Noua noi Sfinti Romani

Manastirea Neamt a devenit, in ziua Inaltarii Domnului, centrul spiritual al tarii, peste 5.000 de credinciosi din toata tara participand la Sfanta Liturghie oficiata la Manastirea Neamt, urmata de canonizarea a noua sfinti care au trait in secolele trecute in aceasta zona.

Cei noua sfinti canonizati joi, dupa Sfanta Liturghie, sunt Cuviosii Simeon si Amfilohie de la Pangarati, praznuiti pe 7 septembrie, Chiriac de la Tazlau - pe 9 septembrie, Iosif si Chiriac de la Bisericani - pe 1 octombrie, Cuviosul Rafail si Parintele Partenie de la Agapia Veche - pe 21 iulie, Iosif de la Varatec - pe 16 august si Ioan de la Rasca si Secu - pe 30 august.

Referindu-se la insemnatatea momentului, directorul Seminarului teologic Neamt, Ioan Mihoc, a afirmat ca poate la sute de ani o data se intampla sa fie proclamati in acelasi timp noua sfinti. Parintele considera Manastirea Neamt drept ''cea mai importata institutie de cultura si spiritualitate a zonei nemtene, care a dat multi intelectuali, oameni de o sfintenie rara'', poate si datorita faptului ca in preajma a functionat o scoala teologica.

***

Cuviosii Simion si Amfilohie de la Pangarati, praznuiti pe 7 septembrie, s-au aratat oameni ai Duhului Sfant si au trait intre secolele XV-XVI, in Moldova, fiind considerati traitori de talia Cuviosului Daniil Sihastrul, sfetnicul Voievodului §tefan cel Mare.Cuviosul Simion s-a nascut in secolul al XV-lea intr-un sat de langa Piatra Neamt. El a intrat in obstea manastireasca de la Bistrita, dar sporind duhovniceste, s-a retras pe muntele numit Paru. Aici si-a facut o chilie din barne, petrecand in rugaciune. Se spune ce §tefan cel Mare a auzit de nevointa sa si i-a daruit bani pentru a inalta o o biserica cu hramul Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir, iar in jurul sau s-au adunat multi ucenici. Potrivit scrierilor bisericesti, cuviosul avea darul vindecarii bolilor. Ramasite din moastele sale au fost ingropate in Cetatea Sucevei.

Cuviosul Amfilohie de la Pangarati s-a nascut in anul 1487, in nordul Moldovei. §i-a inceput viata monahala la Manastirea Moldovita, apoi a devenit staret la Pangarati, conducand obstea monahala timp de 56 de ani. A fost unul dintre reperele spirituale ale Bisericii din Moldova. A murit in 1570, daruind credinciosilor din lumina pe care a strans-o in suflet prin rugaciune si ascultare.

Cuviosul Chiriac de la Tazlau s-a nascut la sfarsitul secolului al XVI-lea, intr-o familie de credinciosi din satul Mesteacan. De mic copil, fiind luat de parinti la sfintele slujbe de la Manastirea Tazlau, a simtit ca sufletul i se ''inaripeaza cu dumnezeiescul dor'', drept pentru care, luand binecuvantare parinteasca, a intrat din frageda tinerete in obstea Manastirii Tazlau. A deprins viata monahiceasca in manastire, apoi a fost hirotonit diacon si preot, devenind in scurta vreme un iscusit povatuitor de suflete. Dorul de o nevointa mai aspra il face sa se retraga in pustnicie intr-o pestera pe un munte din apropierea manastirii, numit Magura Tazlaului, impreuna cu alti sihastri, unde a stat zeci de ani. Vazandu-se inconjurat de multi ucenici, peste treizeci, Cuviosul Chiriac a inaltat pe munte, alaturi de chilia sa, un mic altar de rugaciune, in care se ruga ziua si noaptea si unde marturisea pe fiii sai duhovnicesti. Atat monahii, cat si credinciosii de rand il cautau, minunandu-se de blandetea si intelepciunea sa, si pe multi a indreptat pe calea cea dreapta. El este considerat ctitorul duhovnicesc al Manastirii Tazlau. A trecut la cele sfinte in jurul anului 1660, avand mormantul in pridvorul bisericii manastirii.

