RAPITA DIN IRAK, jurnalista Florence Aubenas, a ajuns femeie de serviciu la Caen. INFO Compania Blog

Ce mai face Florence Aubenas ? Vă mai aduceţi aminte ? Jurnalista de la Libération răpită în Irak. Florence Aubenas a scris o carte, Quai de Ouistreham, care va apărea la editura L’Olivier, iar Le Nouvel Observateur, unde lucrează acum, tipăreşte les bonnes feuilles (un fragment în avanpremieră). Michel Labro, ziaristul care a spus întregii lumi povestea revoltei de la Braşov din 1987, prezintă volumul în săptămînalul francez cu cel mai mare tiraj de astăzi. Florence Aubenas – un exemplu de profesionalism pentru ciudaţii ei colegi români care îşi pierd vremea în talk-show-uri analizînd neantul politic valah.

Le Monde des livres din 18 februarie o citează : „Treaba mea e să mă descurc cu realul. Să văd lucrurile de la înălţimea fiinţei umane.” […] „Viaţa mea înseamnă să fiu jurnalistă. Asta e identitatea mea profundă.”

În pielea unei femei de serviciu

Cînd a cerut să-şi ia un concediu sabatic, a ieşit zvonul că Florence Aubenas pleacă în Maroc să scrie un roman. Cîteva luni mai tărziu, toată lumea a înţeles că Marocul nu era decît o perdea de fum care trebuia să-i pună la adăpost adevăratul proiect. Florence se instalase la Caen, unde, în mare secret, se hotărîse să se înscrie la şomaj şi să-şi caute de lucru. Făcea totul pe numele ei adevărat, folosindu-şi actele reale, dar îşi pusese ochelari, se vopsise blondă şi îşi strîngea părul la spate. Şi a mers. Numai vreo două persoane au recunoscut-o pe jurnalista al cărei portret fusese afişat pe toate zidurile cu patru ani în urmă.
Preţ de şase luni, din februarie pînă în iulie 2009, Florence Aubenas s-a înrolat în acea armată a contractelor pe durată determinată care alcătuieşte azi o nouă clasă muncitoare. A bătut la uşa agenţiilor de plasare, care, cînd n-au dat-o afară spunîndu-i „Sînteţi mai degrabă de stat la cratiţă, doamnă !”, au tratat-o „cu drăgălăşenia infirmierelor din serviciile în care sînt îngrijiţi bolnavii în fază terminală”. Pînă cînd, într-o zi, o consilieră de la Forţele de muncă a lămurit-o că, în cazul ei, cea mai bună soluţie ar fi să se orienteze către ofertele pentru femei de serviciu. După o lună şi jumătate, iat-o deci pe feribotul care face cursa de la Ouistreham către Anglia, angajată la curăţenie în cabine şi toalete. O oră pe zi, de la 21.30 la 22.30. La asta se vor adăuga alte joburi mici, uneori doar cîteva ore de lucru anunţate pe ultima sută de metri. În total, n-a cîştigat niciodată mai mult de 700 de euro pe lună.
Continuarea la Compania Blog

SEISM IN SRI SAU RAFUIALA INTRE MASONI? Acuzat de Ohanesian de implicare in rapirea din Irak, seful Anti-Tero din SRI, gen Ioan Stefanut, pus pe liber

