Friday, January 22, 2010

VLAD CUBREACOV despre necesitatea condamnarii bolsevismului kominternist in Basarabia: Comisia Cojocaru trebuie să fie mai bună decât Comisia Tismăneanu

COMISIA COJOCARU sau câteva cuvinte despre necesitatea condamnării totalitarismului comunist

La 14 ianuarie, printr-un decret prezidenţial, a fost constituită Comisia pentru cercetarea crimelor regimului totalitar comunist din Moldova. În fruntea comisiei, din care fac parte 30 de persoane, a fost desemnat reputatul istoric Gheorghe Cojocaru. (foto stanga). Mandatul comisiei va expira la 1 iunie anul curent, când aceasta va prezenta un Raport-studiu de cercetare şi apreciere a regimului totalitar comunist din Republica Moldova. Este corect ca nou-creata comisie să rămână în conştiinţa publică drept Comisia Cojocaru (foto dreapta: Ion Varta, Igor Casu, Gheorghe Cojocaru si Mihail Tasca).
Suntem printre cei care salutăm crearea, fie şi cu întârziere de aproape două decenii, a unei asemenea comisii prezidenţiale. Ce nu au putut face (sau nu au dorit să facă) preşedintele Mircea Snegur (fost membru şi secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din RSS Moldovenească) şi preşedintele Petru Lucinschi (fost membru al Comitetului Central şi al  Politbiroului Partidului Comunist din URSS şi prim secretar al Partidului Comunist din RSS Moldovenească), cu atât mai mult Vladimir Voronin, preşedinte al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, iată că a făcut, spre lauda sa, preşedintele interimar Mihai Ghimpu.
Cum a fost reabilitată ideologia comunistă în 1993
Este bine să menţionăm că reabilitarea ideologiei comuniste în Republica Moldova s-a produs în 1993, în timpul mandatului preşedintelui Mircea Snegur, cu directul concurs al spicherului Petru Lucinschi. Momentul 7 septembrie 1993, când Prezidiul Parlamentului Republicii Moldova, sub preşedinţia lui Petru Lucinschi şi avându-l ca raportor pe Mihai Petrache, a reabilitat ideologia comunistă, pusă la index la 23 august 1991, a fost determinat pentru evoluţiile politice din Republica Moldova. Pentru buna informare a cititorilor noştri, este bine să dăm aici numele membrilor Prezidiului Parlamentului care a reabilitat ideologia comunistă prin adoptarea Hotărârii „despre interpelarea a 91 de deputaţi ai poporului şi demersurile unor grupuri de cetăţeni cu privire la Partidul Comunist din Moldova”. Iată numele lor: Petru Lucinschi (preşedinte), Victor Puşcaş (vicepreşedinte), Alexandru Arseni, Nicolae Andronic, Alexandru Moşanu, Alexandru Burian, Petru Gusac, Gheorghe Mazilu, Ion Prisăcari, Mihai Patraş, Dumitru Puntea, Petru Soltan, Mihai Cotorobai, Victor Berlinschi, Chiril Darmancev, Larisa Pocatilova, Mihail Plasiciuc, Sergiu Fandofan, Teodor Macrinici, Nadejda Brânzan (membri ai Prezidiului).
Documentele de arhivă, în special Procesul-verbal nr. 104 al şedinţei Prezidiului Parlamentului Republicii Moldova „de legislatura a douăsprezecea” din 7 septembrie 1993, fixează participarea la acea fatidică şedinţă şi a câtorva „şefi de secţie şi lucrători de răspundere ai Secretariatului Parlamentului”: Mihai Petrachi, Gheorghe Cârlan, Mihai Diacov şi Gheorghe Ghimpu.
Punctele slabe ale Comisiei Cojocaru
Nimeni nu poate acuza aprioric Comisia Cojocaru. Câteva observaţii critice vor fi însă pertinente acum. În opinia noastră, Comisia Cojocaru ar fi avut doar de câştigat dacă preşedintele interimar Ghimpu nu ar fi desemnat în componenţa ei persoane care în perioada regimului totalitar comunist de ocupaţie au deţinut înalte calităţi şi funcţii în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. Cel puţin unul dintre membrii Comisiei Cojocaru a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist din RSS Moldovenească. În plus, constatăm că unii dintre membrii Comisiei Cojocaru sunt autori ai unor producţii cu caracter propagandistic sovietic şi antinaţional (adică antiromânesc), iar alţii s-au arătat defavorabili unui eventual proces de lustraţie. Nu dorim să lăsăm impresia că am căuta pricini Comisiei Cojocaru. Dar nu am dori nici ca unii membri ai Comisiei să ofere, prin simpla lor participare, motive şi pretexte viitoare de criticare a Raportului acestei Comisii. Doar atragem atenţia asupra vulnerabilităţilor ei. În rest, considerăm că majoritatea membrilor Comisiei Cojocaru sunt oameni de înaltă probitate ştiinţifică, având şi până acum contribuţii de valoare la cercetarea fenomenului totalitar din Republica Moldova.
Comisia Cojocaru trebuie să fie mai bună decât Comisia Tismăneanu
Mulţi au spus răutăcios că decizia de creare a Comisiei Cojocaru este un gest de imitaţie şi că, în felul acesta, Chişinăul se ia după Bucureşti. Este aşa şi nu-i aşa. E aşa, doar formal, pentru că gestul este identic, doar întârziat în timp. Nu orice imitaţie este neapărat şi proastă. Nu e aşa însă, pentru că aici nu momentul schiţării gestului sau faptul dacă urmezi pe cineva într-un asemenea demers contează în primul rând, ci gestul în sine, faptul că un asemenea gest a fost totuşi posibil. Pentru a evita orice umbră de reproş sau acuzaţie în legătură cu ispita imitaţiei, Comisia va trebui să ţină cont de toate deplasările nefireşti de accente, de gravele omisiuni voite şi de interpretările greşite ale Comisiei Tismăneanu de la Bucureşti. Amintim în context criticile ferme şi pe deplin întemeiate aduse de către Biserica Ortodoxă Română şi societatea civilă din România mai multor compartimente ale Raportului Tismăneanu.
Competiţie politică în faţa opiniei publice? De ce nu?

Alţii au spus că preşedintele interimar, din raţiuni de politică internă, doreşte să pareze gesturile altor componente ale alianţei aflate la guvernare, cărora nu doreşte să le lase monopolul asupra legitimării prin delimitare de trecutul sovietic cu tot răul pe care acesta l-a însemnat. E posibil să fie şi aşa, dat fiind că asistăm la mai multe rivalităţi, surde sau deschise, din sânul Puterii. Dar, în pofida acestui fapt de conjunctură politică imediată, beneficiile pe termen lung ale creării Comisiei nu vor întârzia să apară, depăşind cu mult mandatul actualilor decidenţi.
Gestul nu este nici izolat, nici original, nici străin de conotaţii politice de moment, dar, mai presus de orice, este unul strictamente necesar şi aşteptat de mult. El se înscrie într-un context mai larg, european, fără a fi, sperăm, un tribut modei. Nu ar trebui să fie nici revanşard, adică izvorât din pofta de răzbunare, nici unul de frondă, cum ne-am obişnuit că sunt capabili unii dintre cei ajunşi sau reveniţi la putere.
Contextul european şi dezbaterea de la Consiliul Europei
Vorbeam de contextul european. El este invocat chiar în decretul prezidenţial, făcându-se referire la două Rezoluţii ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Mă bucur să fi fost coautor al uneia dintre aceste două Rezoluţii şi să fi pus umărul din plin la adoptarea lor.  La 25 ianuarie 2006 Adunarea Parlamentară discuta în sesiune plenară un subiect mai puţin obişnuit: Necesitatea condamnării internaţionale a crimelor regimurilor comuniste totalitare. Atunci am fost unul dintre intervenienţii în dezbaterea de la Strasbourg.
Lăsând falsa modestie la o parte, pentru a ne introduce în atmosfera dezbaterii de la Strasbourg, îmi voi permite să redau mai jos traducerea română a intervenţiei mele de la APCE pe marginea respectivului subiect: „Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, stimaţi colegi, de la bun început aş dori să-i adresez felicitări domnului Lindbland pentru excelentul său raport, care reflectă amploarea şi monstruozitatea crimelor şi atrocităţilor regimurilor totalitare comuniste din Europa şi de oriunde din lume. Cât priveşte poporul ţării mele, Moldova, acesta a îndurat ororile comunismului începând cu iunie 1940, când Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa au fost ocupate conform prevederilor Pactului Ribbentrop-Molotov încheiat în 1939 între Germania nazistă şi Rusia comunistă.
Eclipsa comunistă abătută pentru câteva decenii asupra istoriei poporului meu a însemnat deportări în masă ale aşa-numitor „elemente contrarevoluţionare” şi ale aşa-numiţilor „duşmani ai poporului”, lagăre de concentrare în Siberia şi Kazahstan, gropi comune, exterminarea elitelor politice, ucidere prin foamete, rusificare forţată, descreştinare, expropriere şi colectivizare forţată, persecuţii şi teroare politică.
La 13 şi 14 iunie 1941 guvernul comunist a deportat în Siberia peste 250 000 de români din Basarabia, în mare parte femei şi copii. La 6 iulie 1949 au fost, de asemenea, deportate 35 786 de persoane. 56 de clerici ai Mitropoliei Basarabiei au fost condamnaţi la moarte şi împuşcaţi. Peste 20% dintre biserici au fost distruse complet, iar altele 68% au fost închise şi profanate. Printr-o politică a rechiziţiilor regimul comunist de ocupaţie a provocat în 1946-1947 o foamete care a condus la moartea a peste 216 000 de persoane nevinovate. Au fost înregistrate cazuri de canibalism.
Distrugerea fizică a poporului meu a fost însoţită de o sălbatică distrugere spirituală şi culturală. Identitatea românească a majorităţii băştinaşe a ţării a fost pusă la index, alfabetul latin a fost interzis şi înlocuit cu cel rus, Biserica tradiţională interzisă şi înlocuită de către Biserica rusă, limba română – marginalizată. A avut loc un genocid.
Maşina exterminării a făcut în Moldova, de-a lungul întregii perioade a ocupaţiei sovietice, aproape un milion de victime în numele ideologiei comuniste.
Memoria acestor victime ne obligă la o lucrare de salubrizare intelectuală permanentă în societăţile noastre. Se cuvine să subliniez că nu este vorba aici de revanşă istorică sau doctrinară, ci de demnitatea umană care trebuie restabilită şi respectată.
Iată de ce susţin călduros raportul pregătit de domnul Lindbland şi sper că Rezoluţia pe care vom adopta-o deîndată va completa cadrul politic necesar decomunizării ireversibile a continentului nostru.”
Raportul dezbătut la APCE, cuprinzând şi referiri la Basarabia şi nordul Bucovinei, le va fi, cu siguranţă, de real folos membrilor Comisiei Cojocaru. Mă bucur să fi fost, împreună cu Riorita Paterău, cel care a interpelat, în mai 2003, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei asupra acţiunilor întreprinse de Guvernul Republicii Moldova ca răspuns la Rezoluţia 1096 şi asupra aprecierii de către Comitetul de Miniştri a gradului de decomunizare a societăţii moldovene. Nu voi ezita să pun aceste materiale, dar şi altele tangente subiectului, la dispoziţia Comisiei Cojocaru.
Documente ale Consiliului Europei care au scăpat (până acum) atenţiei
Considerăm că la elaborarea Raportului vor mai trebui luate în calcul şi alte două documente mai vechi ale APCE, şi anume: Recomandarea 325 (1962) cu privire la metodele colonialismului comunist din Europa Centrală şi de Răsărit (document adoptat la 20 septembrie 1962 în baza raportului nr. DOC 1494 al Comisiei pentru naţiunile europene nereprezentate) şi Recomandarea 357 (1663) cu privire la contactele cu popoarele din Europa Centrală şi de Răsărit aflate sub regim comunist (document adoptat la sesiunea din 8-9 mai 1963, în baza raportului nr. DOC 1529 al Comisiei pentru naţiunile europene nereprezentate). Aceste două documente îi pot fi de folos ţării noastre nu doar ca temei internaţional şi acoperire pentru decretul prezidenţial prin care a fost constituită comisia pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist din Republica Moldova. Ele trebuie invocate expres în Raportul Comisiei Cojocaru ca fiind singurele acte de acest gen ale Consiliului Europei din perioada când Republica Moldova se afla sub ocupaţia sovietelor.
Necesitatea unor măsuri concrete de implementare a Rezoluţiilor şi Recomandărilor APCE
Revenind la Comisia prezidenţială, trebuie să precizăm că raportul pregătit de aceasta îi va fi prezentat Parlamentului, care va lua act de el, fără ca vreo lege să fie adoptată. Gestul preşedintelui este conceput a fi unul simbolic, dar cu profunde conotaţii morale. În acelaşi timp, gestul simbolic de condamnare a crimelor regimului totalitar comunist nu este şi unul care să producă efecte juridice concrete în stat şi societate.
Din acest motiv considerăm potrivit să atragem atenţia asupra necesităţii ca efortul Preşedinţiei şi al corpului legiuitor, ca şi al Guvernului în funcţiune, să se concentreze asupra unui întreg set de măsuri legislative şi executive menite să asigure desovietizarea efectivă a societăţii din Republica Moldova. În acest sens, până la condamnarea oficială a regimului totalitar comunist sovietic, Preşedinţia, Parlamentul  şi Guvernul vor trebui să pună în aplicare prevederile Rezoluţiei 1096 (1996) cu privire la măsurile de demantelare (demolare, dezasamblare sau destructurare) a moştenirii fostelor regimuri totalitare comuniste, document adoptat de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei la 27 iunie 1996. FLUXUL este singura publicaţie din Republica Moldova care a tradus şi publicat respectiva Rezoluţie. De altfel, în paranteză fie spus, FLUXUL este şi singura publicaţie de la noi care a întreţinut de-a lungul timpului şi o pagină tematică, „Dosarul comunismului”, consacrată subiectului.
Alte documente ale Consiliului Europei care reclamă nu doar gesturi formale de condamnare a ideologiei comuniste şi a crimelor regimului totalitar comunist sunt Rezoluţia 1652 (2009) cu privire la atitudinea faţă de monumentele comemorative care fac obiectul unor interpretări istorice diferite în statele membre al Consiliului Europei, Recomandarea 1859 (2009) în aceeaşi chestiune, Recomandarea APCE nr. 898 (1980) cu privire la monumentele comemorative şi, evident, cel mai recent document tangent cu subiectul nostru de interes, Rezoluţia 1481 (2006) cu privire la necesitatea condamnării internaţionale a crimelor regimurilor comuniste totalitare.
Vom remarca în context că orice decizie de condamnare a crimelor regimului totalitar comunist atrage în mod automat şi simetric necesitatea reabilitării juridice, nu doar morale, a tuturor victimelor regimului respectiv, fie că este vorba de persoane fizice sau de persoane juridice. Una dintre persoanele juridice nereabilitate juridic complet şi una dintre principalele victime ale regimului sovietic totalitar de ocupaţie este Mitropolia Basarabiei, iar o reabilitare completă a acesteia presupune ca statul, Republica Moldova ca succesoare juridică în parte a URSS, să-i restituie toate proprietăţile bisericeşti spoliate în timpul ocupaţiei şi deţinute în prezent de către statul în fruntea căruia stă chiar semnatarul decretului de constituire a Comisiei Cojocaru.
Necesitatea deschiderii arhivelor NKVD şi KGB
Succesul Comisiei Cojocaru depinde de mai mulţi factori. Dincolo de probitatea profesională a majorităţii membrilor săi, dincolo de materialele preţioase cercetate ştiinţific şi valorificate public până acum privind subiectul, Comisia Cojocaru îşi va putea duce cu brio misiunea până la capăt dacă Puterea va fi consecventă, mergând mai departe şi desecretizând arhivele ţinute încă sub şapte lacăte. Avem în vedere întâi şi-ntâi de toate arhivele NKVD şi KGB, ca principale instrumente opresive ale regimului totalitar de ocupaţie. Deschiderea acestor arhive, oricâte secrete „de stat” ar cuprinde acestea, nu poate dăuna în nici un fel intereselor legitime ale Republicii Moldova ca stat apărut pe harta Europei la 27 august 1991. Deocamdată, suntem sceptici asupra capacităţii Puterii de a decide deschiderea acestor arhive, întrucât, în eventualitatea unei asemenea decizii, lustraţia devine inevitabilă, atrăgând pe cale de consecinţă deconspirarea desei reţele de agenţi ai serviciilor secrete sovietice care menţin încă şi astăzi sub control, într-o mare măsură, mediul politic, instituţional, jurnalistic, ştiinţific, cultural, bisericesc, neguvernamental şi de afaceri. Am fi bucuroşi dacă motivele scepticismului nostru ar fi eliminate rând pe rând de hotărâri înţelepte şi necesare ale Legislativului. Fără desecretizarea arhivelor NKVD şi KGB cercetarea Comisiei Cojocaru va fi incompletă şi lacunară, iar succesul ei limitat.
Perioada de timp şi cuprinderea geografică a Raportului Comisiei Cojocaru
Pentru motive clare de ordin istoric, Raportul Comisiei Cojocaru nu va trebui să se limiteze strict la teritoriul Republicii Moldova, ci, în spiritul Declaraţiei de Independenţă a statului, dar şi al cadrului legislativ în vigoare, va trebui să aibă în vizor perioada dintre 1918 şi 1991, în cazul Moldovei transnistrene, şi pe cea dintre 1940 şi 1991, în cazul teritoriilor noastre istorice dintre Nistru şi Prut. Avem în vedere atât sudul şi nordul Basarabiei, cât şi Ţinutul Herţa şi nordul Bucovinei. Totodată, Comisia Cojocaru va trebui să aibă în atenţie şi soarta sutelor de mii de basarabeni refugiaţi în interiorul României, în 1940 şi 1944.
Cartea neagră a comunismului
Cartea neagă a comunismului a fost publicată în Occident, iar referirile la Basarabia şi nordul Bucovinei sunt episodice şi mai mult decât modeste. Ele sunt încadrate fie la capitolul privind fosta URSS, fie la cel privind unul dintre cei 6 sateliţi europeni ai URSS, România postbelică. Încă în 2003 autorii Cărţii negre a comunismului s-au arătat interesaţi să includă în volumul-documentar un capitol distinct şi cât se poate de complet despre Basarabia şi nordul Bucovinei. Sperăm că sinteza viitorului Raport al Comisiei Cojocaru va satisface cel mai reuşit această necesitate.
Subiectul la care ne-am referit în acest material este prea larg pentru a fi epuizat aici şi acum. El este deopotrivă şi important. Pentru aceste motive vom reveni asupra lui.

No comments: