trimiţi, lui H.-R. Patapievici, Taniei Radu şi mie, de pe înaltul piedestal moral pe care te-ai aflat mereu (poate, cu excepţia straniului episod „Felix-Voiculescu“)..."

Dintr-odata, problema nu mai este ca el si Pataplesu, pe banii nostri, promoveaza turnatorii Securitatii in strainatate (si nu numai) - altfel batandu-se in piept cu Raportul Tismaneanu -, ci ca Dorin Tudoran a scris la Jurnalul National si l-a consiliat pe Voiculescu si acum scrie la ZIUA prin Roncea. Schizofrenia e mare la ICR. Pentru ca acelasi personaj cu care a dat ture prin Europa si SUA (tot pe banii nostri), pentru a-l ridica in slavi ca un tutar ieftin ce este, recte Vladimir Tismaneanu, inainte de a se infiltra la EvZ a parazitat Jurnalul National, pe banii - atunci buni! - ai aceluiasi odios "Felix". Ba chiar la un moment dat si-a dorit sa devina consilierul lui Becali, alaturi de Dan Pavel.

Mai apoi, in compunerea sa puerila, saracul Mihaies se da si victima activistului comunist Ion Ianosi. Pai, bai tovarase Mihaies, hotaraste-te ce, cum cu cine si unde faci ce faci, ca inteleg ca esti luat cam pe la spate. Pe tov Ianosi, prietenul tau, Volo Tismaneanu, cu care cica ai scris vreo cinci carti, l-a propus nici mai mult nici mai putin decat pentru "Steaua Romaniei". Iar alt tovarasel de-al matale, Gaby Liicheanu, care i-a fost si student, a propus ca 2008 sa fie "anul Ion Ianosi". Inaltator, nu-i asa?! Mai bine ia o pastila si taci.

Te roaga, discret, si Tudoran:

"Zilele acestea, văd înmărmurit pe internet istoria purtătorului vostru de cuvânt de la New York şi mă întreb în ce dulap să mă ascund ca să nu răspund la telefoanele celor ce vor să ştie „Ce Dumnezeu fac prietenii tăi de la ICR?“

E încurajator că episodul începe să arate altfel decât păruse la prima vedere şi mă bucur să văd că puteţi administra această criză (amestec de diversiune şi tembelism; năucitoare amândouă) mai bine decât aţi făcut faţă altor crize. Aşa se construiesc şansele de a readuce atenţia la excelenţa din munca voastră şi a dispersa lehamitea faţă de episoade nefericite.", afirma, cu un misto super-fin, Dorin Tudoran, de la Washington DC.

Oricum, nu pot decat sa ma bucur ca un personaj de toata jena ca Mihaies ma injura, conform practicii stalinist-bolsevici de a face albul-negru. Nu as fi primul, oricum: sunt intr-o companie selecta, pe o lista cu oameni care merita. Caci uite ce scria (tot) tov Mihaies, inca vice-presedinte ICR, despre Traian Basescu, actualul presedinte al Romaniei, pe vremea cand acesta era primar al Capitalei si presedinte la PD: Traian Basescu - sluga lui Iliescu, mitocanul, prost crescutul, incompetentul, ignorantul, rudimentarul, nerusinatul, grosolanul, unsurosul, incultul si mafiotul cu o nesimitire de proportii tropicale...

Iata, citate din doua "carti" de-ale sale, dintre care una scrisa cu... Vladimir Tismaneanu, seful Comisiei Prezidentiale de aburit naivii:

"Ilustrata superlativ de cazul Basescu, in care orgoliile mitocanesti, interesele de gasca, proasta crestere, incompetenta si nerusinarea isi dau gratios mana, viata politica de la noi pare, tot mai mult, o afacere intre mafioti. Clientelismul generalizat, teama pierderii privilegiilor (de la cele marunte la cele inimaginabil de mari), reflexele totalitare fac din Romania o tara in care normalitatea e tot mai mult exceptia, si nu regula".
"As fi extrem de curios sa vad ce se intampla cu partidele care, in acest moment, au cazut la mijloc, intre aceste extreme, precum Partidul Democrat. E un partid nascut din scandal si care s-a ilustrat, in ultimii ani, exclusiv in aceasta directie. Chiar acum i se aduc lui Petre Roman acuzatii cum ca e un dictator absolut. Asa cum il percep eu, domnul Roman e mai degraba interesat sa-si atinga scopurile in perfecta liniste, miscand piesele in afara scenei. Or, oamenii pe care se sprijina, Basescu si Berceanu in primul rand, sunt mult mai rudimentari".
"PD a fost de fiecare data eroul, daca nu chiar initiatorul crizelor din coalitie".
"Sunt departe de a impartasi simpatia multora dintre gazetari fata de fostul capitan de vapor ajuns multiplu ministru. N-am apreciat niciodata umorul lui cam grosolan, smecheria unsuroasa a superiorului care se bate pe burta cu subordonatii. Nu cred nici in marile lui calitati manageriale, pentru simplul motiv ca prezenta in acelasi minister, in urma cu cinci ani, n-a depasit in consecinte trecerea gastei prin apa".
"(...) E surprinzator ca dl. Constantinescu nu i-a inclus in lista invingatorilor sai si pe oamenii lui Roman. Nu stiu si n-am cum sa aflu in ce masura P.D.-ul corespunde portretului-robot al celor invocati de presedinte. Nu stiu, cu alte cuvinte, daca ei sunt securisti sau comunisti. Tot ce stiu e ca se comporta de parca ar apartine categoriilor aduse in discutie! Rapacitatea impinsa dincolo de orice limita, duritatea si badarania agresiva cu care isi apara privilegiile, functiile si fotoliile sunt de pura extractie comunista. Ele n-au de-a face cu democratia exact cum discursul pigmentat cu pilde marinaresti al d-lui Basescu n-are de-a face cu cultura!"
Cititi mai jos despre "nesimtirea de dimensiuni tropicale" a lui Basescu:

"Si-a facut guresul domn Basescu auzita vocea de stentor in vreo sedinta de guvern? A atras el atentia asupra starii soselelor, a liniilor de cale ferata, a pistelor aeroporturilor? Nici vorba! Domnia-sa avea pregatit, inca de acum un an, inca de acum doi si de cand se stie ministru, raspunsul-ghilotina: nu avem bani! Pai daca nu are bani, de ce mai sta in fotoliul de ministru? Ce nevoie mai e de un minister fara bani? Doar pentru a le da de lucru soferilor si mecanicilor de la intretinerea limuzinelor ministeriale?"
"Nesimtirea lui Basescu and comp. va atinge dimensiuni tropicale, acum, dupa ce ultimul ghimpe ce le statea in cale a fost smuls. Stiindu-se intangibili, santajand cu nerusinare carpele de la guvernare, ei isi vor da, cu inca mai multa agresivitate, arama pe fata".
"Sper, de asemenea, ca ofiterilor implicati le-a mai ramas atata onoare incat sa-l dea pe fosta sluga a lui Iliescu in judecata!"
"Ziarele de saptamana trecuta au adus doua stiri socante. Abia inscaunat la Primaria Bucurestiului, dl. Basescu a anuntat ritos ca nu va parasi locuinta ce i s-a pus la dispozitie pe cand era demnitar al statului decat prin evacuare! Frumoase moravuri, frumoase cuvinte! Dl. Basescu (de neuitat pentru mine prin ignoranta sa admirabila in desavarsirea ei: ajuns, nu se stie cum, la o receptie data in primavara lui 1997 in cinstea lui Adam Michnik la Vox Maris-ul din Piata Victoriei, oarecum buimac sa descopere atatea celebritati, marinarul-ministru l-a abordat pe un faimos critic literar: "Dar cine e asta de a venit atata lume?!" Strafulgerandu-l cu binecunoscuta-i privire ironica, acesta l-a persiflat: "Dom' Traian, azi nu dau meditatii pe gratis!"), domnul Basescu, asadar, intelege sa se bucure de toate avantajele pozitiei actuale, dar sa nu renunte la nici una din cele trecute! Un model ce a facut, face si va face prozeliti!".
MIRCEA MIHAIES

Extrase din "Masca de fiere" si "Incet, spre Europa, cu Vladimir Tismaneanu"

Cand Deutsche Welle abdica de la propriile standarde si principii de dragul lui Patapievici

Dupa decesul sectiilor in limba romana ale BBC si RFE se pare ca nici cea de la DW nu se simte prea bine...

Erik Bettermann, Director-General DW: "Deutsche Welle is Germany's media calling card for the world."




Dar ce se intampla cand apar puricii pe fir?

Se pare ca DW isi face politica editoriala dupa blogul meu. Dupa doua relatari "calde" privind scandalurile ICR, evidentiate aici, "s-a simtit" nevoia si de vreo doua-trei reci ca gheata.
Pornind de la aceasta decadere a profesionalismului DW, am deschis ieri un dialog binevenit, cred eu, cu seful sectiei romane a postului public de Radio german, Robert Schwartz. Din pacate, desi asteptam si un raspuns scris la solicitarea mea - respectiv analizarea si judecarea cazului prezentat - acesta n-a venit. Asa ca sunt obligat sa explic eu, in special pentru cei responsabili de etica si deontologia postului public de Radio al Germaniei Federale, unde se incalca principiile si standardele Deutsche Welle si, implict, ale Consiliului de Presa German, in speranta ca va veni o indreptare cuvenita a situatiei. Asadar, sa incep cu inceputul. Acesta este mesajul meu catre DW in urma articolului de informatie/comentariului/opiniei (?) - nu este specificat nicaieri - "Vechii comunişti iau cu asalt ICR-ul" semnat de Horatiu Pepine:

Stimata Redactie DW,

Colaboratorul dvs Horatiu Pepine pare a avea o obsesie pentru persoana mea. Referirile sale la mine sunt, de fiecare data, injurioase, desi nu imi amintesc sa-i fi acordat vreodata atentie. Mai grav este ca aceste rafuieli personale (sau de grup) ale domniei sale au loc sub emblema DW, post public care reprezinta statul german.
Pe de alta parte, corespondenta sa este vadit partinitoare, ca si cea a celuilalt colaborator al dvs Vlad Mixnix (sau ceva de genul asta). Este de subliniat ca ambii sunt apropiati cercului ICR condus de Patapievici si Mihaies asa ca ar trebui sa umble mai usor cu deontologia pe scari.
Se observa de altfel o clara manipulare (ca sa nu zic ordinara): "Discuţia a devenit deja strict politică", decreteaza Pepine pentru a abate atentia de la adevaratul subiect. Acesta este, dupa cum ati relatat si dvs cu profesionalism, promovarea unor turnatori si impostori prin ICR (pe banii nostri), jignirea unor sentimente religioase si etnice (zvastici vs menore, etc).
Este pacat ca asemenea "relatari", cum sunt cele ale dlui Pepine, nu sunt luate in discutie de consiliul etic al Redactiei dvs fie si numai pentru ca, in contrast cu materialele dlui Petre Iancu si ale dnei dr Rodica Binder, dau senzatia unui vag sindrom de schizofrenie in Redactia DW.
Va rog pe aceasta cale sa analizati toate referirile dlui Pepine la persoana mea, conform Codului etic si deontologic al DW, si sa ma informati cat mai curand care este concluzia dvs.
In caz contrar imi rezerv dreptul de a sesiza Ministerul de Externe al RFG si alte autoritati competente, de a va actiona in judecata si a va solicita sa transmiteti scuze publice in direct, ceea ce, in mod normal, ar trebui oricum sa-mi oferiti, cel putin sub forma unui drept la replica.
Astept raspuns scris.
Victor Roncea
Sef Departament Externe
ZIUA
www.ziua.ro
victor.roncea@ziua.ro

