1. Creștinul între Imago Dei și tehnologie1.1. Introducere
A nu discuta despre cip-urile RFID din punct de vedere teologic este ca și când nu te-ar interesa semnele vremii1 sau ai disprețui profețiile2, care ne previn despre vremurile de pe urmă. A nu ține cont de acest aspect vital mântuirii omului înseamnă a trăi doar după bunăstarea și foloasele timpului, oferite azi de tehnologia fără granițe, deci fără raportare la Sf. Scriptură. Prima consecință ar fi desacralizarea omului și a istoriei.
Dacă se respinge din motive de bioetică clonarea biologică, de ce nu s-ar respinge din aceleaşi considerente şi „clonarea electronică biometrică”3 având ca motivaţie teologică învăţătura Bisericii Ortodoxe despre antropologie?
În filosofia elenă, la Platon, la stoici si mai târziu la neoplatonici4, tema “Chipul lui Dumnezeu” (eikon – imago Dei) reprezintă un termen fundamental, iar în Vechiul Testament constituie însuși nucleul antropologiei. În Noul Testament termenul se îmbogățește cu un conținut hristologic, dând astfel noi dimensiuni antropologiei. După Sfântul Apostol Pavel, Iisus Hristos „este chipul Dumnezeului celui nevăzut”5. Omul nu este numai “limbajul lui Dumnezeu”6, ci chiar imago Dei7, deci „chipul şi asemănarea Lui”. În literatura patristică imago Dei este axa în jurul căreia se structurează cosmologia, antropologia şi însăși hristologia8.
„Imago Dei” în om, după Sfinţii Părinţi, este unitară atunci când exclude orice concepţie substanţialistă despre „chip”, care constă în mod funcţional, practic, în manifestarea vieţii sale spirituale, ca nevoie primordială şi centrală. Primatul vieţii spirituale activează aspiraţia fiinţei noastre umane spre absolut, spre arhetipul ei divin, spre Dumnezeu.
Tema imago Dei reprezintă temelia antropologiei ortodoxe9. Acest lucru face foarte greu de explicat - şi cu atât mai greu de înțeles - natura „chipului lui Dumnezeu”, adică omul. Conform Revelației divine, el este creat din trup şi suflet. Trupul este din materia comună Cosmosului, iar natura sufletului are o înrudire specială cu Dumnezeu. „Omul este înrudit cu Dumnezeu”10, spune Sfântul Grigorie de Nyssa. El explică de ce natura omului se sustrage considerației teoretice – atheoretos –, adică nu poate fi cuprinsă într-o formulare definitivă, sau o definiție clară a „chipului”. El argumentează că „din moment ce Dumnezeu este necuprins, este cu neputință ca «chipul» Lui din om să nu fie şi el de necuprins”11. Din acest motiv, tot el spune, este mai ușor să cunoști cerul decât pe tine însuţi. Omul rămâne un mister şi devine preotul întregului cosmos : „în calitate de pământ, sunt legat de viața de jos, dar fiind şi o părticică dumnezeiască, eu port în mine dorința vieții viitoare”12. Deci chiar prin actul creației omul poate participa la Existenţa divină, este „neamul lui Dumnezeu”13, şi din acest motiv „chipul” anticipează îndumnezeirea14.
Termenul de imago Dei este îmbogățit de Sfinții Părinți ai Bisericii prin diverse păreri teologice. Sfântul Ioan Damaschin scrie: „în câte moduri se spune expresia «după chip»? După faptul că omul are raţiune, intelect şi libertate; după faptul că mintea omului naște cuvânt şi emite duh; după calitatea de stăpân a omului….”15. Sfântul Epifanie al Ciprului crede că chipul lui Dumnezeu în om este în toată fiinţa umană şi „unde anume este sau unde se împlinește chipul lui Dumnezeu în om este cunoscut numai de Dumnezeu însuși, Cel care a dat prin har omului existenţa Sa după chip”16. Sfântul Macarie Egipteanul consideră că chipul lui Dumnezeu ar fi liberul arbitru, sau comuniunea cu Dumnezeu17. Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbește despre o „reciprocitate între Dumnezeu şi om”. Ontologic, această reciprocitate se referă la relația Arhetip şi imaginea Sa, care trebuie să devină evidentă la nivel existențial, printr-o dublă mișcare: mișcarea lui Dumnezeu spre om, prin întrupare, şi mișcarea omului spre Dumnezeu pentru îndumnezeire (theosis).
Asemănarea omului cu Dumnezeu „privește nivelul existențial”18, deci nu ontologic: devenim astfel dumnezei prin har, luând parte la viața Dumnezeirii, îndumnezeindu-ne prin participare la viața divină. „În sensul îndumnezeirii, asemănarea aceasta conține desigur un aspect supranatural, însă acesta e mai mult precondiționat decât un efect”19.
1.2. Chipul omului redus de la sacru la profan
„Prin harul lui Hristos, prin dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi prin împărtăşirea Sfântului Duh”20, omul reunește, în ipostasul său creat, divinul şi umanul, după chipul lui Hristos, adică „chipul Celui ceresc”21, ajunge „la măsura vârstei plinătăţii lui Hristos”22 şi astfel devine dumnezeu prin har. În acest sens spune Sfântul Vasile cel Mare că „omul este o făptură care a primit poruncă să devină dumnezeu”23, adică „chip al Chipului” – eikon Eikonos.
Deci omul are un destin hristologic, întrucât originea (αρχιν) lui este în Hristos, care este chipul, icoana lui Dumnezeu. Omul real „s-a născut atunci când Hristos a intrat în viaţă şi S-a născut”24, iar ziua naşterii lui Hristos „este zi de naştere a umanităţii”25. Deci omul prin Hristos este alcătuit teologic, iar chipul său are o valoare teologică, hristică şi nu îl putem amaneta sau împrumuta, ori permite să fie folosit fără voia şi libertatea lui.
Valoarea ontologică a omului nu constă, sau nu se află în el însuşi, înţeles în mod autonom, cum susţin teoriile materialiste, în suflet, minte, intelect, sau exclusiv în persoana omului, cum susţin sistemele filozofice contemporane, ci în Arhetipul lui. De vreme ce omul este o icoană, existenţa lui reală nu e determinată de elementul creat din care este făcută icoana, sau din voia lui liberă, ci de Arhetipul (Modelul) ei necreat. Omul este înţeles astfel de Părinţii Bisericii “în mod ontologic numai ca fiinţă teologică. Ontologia lui este iconică”26.
A permite ca chipul nostru să fie „clonat electronic” şi înregimentat în cip-uri şi apoi manipulat după bunul plac al cuiva, înseamnă a „amaneta” ceea ce nu ne aparţine şi a diminua identitatea noastră iconică, care este unică, la un număr într-o bucată de plastic.
Aceasta este ca şi când ai folosi o icoană sfinţită ca placă video, sau hard disc...Din punct de vedere moral este un sacrilegiu, sau cel puţin o desacralizare, întrucât se petrece o coborâre a dimensiunii spirituale, respectiv a chipului iconic uman, într-o folosinţă strict materială şi terestră. Or, chipul nostru, aparţine arhetipului divin, adică lui Dumnezeu.
Biserica trebuie să lupte împotriva oricărei tendinţe de a pierde identitatea taborică a persoanei umane, adică a arhetipului divin, şi să ia atitudine morală împotriva ştiinţei, a mondialismului despotic și a tehnologiei totalitare și înrobitoare, care transformă pe om într-un număr sau instrument, și să atenționeze profetic atunci când știința sau tehnologia nu mai slujesc omului, ci unui grup de interese, fie științific, economic, financiar, politic, mondialist, etc., și care urmărește să organizeze creaţia ca o totalitate închisă, în care omul este micul ei dumnezeu. Această atitudine și chemare responsabilă a Bisericii ar putea influența ştiinţa să recunoască faptul că ea este în mod dinamic neterminată, deci nu este definitivă şi că nu are absolut nimic de spus în mod direct despre transcendenţă și destinul hristic al omului. Știința trebuie să se oprească acolo unde încalcă conștiința religioasă și transcendența firească a omului spre veșnicie. În acest context se impune o bioetică a științei și a tehnologiei biometrice și nu numai.
1.3. Concluzii
Deci cip-urile biometrice, în acest context, contravin învăţăturii biblice şi patristice despre antropologia creştină, întrucât reduc, circumscriu şi mărginesc chipul/icoana fiinţei umane la o simplă tehnologie şi suport electronic de emiţătoare şi implanturi.
Or, omul ca „slavă a lui Dumnezeu”, cum spune Sf. Irineu, este privit de Sf. Părinţi, ca având o vocaţie personalistă. Tehnologia biometrică poate transforma omul doar într-un număr. Deci Biserica şi în general Teologia are menirea de a apăra „firea omului” în toată normalitatea ei personală şi nu pe bucăţele, ci unitar şi holistic. Omul este redus de la imago Dei la un simplu număr sau cip electronic, întrucât din punct de vedere al evidenței biometrice, cel care nu va figura într-o bază de date nu va exista din punct de vedere fizic, deci social și astfel va fi lipsit de toate drepturile. Or, ontologia omului este iconică și are o identitate taborică, deci față către față în demnitate, cinste și slavă dumnezeiască și nu o identitate numerică impersonală, în sensul apocaliptic ca ”număr al omului”27.
Scopul fundamental al Bisericii este acela al îndumnezeirii omului, deci al ipostasului uman și nu urmărirea confortului credinciosului cu orice preț și transformarea credinței creștine într-o simplă noțiune utilitaristă. Cred că nu este nevoie de a face o demostratio, în sensul argumentelor raţionale teologice, legislative sau tehnologice referitoare la cip-uri, ci în cazul de față este vorba de o afirmatio – adică mărturisire a revelaţiei divine și raportarea la aceasta, și nu la directivele UE sau a altor organisme. Într-o istorie în care Dumnezeu s-a întrupat, ca dovadă a iubirii Sale pentru oameni, angajarea noastră în rezolvarea crizelor şi a problemelor pe care timpul ni le pune în cale este cea dintâi formă de manifestare a filantropiei, a responsabilităților noastre personale sau eclesiale şi a urmării (imitării) lui Hristos. A nu ține cont de acest lucru înseamnă că există o gravă criză creștină de identitate personală, eclesială sau comunitară.
În acest context consider acțiunea laicilor și a unor monahi și preoți împotriva cip-urilor biometrice responsabilă și îndreptățită, întrucât forma de rezistență împotriva înregimentării electronice abuzive este propovăduirea Sf. Evanghelii, atenționarea profetică în Duhul lui Hristos și răbdarea creștinilor până la martiraj, însă nu ca formă de răzvrătire sau revoltă împotriva Statului sau a Bisericii, ci ca motivație hristică și formă de păzire a poruncilor lui Dumnezeu: „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus”.28 Deci soluția este răbdarea până la martiraj, în ultimă instanță. Acesta este un indiciu că cei ce se vor opune pecetluirii sunt „aleși de Dumnezeu și că sunt înscriși în cartea vieții Mielului de la întemeierea lumii”.29 Deci nu este vorba de predestinație, întrucât răbdarea și martirajul presupune voința și participarea oamenilor în mod direct și activ, ci este vorba de o preștiință a lui Dumnezeu. Vor cădea și vor fi nepăsători doar nevrednicii: „Şi i se vor închina fiarei toţi cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat”.30
Lăsând la o parte orice panică şi tulburare, care nu fac cinste creştinilor, pot afirma cu toată convingerea că introducerea cip-urilor este, fără îndoială, un scandal, o jignire şi o umilință adusă persoanei umane. Sub nici o formă neacceptarea cip-urilor biometrice nu trebuie privită ca o reacţie pe fondul unui fanatism religios, aşa cum încearcă unii din mass-media să sugereze, ci, mai întâi de toate, ca o reacţie de apărare împotriva unei înregimentări electronice forţate într-un sistem de supraveghere suspect.
Creștinul este chemat să arate firescul credinţei creștine într-o lume pentru care creştinismul a devenit atât de nefiresc, sau chiar o piedică pentru cei ce vor să stăpânească lumea și pe om în mod samavolnic. A renunța la această chemare înseamnă a renunța la chipul și asemănarea noastră cu Dumnezeu și marchează sfârșitul libertății noastre și începutul sclaviei pre-antihristice (vezi cip-ul RFID).
Cred că fiecare creștin responsabil are obligația morală să arate lumii că virtutea este mai atractivă decât păcatul și să trăiască adecvat, tocmai ceea ce crede și se roagă. Acest mod firesc de trăire a credinței creștine, va arăta lumii, că normalitatea vieții umane este mai utilă decât tehnologia înrobitoare, care ușor se poate transforma în terorism tehnologic, atunci când omul este privit doar ca o marfă sau o piață a muncii și nu ține cont de valoarea și destinația lui hristică.
Nu forța coercitivă a Statului sau a politicii mondialiste sau a autorității Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe trebuie folosită pentru a impune cip-urile biometrice, ci forța argumentului teologic revelat în Sf. Scriptură și normalitatea eclesială, comunitară și psiho-socială a ființei umane, care ține cont de firescul omului, de libertatea și mântuirea lui.
Pr. Mihai VALICĂ
Dr. Theol. Caritaswissenschaft und christliche sozial Lehre al Universităţii „Albert Ludwig” din Freiburg, Germania
NOTE
1 Matei 16, 3
2 1 Tesal. 5, 20
3 Vezi studiul Pr. Dr. Mihai Valică, România – un posibil loc de început al pecetluirii apocaliptice? în:
http://apologeticum.wordpress.com/2009/01/31/audio-pr-prof-mihai-valica-studiu-asupra-microcipului/
4 Vezi H. Willms, Eikon. Eine begriffsgeschichtliche Untersuchung zum Platonismus. 1. Philo von Alexandria mit einer Einleitung über Platon und die Zwischenzeit, Münster, 1935; G. Kittel, Theologisches Wörterbuch zum Neuen Testament, 2, pp. 386-387; P. Aubin, „L´image de l´oevre de Platon“, in Recherches de science religieuse, 41 (1953), pp. 348-379. H. Merki, „Ebenbildichkeit”, in Reallexicon für Antike und Christentum, 4, 1959, pp. 459-479. Aceeasi idee o gasim la Sf. Macarie Egipteanul: “intre Dumnezeu si om exista cea mai mare inrudire”, Omilia XLV, in Scrieri (Omilii duhovnicesti ), trad. de Pr. Prof. Dr. Constantin Cornitescu, Bucuresti, 1992, p. 266.
5 Coloseni 1, 15.
6 Elie Wiesel, Chassidimus – ein Fest für das Leben. Célebration hassidique, Seuil, Paris, 1972, p. 94.
7 Facerea 1, 26-27.
8 Vezi Vladimir Lossky, Essai sur la théologie mystique de l’ Église d’Orient, Paris, 1944, pp. 109-129.
9 Antropologia creştină ortodoxă cuprinde şi noțiuni ca: homoiosis, syngeneia, charis, hyothesia, theotis, care vin în completarea noțiunii de imago Dei.
10 Sfântul Grigorie de Nyssa, Oratio catehetica, 5, citat de Pr. Tache Sterea, Dumnezeu, Omul şi Creația în teologia ortodoxă şi în preocupările ecumenismului contemporan, Teză de doctorat, în Ortodoxia XLIX nr. 1-2, ianuarie-iunie, 1998, p. 65. Vezi şi Pr. Dr. Vasile Răducă, Antropologia Sfântului Grigorie de Nyssa, Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, București, 1996, pp.109-113.
11 Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre alcătuirea omului 11, PG 44, 153D-156B, apud Panayotis Nellas, Omul – animal îndumnezeit, Perspective pentru o antropologie ortodoxă, Editura Deisis, Sibiu, 2002, p. 60. Vezi si R. Leys, L’image de Dieu chez S. Grégoire de Nysse. Esquisse d’une doctrine, Bruxelles-Paris, 1951, pp. 77-78.
12 Paul Evdokimov, L’Orthodoxie, Paris, 1965, p. 80.
13 Fapte 17, 28-29.
14 Vezi Paul Evdokimov, op. cit., p. 80.
15 Sfântul Ioan Damaschin, Despre cele doua vointe in Hristos 30, PG 95, 168B, apud Panayotis Nellas, op. cit., p. 60.
16 Sfântul Epifanie al Ciprului, Panarion 70; PG 42, 344B, apud Panayotis Nellas, op. cit. p. 60.
17 Sfântul Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, ed. cit. pp. 82-83.
18 Pr. Tache Sterea, op. cit., p. 67.
19 Lars Thunberg, Man and the Cosmos, The Vision of St. Maximus the Confessor, Crestwood, 1985, p. 62, apud Pr. Tache Sterea, op. cit., p. 67.
20 2 Corinteni 13, 14; Romani 16, 24.
21 1 Corinteni 15, 49.
22 Efeseni 4, 14. Majoratul omului coincide cu hristificarea lui (christopoiesis).
23 Paul Evdokimov, Femeia şi mântuirea lumii, Editura Christiana, București, 1995, p. 51.
24 Sfântul Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos 4, PG 150, 604A.
25 Sfântul Vasile cel Mare, La Naşterea lui Hristos 6, PG 31, 1473A.
26 Panayotis Nellas, Omul – animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă,Ed. Deisis, Sibiu 2002, p. 69.
27 Apoc. 13, 18
28 Apoc. 14, 12
29 Apoc. 13, 8
30 Apoc. 13, 8
Publicat in ATITUDINI - Revista de Gandire si Traire Romaneasca - Numarul 5
Posts
No comments:
Post a Comment