Cuviosul Iosif de la Bisericani este cel dintai sihastru cunoscut in muntele Bisericanilor si intemeietorul manastirii cu acelasi nume. Plecat la Ierusalim, el s-a retras in Valea Iordanului, unde a ajuns, in cativa ani, sihastru vestit, intemeind, ulterior, prima comunitatea duhovniceasca romaneasca din Tara Sfanta.

Cuviosul Chiriac s-a retras intr-o pestera din muntele Simon, unde a trait singur, timp de 60 de ani. Vara si iarna petrecea pe munte cu trupul gol, in rugaciune curata, biruind cu puterea lui Hristos si neputintele firii si ispitele diavolului. Moastele lui au fost asezate in pestera in care a trait, unde mai tarziu a fost amenajat un paraclis in cinstea lui.

Cuviosul Rafail s-a nascut in satul Bursucani, din tinutul Barladului, fiind fiul unor parinti virtuosi si de neam bun. Ascultandu-si chemarea si purtand frica de Dumnezeu, el a venit la Agapia cu dorinta de a urma calea mult batatorita de sihastrii din veac si a fost uimit vazand viata aspra, rugaciunea si tacerea parintilor agapeni. Dupa indelunga pregatire, ucenicul s-a imbracat in hainele monahale si a primit numele Rafail, care inseamna ''Dumnezeu aduce vindecare''. n Condica Sfanta si in pomelnicele vechi este numit Fericitul Staret Rafail. Toti il priveau ca pe o icoana a virtutilor. Dupa trecerea la cele vesnice, ucenicii i-au dezgropat trupul si l-au gasit bine mirositor, motiv pentru care l-au asezat in biserica spre inchinare. Din intrega tara veneau credinciosii sa se inchine la sfintele sale moaste, mai ales la hramul Manastirii Neamt, cand avea loc pelerinajul la Manastirile Neamt, Agapia si Secu. La Agapia Veche, acest pelerinaj continua si in prezent, partidin aceste sfinte moaste fiind in unele manastiri din Moldova.

Parintele Partenie este considerat vrednic urmas al sihastrilor din Muntii Agapiei, el traind in aceste locuri in veacul al XVII-lea. Sf. Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, care a cunoscut multi calugari cu inalta viata duhovniceasca din Moldova, il numara pe Cuviosul Partenie printre sfintii romani carora le-a urmarit viata. Parintele Partenie avea darul tamaduirii si se spune ca scotea demoni din oameni. Drept marturie a vietii sale sfinte este faptul ca, dupa trecerea la cele vesnice (1660), trupul fiindu-i dezgropat, a fost gasit intact. Se spune ca se faceau minuni la mormantul sau. La sfintele sale moaste veneau sa se inchine calugari si credinciosi de pretutindeni. Sfintele moaste ale Cuviosului Partenie au fost tainuite, odata cu ale Cuviosului Rafail. Ierarhul Ioan de la Rasca a trait in veacul al XVII-lea, fiind contemporan si chiar ruda cu Mitropolitul Varlaam al Moldovei. S-a nascut in tinutul Vrancei (pe atunci numit tinutul Putnei), din neam de razesi, intr-o familie de buni crestini, Gheorghe si Anastasia. Avand pilda rudei sale, Varlaam Motoc, tanarul Ioan a dorit sa-si dedice toata viata slujirii lui Dumnezeu, intrand in viata monahala. Aici, la Rasca, tanarul vrancean a fost calugarit de egumenul Agafton, in jurul anului 1630, primind la calugarie numele Ioan. n anul 1632, Varlaam a ajuns Mitropolit al Moldovei, iar la scurt timp l-a mutat pe calugarul Ioan de la Manastirea Rasca, la Manastirea Secu, dandu-i chilia sa, cartile si lucrurile pe care mitropolitul le pastra aici. Din anul 1674 si pana la fericita sa mutare la Domnul, in anul 1685, a pastorit Episcopia Romanului, ducand o viata pilduitoare: smerit, bogat in virtuti si aparator neinfricat al dreptei credinte. Cat timp a pastorit la Roman, a ctitorit Manastirea Mera, in tinutul sau natal, si a rectitorit Manastirea Varzaresti, in apropierea celei dintai. In anul 1685, fericitul Ioan a trecut la Domnul. El a fost inmormantat langa biserica mare de la Manastirea Secu, in partea de nord. Cuviosul Ieroschimonah Iosif s-a nascut in jurul anului 1750, in satul Valea Jidanului din Transilvania. In acea vreme a avut loc revolta romanilor ortodocsi din Transilvania, condusa de Cuviosul Sofronie de la Cioara, impotriva asupririi austriece si a Bisericii de Apus. Din cauza presiunilor religioase si politice, romanii statornici in credinta ortodoxa au venit in Moldova, intre care si familia Cuviosului Iosif. A cunoscut viata monahala din tinerete, alegand sa devina ucenic al Cuviosului Paisie Velicicovschi, pe cand se afla la Manastirea Dragomirna. Dupa anul 1785, Cuviosul Iosif a fost randuit sa puna bazele Manastirii Varatic, impreuna cu maica Olimpiada, iar mai apoi si Nazaria, ucenitele sale duhovnicesti de la Schitul Durau. Aici a devenit ctitor al celor doua biserici de la inceputul manastirii, al celei din lemn (1785) si apoi din zid (1808-1812), ambele cu hramul ''Adormirea Maicii Domnului''. A trecut la cele vesnice la 28 decembrie 1828, fiind inmormantat in pronaosul Bisericii ''Adormirea Maicii Domnului'', din Manastirea Varatic.

Ierarhul Ioan de la Rasca a trait in veacul al XVII-lea, fiind contemporan si chiar ruda cu Mitropolitul Varlaam al Moldovei. S-a nascut in tinutul Vrancei (pe atunci numit tinutul Putnei), din neam de razesi, intr-o familie de buni crestini, Gheorghe si Anastasia. Avand pilda rudei sale, Varlaam Motoc, tanarul Ioan a dorit sa-si dedice toata viata slujirii lui Dumnezeu, intrand in viata monahala. Aici, la Rasca, tanarul vrancean a fost calugarit de egumenul Agafton, in jurul anului 1630, primind la calugarie numele Ioan. In anul 1632, Varlaam a ajuns Mitropolit al Moldovei, iar la scurt timp l-a mutat pe calugarul Ioan de la Manastirea Rasca, la Manastirea Secu, dandu-i chilia sa, cartile si lucrurile pe care mitropolitul le pastra aici. Din anul 1674 si pana la fericita sa mutare la Domnul, in anul 1685, a pastorit Episcopia Romanului, ducand o viata pilduitoare: smerit, bogat in virtuti si aparator neinfricat al dreptei credinte. Cat timp a pastorit la Roman, a ctitorit Manastirea Mera, in tinutul sau natal, si a rectitorit Manastirea Varzaresti, in apropierea celei dintai. n anul 1685, fericitul Ioan a trecut la Domnul. El a fost inmormantat langa biserica mare de la Manastirea Secu, in partea de nord. ROMPRES/ (Victoria Vioara)

***

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI – ZIUA EROILOR, SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ A POPORULUI ROMÂN
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (5 iunie 2008) este şi ziua dedicată pomenirii eroilor neamului.
În această zi, în toate bisericile, mănăstirile şi catedralele ortodoxe din ţară şi străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului. Slujbele de pomenire vor fi oficiate după Sfânta Liturghie şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.
Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi Sărbătoare Naţională Bisericească. Totodată, Legea 379/2003, privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, Ziua Eroilor, potrivit tradiţiei, ca Sărbătoare Naţională a poporului român.