Ieri, adjunctul SRI, Florin Coldea, l-a schimbat din functie pe generalul Ioan Stefanut, seful Directiei Generale de Pre­venire si Combatere a Te­ro­ris­mului din SRI, sustine, pe blogul sau, Sorin Rosca Stanescu. O "decizie cu totul surprinzatoare", arata jurnalistul. "Omul care l-a creat pe Coldea. Care l-a fa­cut ceea ce este astazi. Se pare ca Florin Coldea isi pregateste capitularea. Si, in acest scop, l-a numit in­terimar, pana la fi­nalul mandatului lui Basescu din 6 decembrie, pe omul sau de casa, Sorin Du­­nea. De trei-patru ori pe an, ge­ne­ralul Ste­fanut este decorat de structurile de informatii ame­ricane pentru merite in lupta impotriva te­ro­rismului. Si iata ca a primit de la fostul sau discipol si actualul sau sef o frumoasa rasplata, la sfarsit de an", spune Rosca Stanescu, citat de Ziua, sub titlul "Seism in SRI".
Despre trecerea in rezerva a lui Stefanut (foto) se zvonea inca din 2007 ca ar fi urmat sa intre in lotul Zamfir - Bidireci, mai ales dupa ce jurnalistul Ovidiu Ohanesian a sustinut ca acesta ar fi fost implicat in cazul "Rapirea din Irak". Mie mi se pare mai interesant zvonul ca tatal sau a fost soferul lui Brucan, pe vremea cand agentul rus era ambasador "roman" la Washington.
O sa va redau mai jos, pentru documentare, un articol din 2007 despre Stefanut si aceasta poveste, din ziarul Atac de atunci, si un articol din primavara anului acesta, despre masonii din SRI, scris de frumoasa Floriana Jucan:

Ovidiu Eduard Ohanesian: "Unul dintre initiatorii rapirii a fost gen. Ion Stefanut de la Antitero!"

Jurnalistul Ovidiu Ohanesian l-a acuzat ieri pe generalul Ion Ştefănuţ, şeful Inspectoratului pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului (IPCT) din cadrul SRI, că a fost implicat în răpirea jurnaliştilor români în Irak. Potrivit lui Ohanesian, datele cu privire la implicarea lui Ştefănuţ în răpire i-au fost furnizate de un „oficial român“.

Jurnalistul a susţinut că fostul şef al Protecţiei Interne din SRI, generalul Ion Maranda, care „ştia tot, fără el nu mişca nimic“, a fost „măturat“ din servicii tocmai pentru că a aflat că Ştefănuţ nu ar fi fost străin de răpire şi a întocmit un raport în acest sens. Jurnalistul a refuzat însă să spună care a fost, concret, contribuţia lui Ştefănuţ la răpirea sa şi a colegilor lui, motivând faptul că a cerut Comisiei parlamentare de control a SRI să facă lumină în acest caz.

Genralul Ştefănuţ, actual şef al IPCT din SRI a scăpat basma curată din scandalul privind fuga lui Omar Hayssam din ţară, după ce Comisia SRI a decis că serviciul nu se face vinovat de fuga sirianului. Asta în ciuda faptului că una dintre unităţile conduse de gen. Ştefănuţ avea obligaţia, conform legii, să îl monitorizeze non-stop pe sirianul considerat un pericol pentru siguranţa naţională.

Ohanesian a solicitat în urmă cu o săptămână, atunci când a fost audiat la comisiei parlamentare de control a SRI, să fie audiaţi de urgenţă şi generalii Sorin Brăteanu, Ion Ştefănuţ, Adrian Isac şi Octavian Hârşeu. Mai mult, Ohanesian spune că a cerut şi desecretizarea raportului generalului Ion Maranda, care vorbea despre implicarea lui Ştefănuţ în răpirea jurnaliştilor români. „Cei din comisie m-au audiat, m-au înregistrat, şi gata. Nu au stabilit nimic. Oricum, comisiile sunt legate de mâini şi de picioare, nu prea au ce să facă. Asta e. Să vedem“, a spus jurnalistul, aduăgând că membrii comisiei nu l-au anunţat dacă îi vor audia sau nu pe ofiţerii respectivi. Jurnalistul a mai cerut şi în instanţă audierea generalilor respectivi, dar judecătoarea Sofica Dumitraşcu a refuzat, cu o excepţie. Generalul SIE Octavian Hârşeu, care însă a dispărut brusc. Deşi a fost citat de mai multe ori, acesta nu s-a prezentat la audieri.

