Unde a ajuns Biserica stramoseasca dupa suspecta moarte a Patriarhului?!
Apostatul Corneanu dupa Sfantul Sinod :Reporter: Legat de momentul acesta al sinodului, cum primiţi decizia sfîntului sinod, Înalt Prea Sfinţia Voastră?
Nicolae Corneanu: Cu toată smerenia şi buna credinţă. Sînt încrezător în realitatea, obiectivitatea tuturor hotărîrilor Sfantului Sinod. Şi nu pot decît să fiu cu recunoştinţă pentru faptul că Sfantul Sinod apreciază şi bunele şi relele aşa cum se cuvine.
Reporter: A fost o greşeală gestul pe care l-aţi făcut?
Nicolae Corneanu: Deocamdată Sfantul Sinod a fost, să zic aşa, cu obiectivitate critică faţă de ceea ce am făcut eu, dar e dreptul Sfantului Sinod.
Reporter: Regretaţi lucrul acesta?
Nicolae Corneanu: Sigur că îmi pare rău că s-a ajuns la aşa situaţie, dar îmi păstrez credinţa în bunul Dumnezeu...
Apostatul Corneanu dupa Sfantul SinodInregistrarea ii apartine pr Visarion Alexa, reporter al RRA. Materialul a fost difuzat la ştirile de dimineaţă, azi, 10 Iulie 2008.Întrebarea mea şi a tuturor:
Unde este pocăinţa pentru care Corneanu a fost iertat?Şi încă un lucru: Dacă oricine din noi se duce la spovedanie şi spune că a căzut în păcat, în orice păcat, duhovnicul va avea grijă să-i dea canon. În cazul apostaziei, zic Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi, canonul era caterisirea, adică oprirea de la slujbă pe viaţă. De asemenea, şi de la Sfînta Împărtăşanie, săvîrşită de alţi clerici ortodocşi. În caz de pocăinţă, aşa cum s-a întîmplat pînă acum (vezi cei căzuţi la sinodul de la Ferrara-Florenţa, 1438-39, ierarhii care s-au împărtăşit cu papistaşii apoi s-au pocăit şi s-au întors), măcar o vreme au stat deoparte de slujire şi de Sfintele Taine. Iar după acest canon au fost primiţi să slujească.
Reamintesc că cei dintre clerici care apostaziau în persecuţiile primelor veacuri nu mai erau primiţi ca clerici după ce se întorceau prin pocăinţă. Avem, de data aceasta, pe cineva care a apostaziat. Episcopul este episcopos, adică veghetor, supra-veghetor al turmei lui Hristos. Cînd conştient de dogme şi canoane (căci fără cunoştinţa lor nu ajunge episcop) se leapădă de ele şi se împărtăşeşte cu ereticii, el nu mai este episcop = veghetor, ci trădător. Corneanu a trădat şi, conform răspunsurilor care vădesc viclenie şi lipsă de pocăinţă, rămîne în continuare un APOSTAT şi trădător al lui Hristos şi al Bisericii Sale.
Dacă un general trece la inamic şi se întoarce, poate Curtea Marţială nu-l va împuşca. Poate. Dar niciodată nu va fi din nou trimis pe front. Nu este oare Biserica în veşnic război cu întunericul acestei lumi, cu păgînismele, ereziile, umanismele şi păcatele de orice fel? Cu cît mai mult se cerea dreptate. Dar dacă 47 de episcopi au votat pentru iertarea cuiva care nu s-a pocăit şi menţinerea sa în funcţie, atunci BOR este o turmă în derivă, fără păstori. Moartea stă la uşă.
Dacă cei căzuţi în prigoane, supuşi la chinuri şi apostaţi, iar mai apoi întorşi prin pocăinţă la Biserica lui Hristos, nu erau primiţi a mai fi clerici, oare cu cei ce de bună voie dezertează la vrăjmaşii Bisericii şi nu fac nici un gest de pocăinţă publică ce este de făcut?
E uluitor ce minţi slabe au avut cei 47 de ierarhi care au votat pentru iertarea necondiţionată. Nici unul nu a văzut ţesătura abilă a patriarhului. Acest om se joacă cu sinodalii ca un copil cu nişte mingi de ping-pong. N-a realizat nimeni că cei doi nu au greşit celor 47, ci Bisericii, care are ea singură nişte legi, puse de Sfinţi, nu de oameni trupeşti.
Cînd şi-a citit cuvîntul de chemare la pace nu a auzit nimeni aceste cuvinte: "considerăm că, printr-un dialog teologic sincer si profund, pot fi redefinite dogmele care separă Biserica Romano-Catolică de cea Ortodoxă" ? Sau propoziţia următoare, expresia "înnoirilor profunde de viaţă şi civilizaţie" în care a fost educat: "În acelasi timp, este necesar ca ortodocsii clerici, monahi si mireni să nu folosească cu usurinţă si patimă cuvinte grele ca „erezie" si „eretici", „apostazie" si „trădare", la adresa altor ortodocsi sau la adresa altor crestini, deoarece adesea sub pretextul că salvăm Ortodoxia ne urâţim sufletul, întrucât despărţim dreapta credinţă de iubirea crestină smerită." ?
Monstruozitatea cugetului unora ne dă lecţii de estetică. Orwell şi Huxley, iată, a venit vremea utopiilor voastre. E vremea cînd răul este numit bine, şi binele rău.
Ia să vedem, însă, cam cum ar răspunde Sfîntul Apostol Pavel acestor mizerii (din Epistola către Timothei citire):
3:1 Şi aceasta să ştii, că în zilele cele de apoi vor veni vremi cumplite.
3:2 Că vor fi oamenii iubitori de sine, iubitori de argint, măreţi, trufaşi, hulitori, de părinţi neascultători, nemulţumitori, necuraţi.
3:3 Fără de dragoste, neprimitori de pace, clevetitori, neînfrânaţi, nedumestnici, neiubitori de bine.
3:4 Vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu.
3:5 Având chipul bunei credinţe, iar puterea ei tăgăduind; şi de aceştia fereşte-te.
3:6 Că dintru aceştia sunt cei ce se vâră prin case, şi robesc pe femeiuştile cele îngreunate de păcate, cele ce se poartă cu multe feluri de pofte.
3:7 Care pururea se învaţă, şi niciodată la cunoştinţa adevărului a veni nu pot.
3:8 În ce chip şi Ianis şi Iambris s-au împotrivit lui Moise, aşa şi aceştia stau împotriva adevărului, oameni stricaţi fiind la minte, nelămuriţi în credinţă.
3:9 Ci nu vor spori mai mult, că nebunia lor arătată va fi tuturor, precum şi a acelora s-a făcut.
Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi! Tu ne-ai spus că va veni ziua aceasta, dar noi credeam că va întîrzia. De acum doar Tu, Doamne, mai poţi face ceva.
Acum exact 3 ani l-au caterisit fără judecată şi fără drept de apel pe Părintele Daniil de la Tanacu, care azi stă în puşcărie (şi) pentru lepădarea lor de puterea bunei-credinţe. Iar pe aceştia, care public au smintit turma şi nu şi-au făcut pocăinţa publică, ci, din contra, răspund "Nu eu am greşit, ci sinodul crede asta", pe aceştia, zic, îi iertăm, de parcă fără să ştie au mîncat un biscuite cu lapte praf într-o zi de post.
Dar dacă ei ne cred proşti, le răspundem că, deşi în chip absolut aşa este, totuşi Hristos e cu noi. Sărmanii, nu ştiu Cui stau împotrivă.
Sfântul Alexandru a omorât cu rugăciunea şi pe rău-credinciosul Arie, pentru că, trecând câţiva ani de la Sinodul cel dintâi a toată lumea şi fiind chemat la Constantinopol acel eretic, a amăgit cu vicleşug pe dreptcredinciosul împărat Constantin, când l-a întrebat de crede astfel, precum Sfinţii Părinţi au întărit în Sinodul din Niceea. Iar el, având în sân hârtia ereticeştii sale credinţe, lovea cu dreapta pieptul, zicând: "Aşa cred". Ca şi cum învoindu-se cu credinţa cea întărită în Niceea, iar cu gândul zicea: "Aşa cred, precum am scris cu mâna mea, şi cum am în sânul meu". Jurându-se înaintea împăratului că aşa crede, şi împăratul neştiind un vicleşug ca acela, a crezut cuvintele lui cele meşteşugite; deci, l-a trimis la Preasfinţitul Alexandru, poruncindu-i să primească pe Arie întru împărtăşirea bisericească, ca pe un dreptcredincios. Ziua de Duminică a fost rânduită ca să intre Arie în biserică spre împărtăşire. Sfântul Alexandru se lepăda a-l primi pe el, ca pe un începător de eresuri. Fiind sâmbătă spre Duminică, în acea noapte arhiereul lui Dumnezeu, Alexandru s-a aruncat la rugăciune înaintea sfântului prestol şi cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu ca îndată să-i ia sufletul din trup, ca să nu vadă ziua aceea, în care Arie avea să se apropie şi să ia împărtăşirea cu Sfintele Taine. Dar Dumnezeu, milostivindu-se spre Biserica Sa, a hotărât să piardă pe Arie de pe pământul celor vii. Sfântul rugându-se astfel lui Dumnezeu, după ce s-a făcut ziuă, s-a apropiat ceasul sfintei slujbe. El a văzut pe Arie că venea din palatul împărătesc la biserică cu multă mândrie, înconjurat de boierii împărăteşti, care erau de eresul lui şi de o mulţime de oameni înarmaţi. Apropiindu-se de locul ce se numea "Târgul lui Constantin", unde era un stâlp de marmură, care avea pe sine coroana împărătească, a căzut frică asupra lui de conştiinţa ce-l mustra pe el şi de frică i-a venit nevoia cea trupească; deci, îşi căuta loc ascuns. Din întâmplare a aflat o privată a poporului, în care, intrând el, a fost lovit cu o durere cumplită la cele dinăuntru şi a crăpat în două ca şi Iuda, iar maţele lui au ieşit prin şezut. Astfel a pierit cu ticăloşie, lepădându-şi sufletul cu amar!
Văzând cei ce-l aşteptau afară că nu mai iese, au intrat la el şi l-au găsit mort în privată, zăcând în sânge. Atunci îndată s-a înştiinţat toată cetatea de cumplita moarte neaşteptată a ereticului Arie. Deci, ereticii s-au ruşinat, iar dreptcredincioşii s-au bucurat, că Hristos, adevăratul Dumnezeu, este biruitorul vrăjmaşului şi hulitorului. Preasfinţitul Patriarh Alexandru, auzind de aceasta, a dat mulţumire lui Dumnezeu, Cel ce S-a milostivit spre Biserica Sa şi a scăpat-o de acel lup cumplit. Dreptcredinciosul împărat Constantin cel Mare, auzind de moartea lui Arie, s-a întărit mai mult în dreapta credinţă, şi dogmele Sinodului din Niceea le-a ţinut până la sfârşitul său.
Parintele Filotheu
Apostaziile vor fi discutate azi la emisiunea lui Cristian Curte de la Radio Romania Cultural Creatori intre sacru si profan, transmisa si la www.srr.ro intre orele 22.10 - 22.50
Primăria Oradea va amenaja un parc în locul fostului cimitir Seleuş, din cartierul Nufărul. Pentru aceasta, executivul local urmează să transfere osemintele din locul respectiv în cimitirul Rulikovski, din municipiu. Proiectul însă nu este agreat de mulţi bihoreni.
Posts