E, raspunsul n-a venit. Atunci haideti sa vedem impreuna cum "devine" problema:
Dl Horatiu Pepine, in prezent "corespondent permanent" al DW la Bucuresti, intervine intotdeauna rapid cand este vorba sa-si apere tovarasii. Sau, dupa cum spune presedintele Romaniei, Traian Basescu, "grupul de interese". Nu demult il lua in brate pe Vladimir Tismaneanu cu tot cu al sau pretins "Raport final" (ce aberatie: in istorie nimeni nu poate avea un "ultim cuvant", "final"!). Acum, ii sare in aparare lui Patapievici, deturnand profesionist subiectul scandalurilor declansate de iresponsabilii de la ICR spre victimizarea personajului. Ce uita sa ne spuna H. Pepine este in ce calitate transmite aceasta corespondenta manipulatorie: de angajat al DW sau de subaltern al lui Patapievici? Pentru ca Pepine se regaseste alaturi de Tismaneanu sub pulpana lui Patapievici la revista sa "Idei in dialog" (cat o mai fi a sa...). Ca atare, se afla intr-un tipator conflict de interese si atunci cand relateaza despre V. Tismaneanu cat si, mai ales, despre seful sau, H.R. Patapievici.
Acum, analiza asupra textului transmis fara specificatie: informatie, articol de opinie, barfa, etc. Vezi http://www.dw-world.de/dw/article/0,2144,3539459,00.html :

H. Pepine intra dur in subiect. El contesta insasi esenta democratiei, considerand ca Parlamentul Romaniei, respectiv Senatul, nu ar avea dreptul sa cerceteze abuzurile ICR comise pe bani publici. Mai mult: Comisia de Cultura a Senatului nu ar avea abilitatea sa-l ancheteze pe H.R. Patapievici si M. Mihaies pentru ca este condusa de senatorul Adrian Paunescu si il are ca membru pe Mihai Ungheanu. "Adrian Păunescu este binecunoscut ca adulator al cuplului Ceauşescu, dar şi Mihai Ungheanu a jucat pe vremuri, la revista literară “Luceafărul”, un rol eminent de promotor al naţionalismului de tip securist", spune H. Pepine. Ce nu poate sa accepte "obiectivul" Pepine este ca cei doi parlamentari au fost alesi in Senatul Romaniei spre deosebire de Patapievici si Mihaies, care au fost numiti, pe baza unui trafic de influenta si profitandu-se de o oarecare naivitate a presedintelui Traian Basescu, aflat in necunostinta de cauza privind nocivitatea acestor personaje (In paranteza fie spus, Mihaies il clasa pe Basescu - evident inainte de a fi numit la ICR - drept un tip de cu o "nesimtire de dimensiuni tropicale").
In acelasi timp, senatorii au nu numai dreptul ci si indatorirea sa raspunda la semnalele de alarma grave trase de presa atunci cand nici o alta autoritate nu intervine. Dupa mine, pana la ora aceasta ar fi trebuit sa se sesiseze Parchetul, cel putin in ce priveste cazul ICR-New York, pentru ca potrivit ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr.31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob, fapta iresponsabililor de la New York, realizata pe teritoriul institutional romanesc, se pedepseste conform legii (Cred ca si in Germania se pedepseste afisarea Zvasticii, nu DW?). Sigur, ICR-NY poate pretexta ca e vorba de arta. Dar atunci ar trebui reinstalat si bustul Maresalului Antonescu din curtea Bisericii ctitorite chiar de el, considerandu-se ca este un... obiect de arta.
Dar sa revenim: cei doi senatori (si prin ei intreaga Comisie) sunt contestati de Pepine. De ce? Unul l-a cantat pe Ceausescu, altul a lucrat la Luceafarul. Da. Dar diferenta este ca Paunescu nu a ocolit niciodata acest fapt, spre deosebire de cei doi "intelectuali publici" informatori promovati de Patapievici si Mihaies, Antohi si Hoisie, care au ascuns timp de 18 ani mizeria lor si raul facut "prietenilor" pe care i-au turnat. Mai mult: Paunescu nu va putea fi scos niciodata din Literatura romana la fel ca si - dupa cum invoca un alt aparator al informatorilor - Celine, sa spunem si noi, din literatura franceza si a lumii. Are valoarea lui, incontesabila. Adica e Poet. Ungheanu? Este una dintre cele mai stralucite minti romanesti care va dainui in istoria Romaniei ca atare. Cine isi permite sa-l claseze in vreun fel, fara sa-l citeasca sau sa-i audieze cursurile, este ori ignorant ori rauvoitor. In cazul lui Pepine, este doar o reactie comandata, nu de comentator obiectiv al unui post respectabil. Pentru ca Pepine-informatorul se revolta ca Ungheanu a scris la Luceafarul iar Pepine-dezinformatorul prin omisiune nu este deranjat ca Tismaneanu, colegul lui de la "Idei in dialog", a mers pe inaltele culmi ale socialismului stiintific propagat de la tribunele Partidului "Scanteia tineretului", "Viata studenteasca", "Convingeri comuniste" sau "Tanarul leninist".
Apoi, destul de slab mascat, Pepine lasa sa se intrevada miza demersului sau. El decreteaza: "Discuţia a devenit deja strict politică". De cand, Pepine? Ca zici tu? Sau poate vorbesti chiar in numele Deutsche Welle, dar fara stirea conducerii?
Dintr-o data discutia nu mai este ca Patapievici a incalcat legea penala reconsipirand un informator ca Antohi, pe care apoi l-a mai si promovat ca "valoare stiintifica" chiar daca are un doctorat inchipuit, alaturi de alt turnator, care si-a ascuns trecutul, ca Hoisie, nici ca ICR NY face propaganda nazista prin zvastici - simbol interzis - si batjocoreste menore, rabini, pe Fecioara Maria, comunitatea romanesca (facuta "paranoica"), etc, etc.
Dintr-odata, tzac-pac, "saracu' Patapievici" - stiti care! cel care a semnat curajos nevoie mare "Apelul intelectualilor" si care a scris la "Raportul Tismaneanu" si care a urlat de la Loja pentru democratura, chiar el, eroul de la Termo-pile - e victima cripto-comunistilor care vor sa-l rapuna si pe el si pe ... Basescu. Saracul Basescu. A ajuns umbrela pentru toate "proiectilele de sperma si padurile de falusuri" cu gura mare, ca sa citez dintr-o foarte elevata replica a ICR-NY.
Dar nu numai "vechii comunisti" vor moartea ICR-ului (desi asa zice la titlu). Ci si subsemnatul. H. Pepine dixit: "Campania împotriva ICR este susţinută, dintr-o perspectivă diferită, de ziarul ZIUA, şi de harnicul detractor Victor Roncea. Acesta atacă problema din unghi tradiţionalist creştin, dar se întîlneşte în antipatiile sale cu securiştii “patrioţi” pe care se vede obligat să-i combată cu egală energie. Este ironic să-i vezi de astă dată pe ortodocsiştii radicali şi pe securiştii naţionalişti în aceeaşi tabără."
Dar pe unii dintre fostii detinuti politici care au ajuns in aceeasi barca gaurita cu fii de agenti NKVD si adulatori si propagandisti ai PCR (si mai ales a unei anumite parti organice din CPEx al CC) gen Ana Blandiana (Cunoasteti poeziile "Partid" si "Lenin", domnule Pepine? Dar cum a facut Blandiana turul lumii, ca "ambasadoare a bunavointei Partidului") cat de ironic este?
Dar aici ajungem si la aspectul legal al problemei. DETRACT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival (despre persoane) inseamna asa: Care detractează; ponegritor; denigrator; defăimător; calomniator; clevetitor; bârfitor. /
Astept cu incredere ca Deutsche Welle sa "probeze" aceasta insulta. Daca nu, sa plateasca.
Amintesc ca chiar HR Patapievici ne-a inscenat un proces pe aceasta tema - prilej de lungi interviuri sforaitoare - , dupa ce am preluat doar (!) o interpelare publica a unui senator al Romaniei privind posibilele fraude din ICR. A pierdut procesul sau cu iz totalitarist impotriva libertatii de expresie si a presei chiar daca a fost aparat de Stoica. "Celebrul" Stoica. Iar acum Curtea de Conturi a adeverit suspiciunile noastre intemeiate: e plin de fraude la ICR!
Si acum, sa continui cu Pepine. Zice el: "Expoziţia de la NY nu pare să fie o reuşită, dar nu acest lucru se discută acum în România". Cum asa? Ba tocmai asta ne propunem. Doar daca, poate, ne interzice dl Pepine si atunci ne conformam. "Deutschland uber alles!", nu? Insa, pana atunci, imi permit sa le fac vreo doua-trei sugestii dlui Pepine si redactiei DW:
1. Sa studieze, sa preia si sa dezvolte de exemplu ancheta colegilor (sai) de la Cotidianul privind faptul ca pana si Institutul invocat de Patapievici si Antohi este o INVENTIE (unde s-au dus banii?);
2. Sa afle ce este cu doctoratul INVENTAT de insusi distinsul presedinte al ICR, "micul Fuhrer de Galitia" (chiar arata asa!). Vezi, draga redactie DW (cel putin partea profesionista a ei), aici: http://www.wiko-berlin.de/index.php?id=196&no_cache=1&1&tx_wikofellows_pi1[action]=details&tx_wikofellows_pi1[uid]=453&tx_wikofellows_pi1[backpid]=155;
3. Sa preia Raportul Curtii de Conturi despre fraudele de la ICR si sa incerce sa fie un post profesionist, mai ales ca redactorii sunt platiti din banii cetatenilor germani, nu din buzunarul lui Patapievici (desi, cel putin intr-unul dintre cazuri chiar asa e).

Ca sa termin cu acest Pepine. Subalternul lui Patapievici, conchide apoteotic: "Profitînd de ocazie, vechii comunişti deghizaţi în democraţi, vechi ceauşişti aliaţi cu ortodocsiştii naţionali se aşează în poziţie de luptă sperînd să revină la putere." Intrebare: aveti ceva cu credinta mea, ortodoxa, Deutsche Welle? Trebuie sa fiu si eu impuscat cum ar vrea dl Pepine, alaturi de "vechii comunisti"? Dar dvs ce faceti, Deutsche Welle, cu toti fostii cetateni ai RDG?
Plus ca aici nu prea inteleg pana unde merge confuzia din capul dlui Pepine: daca Romania e ortodoxa in proportie de 90% cand au pierdut ortodocsii puterea? Cand a venit Patapievici? Hopa... Banuiam eu ca e ceva legat de "by way of deception"... Poate de asta e si sanctionat azi, sub atenta indrumare a BND?

Inca un sfat. La DW mai apare un oarecare medicinist-savant-in-toate Vlad Mixnicht, cu vreo trei iesiri la bara, paralele si inele, toate pro-Patapievici. Obiectivitate, ceva?, ca va faceti de ras! De exemplu: tratand cazul ICR-NY, omul intervieveaza un regizor (altfel o persoana foarte respectabila) care marturiseste insa din prima ca „Nu am văzut expoziţia" insa mai si trage o concluzie "Dar oricum e un scandal minor”. Am inteles ideea unui "forum multicolor" dar aveti grija ca riscati sa devina cam monocrom, cu o tenta - imi permit sa o spun, ca e blogul meu, ne-platit din banii vreunui Guvern strain - cam de rahat!
Mixnicht-ul asta isi mai permite o magarie fonfanitoare: "Zgomotul creat de o parte a mediei româneşti acoperă, pentru a câta oară, esenţialul unei dezbateri vitale pentru societatea românească: ce atitudine adoptăm în privinţa foştilor informatori ai securităţii, a căror alură profesională şi intelectuală îi face nedispensabili mediului academic?". Adica, ati inteles, cei doi turnatori ICR/GDS/Soros sunt INDISPENSABILI. Mai ales "doctorul" inchipuit! Citez (tot) din DW, de data asta Rodica Binder: "La intrebarea "care ar fi relatia dintre moralitate si profesionalism stiintific sau intelectual, se pot ele exclude uneori?", raspunsul lui Ernest Wichner a fost cel aşteptat, : ”Nu sunt niciodată separabile”". Ziceam eu ceva de un vag sindrom...

Si acum, incalcarile Codului Etic al Consiliului Presei Germane de catre colaboratorii DW/ICR si, implicit, de catre Sectia Romana a Deutsche Welle (in eng):

German Press Code

Drawnup by the German Press Council in collaboration with the press associations and presented to Federal President Gustav W. Heinemann on December 12, 1973 in Bonn. (Updated version of September 13, 2006)

Preamble

The freedom of the press enshrined in the consitution includes the independence and freedom of information, the right of expression and criticism. Publishers, editors and journalists must in their work remain aware of their responsibility towards the public and their duty to uphold the prestige of the press. They perform their journalistic task fairly, according to the best of their knowledge and belief, uninfluenced by personal interests and motives that have nothing to do with the matter in hand.
The journalistic principles define the professional ethics of the press. These include the duty within the framework of the Constitution and constitutional laws to maintain the standing of the press and speak up for the freedom of the press.
The regulations pertaining to editorial data protection apply to the press in gathering, processing or using information about persons for journalistic-editorial purposes. From research to editing, publishing, documenting and storing these data, the press must respect people's privacy and right to self-determination on information about them.
These professional ethics give everyone the right to complain about the press. Complaints are justified if professional ethics are infringed.
This preamble is part of the ethical standards.

Section 1 - Truthfulness and Preserving Human Dignity
Respect for the truth, preservation of human dignity and accurate informing of the public are the overriding principles of the press.
In this way, every person active in the press preserves the standing and credibility of the media.

Section 2 - Care
Research is an indispensable instrument of journalistic due diligence. The publication of specific information in words, pictures and graphics must be carefully checked in respect of accuracy in the light of existing circumstances. Its sense must not be distorted or falsified by editing, headlines or picture captions. Unconfirmed reports, rumours or assumptions must be quoted as such.

Section 3 - Corrections
Published news or assertions, in particular those of a personal nature, which subsequently turn out to be incorrect must be promptly rectified in an appropriate manner by the publication concerned.

Section 6 - Separation of Activities
Journalists and publishers shall not perform any activities that could cast doubt on the credibility of the press.

Section 7 - Separation of Advertising and Editorial Content
The responsibility of the press towards the general public requires that editorial publications are not influenced by the private or business interests of third parties or the personal economic interests of journalists. Publishers and editors must reject any attempts of this nature and make a clear distinction between editorial and commercial content. If a publication concerns the publisher's own interests, this must be clearly identifiable.

Section 10 - Religion, Philosophy, Custom
The press will refrain from invective against religious, philosophical or moral convictions.

Section 12 - Discrimination
There must be no discrimination against a person because of his/her sex, a disability or his membership of an ethnic, religious, social or national group.

Cam multe, nu?...

Amintesc aici o reactie prompta a RFE, intr-un caz similar, spre deosebire de cea a DW de azi:

REL:Drept la replica al ziarului ''Ziua'' in urma interviului acordat de Smaranda Enache, presedinta Ligii Pro Europa

EUROPA LIBERA (14 decembrie 2006, ora 18:00)
Realizator: Oana Serafim - În emisiunea noastra de ieri am difuzat un interviu cu doamna Smaranda Enache, presedinta Ligii Pro Europa, o institutie importanta a societatii civile din Romania. În acest interviu s-au facut referiri si la ziarul "Ziua". Astazi, redactia ziarului "Ziua" a solicitat postului nostru de radio un drept la replica, pe care il difuzam in continuare, potrivit uzantelor ziaristice ale EUROPEI LIBERE. El este prezentat de ziaristul Victor Roncea.
Victor Roncea: Consider ca este extrem de regretabil ca un post prestigios al SUA ca RADIO EUROPA LIBERA a ales sa practice o cale a diversiunii in locul celei a informarii corecte. În practicile mele in strainatate si in tara am invatat ca un material nu poate fi complet atunci cand nu sunt audiate toate partile. Ori, in ceea ce priveste atacul la "Ziua", unii redactori ai postului RADIO EUROPA LIBERA nu sunt la prima abatere de la normele deontologice. În transmisiunea dumneavoastra de ieri ati omis in mod rusinos esenta textului la care face referire redactorul dumneavoastra si Smaranda Enache, anume, colaborarea acesteia cu Partidul Comunist si Securitatea, organe cu care am crezut mult timp ca RADIO EUROPA LIBERA se afla in totala contradictie. Nu si in cazul de ieri. În realitate, acuzele nefondate si murdare aruncate la adresa noastra sunt raspunsul nefericit la realitatea pe care noi o dezvaluim publicului, necosmetizata, tocmai pentru a elimina impostura din noua Romanie.
Respectiv, afirmam in "Ziua" ca in cazul Smarandei Enache, sefa gruparii Liga Pro Europa si fondatoarea Organizatiei ateiste a Libertatii de Constiinta, cea care doreste eliminarea simbolurilor religioase din viata copiilor, este de fapt membra a PCR de la 21 de ani. A fost, rand pe rand, indrumator al UTC, sefa Asociatiei Studentilor Comunisti si dupa ce si-a ridicat nivelul politico-ideologic, citat din fisa sa de cadre, la Academia Partidului, Stefan Gheorghiu, a devenit secretara Biroului Organizatiei de Baza, BOB, a PCR, ulterior fiind folosita de Securitate, ca si Mona Musca, pentru a da asa-zise recomandari frumoase despre colegii ei de la Teatrul de Papusi din Targu Mures. La Teatrul de Papusi din Targu Mures a fost angajata prin hotararea Comitetului judetean de partid, semnata de primul secretar PCR Nicolae Veres, desi nu avea calificarea necesara. Dupa 1989, a schimbat cultul comunist cu religia drepturilor omului, de care s-a folosit cu varf si indesat, spunem noi. Si nu este singura.
Personal, nu cred ca cetatenii americani care platesc salariile redactorilor EUROPEI LIBERE stiu ca acestia se ocupa si cu reconspirarea colaboratorilor PCR si ai Securitatii. Precizez ca acest drept la replica este realizat la cererea ''Ziua'' si nu la oferta RADIO EUROPA LIBERA, dar va multumesc pentru prezentarea lui.
Data: 2006-12-14

PS: Mi-am amintit ce-i cu Pepine asta. M-am intalnit, e adevarat, o data in viata mea cu acest personaj. Nu-l puteam "decupa" in 3D de pe un pres, unde se proptise. Era suparat. Ca l-am dat la control, pe cand eram la Civic Media. Ia sa mai sun eu pe la CNSAS... sa vad cum e si cu valul de emigranti tineri trimisi de DSS la BBC, RFE si DW, parca prin 1987... :)
PS': Vezi si "abstractiile" dlui Petre Iancu: http://www.dw-world.de/dw/article/0,2144,3540097,00.html : "(...) dacă se face abstracţie de prezenţa unor turnători ai securităţii la o şcoală de vară organizată la Berlin, ICR şi-a îndeplinit cu brio misiunea de a ameliora imaginea culturală a României". In aceeasi logica a dlui Petre Iancu, daca facem abstractie de crimele lui Stalin sau ale altcuiva, in rest cei doi si-au indeplinit cu brio misiunile, nu?
Dezbatere, pluralism, diversitatea opiniilor? Hm! Ceva e putred, dar nu in Danemarca!

Sa tot condamnam comunismul! Cand Basescu semneaza ca primarul: Mihaies si satrapul culturii romane Ion Janosi, decorati cu "meritul cultural".

Aflam din Adevarul ca Basescu a semnat un decret de decorare pentru 15 scriitori, filologi si lingvisti cu Ordinul Meritul Cultural in grad de Cavaler. Nu stiu cand si care este exact lista, pentru ca pe site-ul Administratiei Prezidentiale nu figureaza ceva de genul asta printre cele mai recente acte semnate de presedinte. M-am distrat cand am vazut titlul: "Mihaies, decorat la Cotroceni" (corect de Cotroceni) pentru ca ma amuza ridicolul situatiei. Cu doar catva timp in urma (cand nu stia ca va deveni un profitor de pe urma mandatului sau de presedinte), Mihaies, intr-un dialog "intelectual" cu Tismaneanu descria asa "cazul Basescu": "Ilustrata superlativ de cazul Basescu, in care orgoliile mitocanesti, interesele de gasca, proasta crestere, incompetenta si nerusinarea isi dau gratios mana, viata politica de la noi pare, tot mai mult, o afacere intre mafioti". Misto, nu? (Vezi textul "Mihaies: Basescu, un mafiot unsuros incompetent si cu o nesimitire de proportii tropicale", aici http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=420&Itemid=93).

Dar citind stirea din Adevarul ceva si mai groaznic m-a cutremurat. Din cei recompensati, Adevarul publica numai cateva nume: membrul GDS din RM, Vitalie Ciobanu (ce merit cultural are, altul decat ca scrie la 22?), Cioculescu, Prelipceanu, Cistelecan, Mircea Mihaies si... academicianul Ioan Maximilian, trecut in paranteza cu numele lui de scena Ion Ianosi (foto), in realitate Janosi.

Janosi, decorat! Pai Janosi a fost practic un criminal al culturii romane! Culmea, desi Tismaneanu il ridica in slavi in revista lor, 22, ("Ion Ianosi este un ganditor de anvergura, un exeget subtil si pasionat al traditiei hegeliano-marxiste, dar si al lui Nietzsche, Dostoievski si Thomas Mann..." - http://www.revista22.ro/html/index.php?nr=2003-05-19&art=456) iar Wikipedia - care pare cel mai ordinar instrument de falsificare a istoriei dupa tipicul comunist - asisderi ("gânditor de stânga", "teoretician luminat", etc - http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Iano%C5%9Fi), tocmai Mircea Mihaies este unul dintre cei care l-a prezentat pe satrapul culturii romane de la cenzura CC al PCR Ion Janosi, in parte din adevarata sa lumina. Ciudat, dar adevarat.

Cine i-a pus presedintelui lista sub nas, (facuta de Iorgulescu din cate scrie in Adevarul) ca sa o semneze ca primarul, e sigur o reptila din specia agentilor anti-Romania infiltrati la Cotroceni (SRI, l-ati avertizat pe presedinte pe cine tine la san?). Ce ziceti de faptul ca o sa cerem retragerea decoratiei care murdareste Statul Roman pe pieptul agentului URSS Ion Janosi, insarcinat de Komintern cu sovietizarea Romaniei si eliminarea romanilor din cultura?

Pana atunci, o sa prezint chiar descrierea comisarului sovietic facuta de colegul lui de lot, Mircea Mihaies:

Umbra "instructorului C. C."

(...)Ca să nu rămân la simple generalităţi, am să aduc în discuţie figura unui vajnic stâlp, încă în viaţă, al comunismului românesc. Se numeşte Ion Ianoşi. Deşi relativ necunoscut marelui public, trece drept un ,guru" al extremei stângi actuale: i se dedică volume omagiale, revanşarzii sistemului comunist se prosternează în faţa lui ca în faţa unui Mesia al materialismului-ştiinţific. Ce mai, un Marx pogorât pe Dâmboviţa! Curios să-i cunosc biografia, am dat, pe Internet, peste aceste fragmente: ,Profesor de filozofie şi estetică, teoretician, autor de monografii, traducător şi recunoscut specialist în filozofia şi literatura rusă, Ion Ianoşi a studiat filologia la Cluj-Napoca şi filozofia la Sankt-Petersburg - unde avea să-şi susţină de altfel şi doctoratul în filozofie. Este autor a numeroase lucrări de filozofie, estetică, istorie literară, monografie şi memorialistică, în care sobrietatea speculaţiei se împleteşte cu generozitatea tolerantă a interpretării. Studiind istoria ideilor şi mentalităţilor, eseurile lui Ianoşi pledează în general pentru nuanţare şi analiză, împotrivindu-se maniheismelor în gândire care au avut, pentru istoria secolului XX în special, consecinţe ideologice şi practice devastatoare."

Frumos, înălţător portret de intelectual umanist! Numai că fişa de dicţionar spune doar o parte a poveştii. Şi anume, aceea solară, a senectuţii ce pluteşte olimpian deasupra întâmplărilor şi faptelor. Dacă informaţiile ar fi fost complete, probabil că motivele de admiraţie ar fi pălit puţin. Am să aduc doar câteva retuşuri acestui profil, aşa cum rezultă din dicţionarele anilor '70, ignorate de fanii cyber-space-ului: dacă tot avem obsesia preciziei, să fim precişi! Dl Ianoşi n-a absolvit facultatea la Sankt-Petersburg, cum în mod oportunist se scrie în fişa de pe site-ul ,Wikipedia", ci la Leningrad. Ca nu cumva să ne sune clopoţeii suspiciunii în urechi, se trece sub tăcere numele universităţii: nu alta decât principala producătoare de ideologi sovietici, ,A. A. Jdanov". O universitate binecunoscută, fireşte, pentru ideile ,anti-maniheiste", de ,generozitate tolerantă" pe care le servea! Iar după întoarcere în ţară, cu doctorat cu tot, devine ,instructor al C.C." al partidului comunist. Şi nu vreme de o lună-două, nu pentru o campanie electorală, ci - ţineţi-vă bine! - timp de zece ani. Mai precis, între 1955 şi 1965. Asta, în ce priveşte biografia. Despre operă, cu alt prilej!

Nu e greu de ghicit de ce au dispărut aceste elemente din prezentarea d-lui Ianoşi. În viaţă fiind, el a putut opta pentru cea mai convenabilă variantă biografică. Acceptând în ditirambica prezentare existenţa acelor tâches honteuses, ar fi însemnat să-şi aplice singur stigmatul aplicat lui Eliade & comp.: de colaboraţionism cu un regim criminal. Dar nimic nu ne poate face să uităm că în perioada în care Ion Ianoşi făcea instrucţie în Comitetul Central al partidului s-a dezlănţuit una din cele mai cumplite vânători de intelectuali din istoria României. Nu era nevoie să fii legionar (Alexandru Paleologu n-a fost, Dinu Pillat n-a fost, N. Steinhardt n-a fost, n-au fost nici Victor Valeriu Martinescu, Vladimir Streinu, Vasile Voiculescu şi nici atâtea alte mii) pentru a înfunda beciurile puşcăriilor şi pentru a fi schingiuit de Securitate. Era suficient să nu placi ,instructorilor C.C." pentru a nu mai vedea lumina zilei cu zecile de ani. Sau te pomeneşti că tocmai exterminarea inamicilor ideologici înseamnă ,pledoarie" pentru ,nuanţă şi analiză", adică specialitatea ,filozofului" în cauză?

Pentru cine citeşte biografia cosmetizată a comuniştilor - mă refer, între altele, şi la penibila operă encomiastică ,Ion Ianoşi. O viaţă de cărturar" -, obsesia punerii între paranteze a episoadelor neconvenabile a atins neruşinarea. Ce-i drept, cu complicitatea unor adulatori ai ,maestrului", care nu suflă o vorbă despre anii petrecuţi de acesta ca membru activ - ,instructor al C.C."! - al regimului asasin al lui Gheorghiu-Dej. În schimb, despre ,instructorul C.C." Ion Ianoşi citim, sub pana unor ucenici şi doctoranzi, multe, minunate şi fragmentare lucruri: suntem invitaţi să admirăm ,profilul intelectual", ,figura distinsului profesor", ,preocupările estetice". ,Profilul" şi ,figura" sunt destul de clare pentru oricine are răbdarea să-i parcurgă lucrările indigeste, ce captează banalităţile aflate, în epocă, la îndemâna oricui.

Personal, aş fi interesat să văd în ce constau ,preocupările estetice" ale unui ,instructor al C. C.": intră, cumva, în sfera lor şi inegalabila artă a schingiurii din anii '50? Intră dinţii smulşi ai arestaţilor şi umilinţele cu adevărat ,artistice" despre care vorbeşte Alexandru Paleologu? Intră ,glorificarea violenţei" şi ,teatralizarea sângelui", în care şi naziştii, şi comuniştii, s-au dovedit mari meşteri? Intră ,zelul turbat în arta torturii"? Intră înlocuirea ,bestialităţii spontane" cu una ,programatică"? Intră ,cluburile de reeducare"? Intră ,liturgia punitivă", ,ierarhizarea ritualică" a suferinţei? Intră, mutilarea prin terfelire a sufletului, după o schingiuire trupească atroce"? Toate acestea sunt, desigur, probe ale înaltului umanism comunist.

Admiratorii săi fanatici - unii dintre ei ajunşi, în ultima vreme, ideologi ai unei stângi pe cât de primitive şi agresive, pe atât de hilare - vor susţine că Ion Ianoşi, inspiratorul lor, era un om de cabinet, o fiinţă blândă ca un înger, incapabilă să ucidă fie şi o muscă. Se prea poate. Problema priveşte apartenenţa politică a personajului: nu puteai fi ,instructor al C.C." în anii represiunii sângeroase fără să fii complice al acelor crime. Nu de alta, dar un ,instructor" instruieşte! Dac-ar fi fost incompetent, dac-ar fi dat alte sfaturi decât cele aşteptate de călăii comunişti, Ion Ianoşi n-ar fi rezistat atât de mult în vârful ierarhiei bolşevice din România. A trebuit ca N. Ceauşescu să-şi aducă propriii oameni pentru ca Ion Ianoşi să facă pasul spre ocupaţiile pur academice.

Comuniştii români au dezvoltat o impecabilă artă a ştergerii din biografie a amănuntelor neconvenabile. Cu toţii parcă s-au născut după 1990. N-o să găseşti nici un fel de trimitere la apartenenţa la un partid criminal - toţi au fost ,distinşi profesori şi intelectuali". Nici unul nu l-a proslăvit pe Stalin, nici unul n-a participat, din birourile capitonate, la exterminarea a clase întregi de cetăţeni nevinovaţi. Toţi au fost ,hegeliano-marxişti". Toţi au slujit umanismul de cea mai nobilă sorginte. E dreptul ucenicilor lui Ion Ianoşi de a ridica pe înalte culmi ale excelenţei mult prea insignifianta-i operă. E dreptul (şi perversiunea) lor de a pune pe fruntea oricui vorbeşte despre un proces al comunismului stigmatul legionarismului. Dar e şi dreptul meu de a-i dispreţui pentru refuzul de a-şi asuma moştenirea comunismului. Mediocri, plicticoşi, resentimentari, turbaţi că au pierdut fotoliile de orchestră, ei încearcă astăzi, culpabilizând la kilogram, să revină acolo unde, ca fii de suflet ai ,instructorului C.C.", erau sortiţi să ajungă: în fruntea frunţii treburilor ţării.

Ca intelectual de convingeri liberale, cred c-a sosit vremea să apăsăm pe pedala unui proces al comunismului. S-a încercat de curând la Strasbourg. Nu s-a reuşit, deocamdată, pentru că Marele Frate de la Răsărit ştie foarte bine să-şi protejeze odraslele. Am adus în discuţie un singur nume, cel al ,instructorului C.C." Ion Ianoşi. România arată cum arată în primul rând din cauza tuturor, a urii pe care au purtat-o semenilor ce nu acceptau dogmele marxisto-leninisto-staliniste. În lipsa acestei minime recunoaşteri a vinei, toate referirile lor la fascism sunt fariseice şi contraproductive: o perdea de fum în spatele căreia se ascunde propriul trecut înspăimântător. Ca antifascist impenitent, ştiu că atâta vreme cât vor plana asupra României umbrele diverşilor ,activişti ai C.C.", ne zbatem degeaba să ieşim din minciună şi mizerie.

Pentru ca Manolescu i-a cenzurat pe alocuri materialul, Mihaies are si alte doua articole dedicate bolsevicului proletcultist in Cotidianul:

http://www.cotidianul.ro/alte_voci_alti_instructori-8132.html

http://www.cotidianul.ro/omul_mobilier_sau_subalternul_de_la_c_c-8384.html

Voi reveni