Pentru a vă face o imagine completă a numelor implicate în acest caz, este necesar să devoalăm legăturile dintre cei nominalizaţi şi modul în care aceştia au crescut în grade. Astfel, despre şeful Secretariatului General al SRI, generalul Sorin Brăteanu, se spune că a fost „primul tătic“ al actualului prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, pe care l-a şi năşit. Brăteanu l-a „crescut“ pe Coldea, după care l-a pasat în curtea generalului Ştefănuţ, la IPCT. În timpul scandalului privind răpirea jurnaliştilor, Coldea a fost introdus de cei doi generali SRI menţionaţi în vizorul lui Traian Băsescu, ulterior acesta fiind imediat promovat ca prim-adjunct al SRI (culmea!), exact în ziua în care preşedintele Băsescu semna decretul de trecere în rezervă a generalului Maranda. Despre Coldea mai trebuie spus că nu a dat examenul de licenţă în acelaşi an în care a absolvit studiile universitare, motivele invocate fiind „de ordin medical“ - după cum susţin oficialii SRI.

Generalul Ştefănuţ este o figură destul de controversată în serviciile de informaţii. El şi-a început activitatea la Securitate, fiind propulsat datorită faptului că tatăl său a fost şoferul politrucului Silviu Brucan, în perioada în care acesta a fost ambasador al României în SUA. Înainte de moartea lui Brucan, reporterii ATAC au încercat să îi ia un punct de vedere cu privire la ascensiunea generalului Ştefănuţ în SRI, dar acesta a refuzat să comenteze.

Generalul Octavian Hârşeu, fost număr doi în Ambasada României la Bagdad, a fost unul dintre cei mandataţi de statul român să negocieze cu ră- pitorii jurnaliştilor. Despre el mass-media a spus că ar fi ofiţer SIE, iar acesta n-a negat o asemenea ipoteză. Un alt personaj cheie în răpire este fostul ambasador al României în Irak, Ştefan Stuparu. Despre el jurnalistul Ohanesian a menţionat că a fost decorat de două ori de Băsescu ca să tacă: „El e ofiţer sub acoperire SIE şi a primit ordin să îl predea pe Munaf americanilor, a trecut peste primul-ministru şi peste ministrul de externe şi a executat ordinul. A primit ordinul de mult mai de sus. Gândiţi-vă că Băsescu l-a decorat a doua oară, cu două trei zile înainte de a fi suspendat, numai ca să tacă“. Jurnalistul a atras atenţia asupra asemănării dintre acest caz şi cel al ambasadorului României la Roma, Valentin Colţeanu, care a semnat, împreună cu alţi cinci oficiali străini, o scrisoare către Romano Prodi, urmare a căreia a fost rechemat la post: „După ce a izbucnit scandalul cu Colţeanu, MAE a răspuns răguşit, după câteva zile, că ambasadorul a avut aprobare verbală de la MAE. A primit telefon mai de sus şi el, ca şi Stuparu, adică de la Băsescu“.
05 Iunie 2007

Masoni la Ateneu

Sambata trecuta am fost la un concert privat gazduit de Ateneul Roman.

Instrumentistii Filarmonicii „George Enescu", condusi de maestrul Cristian Mandeal, au fost mai insufletiti ca de obicei, interpretand celebrele „Mica serenada" a lui Mozart, „Dunarea albastra" a lui Strauss, „Dansul focului" al lui Manuel De Falla, „Dansul sabiilor" al lui Khachaturian si alte minuni ale muzicii clasice, cu o forta si o expresivitate unice.
Eu ascult deseori muzica clasica in masina si am o prietena draga, cu un exceptional simt al umorului, care, de fiecare data cand se urca in dreapta, imi zice: „Auzi, tu nu te-ai saturat de manelele astea??? Tot cu Guta si Adi Minune esti?" Zambim, desigur!
Pretextul concertului a fost ca si pentru masoni a venit primavara... muzicala, ei fiind si organizatorii, si „beneficiarii" acestui eveniment.
Programul a fost superb, gandit nu doar pour le conaisseurs, ci si pentru profani.
Minunate si balerinele de la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali", care in pauza au incantat asistenta cu un balet impecabil.
Momentele de maxima virtuozitate instrumentala si emotie interioara, vitalizanta chiar si pentru suflete amortite, au fost shubertianul „Ave Maria", „Adagio"-ul lui Albinoni (mai ales ca nu era cantat in memoria vreunui decedat), ci doar ca sa incante publicul prezent, si o varianta proprie, cantata in premiera, a Ochichornia.
Si, ca sa vedeti cum se nasc legendele si miturile populare... trebuie sa va povestesc ca ceea ce parea o certitudine pentru sutele de oameni prezenti in sala (si pentru cei care priviti fotografiile alaturate), si anume apartenenta mea la serviciile secrete, a fost, in fapt, o pura fatalitate. Am fost invitata la concert de organizatorul Elena Vernescu, doamna cu multa dragoste pentru cultura. Desi aveam rezervat un loc intr-o loja situata in plan secundar, in care m-am si asezat insotita de o prietena si de alti doi distinsi intelectuali, inainte de inceperea concertului, diplomatul Mircea Gheordunescu, fost director adjunct al Serviciului Roman de Informatii, pe care l-am vazut de trei ori in viata mea, m-a invitat in loja sa, aflata mai in fata, cu gentiletea unui barbat care, vazandu-ma micuta de statura, s-a gandit, probabil, sa-mi inlesneasca o vizibilitate mai buna a scenei. Si n-am refuzat invitatia. Desigur, cei din sala, care ne-au recunoscut, si-au spus fara dubii: „Iata dovada!" sau „Iata inca o dovada!" ca doamna Jucan este spioana, si de mult, nu de acum, din moment ce Gheordunescu, om vechi in servicii, o insoteste la concert! M-am amuzat mult, ma amuz si acum cand scriu, si-mi consolidez principiul potrivit caruia m-am obisnuit sa judec lucrurile in viata: nimic nu e cum pare. Iar daca va mai spun ca la dreapta statea si Florian Coldea cu sotia, legenda este deja imposibil de contrazis.
Apropo de Coldea, trebuie sa va spun ca n-am vazut in viata mea un chip mai impenetrabil, pe care nici macar muzica nu l-a miscat, ca al lui. Nu am reusit sa inteleg, nici macar sa deduc, daca i-a placut concertul, daca s-a plictisit sau daca, dimpotriva, l-ar fi vrut prelungit. Un ofiter de informatii perfect (sau poate tocmai de aceea imperfect!), care nu transmite nimic. Mircea Gheordunescu mi l-a laudat indelung, impartasindu-mi superlativele cu care toate serviciile omoloage SRI-ului le-au avut la adresa lui Florian Coldea de-a lungul timpului. Se pare ca, intr-adevar, in timp ce George Maior este cartea de vizita a institutiei, diplomatul cu discurs si portavocea in lume, Coldea conduce, in fapt, Informatiile, este omul care coordoneaza activitatea propriu-zisa. Din pacate pentru el, vorba unui prieten, este maximul ce va putea obtine in acest domeniu, intrucat directorul plin va fi intotdeauna o functie politica, iar Coldea, care s-a remarcat printr-o loialitate, de altfel laudabila, fata de presedintele Traian Basescu, nu va avea suportul unui viitor presedinte, daca il va chema altfel decat pe actualul. Ceea ce apreciez eu la Florian Coldea este nu numai relatia buna cu seful statului, cat mai ales aceea cu procurorul general, Laura Codruta Kovesi. Prietenii stiu de ce.
Am mai remarcat si faptul ca masonii sunt oameni eleganti, cu prestanta si cu aerul misterios ce-i caracterizeaza pe toti, transmitand vizibil superioritatea celui care apartine unei caste, unei organizatii superioare.
Numele a cel putin trei masoni celebri, Negruzzi, Alecsandri si Kogalniceanu, ne dominau de sus, pe de cupola Ateneului.
Am vazut oameni al caror liant raman principiile iubirii fraterne, al intr-ajutorarii (din pacate reciproce, caci rar am vazut masoni generosi cu cei din afara societitii!) si al adevarului, dar acel adevar doar de ei cunoscut si doar intre ei marturisit. Oricat ocultism ar acoperi masoneria, eu cred ca ramane o societate, si nu o secta, discreta, iar nu secreta.
Asta nu i-a educat insa, pe multi, in sensul de-a face diferenta dintre aplauzele normale pentru sfarsitul partiturii si cele nepotrivite de la sfarsitul partilor, care nu inseamna, de fapt, finalul. Avand in vedere insa ca masonii se ocupa cu organizarea politica si geostrategica a lumii, le scuzam nivelul muzical. O seara superba, in care m-am indragostit nu numai de muzica, ci si de unii oameni.

22 Mai 2009 - Q Magazine

NOTA MEA: NO COMMENT

BASESCU in Irak

Detalii aici >>>

FOTO-INFO Obama asemuit cu Hitler. Iaca Justitie americana: un militar care a ucis patru irakieni condamnat pe viata cu... eliberare conditionata

Berlin, 16 apr /Agerpres/ - Un sergent-sef american a fost condamnat joi la inchisoare pe viata, cu posibilitatea de eliberare conditionata, de o curte martiala americana din Germania pentru uciderea a patru detinuti in Irak, relateaza AFP.

John Hatley, 40 de ani, a fost gasit vinovat miercuri pentru uciderea a patru detinuti, intr-un caz in care au mai fost condamnati pana acum alti patru militari americani. Curtea martiala de la baza de la Vilseck din vestul Germaniei l-a gasit vinovat de cele patru omoruri si de 'conspiratie in vederea comiterii unei crime premeditate'. In schimb, el a fost achitat in ceea ce priveste moartea unei a cincea persoane, un prizonier irakian care si-a pierdut viata in ianuarie 2007. Potrivit curtii, in primavara lui 2007, la Bagdad, sergentul-sef a participat la executia a patru prizonieri banuiti ca ar fi organizat o ambuscada impotriva unor soldati americani, dar care urmau sa fie eliberati din lipsa de probe.
Dupa cum au declarat mai multi martori, inclusiv unul dintre sergentii condamnati, cei patru prizonieri, care au fost imobilizati si legati la ochi, au fost executati cu un glont in cap, dupa care cadavrele lor au fost aruncate intr-un canal din sud-vestul Bagdadului. Cadavrele nu au mai fost gasite niciodata, iar anchetatorii nu au reusit sa stabileasca nici locul si nici data exacta a executiilor.

Luni, in deschiderea procesului sau, sergentul-sef Hatley, actualmente atasat la cea de-a 172-a brigada de infanterie din Germania, a pledat nevinovat pentru faptele ce ii erau imputate. AGERPRES/(Bogdan Muresan)

Foto stanga: Proteste in SUA anti-Obama

Foto dreapta: Tortura SUA la Abu Ghraib

Pantoful curajosului jurnalist anti-Bush a ajuns statuie in orasul lui Saddam

O sculptură in formă de pantof uriaş, un omagiu adus jurnalistului irakian Muntazer al-Zaidi, care a aruncat cu pantofii in fostul preşedinte american George W. Bush, a fost ridicată la Tikrit, la 180 de kilometri nord de Bagdad, oraşul natal al fostului dictator Saddam Hussein, relatează AFP, potrivit NewsIn.
Opera artisului Laith al-Ameri are o inălţime de trei metri şi o lăţime de 2,5 metri şi reprezintă un pantof in care este plantat un arbore. Aceasta a fost instalată marţi in grădina Fundaţiei Copilăriei, o organizaţie irakiană care se ocupă de copiii ai căror părinţi şi-au pierdut viaţa in violenţele care au afectat ţara după invazia americană din martie 2001.
"Sculptura nu este o recuperare politică a vreunui partid sau organizaţii", a declarat Chaha al-Juburi, directoarea fundaţiei, aplaudată de o mulţime de circa 400 de persoane. "Este un cadou pentru familia lui Muntazer al-Zaidi, un erou a cărui acţiune le-a permis tuturor irakienilor să işi ridice capetele", a spus şi Faten Massiri, un alt responsabil din fundaţie.
In 14 decembrie, jurnalistul s-a ridicat brusc in timpul unei conferinţe de presă a preşedintelui american şi a premierului irakian Nuri al-Maliki şi a strigat: "Este sărutul de adio, caine", inainte de a arunca in Bush cu pantofii.
Procesul jurnalistului, aflat incă in inchisoare, urma iniţial să aibă loc in 1 decembrie, dar a fost amanat pe termen nedefinit. (Z.O.)

Bush, atacat cu pantoful in Irak de un ziarist musulman care a vrut sa spele onoarea irakienilor