Pages

Monday, November 24, 2008

Studenţii basarabeni din România si-au ales deja reprezentantul din Parlamentul Romaniei: Eugen Tomac

Organizaţiile studenţilor basarabeni din Bucureşti, Braşov, Galaţi şi Constanţa şi-au exprimat luni, 24 noiembrie, sprijinul pentru candidatul Partidului Democrat Liberal (PD-L), Eugen Tomac, la funcţia de deputat în Parlamentul României. Vlad Durnea, preşedintele Organizaţiei Studenţilor Basarabeni (OSB) din Bucureşti, a declarat într-o conferinţă de presă la Info-Prim Neo că aceste alegeri sunt extrem de importante, având în vedere că, „pentru prima dată după 1940, Basarabia îşi va putea trimite în Parlamentul României un deputat care să o reprezinte”. „Din sondajele de opinie ştim că Eugen Tomac se poziţionează pe primul loc. Însă, dacă el nu va acumula 50%+1 din voturi, riscăm ca Basarabia să nu aibă un deputat în Parlamentul României, deoarece prin redistribuire locul va reveni altui candidat din colegiile Europa şi Asia, America sau Africa”, a explicat Vlad Durnea. Studenţii au decis să-l sprijine la alegeri pe colegul lor de generaţie Eugen Tomac, care a înfiinţat în 2000 Liga Tinerilor Români de Pretutindeni şi a desfăşurat numeroase programe în srijinul studenţilor basarabeni. „Eugen Tomac este singurul candidat care a venit la noi cu un program concret în ceea ce priveşte susţinerea tinerilor basarabeni care se află la studii în România. Este cel care ne-a ajutat în ceea ce priveşte demersurile către Ministerul Educaţiei ca să fie mărit cuantumul burselor în toamna acestui an până la 65 de euro. Şi tot el este cel care a făcut toate demersurile în ceea ce priveşte acordarea cetăţeniei române pentru toţi tinerii basarabeni care au studiat în România începând cu anul 1990 până acum”, a spus preşedintele OSB Bucureşti. „Eugen Tomac a fost mereu alături de noi, de proiectele pe care le-am desfăurat pe plan local. A fost întotdeauna aproape de problemele noastre, ne-a susţinut, ne-a ajutat”, a spus Alexandru Jurcăneanu, preşedintele Ligii Studenţilor Basarabeni din Galaţi. „Contracandidaţii lui Eugen Tomac nu au venit cu nici o propunere, nici un program de susţinere a studenţilor basarabeni şi nu sunt cunoscuţi în rândul studenţilor”, a remarcat Eduard Burlacu, vicepreşedinte OSB Braşov. „Am avut deja doi deputaţi basarabeni în Parlamentul României (aleşi pe listele partidelor din România – n.r.), care niciodată nu s-au interesat de soarta celor peste 10 mii de studenţi şi elevi din România. Astfel, este o şansă unică pe care nu vrem s-o irosim”, a menţionat reprezentantul studenţilor basarabeni din Constanţa, Anatol Tinică. Potrivit lui Dinu Gându, membru senior la Liga Studenţilor din România, fondator al Ligii Studenţilor Basarabeni din Galaţi, Eugen Tomac este singurul candidat care are şanse reale de pune în practică a programul său electoral, având sprijinul PD-L, cel mai mare partid din România. Candidatul PD-L Eugen Tomac promite acordarea cetăţeniei române tuturor absolvenţilor basarabeni din România, majorarea burselor până la 200 euro, permise de muncă în baza carnetelor de student. Tomac este născut în sudul Basarabiei, are 27 de ani şi este absolvent al Facultăţii de Istorie de la Universitatea din Bucureşti, în prezent doctorant la aceeaşi facultate. Din 2006 este consilierul preşedintelui României Traian Băsescu responsabil de relaţiile cu românii de pretutindeni.
Cetăţenii români din R. Moldova sunt aşteptaţi la 30 noiembrie la patru secţii de votare din Chişinău: două secţii în incinta Consulatului României din strada Grigore Ureche, 2 şi câte o secţie la Ambasada României – str. Bucureşti, 66/1 şi la Secţia consulară din strada Vlaicu Pârcălab, 39.
vlad durnea despre eugen tomac.mp3 (99 KB)
liderii organizatiilor studentesti.jpg (61 KB)

No comments: