Pages

Sunday, January 17, 2010

FLACARA VIOLET-PORTOCALIE loveste din nou. Familia de guzgani rozalii Geoana atacata energetic de killerii lui Basescu de langa camerele de luat vederi. FOTO-AUTODENUNT

"Eu am văzut în timpul dezbaterii oameni care lucrează cu Băsescu pe acest domeniu, prezenţi exact în dreapta camerei de luat vederi. Îşi făceau treaba. Îi ştiu cine sunt. Şi i-am văzut şi la Cotroceni. Acelaşi cetăţean, stând liniştit, într-un colţ."  
Mihaela şi Mircea Geoană au păsărici mov pe creier
Scris de George Roncea 
Mihaela Geoană, maştera „fericitei familii Geoană“, a ieşit sâmbătă seară public, într-o memorabilă apariţie televizată (vezi Video mai jos), şi a mărturisit poporului unele convingeri ale sale şi aspecte care macină cuplul, în intervalul scurs de la noaptea în care Mircică, alături de Mimi a sa, erau cei mai fericiţi doi Geoană din lume. De la acea noapte nicio noapte n-a mai fost la fel. Mircea Geoană a devenit alt om, practic cel care era şi înainte, anost, lipsit de strălucire, de flacără, flacără violetă...
Mihaela Geoană a spus poporului că Mircică al ei a fost trăsnit energetic de killerii lu’ oribilul marinar, chiar în timpul celebrei confruntări televizate, aranjate şi cu răspunsurile pregătite de cu o noapte înainte, la sauna lui Sorin Ovidiu Vîntu, unde s-a relaxat bărbăţelul ei. Mai exact, bubulii l-au vânat şi l-au răpus, ca pe Bambi, pe Geoană al ei.
Totul pleacă de la faptul că fostul adjunct de şef de brigadă la Energomontaj a fost atacat cu energii ale bubulilor lui Băsescu, crede cu convingere prima-doamnă de-o seară a României. Seară care se pare că a zguduit rău minţile cuplului de etern ratangii, deveniţi mai nou aficionados ai practicilor voodoo.
„Poate spun un lucru pe care... Cred că a fost atacat energetic foarte mult, erau chiar în sală oameni care lucrau la acest lucru. Nu ştiu dacă e o teorie sau alta, dar era pur şi simplu paralizat, n-a fost tot timpul, au fost anumite bucăţi, care erau probabil decisive. Cred eu, e o părere personală. Cred că el le-a simţit atunci. Vreau să spun că am simţit foarte mult eu personal, nu aveam energie, nu mă puteam concentra, nu puteam face lucruri, nu eram eu. Sincer, eu nu cred foarte mult în lucrurile astea, dar ştiu că s-au întâmplat“, a adăugat Mihaela Geoană.
Probabil tot din cauza vampirului energetic Băsescu s-a simţit Mihaela atât de lipsită de puteri la confruntare, de abia mai avea forţa să se rujeze în public, ca ultima ţoapă, şi tot bubulicul Băsescu a făcut să i se mişte mânuţa lui Dragnea în poala sa de faţă cu naţiunea (că soţu’ era cu spatele).
Este remarcabilă candoarea - să zicem - cu care traversează această familie una dintre cele mai complicate situaţii politice pentru Mircea Geoană, vânat de propriii rechini din partid şi, probabil, de către cei care au aflat, via Bogdan Chirieac, de banii de campanie şterpeliţi şi trimişi în conturile soacrei.

Hrebenciuc, Marele Preot al Cultului Şobolanului Flăcării Rozalii


De la momentul de delir bubulic al lui Viorel Hrebenciuc, care a explicat într-un talk-show cum a pierdut Mircea Geoană din cauză de flacără mov, a trecut ceva vreme, dar se pare că nu doar guzganul rozaliu are păsărici pe creier. PSD-ul este bântuit la vârf  de poveştile cu bubuli şi energii mov ale cuplului „prezidenţial“, alimentat din plin de cel care este atât de duios alintat de colegii săi pesedişti, cu nick-name-ul Javra.
În loc să-şi asume răspunderea pentru eşec, Viorică (are nume predestinat, vioreaua este mov, se ştie) aruncă pe piaţă revelaţii de om dus cu capul, care se crede Mare Preot al Flăcărilor Care Ies în Seara de Joi din Fundul lui Traian Băsescu: „în ziua de joi, în general, Traian Băsescu este în formă maximă pentru că - cel puţin cei care se ocupă de... ştiu ce înseamnă ziua de joi -, este ziua flăcării violete şi, dacă aţi observat, toţi cei din PD purtau violet, şi cravatele, şi puloverele, şi puloverul pe care-l purta Băsescu, deci există o filiaţie aici, dar e de cu totul altă natură“.
Ezotericul Geoană l-a întărit pe Hrebenciuc recent, după ce a fost rugat să comenteze declaraţia guzganului rozaliu privind flacăra violet, metoda paranormală care l-ar fi ajutat pe Traian Băsescu la dezbaterea finală de la prezidenţiale. Geoană e convins că Traian Băsescu este înconjurat de persoane cu capacităţi paranormale, „pentru că a folosit şi foloseşte aceste tehnici, inclusiv oameni pe care i-am văzut eu la Palatul Cotroceni, care fac parte din această categorie“, a afirmat liderul social-democrat, adăugând că persoanele respective nu ar fi nici vrăjitori, nici ghicitoare, ci sunt cunoscuţi „în piaţă“ pentru capacităţile lor.
Un nou cult este pe cale să se întemeieze la PSD, unde devine din ce în ce mai clar că a început Marea Luptă a energiilor rozalii, împotriva armelor psihotronice movulii de distrugere în masă ale teribilului Bubul-Şef, Traian Băsescu, cel care cutremură visele umede ale cuplului Geoană. Agitaţia asta misticoidă a început să creeze deranj la vârful partidului. E vorba chiar de mentorul lui Mircea Geoană, naşul său totodată, cel care l-a „botezat“ atât de inspirat cu un nume care i-a devenit renume, Ion Iliescu - de la care a preluat ştafeta roşie - ateu practicant, care crede doar în extratereştri şi Darwin, ba chiar, convins că se trage din maimuţă, are de gând se pare să înfieze o maimuţă, pentru a-l însoţi în ultimele sale zile.

Geoană, ameninţat din interiorul partidului

Toate parascoveniile astea obscurantiste cu energii şi flăcări mov l-au cam enervat pe Iliescu, care a ieşit recent să dea cu măturoiul la vârf susţinând că e nevoie de o schimbare radicală în PSD: „e important să se formeze o echipă de oameni cu autoritatea morală şi politică de a conduce. Năstase şi Diaconescu trebuie să facă parte din echipă“.

Năstase şi Diaconescu, adică oameni cu scaun la cap, nu cu trăsnăi în minte, şi neputincioşi ca Geoană. Cea mai severă punere la punct a lui Geoană, care tot dă vina pe bubuli pentru eşecul său, a venit însă de la Institutul de Studii Social-Democrate „Ovidiu Şincai“, condus de eurodeputatul Adrian Severin, care a dat publicităţii, duminică, un raport de analiză a alegerilor prezidenţiale, una dintre concluziile documentului fiind aceea că PSD a pierdut alegerile din vina lui Mircea Geoană: „PSD a pierdut şi aceasta, în primul rând, din cauza stilului de conducere şi a personalităţii lui Mircea Geoană (şi a principalilor lideri care l-au susţinut), ceea ce face ca păstrarea acestuia în fruntea partidului să împiedice lansarea reformei, iar retragerea sa (de altfel promisă, în cazul pierderii alegerilor prezidenţiale şi perfect coerentă cu practica democraţiilor consolidate) premisă sau începutul reformei“.
Aşadar, cu sau fără energii mov, bubuli roz sau maro, pe Geoană îl aşteaptă „reforma“ - respectiv un binemeritat concediu, eventual la un sanatoriu de boli nervoase, păzit de bubuli, sau la o mânăstire, alături de duhovnicul său vampiric, Daniel Ciobotea, cel care iubeşte bărbaţii cu suflet de copil şi era gata-gata să devină premier FSN al României, la propunerea lui Ion Iliescu, el însuşi de fapt tot un fel de bubul pe stil vechi.



2 comments:

Demnitar Demagog said...

un articol care merita luat in seama. Si de aceasta data statul roman va pierde cum pierde de 20 de ani!

Guvernul, captiv in afacerea aurului de la Rosia Montana

http://www.ziare.com/actual/dezvaluiri/01-18-2010/guvernul-captiv-in-afacerea-aurului-de-la-rosia-montana-988255

Goran said...

http://www.focusblog.ro/2009/12/blogosfera-politica-7-bloguri-care-ofera-insight-uri/